a poposit în clipă și Iisus

poemul meu s-a prăbușit pe masă

desferecat prelins din lumânări

și-au ars cobzarii cântecul pe casă

și caii tropotesc îndepărtări,

icoana veche nu mă mai cuprinde

și nu-mi aduce șoapte de prisos,

iar talpa doar din ierburi se desprinde

ca să plutească stelele frumos

și e lumină, dar se face frig,

femei de sticlă filele inundă

și fără veste parcă-aș vrea să strig

spre liniștea planetelor rotundă,

dar până-acolo încă-i prea departe

și zămislesc cenușile pustiu,

cuvântule, ascunde-mă în carte

și lasă-mă acolo ca să fiu,

să-mi fac din straiul mirilor cămașă

și-apoi să-ncalec iarăși și să plec

căci mă așteaptă-n zare uriașă

doar umbra, s-o trag iarăși la edec,

dar e târziu, cuvintele-s desprinse

și de o vreme picură în sus,

pe masa mea cu aripile ninse

a poposit în clipă și Iisus