cenuşile visului meu ideal

locuiesc pe o planetă bolnavă

ca un copac pe un deal pustiit,

pe trunchi i se văd răni adânci de cuţit

şi de fulgere rupte din slavă,

toate potecile de curând s-au închis,

undeva un copac în tăcere se frânge,

încă-l aud cum îmi cade în sânge

revărsând în talazurile morţii un vis

şi de-odată-nţeleg că-i atât de departe

Dumnezeul copilului care am fost:

pe care din ei îl ştiu pe de rost?

cu care din ei eşuez într-o carte?

nu-mi pasă, căci sunt un copac de pe deal

cu muguri buimaci pregătiţi de năvală,

hai, cântece, vino odată şi-mi spală

cenuşile visului meu ideal!