ca să mă aflu iarăşi poezie

dansau dezlănţuiţi, dar numai unii,

şi nu se ştie şi din ce pricină,

dar până-n cer se-mprăştiau cărbunii

asupra noastră risipind lumină

şi-a fost păcat de cosmica risipă

desprinsă înfocat din talpa lor,

deşi-mi crescuse-n umăr o aripă

numai cu una n-am putut să zbor

şi nici în dans nu m-am mai prins vreodată

pe sub cireşii doldora de flori,

semn că povestea nu-i adevărată,

deşi de veghe am rămas în zori,

numai în zori, de zile şi de nopţi

am fost ursit aşa ca să nu-mi pese,

deci, Doamne, vine vremea să m-adopţi

şi-am să-ţi aduc plocon nişte cireşe,

ai, ai, cum trece trupul spre ce-a fost

şi cum mă strânge umilirea lui

când păsările zboară fără rost

şi orizontu-i tot al nimănui,

ai, ai, din strigăt încă m-am desprins

de parcă balansez spre veşnicie

ca verbele în spaţiul necuprins

ca să mă aflu iarăşi poezie