Memoriei regretatului Cornel Grosaru
în noaptea asta o să stăm la sfat,
nevinovată, biată poezie,
şi-o să-ţi vestesc: Hristos a înviat!,
dar pentru unii n-o să mai învie,
deşi se strâng arginţii prin biserici,
iar Iuda poartă mască şi mănuşi
când preoţii sfielnici şi eterici
abia mai trag zăvoarele pe uşi:
e prea târziu în cel ce se închină
şi e atâta beznă-n lumânări
încât numai poeţii sunt de vină
că se aud sub fruntea lor cântări
pe care spinii lacomi din cunună
şi rana grea a suliţei păgâne
într-un mănunchi anume le adună
să le presoare-n rămurişuri mâine
deşi nu ştim de-i dat să mai existe
dincolo de-nflorirea din copaci,
în floarea lor icoanele sunt triste
şi sevele secrete-s nişte vraci
desprinşi din Tot prin dansul lor damnat
ce mi se mută uneori sub tâmplă
ca să vă strig: Hristos a înviat!,
numai cu noi nu ştiu ce se întâmplă…