Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Burla

BURLA. Satul Burla a fost, întotdeauna, un cătun al Volovăţului, uneori populat, alteori nu. Recensămintele austriece din anii 1774, 1775 şi 1778 nu-l menţionează, Daniel Werenka reţinând, pentru anul 1785, numai câteva case împrăştiate.

În 1843, biserica din Burla, cu 1.077 enoriaşi, era slujită de parohul Nicolai POPESCUL. În 1876, biserica din Burla avea 1.830 enoriaşi, păstoriţi de parohul Thomas RENNEY de HERŞENI.

Biserica din Burla, construită în 1803, îl avea paroh, în 1907, pe Emilian VASILOVSCHI, născut în 1864, preot din 1890, cantor fiind, din 1896, Ipolit HNIDEI, născut în 1871.

1866: „Cu finea anului 1865, murind protopresbiterul Rădăuţilor Nicolae Dracinschi, rămaseră actele diregătoriei protopresbiteiale în o dezordine nemaipomenită. Nou denumitul administrator, prot. George Constantinovici, trecând, după cinci luni, în statutul monahic, rămaseră agendele protopresbiteriei mai că în starea de înainte, căci, spre a readuce ordine în afacerile bisericeşti şi şcolare, se cerea nu luni, ci ani întregi. Cu toate acestea, devenind, în luna lui iunie 1866, parohul de la Burla, Toma Renei de Herşeni, administrator prot. Rădăuţilor şi punând mâna pe aratrul (plugul – n. n.) protopresbiteral, fără de a mai căuta îndărăt şi a cruţa osteneala, într-un an de zile aduse în curs regulat toate afacerile interne şi externe ale scaunului protopresbiteriei. Toate erau bune, toate erau demne de recunoştinţă şi de laudă; una, însă, numai una era, prin care căzu în dizgraţia Excelenţei Sale, părintele episcop, şi asta încă se puse în competenţa parohiei Rădăuţi, împreună cu un nepot al Excelenţei Sale. Cutezarea aceasta a părintelui Renei nu rămase nesesizată, deoarece tocmai actului respectiv dădu părintele episcop ansa de a întreba, cam în luna lui iulie 1868, din Viena, despre destituirea părintelui Renei din diregătoria protopopiei şi reviziunea unui act disciplinar, asupra căruia s-a decis înainte de două decenii. Auzind despre aceasta, preoţimea ţinutului se uimi şi dete o petiţiune către părintele episcop şi venerabilul consistoriu, pe care o aducem la cunoştinţa publică. / „Excelenţa Voastră! Cu bucurie vie şi mulţămire deosebită am salutat concluzia prea vrednicului Consistoriu, binecuvântat de Excelenţa Voastră, de a da în seamă protopresbiteria Rădăuţilor mult meritatului şi vrednicului paroh din Burla, dl Toma Renei de Herşeni, unui bărbat care, prin duioşia inimii sale, prin purtarea sa cea de tot lăudabilă ca preot şi învăţător al poporului, prin caracterul său cel nobil şi ferm, prin stricteţea sa în purtarea trebilor parohiale şi-a câştigat – trăind în ţinutul acesta acu 18 ani – stima generală şi respectul fiecăruia, într-un grad ca acela încât ne-a fost şi ne este totdeauna un model viu al unui păstor de suflete desăvârşit. Şi foarte fericiţi suntem acu, de a avea aşa unu conducător, care, prin tactul şi zelul său mai presus de toată lauda, prin energia şi acurateţea sa cea exemplară întru purtarea trebilor protopresbitereşti, prin devotamentul său pentru şcolile ţinutale şi dezvoltarea culturii poporului, a adus protoprebiteria Rădăuţilor şi şcolile la aşa o înflorire, încât pot servi de oglindă tuturor protopresbiteriilor din dieceză. Mult, deci, dară, ba foarte mult ne-am întristat, auzind, în timpul cel mai nou, cum că se voieşte a lua protopresbiteria Rădăuţilor din mâinile prea cucerniciei sale, prea demnului administrator prot. Toma Renei de Herşeni, şi a o încredinţa altuia. Cu cea mai mare supunere şi umilinţă cutezăm, aşadar, a ne ruga ca să binevoiţi, Excelenţa Voastră, nu numai a lăsa şi mai departe protopresbiteria Rădăuţilor în mâinile numitului preot Toma Renei, ci şi a-l întări definitiv în acel post, pe care îl ocupa cu vrednicia şi lauda de comună. / Rădăuţi, în august 1867. // Parohii: Vasilie Ciupercovici, Ion Gribovschi, Ştefan Isopescul, Grigore Popescul, Mihail Nedelco, Dimitrie Dann, Teodoru Usatiuc, Vasile Zurcan, Nicolae Zibacinschi, George Bilaşevschi, Titu Turtureanu, Ananie Iacubovici, Samuil Piotrovschi”[1].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[2].

Din 1899, a funcţionat la Burla o şcoală cu 4 clase[3].

1907-1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[4], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Odochia TORAC (41 ani în 1909) din Burla.

Abia evidenţele Prefecturii judeţului Rădăuţi, din 1939, menţionează două cătune ale satului, Lupăşteni şi Bodnăreni, părţile satului Burla numindu-se, pe atunci, Cărlăşeni, Ciuperceni, Juravleni şi Mostineni, după numele unor neamuri cu preponderenţă în zonă.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Burla, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată în vecinătatea localităţilor Milişăuţul de Jos şi Volovăţ, între dealurile Şeropan la, Vest, şi Ciota, la Est. Suprafaţa: 16,29 km p.; populaţia: 1.641 locuitori români şi foarte puţini ruteni; religiune gr. or. E străbătută de drumul districtual Arbora – Gurahumora, cu o bifurcaţie spre localitatea Vadul Vlădichei; prin drumuri de ţară, comunică cu localităţile învecinate, sus pomenite. Are o şcoală populară mixtă şi o biserică parohială, cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh”. La 1776, era cătun, pendinte de comuna Volovăţ, şi aparţinea mănăstirii Suceviţa. Aci se află o fermă, cu o herghelie. Populaţia se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 1.040 hectare pământ arabil, 109 hectare fânaţuri, 21 hectare grădini, 472 hectare izlaz, 135 hectare pădure. Se găsesc 460 cai, 748 vite cornute mari, 28 oi, 580 porci, 153 stupi. Burla, herghelie de stat, pendinte de moşia cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are o casă şi 11 locuitori”[5].

1914-1918: Pentru Bucovina au vărsat sânge şi tinerii din Burla, precum rezervistul Ion Penteliuc, Burla, Regimentul 22, rănit; rezervistul Alexandru Sahan, Burla, Regimentul 22, rănit; rezervistul Alexandru Sahan, Burla, Regimentul 22, rănit; infanteristul Ion Juravle, Burla, Regimentul 22, rănit[6] şi sergentul major Dumitru Andrişan, Burla, Reg. 22, mort (31.03-31.07.1915)[7]. „La propunerea doamnei Eugenia Sekrier, din Burla, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Gheorghie Sekrier. Doamna Eugenia Sekrier susţine că soţul ei, Gheorghie Sekrier, a repausat, picând în lupta de la Camionca, în luna iunie 1915”[8].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Rădăuţi făcea parte, ca locţiitor, „Vasile Mironovici, paroh, Burla” [9].

1920; „Deciziune de expropriere No. 643/20. Deciziunea Senatului Comisiunii agrare Centrale, cu care s-a decis exproprierea parţială a corpului dominical Burla, fasc. No. 303 din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 208 ha 55 a 65 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenit definitivă”[10].

1940: „Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940[11]: Tcaci Gheorghe, cojocar, domiciliat în Burla; Torac Ion, cojocar, domiciliat în Burla; Schuhane Vladimir, brutar, domiciliat în Burla”.

1941: Printre primii Eroi ai României Mari se numără şi „Juravle Ioan, soldat, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Burla, judeţul Rădăuţi, mort la 17 iulie 1941, Tcaci Gheorghe, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Burla, judeţul Rădăuţi, mort la 22 iulie 1941”[12]. Cele două informaţii, cu Tcaci Gheorghe, cojocarul căruia i s-a retras dreptul de a mai profesa, om care moare pentru România Mare, în 22 iulie 1941, confirmă că, în 1940, se făcea o epurare etnică şi politică, inclusiv prin trimiterea persoanelor neplăcute în linia întâi.

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Isvorul Făghiţei”, comuna Burla, judeţul Rădăuţi.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[13], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Dociu Natalia, de la Costişa, la Burla; Mănescu Isidor, de la Burla, la Volovăţ”; Perce Traian, de la Berchişeşti, la Burla, post VIII, unic solicitant[14].