Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 15

pe corzile ghitarei câte-un cântec

 

ascultând, împreună

cu violonistul Mihai Cotos,

noul cântec „Open Wide”

 

 

când fiul meu din degete prelinge

pe corzile ghitarei câte-un cântec,

l-aud pe Dumnezeu în cer cum plânge

sub vraja omenescului descântec,

iar după-aceea îl presimt păşind

ca să îi fie cântului aproape

şi-atunci îi şterg cu sufletul din pleoape

câteva stele încă licărind,

 

 

iar fiul meu continuă să cânte

de parcă pentru asta fu ursit,

iar cerurile lacome şi sfinte

pe sunete încet s-au răstignit

de parcă-ar aştepta să le tot spintec

ca să-mi zidesc un cer înalt prin sânge

când fiul meu din degete prelinge

pe corzile ghitarei câte-un cântec

 

 


octombrie-i mereu mironosiță

 

 

octombrie-i mereu mironosiță

ce unge răni galactice cu mir

și risipește aur din cosiță

în vremuitul vremilor potir,

eu i-am aprins mesteceni cu migală

drept semn pentru supreme închinări

și-abia am timp să văd că o sfială

se înfiripă-ncet pe lumânări,

 

 

în casă plânge vinul și așteaptă,

iar fructele asudă în cămări

căci calea nu le pare-a fi cea dreaptă,

dar le acopăr calm cu înserări

să nu aud cum glasul lor răsună

în lumea cu neliniște pestriță

și-apoi adorm: prieteni, noapte bună,

octombrie-i mereu mironosiță

 

 


pentru cireşul năpădit de vrăbii?

 

 

 

 

ce pasăre rostogoli frunzişul

când se-auziră sfinţii lăutari

cum împlântau silabele-n tâlhari

şi modelau în lună cu tăişul

arcuşului, dintotdeauna spadă

de împărţit în două universul,

şi care ierburi îmi veghează mersul

poemelor prin cosmica zăpadă,

 

 

ce aripi se aud şi mă petrec

prin cumpăna târzie a luminii

când furi asmut asupra lunii câinii,

iar caii trag bezmetic la edec,

şi-n general unde se pierd corăbii

în timpul meu scăpate din condei

şi care munte va rămâne stei

pentru cireşul năpădit de vrăbii?

 

 


de tine dansul nu-şi aduce-aminte

 

 

de tine dansul nu-şi aduce-aminte

deşi păşeşti prin sălile de bal

precum un vis de-a pururi ireal

doar fluturându-ţi albele veşminte,

deşi în plete stelele-ţi mai joacă

din străluciri o cosmică năframă,

iar cântecul cu-atâta foc te cheamă

să te scufunzi cu frunza-n promoroacă,

 

 

dar ce folos, căci cântecul se pierde

în vălmăşag de crengi şi dansatori,

iar cerul a plesnit din căpriori

şi umbra lui, cândva atât de verde,

păleşte-n toamna închinării sfinte

spărgând fereastra cu subţire ceaţă

şi îngânând un cântec despre viaţă:

de tine dansul nu-şi aduce-aminte

 

 


din pleoapa mea se tot desprind corăbii

 

 

 

din pleoapa mea s-au tot desprins corăbii

şi s-au pierdut pe zare şi pe mări

încă aud un zăngănit de săbii

al luptelor din alte depărtări,

deşi-i sunt vieţii ţărmul de pripas

ademenind în larga lui pustie

doar scândurile care-au mai rămas

din vasele pierdute-n bătălie,

 

 

iar noi corăbii încă de desprind

brăzdând obrazul şi plecând pe cale

când sufletul din cuie mi-l desprind

în calme înserări autumnale

şi-l înfăşor în giulgiul destrămat

şi risipit precum un stol de vrăbii,

dar când să-ncerc un fel de închinat

din pleoapa mea se tot desprind corăbii

 

 


Pagina 15 din 154« Prima...10...1314151617...203040...Ultima »