în raiul tău cel veşnic, Bucovină

aştept ninsoarea ce va fi să vină

sub care vor cânta nişte ţărani

ce-ngenunchează încă şi se-nchină

pe sub fereastra casei, Bucovină,

ca să-ţi ureze ţie la mulţi ani:

în cântul lor mi-i sufletul pe cruce

străjer al ancestralelor fereşti

şi-nchinător ninsorii ce se duce

ca să deschidă calea ce străluce

în Bucovina veşnicei poveşti

şi-aud adânc cum freamătă lumina

prin pietrele cetăţii de pe deal

de câte ori mai ninge-n Bucovina

şi se-nfăşoară-n linişte divina

tentaţie spre spaţiul ideal

în care lumânările de ceară

înfipte-n ceruri pâlpâie discret

călăuzind spre altă primăvară

acelaşi neam ce-a rătăcit prin ţară

destinul de nefericit poet,

iar sus în ceruri rânduri, rânduri sfinte

din veghea lor drept cântec ne-or desprinde

căci fac popas părinţii în părinte

să-ncredinţeze legile lor sfinte

când vor veni din veac să ne colinde,

deja-i aud cum cântă leru-i ler

căci legea-i lege pururea senină

şi-i văd ninsoare coborând din cer

ca să dureze cosmicul mister

în raiul tău cel veşnic, Bucovină