în Basarabia toţi oamenii trăiesc!
în Basarabia livezile cu meri
păşeau încet cu viile spre soare,
îi căutam cântările de ieri
în suflet să-mi găsesc despovărare
şi-am mers la Pererita, la Grigore,
să-ncep pelerinajul la un frate,
să sorb din cupa verbelor sonore
străvechile psaltiri adevărate,
dar fratele meu geamăn pribegise,
deja cânta străbunilor din cer,
şi ascultam cum razele piezişe
se desprindeau de-acolo, din mister:
hai, Petre Oloieru, mai departe
căci cântecul se-aude peste tot,
iar cerul se deschide ca o carte
din cel mai vechi părinte în nepot;
şi-am mers spre nord, împovărat de rouă,
să poposim în Cotiujenii lui,
din ceruri doar cu aur sacru plouă
ca într-un templu şi pe zare nu-i
vreo curgere de apă să despartă
în două omeneştile trăiri,
pe cer nu-i desenată nici o hartă
de paşii tăinuiţilor martiri,
iar Basarabia, cu mesele întinse,
întâmpină pribegii care trec
împovăraţi de umbrele prelinse
de fiecare trase la edec
şi totul ca un cântec plin de viaţă
se desfăşoară simplu şi firesc,
iar sufletul s-aude cum învaţă:
în Basarabia toţi oamenii trăiesc!
