Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 110

Cântecul drumului fără sfârşit: Irinei Vasilciuc

*

Iar voi păşi în soarele aprins,

rămâne umbra drum fără sfârşit

ivit ca un pribeag în necuprins

nepăsător şi-atât de ostenit

adăpostind doar ierbile pe deal,

*

Vânând doar păsări care îi frământă

aceleaşi vise frânte de final,

speranţele în el nu mai împlântă

iluzii de pribeag pierdut pe drum

la nu ştiu ce răscruci desferecate

căci îl cuprinde jariştea de fum

impusă vamă de eternitate;

unde te duci?, întreb fără răspuns,

călcând pe umbră, umbra l-a străpuns.


Cântecul mării: lui Mihai Octavian Ignat

*

Mă-mpresurau doar stelele puzderii,

iar ţărmurile aspru-nsângerate

hălăduiau, desferecând vederii

alt orizont cu valuri înspumate,

iconostas cu veşnicii în pripă

*

Organizate-n straşnice iluzii

ce vor dura aproape cât o clipă

toarsă-n finalul ultimei confuzii,

apoi şopteşte marea despre sine

visând fluid că o să-mi fie seamăn,

iar şansa asta îmi vuia prin vine

ademenind în sânge valul geamăn,

nu mai conta că vremea vremuieşte

 

Indiferentă cu indiferenţii,

grăbit păşeau în singura poveste

ninsori de stele numărând absenţii,

apoi căzuse ziua drept povară

trăindu-mă intens a doua oară.


Cântecul ninsorii: lui Viorel Muha

*

Vrajbele ninsorii le-am tot dus pe cale

istovindu-mi cerul vlăguit de mers

orizontul lumii brumelor finale

rezervându-l astăzi cu un ultim vers,

e târziu în cântec, dar cobzarii încă

linişte presoară peste ierbi de leac,

*

Mi-am cătat în suflet după o adâncă

unduire-a clipei şi am prins să tac

hotărând să-mi aflu numai în ninsoare

altă depărtare, mai irositoare.


Cântec damnat: Anei Muha

*

Au fost şi-apoi a fost să nu mai fie,

nu i-am văzut, dar i-am trăit în goană,

amurgul lor prelins în veşnicie

*

Mi-a devenit şi suflet, şi icoană;

un lung şirag al cailor apasă

hotarul meu vegheat de poezie

atunci când caii peste cer se lasă.


Cântec oropsit: lui Viorel Varvaroi

*

Vânturând cenuşa zilelor să treacă-n

iarba ce renunţă la pricini şi stele,

ostenit îmi caut umbra-ntr-un mesteacăn

rânduit pe zare de-nchinări rebele;

e adâncă pace-n albul irosit

lângă umbra care încă mă-nconjoară,

*

Vin mereu cocorii şi în asfinţit

albii mei mesteceni s-au oprit şi cântă:

ramură m-aş face şi m-aş desfrunzi

vinovat de iarna care mă urmează

am să-i dau arginţii liniştii din zi

ridicând mesteceni cerului drept pază

oropsind doar steaua-n leneşă cădere,

irosind-o-n spaţii, dacă mă tot cere.


Pagina 110 din 127« Prima...102030...108109110111112...120...Ultima »