Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 110

Cântecul poverii de lumini: lui Doru Sofronie

*

Deasupra lumii doar lumina cântă,

odinioară am visat să-i fur

rostogolirea care mă-nspăimântă

unind în umbră spaţiul dimprejur,

*

Să-mi fac, visam, o casă din lumină

ostracizată-n trupul meu încet,

fără să-aud cum munţii se închină

rotirii ei în ritual discret:

orgoliul meu de pasăre în cuşcă

nu-şi mai găseşte-n ceruri rădăcini,

iar crengilor, când de sub talpă muşcă,

eu le slobod povara de lumini.


Cântec pe calea înrobirii: lui Romică Costiniuc

*

Romanticii mărşăluiau pe drum,

odihna lor de veacuri se amână,

mai au de dus în cârca lor de fum

iluzii şi visări, şi-i tot îngână

chiar de pe cer, sub paşii altor robi,

aceleaşi căi de cosmică prigoană

*

Căci vrăjitorii încă dau în bobi

oraculari, sortindu-i pentru goană:

s-a pregătit pe calea lor popas,

trec ierbile prin preajmă şi-i îndrumă,

iar ei uniţi de cântec într-un glas

nu văd sudoarea cum se face brumă

ierbii arzându-i zvâcnetul precar

umbriţi de o nelinişte postumă

cu robi trecând de veacuri în zadar.


Cântecul lespezilor: Andreei Iftode

*

Am văzut amurgul zeilor pribegi

năvăliţi în lumea visurilor mele

duşmănoşi prin dogma cinicelor legi

răstignind destine omeneşti în stele,

eu am fost acela ce-a zvârlit cu pietre,

efemeră este biata mea revoltă

arsă drept arsură-n ancestrale vetre

*

Ireal strivite de cereasca boltă:

fără să le pese condamnau la viaţă,

trupurile noastre temniţe le-au vrut,

omenirea zace veşnic într-o ceaţă,

dar presimt revolta ca un început:

eu aud ecoul lespezilor mut.


Cântecul de dincolo de vămi: Mariei Giurcă

*

Mă voi întoarce iarăşi prin ninsori

acolo unde naşterea mă cheamă

răbdând povara vieţii, căci în zori

iar mă voi naşte prin cuvinte, mamă,

apoi vei pune cerului năfrămi

*

Ghicindu-mi steaua care să mă-ncapă

iluminând de dincolo de vămi

un ultim cântec ferecat sub pleoapă:

râzând o să mă nasc a doua oară

căci stelei mele a-nceput să-i placă

acest abis pe care-l înfioară.


Cântecul copacului înflorit: Danei Elena Crăciun

*

Dincolo de cuvinte şi eres

am pus doar paşii lumii să măsoare

nervura frunzei, frunzele mai des

ademenind în păsări călătoare

*

Ecoul năzuinţelor din noi

lângă altarul neamului de-acasă,

eu însumi înfrunzind copacii goi

numai cu verbe şiroind pe masă,

apoi m-am ridicat şi am păşit

*

Cu bucurie calmă pe poteci

răzbind doar prin copacul înflorit

atât de des sub umbra stelei reci

ce mi-a fost dată doar pentru noroc,

iar când mă clatin ca un fulg de nea

un semn în ceruri caut şi mă joc

nins de cuvinte numai cu o stea.


Pagina 110 din 138« Prima...102030...108109110111112...120130...Ultima »