Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 110

Cântecul efemeridei: lui Marin Constantin Gheorghe

*

Mai am o şansă vremii să mă-nchin

asemeni unui rob pe veci supus,

ridic deci fruntea şi privesc senin

imensitatea cerului de sus

numai că sus nu pot zări nimic

*

Chiar dacă vreau cu-atâta-ncrâncenare,

orbii îl văd – mă tot aud cum zic

nădăjduind la o întruchipare;

sunt prins de spaima beznelor din veac,

torturile promise mă-nspăimântă,

am gânduri răzvrătite, dar le tac,

n-o să mă iau cu vremile la trântă

tocmai acum, când trupul mi-i târziu,

iar sufletul în el nu mai încape,

nu-mi place, totuşi, rob supus să fiu,

*

Gândesc, iar timpul ferecat sub pleoape

habar nu are cât mă mai frământ

eu, condamnatul ca efemeridă,

orb văzător numai atunci când cânt

rupt din destinul lumii, cu obidă

ghicind cumva întoarcerea deplină

hotarul umbrei când va fi să-nchidă

eretica-mbrâncire din lumină.


Cântecul umbrei nisipului: lui Puiu Sîngeorzan

*

Până s-aud şi umbrele cum trec

uimite că încerc să mi le-apropii,

imaginar trudisem la edec

un râu nervos clădindu-l doar din stropii

*

Sudorii unui munte încruntat

în calea mea durat dintotdeauna,

nisipul lui sub tălpi l-am ferecat

gândind că vremii i-am păşit minciuna

eternizând hulpav prin muşcătură

o clipă doar, din care m-am hrănit

râzând de treceri – umbre prin natură

zidite de copaci în asfinţit,

apoi când umbra scăpătă-n amurg

nisipul umbrei m-a făcut să curg.


Cântecul aşteptării veştilor: lui Grigore Rîpan

*

Grăbeam spre gări, tot aşteptând o veste,

râzând sălbatec numai de drumeţi,

iar cântecul se înălţase peste

gorganele de mişcătoare vieţi

omagiind doar căile zălude,

răsfrânte încâlcit spre depărtări,

eram convins că nimeni nu-i aude

*

Risipa prelungită în plecări,

însă acum, când vestea nu mai vine,

peste plecări şi-ntoarceri am depus

amarul verb, ursit să mă închine

nisipului clepsidrelor răpus.


Cântecul stelelor care nu-s: lui Ion Paranici

*

Iubit de iarna vrajbei sale

oraşul s-a pierdut prin vreme

ninsorile provinciale

*

Purtându-l încă prin poeme,

apoi se-aşează la taclale

rupând din stelele de sus

aceleaşi cântece de jale

ningând cu stele care nu-s,

iar eu, zdrobit de-nsingurare,

crucificat peste apus,

iubindu-l m-am făcut ninsoare.


cântecele şi edecarii de umbre (V)

*

Până a citi cărţile sfinte ale omenirii, anterioare Vechiului Testament, intuiam, cu nejustificată convingere, că strămoşii se mută definitiv în subconştientul urmaşilor şi că memoria lor poate fi activată doar incidental (de pildă, printr-o călătorie într-un fost loc natal). Recent, am aflat, de la un om de ştiinţă englez, că trupurile ar fi doar gazde pentru nemurirea unor coduri genetice, iar formularea aceasta, ea însăşi extremă, înseamnă şi nu înseamnă o noutate, ştiut fiind, încă din vremurile primordiale ale omenirii, că „fiinţa umană trăieşte în copilul ei, care este a doua sa întrupare”[1], şi că toate „cele şapte lumi pot fi explicate ca lumile tatăl, bunicul, şi străbunicul, de fiul, nepotul, şi strănepotul, şi de însuşi jertfitorul”[2] („jertfitorul” explicând că, fără sacrificii ceremoniale, se săvârşeşte „distrugerea celor şapte lumi”[3]). Doar şapte lumi, în loc de nouă (ca şi cerurile), pentru că uitarea, specific umană, devine o variabilă degenerativă a memoriei.

*

Senzaţia că fiecare adevăr al omului metafizic a fost intuit şi de fiecare contemporan în parte, este normală, chiar şi în condiţiile în care, în mod paradoxal, „un adevăr se cunoaşte prin cunoaştere, şi un altul prin ignoranţă”[4], pentru că doar „cel care este conştient de faptul că atât cunoaşterea, cât şi ignoranţa trebuie să fie urmărite împreună, învinge moartea prin ignoranţă şi obţine nemurirea prin cunoaştere”[5]. Până la inventarea cruzimii dumnezeieşti, prin intermediul căreia să se justifice cruzimea discreţionară a sacerdotului, revelaţia descifra clasica tipologie umană, în la fel de îndătinată căutare de sine. Iar identitatea spiritului uman liber şi conştient de libertatea la care este îndreptăţit va fi, în toate mileniile, aceeaşi, cu aceleaşi repere ale mizei pe înţelepciune: „Binele şi plăcerea sunt preferate de înţelepţii care fac distincţie între ele; prostul alege plăcerea din lăcomie şi avariţie”[6], pentru că doar „Cel care înţelege, cu inima curată, ajunge într-acel loc, unde are parte de a doua naştere”[7]. Iar „Sinele este cunoaştere”[8].

*

Cunoaşterea, dintotdeauna, este similară trăirilor poetice, palierele iniţiatice fiind, în scrierile religioase sumeriene, poezia, imnul şi rugăciunea. Iar scrierile, care reprezintă, în fond, opere poetice cu autori cunoscuţi (Mandookya, Taittireeya, Aitareya etc. – Adevărul „se află dincolo de cunoscute, dincolo de necunoscut. Îl ştim prin cei care l-au predicat, învăţând de la tradiţie”[9]), scrierile, deci, nu reprezintă decât transpuneri lirice ale necontenitelor căutări de sine, universalitatea acelui „adevăr” liric ţinând de uniformitatea, în timp şi în spaţiu, a sufletului omenesc. Un suflet liber, câtă vreme s-a căutat pe sine, şi rob, după ce, de bună voie, a acceptat anihilarea Sinelui universal sub autoritatea discreţionară a manipulatorilor de spiritualitate, sacerdoţii nefiind, în fond, decât traficanţi de iluzii, amăgitori cu improbabilă veşnicie.

*

Şi în poezia noastră veţi întâlni şi vă veţi recunoaşte în veşnicele căutări de sine, care individualizează conştiinţele umane. Nu ştim în ce măsură revelaţiile noastre lirice duc spre ceva sau doar fac parte din fondul inepuizabil de amăgiri, prin speranţă, ale omenirii. Poezia, inclusiv cea pe care o scriem noi, nu este captivă în timp. Asta este natura ei, dar fără a deveni şi natura celui care o scrie sau o trăieşte. Poezia este doar aleanul evadării din captivitatea Timpului. Atât şi nimic mai mult.

*

Andi Drăguşanul

Ion Drăguşanul

*


[1] Aitareya-Upanishad, p. 82

[2] Mundaka-Upanishad, I, notă de subsol, p. 31

[3] Mundaka-Umpanishad, I, 3, 31

[4] Isa Upanishads, 10, 1

[5] Isa Upanishads, 11, 1

[6] Katha-Upanishad, II, 2, 8

[7] Katha-Upanishad, III, 8, 13

[8] Katha-Upanishad, III, 13, 13

[9] Kena-Upanishad, 1, p. 19


Pagina 110 din 135« Prima...102030...108109110111112...120130...Ultima »