Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 152

Cântecul pietrei: Getei Apopei

Galaxii de rouă ierbile-mi apasă,

eu mă-nchin doar ierbii înviind în zori,

tălpile mi-s pietre-n drumul către casă,

am de dus pe umeri cerul fără nori,

*

Am de pus, în casă, pe pereţi icoană

patimile mele de rebel târziu,

ostenit de roua fără de prihană

pironită-n iarba despre care scriu

efemerul cântec ce mă rupe-n două:

iarbă, pe de-o parte, pe de alta, rouă!


Cântecul vieţii: lui Constantin Agafiţei

Călătoream şi nu-mi păsa de vreme,

oricum era lumină pe pământ,

natura învăţase să mă cheme,

să-mi pună zorii trupului veşmânt,

treceam prin gări, mă risipeam cu fumul

amiezilor uitate-n dans străin,

nici nu conta spre ce mă duce drumul

tăcerilor trăite drept destin,

iar când aflam popasuri ireale

nu-mi mai păsa aproape de nimic,

*

Ardeam mistuitor, desprins din cale,

gândind că-i timpul iar să mă ridic,

apoi păşeam, rostogolind spre zare

fântâni neprihănite şi fântâni

incluse în legende călătoare,

ţinându-mă cu stelele de mâini:

era târziu, dar nu ştiam că doare,

iar tu ai izbutit să mă amâni!


Cântecul timpului: lui Tiberiu Avram

Timpul, o fecioară pusă pe dezmăţ,

intră-n încăperea cerului senină,

braţul l-aş întinde, dar ca să-l înhăţ

e târziu şi vremea încă mă închină

ridicându-mi ochii tot mai răzvrătiţi,

istoviţi de goana timpului pe zare,

urmele-mi înţeapă paşii osteniţi,

*

Arşi de exilarea ierbii-n depărtare;

vino, deci, tăcere, vino şi mă-nşfacă

risipind cenuşa zilei pe pământ,

ai puterea sacră de-a sili să tacă

menestrelii vremii, palele de vânt.


Cântecul înfăşurării: Clara Demetra Avram

*

Cântecul e un suflet ce se află pe sine

lângă ultima stea de pe cerul aprins,

acolo găseşte puteri să se-nchine

răstignirii din care numai el s-a desprins,

apoi se-nfăşoară în aripi şi tace

*

Devenind tot mai cer, tot mai stea,

eternă sclipire de cosmică pace,

mutată târziu şi în fulgul de nea;

e frig până sus şi e alb împrejur,

tăcerea înşfacă timpul de coamă

risipind depărtarea fără contur

aproape de cântecul care ne cheamă,

*

Aproape de sufletul abia regăsit

vânătoare de îngeri în ultima clipă,

rămâne doar trupul ca un câmp părăsit,

ars de ninsoare, zvâcnind din aripă

mereu mai spre cântec, în cântec sfârşit.


Cântecul cenuşilor: Alexandru Ioan Jipa

*

A doua zi s-au auzit cireşii

lumini cereşti pe suflete şi zile,

ei au şi fost foarte curând aleşii

xenomaniei oarecum ostile

a firii noastre ca un ciob anume

necunoscut şi ignorat în toate,

dar acceptat pecete peste lume,

rostire făptuind eternitate,

ursind pe sub cireşi singurătate;

*

Iar în curând cam după ziua-aceea

oraculară, sfântă, decisivă,

a apărut pe sub cireşi femeia

nuntirilor în leneşă derivă;

*

Jind cosmic şi otravă delicată

insinuată tainic în destine,

păşi femeia peste cer şi iată

au curs cenuşi cireşii peste mine!


Pagina 152 din 153« Prima...102030...149150151152153