Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 150

Cântecul amurgului: lui Radu Bercea

Răpus discret de şiruri de cocori,

aştept amurgul care vine, vine

desprins brutal din cerul fără nori,

uitând de steaua stinsă pentru mine;

*

Ban de argint mi-i luna în balans,

e scris să-mi fie luna şi veşmântul

rotit frumos în veşnicii de dans,

când voi ciopli definitiv cuvântul

eternităţii clipei ireale

ascunsă sub păcate ancestrale.


Cântecul înserării: lui Ion Băiţan

Iarăşi rănit amarnic de ierbi fără prihană,

oraşul înfăşoară sub paşii lui desculţi

nostalgică risipă, din care-şi fac icoană

*

Bătrânii ce se-adună pe la răscruci mai mulţi,

aramele din dangăt din nou îi împresoară,

iar iarba îi cuprinde pe toţi şi îi supune

ţipând din rădăcina care a prins să doară

amiezile din urmă, cânt tu, amărăciune,

nu îţi mai afli locul şi te transformi în seară.


Cântecul vremelniciei: lui Nicolae Barbă

N-am mai văzut vreo pasăre să ţipe,

iar pe fâşia lumii de lumină

chiar dacă mai despică-n jur aripe

o linişte polară se înclină,

lumi ireale se-nvelesc în gheaţă,

apoi se prăbuşesc în atmosferă,

erau, cândva, locuitori în viaţă,

*

Bătea un puls prin lumea efemeră,

apoi s-a domolit închis în sine,

rapace mistuindu-se prin vreme,

bătrâni cobzari încătuşau destine

arzând adânc cenuşile-n poeme.


Cântecul cireşilor: lui Costache Achiţei

Când mi-am uitat cireşii lângă zori,

oraşul aştepta cu porţi deschise

să vină fiii lui risipitori,

toţi îngeri trişti şi-mpovăraţi de vise;

avea, atunci, oraşul un alean

cu aripi largi pe ceruri desfăcute,

hotarul lui, în umbra de oştean,

eterniza doar umbre neştiute,

*

Am plâns, atunci, şi am privit spre zări,

cireşii mei s-au fost desprins din mine,

hălăduiau spre alte depărtări

irositoare numai de destine,

ţipau sfâşietor, dar prea departe

erau cireşii zărilor senine,

iar eu sfârşeam doar filă într-o carte.


Cântecul împătimirii: lui Florin Avram

Frate cu natura doar de sărbători,

luni îmi pun cămaşa îngerilor lungă,

o să tai pădurea şi pe căpriori

rândui-voi cerul, numai să vă-ajungă

iar pentru-nchinare, iar pentru dezmăţ,

negustori de suflet, fără suflet încă,

*

Astfel încât cerul, în deplin răsfăţ,

vouă să vă fie în credinţă stâncă,

restul se va duce cioburi după ciob

amânând în valea patimii adâncă

mitul transformării fiului în rob.


Pagina 150 din 152« Prima...102030...148149150151152