ion drăguşanul: crucificare pe cer

*

păşesc prin ceruri şiruri de părinţi

şi lângă focuri sacre se închină,

sunt vinovaţi ai vieţii fără vină

vegheaţi neiertător de nişte sfinţi,

şi-aud cum pleasna bicelor răsună

şi cum îmi taie sufletul în două,

iar când visez cu ei o viaţă nouă

părinţii plâng cu mine împreună

 *

lăsând poveri pribege în urmaşi

speranţele în alte ispăşiri,

iar stelele, pe calea lor de miri,

par să se stingă-n freamăte sub paşi

lăsând să cadă beznele pe lume

cu încâlciri de umbre solitare

când dragostea cea cristică dispare

în răstigniri care se fac anume

*

ca să spuzească zările cu frică,

ca să transforme stelele în cuie,

prin cer părinţii caută şi nu e

promisa cale: cine mă ridică?