Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 108

Cântecul celor şapte zile: lui Gavril Mîrza

*

Gări senzuale, trenuri despletite

aidoma cosiţelor spre zare,

vârtejul buruienilor topite

răpuse-n anotimpuri călătoare,

iar lângă cer, mesteacănul aprins

luminilor cereşti cătând pricină

*

Mi-au vindecat în trupul meu învins

întoarceri şi-nchinări, şi rădăcină

rupându-mă întotdeauna-n şapte

zidiri în efemer ce mă închină

amurgului, păşindu-mă în noapte.


Cântecul lumii: lui Bogdan Atănăsoaie

*

Bard ostenit de irosiri pe cale

o nouă zi s-a furişat în casă

ghicind discret femeile domoale

din trecerea atât de somnoroasă

a timpului ostil prin călimara

nuntirilor din noaptea de pripas,

*

Apoi, desigur, o să vină seara

trăgând obloane grele peste glas,

atunci voi şti că bardul nu există

nici în tăcerea stelelor de sus

aprinse de cruzimea ce insistă

să bată cuie-n mâna lui Iisus,

obişnuind s-asmută trecătorii

asupra unor noi crucificaţi,

iar ei consimt şi îi confiscă norii

egali şi reci pe lume răsfiraţi.


Cântecul cămăşii de trecere: lui Petrică Ştirbu

*

Pasărea desface lumile şi ţipă,

e atâta cale de păşit şi-mi pare

trecerea un zvâcnet amplu de aripă

răstignit de vremuri într-o lumânare,

iar de-mi pun cămaşa de drumeţ mă strânge

cumpăna fântânii scursă drept pecete

amplă şi străină ca s-o port în sânge

*

Şiroind cu treceri peste lumi încete,

tot mai am nevoie de-un pahar cu apă

ispitind cu flăcări setea – ascunziş

răzvrătit în mine, deşi-i pus să-ncapă

bietul suflet peste ultimul tăiş

ultimă ofrandă, dată pe furiş.


Cântecul împovărării ierbii: lui Ilie Niţă

*

Ierburile urcă peste zări albastre,

lângă ierbi mesteceni umbrele-şi răsfiră,

iar din cer se-nchină ierburilor astre,

efemeră-i roua care le înşiră.

*

Nu-mi mai simt cuvântul între cer şi rouă,

inima tânjeşte după veşnicii,

ţin în palme încă lumile-amândouă,

aşteptând cuvântul doar cuvânt mă ştii.


Cântecul edecarului de umbre: lui Călin Brăteanu

*

Cântau doar barzii sub icoana clară

a nopţii de nesomn şi de-ntrebări

lângă cireşul ce-aştepta afară

insinuat sub geam de depărtări,

nu-l auzeam şi nu-mi păsa de bardul

*

Bătut în cuie chiar peste cireş,

rănile lui îmi şiroiau pe gardul

altor cântări, şoptite fără greş,

trăiam ascuns şi aruncam cu pietre,

eu, edecarul umbrelor târzii,

aveam de smuls din trupul bun al vetrei

acele rădăcini de veşnicii

necunoscute lumii – o strânsoare

ucigătoare, rea, nimicitoare.


Pagina 108 din 129« Prima...102030...106107108109110...120...Ultima »