Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 108

Cântec de lume: Mihaelei Cătălina Cojocaru (Londra)

*

Mă copleşesc, în fuga lor nebună,

iar caii iluzorii, vânturateci,

hei!, le tot strig, când cobza dintr-o strună

a despletit şirag de cai sălbateci,

e timpul să am timp şi să mă bucur

lângă copacii copleşiţi de rod,

am să vă-adun, să vă atârn în ciucur

*

Căci cerul, în destinul lui schilod,

a asmuţit doar trecerea spre mine,

turbată vietate şi rapace,

adânc să muşte vremea care vine,

lărmuitoare-i vremea ce mă tace!,

iar caii se opresc şi mă ascultă

nervos zvâcnind din cosmice copite,

am iarăşi vreme, însă nu prea multă,

 

Ca să înfig în cerul larg cuţite,

om să mă simt şi sângele să-mi crească

jinduitor în soare şi în stele

ori în sclipirea mult prea pământească

ce-mi dă contur în cântecele mele;

apoi, când noaptea va sosi cu bine,

ruguri aprinse-n cer au să vestească

un ultim cal, ce s-a desprins din mine.


Cântecul împovărării: lui Ioan Marcean

*

Iar înspre zori mă înşfăcase timpul

orbit de pulsul sângelui în clocot,

abia mă năruise anotimpul

nămeţilor desperecheaţi de clopot,

*

Mi-a fost şi frig, cu timpul în spinare,

atât de frig că îmi venea să strig:

rostogoliţi povara!, din strânsoare

cătam să scap, dar mă făcusem frig,

era târziu şi-o linişte pustie,

ademenind grăbirile bizare,

nuntea-n destinul meu drept poezie.


Cântecul revoltei: lui Mircea Diaconu

*

Mulţi mai poartă jugul şi se simt chiar bine,

ierburile vremii le-au ajuns la glezne,

roua le usucă şi le zvârle-n mine

ca să-mi copleşească sufletul cu bezne,

eu, atunci, mă clatin şi-mi tot număr paşii

arşi de umilinţa celor ce-o îndură,

*

Dar evit cărarea ce-o păşiră laşii,

izbucnind în flăcări pe cenuşi, pe ură,

am de gând să-mi apăr sfânta libertate

ca să-mi merit locul chiar şi-ntre morminte

om ce-şi asumase sensul în natură,

nu cred în ursire, ci în demnitate,

umbra mea-i pe cruce pusă de cuvinte.


Cântecul întâmplării: lui Gheorghe Iftode

*

Greu o s-accept că, născociţi de mine,

hălăduiţi aşa, la întâmplare,

eu v-am turnat otrăvurile-n vine,

otrăvurile vremii-n aşteptare,

rar bănuiţi că vă tot vând întruna

găsind cumpărătorii prin ziare

hrănindu-se orbeşte cu minciuna

eroică a clipei în schimbare,

*

Iar mie-mi pasă, chiar dacă n-o spun,

fărâmele prin mine se frământă,

tare-mi doresc în pagini să vă pun

o altă viaţă proaspătă şi sfântă,

dar e târziu, cerneala, pe sfârşite,

e ca o horă-a ierbii şi mă-nghite.


Cântecul singurătăţii: lui Vasile Iftode

*

Vino, suflete, hai vino şi stai

alături de mine în noaptea albastră

să-ţi spun o poveste, hai, suflete, hai,

iubeşte-mi cireşul ce-mi să la fereastră

linţoliu cu fructe, veşmânt înflorit,

e lipsă de suflet, astfel s-a ivit,

*

Iar mâine, când umbre vor trece prin zi,

fă, suflet al meu, o minune cerească,

trimite-mi cuvinte sau zvârle-mi ce-o fi

ori ai la-ndemână, în mine să crească

doar tristul cireş, linţoliul trufaş

eu pot să-l aştern noapte grea pe oraş.


Pagina 108 din 119« Prima...102030...106107108109110...Ultima »