ion drăguşanul: în grija ierbii

*

să nu arunci în suflete cu pietre,

să nu te culci pe lacrimi şi mister!,

şoptesc străbunii din adâncul vetrei

şi din adâncul stelelor din cer,

iar eu le strig, când răscolesc ţărână

de trupuri risipite în pământ,

că nu le pot păzi şi-au să rămână

în grija ierbii despletită-n vânt:

*

luaţi-vă şi trupul, le tot strig,

de parcă-ar fi pierdut ceva anume,

dar trupurile-s temniţe de frig

şi-ncarcerări vremelnice în lume

ce-s de prisos şi-aici, şi-acolo sus,

unde întoarceri calme în lumină

din când în când mai au ceva de spus

şi de aceea prin urmaş se-nchină:

*

să nu arunci cu pietre, să n-arunci

cu lacrimi înspre cerul ce ne-ncape!;

dintotdeauna, cosmice porunci

coboară-n suflet şi încep să sape,

iar când găsesc izvorul căutat

simt că se-apleacă şi încep să bea

din zorii zilei, până-n scăpătat,

uitând în suflet pururi câte-o stea