Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 103

şi când mă caut, nu mă mai găsesc

*

pe când amurgul începea să fiarbă

prin frunzele din codrii ruginii,

m-au căutat cuvintele prin iarbă

şi mi-au aflat doar urmele târzii,

le-au descălţat de tălpi şi nostalgie

şi le-au luat cuvintele-n înalt

ca să rămân o linişte pustie

întinsă între eu şi celălalt

*

şi-am protestat, am aruncat spre ele

cu ce-mi căzu, în pripă, la-ndemână,

cu roua de pe ierburi – nişte stele

care-au decis în ceruri să rămână

şi nu s-a-ntors nimic din aruncare

şi nu m-a pedepsit nici un blestem

în viaţa asta ca o-nfiorare

de adieri prin ierburi şi mă tem

*

că am plecat să locuiesc cuvinte

acolo-n colţul pururea ceresc,

iar depărtarea vrea să mă-nspăimânte

şi când mă caut, nu mă mai găsesc

Poezie de ion dragusanul No Comments May 9

chemarea tinereţii pământească

*

întoarce-te, s-a auzit un glas

şi-am fost convins că tinereţea strigă

pe când făceam pe cale un nou pas,

iar strigătul acela mă intrigă

încât scrâşnesc: spre ce? la ce folos?

şi-mi scormonesc prin suflet cu obidă,

de-atâta cale-am tot păşit pe jos

şi calea-mi pare tot mai insipidă

*

încât răspund: de nu ar fi răscruci,

m-aş fi oprit pe veci lângă fântână

sub umbra ce o ţes aceiaşi nuci

ademenind drumeţii să rămână

şi să se-nchine nucului stingher

ce-şi prăbuşeşte larga lui coroană

într-un ungher de zare şi de cer

ca o vocală lângă o consoană

*

din care s-au durat vremelnicii

şi nu cuvinte care să zidească;

şi-n urmă tot răsună în pustii

chemarea tinereţii pământească

Poezie de ion dragusanul No Comments May 8

şi nu permite, Doamne, învieri

*

vai, Doamne, câtă linişte apasă

în universul cu lumini create,

în care m-ai trimis să-mi aflu casă

şi năzuire spre eternitate,

uitând ce-a fost şi ce-ar urma să fie

după întoarceri şi mai ostenite

de căutarea ta în poezie

şi-n dimineţi superb dezlănţuite,

*

vai, Doamne, sufletul meu tace

ca o icoană pusă căpătâi

al zilelor din care se desface

lumina ta de-a pururi cea dintâi,

iar eu, pribeag şi cu speranţa ninsă

de clipocirea stelelor de sus,

sunt lumânarea zorilor aprinsă

din zorii mei şi până în apus,

*

sunt o lumină căutând făgaşul

şi curgerea ursită prin tăceri,

şi-n cale, stâncă, stă numai oraşul

şi nu permite, Doamne, învieri

Poezie de ion dragusanul No Comments Apr 30

şi ca puls al vremurilor şi

*

am văzut cum pun în creangă merii

iar peceţi superbe ale vieţii,

dar pe cerul lin al primăverii

dau năvală corbii şi ereţii:

ştiu, la noapte, iar o să învie

fiul harul tatălui ceresc,

şi-atunci sper şi fiul meu să fie

cântecul prin care să-ntregesc

*

irosirea mea de măr în floare

proaspăt devastat de-aceiaşi orbi

care-aduc pe cer, din depărtare,

şiruri de ereţi şi nori de corbi,

cântul lui să-mi prelungească drumul

până-n adierile de vânt,

să mă-nvie-n sunete postumul

cânt pe care nu apuc să-l cânt,

*

căci rămâne cântul înviere

doar în fiul care-l va trăi

respirându-l proaspăt din tăcere

şi ca puls al vremurilor şi

Poezie de ion dragusanul No Comments Apr 30

ion drăguşanul: în noaptea învierii

*

în noapte nouă crengi de măr

cu nouă flori desferecate

au luminat în adevăr

nedreapta mea singurătate

şi nouă crengi de păr urmară

cu alte nouă flori stinghere

când se făcuse primăvară

printr-o firească înviere

*

şi-atunci cu rănile aprinse

venise cineva să cânte

şi sângele i se prelinse

pe urme-n ierburile sfinte

şi am cules atâta rouă

să nu-mi mai fie veşnic sete

şi-atunci cu mâinile-amândouă

am risipit prin ierbi regrete

*

şi-abia acum pricep că nu e

în rugăciunea spusă-n şoapte

decât prilej de-a bate cuie

în toate florile din noapte

Poezie de ion dragusanul No Comments Apr 26

Pagina 103 din 152« Prima «...10 20 30...101 102103104 105...110 120 130...»Ultima »