şi când mă caut, nu mă mai găsesc

*

pe când amurgul începea să fiarbă

prin frunzele din codrii ruginii,

m-au căutat cuvintele prin iarbă

şi mi-au aflat doar urmele târzii,

le-au descălţat de tălpi şi nostalgie

şi le-au luat cuvintele-n înalt

ca să rămân o linişte pustie

întinsă între eu şi celălalt

*

şi-am protestat, am aruncat spre ele

cu ce-mi căzu, în pripă, la-ndemână,

cu roua de pe ierburi – nişte stele

care-au decis în ceruri să rămână

şi nu s-a-ntors nimic din aruncare

şi nu m-a pedepsit nici un blestem

în viaţa asta ca o-nfiorare

de adieri prin ierburi şi mă tem

 *

că am plecat să locuiesc cuvinte

acolo-n colţul pururea ceresc,

iar depărtarea vrea să mă-nspăimânte

şi când mă caut, nu mă mai găsesc