şi nu permite, Doamne, învieri | Dragusanul.ro

şi nu permite, Doamne, învieri

Durer Crist Univ lit 1927

*

vai, Doamne, câtă linişte apasă

în universul cu lumini create,

în care m-ai trimis să-mi aflu casă

şi năzuire spre eternitate,

uitând ce-a fost şi ce-ar urma să fie

după întoarceri şi mai ostenite

de căutarea ta în poezie

şi-n dimineţi superb dezlănţuite,

 *

vai, Doamne, sufletul meu tace

ca o icoană pusă căpătâi

al zilelor din care se desface

lumina ta de-a pururi cea dintâi,

iar eu, pribeag şi cu speranţa ninsă

de clipocirea stelelor de sus,

sunt lumânarea zorilor aprinsă

din zorii mei şi până în apus,

 *

sunt o lumină căutând făgaşul

şi curgerea ursită prin tăceri,

şi-n cale, stâncă, stă numai oraşul

şi nu permite, Doamne, învieri