1871: Pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare

*

Timpul ce a născut în junimea română ideea ca naţiunea întreagă să celebreze, pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare, astă serbare măreaţă este, până acum, un unic în istoria cea atât de tristă a nefericitului popor român. Sâmburele acestei idei este uniunea spirituală a acestei naţiuni despoiate. Serbarea aceasta va fi un punct curat si lucios în cronica română, care nu e nimic alta decât un registru de intrigi, trădări de patrie, egoism şi nepăsare. Cine crede cum că eu sunt un pesimist sau colorez, înadins, cu culori nefavorabile istoria română, să ia în mână o consemnare, ce enumără, an după an, întâmplările cele mai însemnate din istoria română, şi-mi va da dreptate. Partide de boieri se vindeau pe sine, pe întrecute, şi patria duşmanilor noştri.

*

Co-înţelegerea frăţească a tuturor românilor, în privinţa mijloacelor pentru prevenirea şi îndepărtarea pericolelor, de care e ameninţată naţiunea română, prin poziţia sa între popoare străine şi prin izolarea de celelalte popoare romanice; consultări pentru înlesnirea culturii şi a ştiinţei, a armelor celor mai puternice pentru înălţarea oricărui popor, e ţinta la care năzuieşte junimea română. În favoarea acestei întreprinderi se făcură, anul trecut, colecte de bani, şi anume contribuirile cele mai frumoase se făcură în provincia cea mai mică şi mai neînsemnată între provinciile române, în Bucovina. În urmă, suma adunată era suficientă. Dar o parte din ea s-a pierdut, nu prin vina junimii vieneze, căci ce a putut ea să facă, decât să dea banii în o casă de fier? Şi poate să fie vina că ea a preferat casa unui bărbat român, faţă cu casa unui evreu, spre exemplu? Şi cum putea crede junimea că e cu putinţă să se afle un bărbat român, care să abuzeze de încrederea pusă în el, fără sfiala că se dezonorează pe sine şi pe ai săi, prin această faptă ruşinoasă înaintea naţiunii întregi? Cum putea crede junimea ca el să fie în stare a ataca colecta făcută de întreaga naţiune, spre un scop atât de sfânt? Cum putea presupune junimea română atâta lipsă de pietate?

*

Şi iată că omul acela a comis această crimă teribilă şi el nu s-a împuşcat, nu s-a spânzurat, el e încă în stare să prefere viaţa acestei ruşini de sacrilegiu! Şi ce fac ceilalţi domni Mureşani, care nu dispărură din ochii naţiunii şi despre care nici nu se zice că s-au spânzurat, nu caută ei – va întreba cititorul – să acopere această ruşine? Nu, cel puţin, până acum, nu.

*

Comitetul central din Viena s-a adresat părintelui dispărutului, dar domnia sa nu a ţinut de trebuinţă să-i dea vreun răspuns. O altă familie, decât cea a Mureşenilor, ar fi restituit suma pierdută şi ar fi acceptat purtarea procesului. Deşi Mureşenii nu făcură aceasta, totuşi voim să sperăm că dumnealor vor restitui Comitetului central cel puţin a treia parte din banii pierduţi, înaintea serbării; voim să sperăm că Comitetul central va fi înştiinţat, în scurt timp, despre aceasta; ar fi prea trist, ar fi fără exemplu în istoria popoarelor, dacă domnii Mureşani ar tace şi mai departe, ca până în ziua de azi.

*

Inexplicabil este şi fenomenul că ziarele române, cu excepţia bravului „Românul”, din Bucureşti, n-au scris, din partea lor, nici în anul trecut, nici în anul acesta, vreo iotă despre serbarea de la Putna. La un alt popor, nu s-ar putea întâmpla aceasta. Acest fenomen dovedeşte cât de puţin simţ şi sens naţional posedăm noi, românii.

*

Aţi văzut, domnilor redactori, cât vuiet au făcut ziarele germane, chiar şi cele austriece, fără să cugete la Königsgrätz-ul din 1866, cu serbarea victoriei germane şi nu aţi învăţat nimic de la ele! Sau nu merita Ştefan cel Mare să fie, la noi, celebrat cel puţin ca regele Wilhelm la Germani?

*

Timpul este scurt şi s-ar cuveni ca ziarele să pregătească publicul pentru serbarea lui Ştefan, dar nu se cuvine ca dânsele să fie preparate prin public spre a scrie ceva despre serbare.

Trecând, la scalde, prin Viena, am avut ocazia de a conveni cu mai mulţi juni români şi cu câţiva membri din Comitetul central. Junimea decise în o adunare generală de a face serbarea cu mijloacele ce le are, apelând, din nou, la contribuirea publicului, convinsă fiind că publicul inteligent nu va lăsa să triumfeze abuzul neguţătorului Mureşanu sau poate, mai bine zis, întâmplarea oarbă asupra ideii. Mijloacele în bani, ce le posedă, astăzi, junimea sunt 170 florini, la domnul Teclu, 46 florini (pare-mi-se), la casierul Comitetului central, şi vreo 500 florini, la redacţia „Curierului” din Iaşi. Se vede lucrul că aceste mijloace nu ajung. Dar junimea nu e ademenită de lux şi de luciu exterior, ci de simţământul limpede şi curat ca raza soarelui, care zace în inima şi în pieptul ei, pe acesta-l va jertfi ea pe mormântul lui Ştefan cel Mare, neposedând nimic alta.

*

Junimea română e decisă de a călători cu desagii în spate, ca în 1848, la mormântul eroului român, în cazul că nu va fi sprijinită de publicul român. Dar nu pot să cred că publicul român va lăsa junimea fără vreun sprijin. Aceasta ar fi, pentru publicul nostru, un atestat de pauperitate prea mare, nu de pauperitate materială, ci…

După cum am văzut din actele Comitetului central, contribuiră, anul trecut, bucovinenii sumele cele mai mari. Mai mici au fost cotele contribuitorilor din România, iar ale celor de sub coroana Ungariei, afară de vreo trei excepţii, de tot neînsemnate.

*

Bucovinenii şi transilvănenii sunt sub regimuri străine, care nu caută să îmbunătăţească starea poporului român, ci, din contra, să-l ţină în întuneric, ca, aşa, mai uşor să-i poată răpi naţionalitatea, să-l poată germaniza sau maghiariza. Bucovinenii şi transilvănenii trebuie singuri să-şi înfiinţeze şcoli etc.; unii contribuie la fundaţiunea pumnuleană, alţii, la fondul pentru înfiinţarea Academiei de drepturi şi a Teatrului român.

*

Cu totul în altă poziţie se află românii din România liberă, ei nu au nici fundaţiune pumnuleană, nici contribuiri pentru înfiinţare de academii etc. şi, totuşi, contribuie atât de slab, cu mijloacele lor cele atât de bogate, în favoarea serbării de la Putna. Voim să sperăm că dumnealor, în anul acesta, când are să se realizeze serbarea, în orişice împrejurări, nu se vor lăsa întrecuţi chiar de micul număr de bucovineni, în o cauză atât de naţionala ca aceasta.

*

Dr. St. CRETESCU

*

(Albina, Anul VI, Nr. 51, duminică 20 iunie / 2 iulie 1871)

Comitetul central pentru serbarea de la Putna

*

Având Comitetul de a porni la Bucovina, spre a începe pregătirile cuvenite pentru serbare, doi membri, preşedintele, domnul Vasile Bumbac, şi domnul Beleş, îşi dădură demisia, împiedicaţi fiind, în parte, prin împrejurări familiare, parte, prin ocupaţii cu studiul pentru examene, de a pleca împreună.

*

Comitetul central decise, aşadar, încă în Viena, a alege, îndată după sosirea lui în .Bucovina, alţi membri şi de a se constitui din nou, ceea ce se şi împlini, în şedinţa din 1 august stil nou 1871, în Cernăuţi, alegându-se fostul secretar, domnul Ioan Slavici, preşedinte, domnul Mihai Eminescu, secretar, completându-se prin domnul Vasile Morariu; funcţiunile celorlalţi membri rămaseră în vigoare. Domnul Vasile Bumbac a rămas ca agentul Comitetului central în Viena; Domnul Beleş, în asemenea calitate, purcese în Crişana.

*

Fiind, aşadar, Comitetul formal constituit, a început, din 1 august 1871, pregătirile cuvenite în Bucovina. Comitetul se află, astăzi, în poziţia plăcută de a înştiinţa onoratul public român cum că toate pregătirile sunt îndrumate şi speră ca, în 13/25 august, a fi cu toate gata; nu-i rămâne, acum, alta nimic, decât a ruga, pe toţi aceia ce simt cu adevărat româneşte, ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor, căci Comitetul este convins că numai o participare vie poate ridica însemnătatea acestei serbări naţionale. O adunare numeroasă de români, din toate provinciile române, însufleţite de unul şi de acelaşi spirit, aceasta este podoaba, frumseţea şi sublimul serbării, iar nu flamurile implantate şi arcurile de triumf. Pentru ca participanţii la această serbare să nu rămână ca frunza pe apă, pe locurile necunoscute, pentru ca ei să afle grija cuvenită, pe de o parte, pe de alta pentru ca Comitetul conducător să-şi poată face calculul şi să purceadă, în toate lucrările sale, pe bază sigură, Comitetul conducător a şi rugat, de repetate ori, ca toţi cei ce voiesc a lua parte la această serbare să binevoiască a înştiinţa, până în 10 august stil nou 1871, pe adresa: Pamfil Dan,jurist în Cernăuţi, pe comitet; astăzi, Comitetul este nevoit a lungi termenul, până în 8/20 august 1871, tot sub acea adresă, cu observarea că, pentru persoanele ce nu se vor fi anunţat, el se va putea îngriji, numai de-i vor ierta împrejurările.

*

Totodată, Comitetul simte îndatorirea de a publica, deocamdată, următoarele informaţii: Ultima staţiune de descălecare pentru persoanele, ce vor veni pe calea ferată, este Hadicfalva (Dorneşti, în Bucovina); trenul soseşte aci numai o dată pe zi, şi anume pe la 2 ore după-amiază. La această staţiune, Comitetul va ordona o secţiune, care are să îngrijească transportarea publicului la Putna, la o depărtare de cinci ore. Preţul de persoană este de 1 florin şi 1 florin şi 50 creiţari.

*

Tot aici, primesc oaspeţii un program tipărit, în mână, din care vor afla informaţiile necesare mai clar şi apriat. Serbarea se ţine în 15/27 august 1871, în ziua de Sfânta Maria Mare, de hramul bisericii, şi în 16/28 august, în care se face parastasul pentru fundatorul bisericii; oaspeţii din depărtare vor avea să sosească, aşadar, în 14/26 august 1871.

*

În Putna, Comitetul conducător îşi are biroul său într-un loc acomodat aproape de cvartir, către care onoratul public va avea să se adreseze cu orice dorinţă; el se va năzui a satisface dorinţele şi a îndestula pe onoratul public român, care a ştiut îmbrăţişa ideea şi a sprijini junimea academică cu sacrificii în întreprinderea ei. Comitetul conducător roagă pe onoratul public român de încrederea sa, dorindu-i: Fericită întâlnire, la mormântul lui Ştefan cel Mare!

*

Cernăuţi, 11 august / 29 iulie 1871.

*

Ioan Slavici, m. p., preşedinte

Mihai Eminescu, m. p., secretar

 *

(Albina, Anul VI, nr. 63, joi 5/17 august 1871)

Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare

*

Programul serbării în memoria lui Ştefan cel Mare, la mormântul acestui erou, în mănăstirea Putna (Bucovina), în 15/27 şi 16/28 august 1871.

*

Sâmbătă, în 14/26 august 1871: La zece ore, seara, începutul serbării, cu privegherea religioasă anunţată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve şi tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri. Oficierea se împlineşte de cinci preoţi şi unu diacon. Iluminaţiune solemnă a bisericii şi a întregii mănăstiri.

*

Duminică, în 15/27 august 1871: De la opt, până la nouă ore, dimineaţa, trei rânduri de salve succesive anunţă adunarea oaspeţilor în porticul festiv: Comitetul, in corpore, îi binecuvântează. Şase salve anunţă începerea sfintei liturghii, săvârşită de şapte preoţi şi doi diaconi. La priceasnă, Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, ţine o predică corespunzătoare hramului bisericesc. Procesiunea la porticul festiv, salutată de salve. După descoperirea şi sfinţirea urnei consacrative, epitafului Doamnelor din România, a acelora din Bucovina, a flamurii Doamnei Haralambie, a Domnelor din Iaşi şi a Institutului de Bele-Arte, Domnul A. D. Xenopol rosteşte cuvântarea festivă. Corul Junilor români intoneză „Imnul religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de domnul A. Flechtenmacher. Se citesc inscripţiunile de pe daruri. Procesiunea se întoarce în biserică, spre încheierea sfintei liturghii.

*

Masa comună, în portic. După vecernie, iluminaţiunea mănăstirii şi foc bengalic, pe culmile munţilor dimprejur.

*

Luni, în 16/28 august 1871: La opt ore, dimineaţa, Junimea academică, diferiţii domni reprezentanţi, clerul şi autorităţile publice se adună în portic şi, apoi, purced „in corpore” la biserică, spre a asista la sfânta liturghie. După sfânta liturghie, urmează ieşirea cu procesiunea pentru aducerea darurilor în biserică.

*

Prea Cuvioşia Sa Părintele Egumen al mănăstirii dă citire „Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ştefan cel Mare”. Conductul festiv, în sunetul „Bugii” (Buga înseamnă „Bour”, în tătară – n. n.), clopotul lui Ştefan Vodă. După intrarea în biserică, parastas de pomenire. La îngenunchierea generală, cu citirea rugăciunii de iertăciune, corul intonează „Imnul lui Ştefan cel Mare”, făcut anume de domnul Vasile Alecsandri, melodie de A. Flechtenmacher. 40 de salve, ca reamintire de mănăstirile zidite de măritul erou, şi sunetul „Bugii” anunţă aşezarea darurilor pe mormânt. Ospăţ comun, în portic (agapă). Serbarea se închide prin un discurs prezidenţial (Federaţiunea, Anul IV, Nr. 89-557, miercuri 25 august / 6 septembrie 1871).

1871: Serbarea de la Putna

„Solemnitatea depunerii darurilor oferite de români şi românce pe mormântul lui Ştefan cel Mare, la mănăstirea Putna”, de Carol Papp de Szatmari (Familia, Anul VII, nr. 38, 19 septembrie / 1 octombrie 1871).

*

Epocile ce, în genere, istoria le scrie cu litere de aur sunt din acelea pe care lumea le-a stropit mai mult cu lacrimi. Câte nevoi, câte amaruri, câte vieţi n-au costat pe naţiuni secolele pe care posteritatea le-a onorat cu numele de mari!

*

Din numărul acestora e şi secolul al XV-lea. Bărbaţi de-o rară valenţă l-au împodobit cu fapte neuitate, iar generaţiile ce s-au succedat, de atunci, până azi, îl tot admiră, dar fără a-l egala. Românimea a avut cel mai frumos rol în cruntele-i evenimente, rol spre care, astăzi, se concentrează aspiraţiunile naţionale.

*

Lumea-ntreagă sta-n mirare:

Ţara-i mică, ţara-i tare…

Şi duşmanul spor nu are!

*

Da, era mică ţara Moldovei, era neînsemnat ţinutul apărător al creştinătăţii şi, de aceea, ei, cronicarii străini, îl numeau „regulus Moldaviae”, însă baciul care o conducea era viguros şi hotărât, prin urmare, respectat de străini. Ţara era mică, dar tare, pentru că tăria ei consta în iubirea de independenţă, în ardoarea de înflorire a neamului, în conştiinţa că românii sunt o gintă de viteji războinici. Era mică ţara, însa tare, pentru că se îndeletnicea nu cu pompoasele fraze ale diplomaţiei şi cu politica nenorocită – şi aceea rău înţeleasă –ci cu ascuţişul sclipitor al spadei şi cu vârful străpungător al săgeţii. Spectacol de mirare: o mână de bravi uniţi zdrobeşte mii de ordii furioase!

*

Ţara era mică, dar tare, căci iubirea către conducătorul lor însufleţea pe oşteni şi pentru că oştenii erau toţi românii, toţi, strămoşii noştri. Ţara era mică, dar cu atât mai tare, cu cât luceafărul destinelor sale, adăpat de o nestrămutată credinţă, îşi pleca genunchii la sfinţirea altarelor, în loc de a pleca grumazul naţiunii sub jugul năvălitorilor; pentru că speranţa o punea în propriile puteri ale ţării; pentru că ştia cumpăni împrejurările, pentru că iubea munca şi agitările sufletului, iar nu lenea şi plăcerile! Toate aceste reamintiri nu puteau lipsi din cugetările acelora care se deciseră a serba memoria eroului de acum patru secole.

*

Această frumoasă festivitate, concepută, încă anul trecut, de astă data se realiză, anume pe aceste baze. Şi realizarea ei are cu atât mai multă însemnătate, cu cât zgomotul şi senzaţia ce le produse, pe deoparte preocupă îndeajuns ţara ce pretinde a avea în posesiune Bucovina, iar pe de alta, împinse la Putna români de prin toate unghiurile Daciei. Dificultăţile de toată natura, zgomote şi discreditări, rumori false şi răutăcioase orbeau înăuntru şi în afară. Azi, toţi trebuie să-şi oprime violenţa, căci serbarea de la Putna e un fapt împlinit, şi împlinit astfel precum reclamau aşteptările şi dorinţele noastre. Viitorul ne va spune de câtă valoare vor fi binefăcătoarele-i fructe!

*

În 13/25 august 1871, expuserăm, pe scurt, schiţa programului acestei serbări. Azi, când ea s-a realizat, avem dreptul şi, mai cu seamă, datoria de a aşterne o dare de seamă despre modul îndeplinirii ei. Şi, mai întâi de toate, câteva cuvinte în privinţa preparativelor.

*

Comitetul conducător publicase, de mai înainte, mai prin toate ziarele, şi rugase pe familiile şi persoanele ce vor să asiste la serbare a anunţa de mai înainte, până la 20 ale lunii, în stil nou. Abia vreo treizeci de epistole sosiseră, în sensul acesta, pentru care se aprovizionaseră locuinţele necesare. Când, însă, sosi ajunul zilei de solemnitate, o enormă mulţime de trăsuri se îndesă spre Putna şi numărul oaspeţilor crescu atât de mult, încât trecea peste toate aşteptările Comitetului conducător.

*

Dificultăţile ivite, la improvizarea, în interiorul mănăstirii, de paturi rustice şi îngrijirea de locuinţe, pe la sătenii români din comună, ne dădură mult de lucru; gratie ceriului, mulţimea oaspeţilor putu dobândi adăpost, în contra recii clime de la munte. Am putut constata, cu satisfacţie, că marea majoritate dintre cei veniţi, animaţi de frumoasa idee ce o întruneau, se mulţămeau, pe deplin, cu modestele înlesniri, ce i se procurau.

*

Una dintre dificultăţile cu care mai avea să se lupte comitetul conducător fu reaua voinţă şi panica sătenilor din comună, care, la ivirea primului stindard, începură a se îngrozi şi a răspândi vorba că Putna va fi teatrul unui sângeros război. Se zice că nişte intrigi, provenite de la cei ce voiau ca serbarea să cadă, agitaseră, de mai înainte, spiritele din Bucovina. Dacă, însă, unele împrejurări erau nefavorabile, trebuia să se găsească o mână de ajutor. O găsirăm. Sfinţia Sa părintele Arcadie Ciupercovitz, superiorul mănăstirii, erudiţie şi inimă cu excelente simţiri româneşti, se poate numi, cu drept cuvânt, patronul serbării. Fără puternicu-i sprijin şi luminatu-i concurs, nu ştiu ce am fi putut realiza, în privinţa serbării. N-am putea, apoi, să nu mulţumim, în public, doamnei Aglaia Dimitrovitză, născută Ciupercovitz, şi familiei Giurgiuvanu, din Bucovina, pentru toate ajutoarele şi înlesnirile ce, cu o bunăvoinţă exemplară, le oferiră în interesul acestei serbări.

*

Membrii comitetului conducător al serbării (Membrii comitetului, din partea Universităţii din Viena: dd. Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Gribovschi, P. Dan, Cocinschi, Vasile Moraru, St. Ciurcu şi Luţiu. Membrii din partea Universităţii din Bucureşti: A. Brătescu, G. Dem. Teodorescu, Gr. G. Tocilescu. Membrii din partea Univesităţii din Iaşi: Resu, Iromescu şi Maroneanu. Din Berlin : A. D. Xenopol. Cu toţii, cincisprezece, la număr – menţionaţi în nota de subsol – n. n.), ajutaţi de junii studenţi din Bucovina, fură singurii aranjatori ai festivităţii; lor le incumba toată răspunderea, toate neajunsurile ce s-ar fi putut, pe ici-colea, strecura, toată onoarea pentru zelul şi ostenelile ce, cu toată modestia, trebuie să le-o recunoaştem unora dintr-înşii, şi mai cu seamă celor prezenţi, de timpuriu, la Putna.

*

Sâmbătă, 14/26 august 1871, în ziua în care sosi marea parte din oaspeţi. Doi membri ai comitetului (dd. G. Dem. Teodorescu, din Bucureşti, şi Sterie Ciurcu, din Viena – nota de subsol – n.n.), cu însemne tricolore, îi întâmpinară, calări, la punctul Vicov, şi la sosirea în mănăstire fură salutaţi cu câte trei salve. Până noaptea, târziu, oaspeţii se îmbulzeau mereu. Serbarea, însă, se începea prin serviciul religios, anunţat de salve.

*

În seara sâmbetei de 14/26 august, câteva zeci de salve, date la unu anume semnal, de către sătenii români, aşezaţi pe culmile dealurilor învecinate, vestiră începutul marii sărbători, care, prin proporţiile ce lua, merita, cu drept cuvânt, a se numi naţionale.

*

Privegherea religioasă începu pe la 10 ore; oficiară cinci preoţi şi un diacon, în asistenţa călugărilor mănăstirii, a sfinţiilor lor episcopii Filaret Scriban şi Iosif Bobulescu, arhimandritului Ieronim Butureanu, delegaţii Mitropoliei din Iaşi, a altor clerici, a prefectului ţării şi a multitudinii oaspeţilor, între care diferiţi reprezentanţi. Arcul de triumf şi aleea de brazi, ce conducea, de la porticul festiv, până la mănăstire, erau iluminate. Răpitoarea frumuseţe a admirabilelor poziţiuni, ce se prezentau ochilor avizi ai vizitatorilor, favorizate şi de o lună strălucitoare, făcu ca acest mic început să dureze până târziu, în noapte, când numeroase trăsuri cu noi oaspeţi urmau a sosi la mănăstire.

*

Mai înainte de a expune partea principală a serbării, să dăm o mică idee despre portic şi arcul de triumf. De la poarta mănăstirii, împodobită cu cetină sau craci de brazi, de la urele căreia se înălţau două stindarde cu culorile naţionale şi pe care se observa, de departe chiar, săpată în piatră marca Domnilor Moldovei, cu bourul tradiţional, delfinii, luna şi soarele, de la această poartă se întindea aleea de brazi, care conducea la porticul festiv. La mijlocul aleii se ridică un verde arc de triumf, cu inscripţia, în litere aurite: „Memoriei lui Ştefan cel Mare”, şi ornat cu o frumoasă marcă aurie a Domnilor Moldovei, apoi, în mod simetric, cu diferite stindarde, între care tricolorul naţional, fâlfâind în mijloc, la locul de onoare, întocmai după spusele baladei:

*

„Românescul steag, cu fală,

Fâlfâie falnic în cer!”.

*

În apropiere, pe un şes, la poalele muntelui umbrit de mii şi mii de brazi, care seamănă cu tot atâţia viteji oşteni, se întindea, pe coloane, porticul festiv, acoperit, de asemenea, cu ramuri verzi de cetină, împletit cu ghirlande şi presărat cu flamuri. În frunte, la intrarea principală, strălucea marca României libere, dulce simbol al aspiraţiunilor tuturor românilor, precum şi alte diferite mărci ale ţărilor române, ce compun Dacia, steme datorate penelului distinsului nostru pictor român E. Bucescu (Epaminonda Bucevski – n. n.). Aspectul acestor decoruri, combinat cu impunătoarea înfăţişare a poziţiunilor şi variat de culorile flamurilor unduitoare, formau un spectacol din cele mai plăcute, în mijlocul munţilor şi costişelor, călcate, odinioară, de şiruri compuse din cei mai bravi oşteni, ai celui mai viteaz Domn. Toate acestea vor forma un tablou neuitat, în memoria acelora dintre noi, care avurăm fericita ocazie de a lucra, cu propriile noastre mâini, la aşezarea şi înfrumuseţarea lor.

*

Duminică, în 15/27 august 1871, între orele opt şi nouă, dimineaţa, întreite rânduri de salve anunţau întrunirea oaspeţilor în porticul festiv. Membrii comitetului, încinşi cu eşarfe tricolore, purtând cocarde naţionale şi în ţinută de gală, înconjuraţi de junimea academică, care, de asemenea, purta cocarde, felicitară, de bună venire, pe vizitatori, al căror număr crescuse şi mai mult. Preşedintele comitetului rosti, de pe tribună, sub cerul liber, în faţa porticului, cuvântarea sa inauguratoare, serioase consideraţiuni asupra cauzelor existenţei noastre naţionale şi a mobilului ce atrăgea, la Putna, atâtea mii de inimi: „Bine aţi venit, fraţilor! Vă salut la mormântul lui Ştefan cel Mare!”.

*

Adunarea intră, apoi, în biserică, aşezându-se după ordinea de mai înainte stabilită: clerul, comitetul, domnii reprezentanţi, celălalt public etc. Nouă salve salutara începutul sfintei liturghii, oficiată de Sfinţia Sa egumenul, de clerul mănăstirii şi cel de prin comunele învecinate. Înainte de priceasnă, Sfinţia Sa egumenul Arcadie Ciupercovitz, cu figura-i afabilă, dar şi impunătoare, cu vocea-i sonoră şi vibrantă, ţinu o excelentă predică, corespunzătoare hramului bisericesc, în care accentua pioasele sentimente ale strămoşilor noştri, credinţa urmată întotdeauna de victorii a marelui fondator al mănăstirii şi bunele exemple urmate pe merituoşii şi demnii urmaşi din familia lui Ştefan, şi termină demonstrând că cultivarea şi luminarea inimii şi minţii româneşti este cea mai puternică condiţie, de natură a ne ridica la splendoarea frumosului nostru trecut.

*

În tot timpul serviciului divin, mormântul venerat al marelui Ştefan, împodobit cu ghirlande de flori şi făclii, era vegheat de o gardă de onoare, compusă din patru dintre membrii Comitetului conducător. După predică, clerul, în veşminte sacre, purtând icoane, evanghelii, cruci şi stindarde de-ale bisericii, urmat de membrii comitetului, de diferiţi reprezentanţi (dd. Cristian Cerchez, primarul de Iaşi, Dimitrie Gusti, Mihail Cogălniceanu, Ion G. Sbiera, Dimitrie Lupaşcu, Hociung, D. Văsescu, Cananău, Docan, V. Adrian, Bosie, Mihăileanu, Ionescu, Costinescu şi alţii mulţi, ale căror nume nu le mai ţinem minte – notă de subsol – n. n.) , de numerosul public, de domni şi doamne, mai ales din Bucovina şi Moldova, între două şiruri de juni academici, purcese, în bubuitul salvelor şi în sunetul jelitor al clopotelor, purcese spre porticul festiv, unde, pe o masă spaţioasă, se aflau, învelite cu crep negru, urna consacrativă de argint, cele două magnifice epitafuri şi stindardele, între care al doamnei Haralambie, din Craiova, se distingea prin frumosul portret al marelui Ştefan, prin bogăţie şi prin inscripţiunile, cu care era ornat.

*

Acesta preţioase daruri se sfinţiră, asistenţa fu stropită cu agheasmă, domnul Xenopol rosti, de pe tribună, cuvântarea festivă, publicată în coloanele acestui ziar, şi corul teologilor intonă următorul imn religios, făcut anume pentru această ocaziune, şi încă de anul trecut, de domnul Vasile Alecsandri, muzica de A. Flechtenmacher:

*

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,

În tine crede, speră întreaga românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire

Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt

Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,

Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.

Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,

Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.

Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,

Fă-n lume să străluce iubita-i românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Procesiunea, ca şi în ordinea dintâi, se reîntoarce în biserică, spre sfârşirea liturghiei şi binecuvântării, după care, apoi, oaspeţii merg a se aşeza pe băncile construite în portic, spre a prânzi la masa comună. Membrii comitetului, în ţinutele oficiale, serveau la această masă de onoare, pe care o onorau, cu prezenţa lor, preşedintele ţării, domnul Reni, clerul, parte din reprezentanţi, ceilalţi asistenţi, şi la care participară aproximativ peste 1.000 de oaspeţi.

*

Primul toast fu ridicat de preşedintele comitetului, în sănătatea împăratului Austriei, după datina autoritară a ţărilor de sub dualism. Domnul Reni, administratorul Bucovinei, român de naţionalitate, mulţumi, din partea guvernului austro-maghiar, comitetului şi întregii adunări pentru frumoasa atitudine, ordine şi aspiraţiunile ce manifestau. Diferitele toasturi, ţinute de bărbaţi ca domnii Sbiera, Bosie, Lupaşcu, Silagi etc. etc. pentru prosperitatea poporului, a naţiunii române, a luptătorilor, pentru revindecarea drepturilor străvechi, făcură să dureze până târziu acest ospăţ şi, cu toată bura de ploaie, ce udase pământul, hore vesele se întinseră pe câmpia de la dreapta porticului, la poalele muntelui, înnegrit de umbrele serii, animate şi întreţinute de sunetul muzicii.

*

Ţăranul bucovinean, de un secol izolat de ceilalţi fraţi ai săi, se vedea alături, într-o horă de unire, cu aceia pe care, uitând că-i sunt egali, se siliseră până aici, mai mult, a-l respecta, decât a-l iubi. Şi unde, până aici, se temea de serbare ca de un ce funest, acum putneanul se grăbea a întreba: „Când o să se mai facă d-alde astea? Bătrânii noştri nu ne-au spus să fi mai văzut o asemenea pomenire!”.

*

Astfel, această frumoasă şi memorabilă zi se termină cu veselia cea mai sinceră, abia pe la miezul nopţii, luminată de razele îndepărtate, ce le trimiteau focurile de răşină, aprinse pe diferitele culmi ale munţilor (Albina, Anul VI, Nr. 73, joi 9/21 septembrie 1871).