Lansarea cărţii lui Roman Istrati

“ştrumfii kremlinului”, noua carte a poetului, publicistului şi filosofului Roman Istrati va ieşi, în două-trei zile, de sub teascurile muşatinilor, urmând să fie lansată în a doua săptămână a lunii iulie. O să-i propun lui Roman Istrati, drept zi pentru evenimentul întâlnirii cărţii lui cu cititorii, joia din 14 iulie, care este şi Ziua Franţei, dar şi ziua în care, pentru prima dată, o trupă din Suceava, Toy Machines, va cânta la Electric Castle. Nu de alta, dar ca să ne vibreze amândurora sufletul la unison, eu şi fiul meu fiind pasionaţi de scrisul lui Roman Istrati, iar el – de muzica fiului meu.

Jurnalism No Comments Jun 20

ca să urcăm spre vămi şi spre pustiu

desen de Nicolae Crasi

despre cocori voi povesti ce ştiu

şi-i voi schiţa apoi cu nişte stele

pe cerul plin de vămi şi de pustiu

de-a curmezişul visurilor mele:

sunt tare multe, multe depărtări

şi-un singur cuib de osândit la viaţă

pe care au plătit cu patru zări,

iar sufletul din jertfa lor învaţă

să-şi caute străbunii sus, pe cer,

să folosească frânghii de lumină

pentru întoarceri într-un loc stingher

al ierbilor de-acasă ce se-nchină

spre rădăcini, spre vatra din înalt

ce ne veghează somnul şi trezirea

ca să aflăm mereu în celălalt

ce ne urseşte pentru mâine firea,

iar dacă mâine, totuşi, pentru unii

va fi nepământeşte de târziu,

ne-au pregătit străbunii nişte funii

ca să urcăm spre vămi şi spre pustiu

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 20

A plecat cea mai frumoasă femeie a Sucevei

Nu exista licean în Suceava şi student în Bucureşti, care să nu se fi îndrăgostit tainic de fata înaltă, mlădioasă, cu cosiţe de aur răsfrânte, pe spate, până mai jos de brâu, şi cu o privire inteligentă, pătrunzătoare. Descindea dintr-un prieten al celui mai bun primar al Sucevei, Franz Ritter Des Loges, ctitorul Sucevei moderne, şi moştenea din familie şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi pasiunea pentru misterele trecerii neamului nostru pe acest pământ. Atât de profund o fascinau mesajele străvechimii, încât a ignorat disputa actorilor Vladimir Găitan şi Emil Hossu pentru un zâmbet de-al ei şi a păşit pe calea tainei, înspre rădăcini.

Era o arhivă dinamică şi vie, un depozit de memorie, de la care primeam şi sfaturi, şi îndreptări. Era, pentru mine, care sunt mult mai tânăr şi, probabil, mai mic decât ea, o surioară adevărată, cu care mă gâlceveam uneori, dar o apăram cu încrâncenare ori de câte ori era nevoie. Iar Victoriţa proceda fa fel, odată zicându-le cârcotaşilor trândavi ai Sucevei, care îmi reproşau că scriu prea mult, dar fără să-mi poată stigmatiza o singură frază din vreo carte: “Sindromul mioritic: daţi-i la cap, că are oi mai multe!”.

Dragă mi-a fost mie Paraschiva Victoria Batariuc, cea pe care am întâlnit-o în lumea cărţilor şi pe care, de vreo două decenii, de când îmi e surioară, obişnuiam să o salut ceremonios, dar şi cu o neprefăcută evlavie: “Ce mai face femeia cea mai frumoasă a Sucevei?”. Victoriţa zâmbea îngăduitor, apoi muta discuţia spre subiecte de interes comun.

Vineri, seara, târziu, un alt frate, dacă nu cumva chiar fiu al sufletului Parachivei Victoriţa Batariuc, Constantin-Emil Ursu, m-a sunat, ca să-mi vestească, printre lacrimi, că Victoriţa a plecat pe Calea Străbunilor. Şi, în mod ciudat, sufletul mi s-a împlut cu lumină, de parcă Paraschiva Victoriţa Batariuc ar fi aşezat în el aura minunată, de care doar în vremelnicie a avut nevoie. Ca să-i lumineze pe alţii.

Drum bun, surioară, şi uită cui ne laşi. Ne-om descurca noi şi cu ăştia, nu-ţi mai fă gânduri, ca deobicei. Drum bun, surioară, scapăr viu de lumină! Drum bun…

Cronici sentimentale No Comments Jun 19

pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii

şi m-au crescut în rai, de bună seamă,

în brazii lor să îmi descopăr fraţii,

iar patria să-mi fie veşnic mamă,

să mă răsfăţ cu sfânta-i frumuseţe

şi numai ei adânc să mă închin

prin neamul care îmi tot dă bineţe

încredinţat de când îmi e destin

cu pătimiri şi patimi păcătoase,

dar pentru totdeauna neamul meu,

pădurea mea de-nveşniciri duioase

sub ochii unui singur Dumnezeu,

şi el mutat în soarele din munţi

ca să îi fie neamului aproape

doar încingând luminile pe frunţi

şi izvorând, din când în când, sub pleoape,

ca sufletul să-mi fie sărbătoare

trăită şi de alte generaţii,

şi tare dragă-mi este ţara-n care

pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii

PATRIA MEA, Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 19

Valea plângerii şi a Suhăi şi valea Bistriţei

Toate călătoriile pe care mi le plănuiesc se desfăşoară în opt, pentru că detest întoarcerile. Aşa că ieri, sâmbătă, am străbătut negura ploioasă de la Stroieşti, salutându-l pe Eroul Bucovinei, Ion Grămadă, ca de fiecare dată, dar fără să-l pot zări, apoi, la Ilişeşti, am nimerit în canicula tropicală, cu un curcubeu desenat frumos deasupra Obcinilor Bucovinei. De la Frasin, am virat la stânga, înspre valea luminoasă a râuleţului Suha, apoi am urcat, pe un drum cârpăcit prost şi plin de gropi, printr-un peisaj minunat, dar pângărit de nepăsarea omenească, mânjit cu halde de steril şi cu ruinele fostelor combinate miniere, înspre culmea Puzdrei, cu gândul să ajung în valea Bistriţei, la Holda fostului bibliotecar regal, al cărui nume, din nefericire, nu pot să mi-l reamintesc, deşi am scris mult, de curând, despre el.

Valea Suhăi e o concreteţe a Bucovinei: frumuseţe, fudulie şi dezinteres. Dacă nu ar fi drumul prost, de la Doroteea până dincolo de Stulpicani, ai crede că păşeşti prin rai. Apoi, urmează părăginita Ostra (şi ce staţiune montană s-ar putea face, cu fonduri europene, din acest fost orăşel minier) şi spulberata Tarniţa. În fine, mergând cu a doua (benzina pierdută costă mai puţin decât bucşele şi amortizoarele maşinii), am ajuns la Holda, iar de acolo, am urmat albia de lumină a Bistriţei Aurii, prin Broşteni, orăşel minunat modernizat, dar fără indicatoare, nici măcar spre bisericuţa în care a învăţat Creangă, apoi spre satele judeţului Neamţ, trecând prin Borca şi admirând totul cu nesaţ.

Sâmbătă, printr-o părticică din ea, aveam să-mi descopăr patria şi neamul şi să constat că patria e la fel de frumoasă ca de când o ştiu, iar neamul, în ciuda aparenţelor, trăieşte bine, în sate cu gospodării frumoase şi dibaci îngrijite. De patrie îmi era sufletul înfometat, atât de adânc mă măcina dorul de paradisul confirmat de istorie ca atare, încât am pornit în căutarea ei şi a chipului mamei, pe care l-am desluşit mai întâi, printre lumini, atunci când mi s-a hotărât destinul pământesc.

PATRIA MEA No Comments Jun 19