Dragusanul - Blog - Part 898

„Oi, leru-i ler” sau „OY, Ler, OY, Ler”?

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

*

Ultima relicvă lingvistică a vremurilor primordiale încă supravieţueşte în colindele românilor, printr-o formulă sacramentală, de genul „Lex sed Lex” („Legea e lege”), în variante precum „leru-i ler” sau „Oi, leru-i ler”, iar „descifrările” folclorice, una mai imaginativă decât cealaltă, s-au cantonat pe „ler”, care ar însemna leu, soare, rastel (bara de metal de la jug, care se foloseşte şi la priponitul animalelor) etc.

*

Cum colindele vin din ritualurile ancestrale, în cadrul cărora „toate cântările încep cu OM. Toate imnurile încep cu OM. Preotul începe cu OM. Legile lui sunt în numele OM” (Taittireeya-Upanishad, I – Admonestare, 8, p. 67) sau „după OM ei cântă liturghiile… după OM ei recită imnuri” (Mundaka-Upanishad, II, 4, 38), formula aceasta sacră înseamnă un legământ faţă de OM, pentru că, în concepţia cosmogonică umanităţii, alterată, prin milenii, de zonificări şi autohtonizări ale Cărţii Sfinte iniţiale, „toate câte există sunt manifestările lui. Trecut, prezent, viitor, totul este OM” (Mandookya-Upanishad, p. 59). Se scrie „AUM şi se pronunţă OM”, se precizează în subsolul paginii  (Katha-Upanishad, I, p. 30), dar „în OM sunt cerul şi pământul, în el sunt ţesute cu mintea şi cu toate simţurile” (Mundaka-Upanishad, II, 5, 38). Iar simboluri străvechi, menţionate aici, se păstrează şi în simbolistica târzie a creştinilor, cerul (rombul), în suprapunere cu pământul (pătratul), simbolizând dumnezeirea, ca suport fie pentru reprezentarea picturală a lui Iisus, fie pentru cea a Fecioarei cu Pruncul, drept semnificanţi ai dublei naturi.

*

simboluri biserici_21_resize

*

Pornind de la aceste argumente şi ştiind că relicva sacramentală „oi, leru-i ler”, din colindele românilor, nu îl putea ignora pe OM (lui îi erau adresate toate invocaţiile), îndrăznesc să cred că vocativul pentru OM, OY, pe care îl foloseau doar marii preoţi, a supravieţuit în datinile româneşti, împreună cu legământul sacru şi că angajamentul, „crezul” ancestral era „OY, Ler, OY, Ler”, ca legământ suprem în ritualicul obştesc „Harih, OM!” (Katha-Upanishad, V, 19, 24), care s-ar traduce prin ortodoxul „Pace, tuturor!”, deşi ar însemna „Doamne, dă-ne pacea sufletească!” sau, mai încifrat spus, „Har, Doamne!”.


și?

Radu 9

*

ni-i neamul iar crucificat pe zile,

dar nu avem încă nimic de zis

căci vremurile tulburi și ostile

și îngerii din ceruri i-au ucis,

iar bolta ca o lacrimă curbată

de multă suferință și nevoi

prin crucea lui Iisus ni se arată

în altă prăbușire peste noi,

 *

dar neamul pare a uita de sine

și nu mai are tălpi, nici rădăcini,

și-s umbrele uscate și străine

când ni se-mpart cununile de spini

și-s tare mulți cei ce ne trag pe roți,

iar sângele pe ceruri se prelinge

și ning scrâșnind străbunii peste toți,

dar n-auzim nici jalea ce ne ninge

*

căci peste noi s-a năpustit tăcere

și-am încetat cu neamul a mai fi;

din calendare filele stinghere

au prins să se dărâme iarăși: și?


iarba naşterilor mele

Radu 10

*

dacă n-aş simţi pământul

pe sub tălpi şi nu m-ar duce,

m-aş lăsa urcat pe cruce

să mă biciuiască vântul,

şi în palme mi-ar fi cuie

stele cu somnul lin

ce lucrează la destin,

deşi somnul stelei nu e

 *

altceva decât o lege

de urmat şi de trăit

până înspre asfinţit,

unde soarele alege

ce-i al lui şi ce-i al lunii,

să rămână pe pământ

spuza sufletului sfânt

spulberând încet tăciunii

 *

şi-s tăciunii alte stele

în alt cer ce nu mă-ncape

când nu-mi freamătă sub pleoape

iarba naşterilor mele


Calicul democrat: Avem măgari, dar n-avem tigri!

CALICUL DEMOCRAT 1910

*

Când a făcut Dumnezeu lumea şi a deosebit dobitoacele după greutatea minţii lor, din fiecare specie a luat şi a făcut mai multe adunături, aşa că, în fiecare adunătură, găseşti o colecţie de exemplare clasice: de măgari, de vulpi, de lupi, de boi, de şobolani, de vulturi, de viezuri, de cocoşi, de porci, de cai, de câini, de lei, de tigri, de leoparzi, de părăsiţi…

Fiecare adunătură formează o naţiune. O naţiune nu e completă, dacă nu constă din tot felul de dobitoace. Dacă nu are, îşi creează.

*

Fiecare dobitoc îşi are rolul său glo­rios, în scurta sa viaţă, şi fiecare îşi vede de treaba sa. Măgarul o face pe cuviosul, vulpea şchiopătează, lupul stă în răspântii, boul trage, sobolul râmă, vulturul se înalţă peste toţi, viezurele adună, cocoşul cântă, porcul se tăvăleşte, calul aleargă, câinele muşcă, leul stăpâneşte, tigrul nu se lasă, iar părăsitul trăieşte pe seama altora…

Dacă toată munca asta „febrilă” ţi-o închipui, deodată îţi poţi face idee de acţiunea nobilă, ce o dezvoltă naţiunea întru mărirea lui Dumnezeu.

*

Noi nu ne putem numi naţiune fiindcă multe dobitoace ne lipsesc cu desăvârşire. Avem măgari, dar n-avem tigri, avem şo­bolani, dar vulturi n-avem, avem câini şi n-avem lei, avem vulpi, lupi, boi destui, viezuri, porci, părăsiţi…

Multe dobitoace ne lipsesc, iar truda noastră de a le avea e zadarnică.  Conglomeraţia noastră se desface, speciile se împart la alte adunături (pardon, naţiuni!), unde, sub scutul regulilor, îşi pot trăi traiul.

Unde eşti, Ţepeş, mărite vodă? De ce nu-ţi ţii, în ocol, dobitoacele, prin spaima ţepelor tale?!

*

(Calicul democrat, nr. 1, p. 6, 1 iunie 1910)


Calicul democrat: Doar io nu focut nimic!

Cu votul tuturor

*

Se iscă bătaie mare între două ţări vecine

şi soldaţii merg cu droaia să se lupte. Iacă vine

şi un sas, mai către urmă, cu puşcă şi cu sabie.

„Unde mergi?”, întreabă unul. „Io merge la botelie!”,

îi răspunde fudul sasul, ridicându-şi nasu-n vânt.

„Ş-apoi ce vei face-acolo?”. „Culche oameni la pământ,

apoi merge către casă la fomee şi copii!”.

„Dar se poate să te-mpuşte ei pe tine, ce, mai ştii;

tu te-ncrezi prea mult în puşcă…”. Iar sasul: „Măi voinic,

di ce puşche el la mine, doar io nu focut nimic!?”.

*

(Calicul democrat, nr. 4, p. 5, ianuarie 1911)


Pagina 898 din 1,501« Prima...102030...896897898899900...910920930...Ultima »