pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii
*
pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii
şi m-au crescut în rai, de bună seamă,
în brazii lor să îmi descopăr fraţii,
iar patria să-mi fie veşnic mamă,
să mă răsfăţ cu sfânta-i frumuseţe
şi numai ei adânc să mă închin
prin neamul care îmi tot dă bineţe
încredinţat de când îmi e destin
*
cu pătimiri şi patimi păcătoase,
dar pentru totdeauna neamul meu,
pădurea mea de-nveşniciri duioase
sub ochii unui singur Dumnezeu,
şi el mutat în soarele din munţi
ca să îi fie neamului aproape
doar încingând luminile pe frunţi
şi izvorând, din când în când, sub pleoape,
*
ca sufletul să-mi fie sărbătoare
trăită şi de alte generaţii,
şi tare dragă-mi este ţara-n care
pe mine chiar m-au plămădit Carpaţii