1848: Alexandru Hurmuzaki, un tânăr blond

*

Pe 13 mai 1848, am plecat de la Botoșani, cu o scrisoare de recomandare din partea domnului Ralet pentru Hurmuzaki, Pe 14, la orele 10, m-am prezentat la vama austriacă de la Sinăuți. A venit să mă întâlnească un personal numeros.

*

 Calitatea mea de francez, în împrejurările actuale, și pașaportul meu sau numele poporului francez au trezit puternic curiozitatea și bănuielile vameșilor imperiali. Am fost controlat minuțios de un om vârstnic și experimentat în meseria sa. El a fost militar, în garnizoană la Colmar (oraș în Alsacia, la granița franco-germană), în 1814, așa că, fără îndoială, s-a mirat de schimbarea limbii mele, căci eu nu vorbeam germana din Colmar, care nu este decât un dialect. Schimbarea s-a făcut datorită nevoii de a te face înțeles pretutindeni, dar, deoarece el a fost în Franța, i-am declamat o plângere asupra nenoricirii, pe care am îndurat-o, acum, cu comerțul. Într-un sfert de oră, șoarecele cel dobitoc a fost pe deplin mulțumit, cu toate că nu înțelesese nimic din ceea ce îi spusesem, pentru că trecuse drept un om învățat ca alții; toată şleahta de la vamă vorbea politică. Niciodată nu am văyut nişte oameni atât de neruşinaţi în a lua bacşişuri ca vameşii de acolo. Te obligau să fii generos, aceasta este încă o ţară a bacşişurilor.

*

Pe drumul de la Sinăuţi, la Cernăuţi, am întâlnit adesea agenţi de poliţie, fără a fi oprit. Am fost mirat de faptul că, la intrarea în oraş şi chiar în oraş, nu se cer paşapoartele călătorilor. Coborât la hotelul „Vulturul Negru” („Pajura Neagră” – n. n.), m-am grăbit să-l văd pe domnul Alexandru Hurmuzaki, un tânăr blond, care tocmai îşi terminase studiile de drept la Viena, prieten al libertăţii şi al cauzei poloneze, capabil de devotament şi prevăzător. El m-a luat, la început, drept spion rus, la fel ca şi la Botoşani. Într-un asemenea caz, pentru a te salva de la dezastru, răspunzi curiozităţii cu o parte din secretul tău; în acest fel am reuşit să-i câştig încrederea. Dar această lege a constrângerii este cam prea comodă şi, în consecinţă, periculoasă. Pentru a evita acest inconvenient, în viitor, puteţi să-i scrieţi câteva cuvinte, vă cunoaşte prin opera voastră şi este entuziasmat de literatură, scrisoarea voastră va fi bine primită; puteţi să îi scrieţi, de asemenea, domnului Dimitrie Ralet.

*

Din Cernăuţi, voiam să merg să-l văd pe domnul Artur Goluchowski; două drumuri mă duceau la el, unul prin Zalishchiki, cu diligenţa, celălalt prin Samuşeni şi Horodenka, cu vehicul particular. Dar, după ce că exilaţii polonezi au stropit, cu sângele lor, caldarâmul vechii capitale a Poloniei, în Galiţia se cer călătorilor paşapoarte şi am abandonat, pentru acest moment, proiectul, căci paşaportul meu nu era vizat decât pentru Cernăuţi. Mi s-a spus, la Cernăuţi, că trupele regale din Transilvania au tras contra românilor, că o parte a nobilimii galiţiene s-a înţeles, pe faţă, cu ţăranii, dar că poliţia caută să reanimeze vechea discordie, că la Hotin sunt 7.000 de trupeţi şi că, în preajma fiecărui ţăran, sunt cinci oameni. La Cernăuţi, de curând, a fost scandal la Kamienobrodzki, comisar de întindere; acum el este suspicios, nu iese, probabil va lua hotărârea să plece, prin demisie. Bătrânul Pinkas, evreu şi intermediar al arhiepiscopului, în acelaşi timp, al domnului Hurmuzaki, tânărul, mi-a procurat un vehicul, pentru a merge la mănăstire şi a mă întoarce în Moldova (Butkiewics, Piotr, Rapoartele către Michail Czajkowski, în Călători străini despre țările române, în secolul al XIX-lea / 1847-1851, Serie nouă, vol. V, Ed. Academiei Române, București 2009, pp. 346, 347).

1883: Titu Maiorescu, la Cernăuţi

*

Vineri, 28 ianuarie / 9 februarie 1883, după ceasul meu, la ora 3 şi 45, după prânz, am sosit la Cernăuţi. Hotel Weiss… Seara, la Nicolae Hurmuzachi (pe care îl ajuta într-un proces pentru recuperarea moşiilor din Bucovina care aparţinuseră mănăstirilor din Basarabia – n. n.). Prezentat soţiei sale, paralizată, foarte plăcută.

 *

Sâmbătă, 29 ianuarie / 10 februarie 1883. Cernăuţi. Soare, dar frig. Multă neauă. La 9 şi jumătate, dimineaţa, Nicolae von Hurmuzachi, la mine, apoi adus la mine pe Dr. Kiesler (avocat). Apoi, plecat cu el, cu trăsura, la Curtea de Apel. La ora 1, la Hurmuzachi, la masă. Acolo (deocamdată în vizită) bătrâna baroneasă Petrino (soţie a fostului ministru Alexandru Petrino, franceză), fratele baronului Styrcea, domnul von Mantz, din Cârlibaba, Iacobeni (cu soţia lui, 17 copii, între aceştia, de 4 sau de 5 ori, gemeni), baron Mustaţă (conşcolarul lui Circa), bătrân şi urât la faţă, un original viu de om entuziasmat pentru natură, contra chelnerilor, a poeziei şi a oricărei arte, pasionat vână­tor şi cutreierător prin Carpaţi. Frate-său, împuternicit al Patriarhiei din Constantinopole.

*

La ora 4, cu Hurmuzachi şi Dr. Heinrich Kiesler, cu trăsura, Ia notar, căruia i-am dat procura numai pentru Probota, ce-i drept aceasta cam generală, după formu­larul său.

De Ia 5-6 şi jumătate, dormit, băut cafea, apoi a venit iarăşi plicticosul scai Hurmuzachi, de m-a luat la teatru (începutul, Ia ora 7), unde eu aveam luat, de mai înainte, fotoliu Ia parter, dar m-am dus în loja sa. Se juca „Die Räuber”, cu Mitterwurzer, în rolul Iui Franz), ca oaspete; acesta, după actul I, bine, insuportabil melodramaticul Karl. Ceilalţi, pasabili. Dar noi am avut, totuşi, răbdare numai până Ia actul al 3-lea, şi am plecat, cu trăsura, acasă.

*

În loja vis-à-vis (loja oficială), soţia Preşedintelui ţării, Alesani, născută Haas (covoare!), milionară, dar alienată. Era cu o însoţitoare. Au un copil de 3 ani, pe care ea, adesea, deodată îl înfaşă şi-l face să asude, şi altele de acestea, din halucinaţii de boală. Din cauza asta, Alesani a devenit foarte nervos şi deprimat, neavând raporturi de societate cu lumea de aci. Pedeapsă meri­tată! El ştia asta de mai înainte, fiindcă ea, ca fată încă, fusese, câteva luni, într-un institut de alienaţi; într-o lojă de alături (tot în faţa noastră), era contele Coudenhove, un flecar blond, cu figura jumătate de pasăre, jumătate de oaie, cu bot cu dinţii mari, retezat; îşi face, la Universitatea de aici, examenul de absolvire la drept, fiindcă peste tot era silit să stea Ia o parte, de când cu sinuciderea celor două franţuzoaice, din cauza lui. Aici, însă, are relaţii cu con­tele Kielmannsegge ş. a. m. d.

*

Seara, am mâncat singur, la hotel, la ora 10 m-am dus sus, la culcare, n-am putut însă să dorm, până la 12, şi am citit geografia lui Daniel. Am adormit, la miezul-nopţii, m-am deşteptat, însă, din cauza unei ploşniţe. Şi atunci n-am mai dormit, ci am scris refacerea călăto­riei în Elveţia, până la 6 şi un sfert, dimineaţa. În sfârşit, mi-a venit somn, dar numai până la ora 8.

*

Duminică, 30 ianuarie / 11 februarie 1883. Cernăuţi. Soare foarte frumos intră prin fereastra mea, dar frig, -17° R. Cu Hurmuzachi, toată ziua. La 12 şi jumătate, cu el, la un
concert de binefacere, vizită Ia bătrânul (82 de ani) baron Styrce (care era rănit, la frunte, de la o căzătură pe scări), apoi la „România juna”, unde toţi studenţii români erau prezenţi, şi mi-au furat o scurtă cuvântare, şi mi-au făcut ovaţii, apoi prânz, la ora 2, la Hurmuzachi, tratative cu baron Nicolae Mustaţă şi acord. Seara, de la 8-11 şi jumătate, la bătrânul baron Petrino, însurat cu o soră a Hurmuzăcheştilor (unul din fiii lor era decedatul poet decăzut baron Petrino; celălalt, de 24 de ani, se zice că e bine, absolvent în drept, şi acum, la Viena, ca impiegat la tribunalul din Baden. O fiică, măritată, în întâia căsătorie, cu baronul Vasilco; în a 2-a, cu un tânăr profesor german…. O fiică a ei, deci nepoată a bătrânei Petrino, era şi ea, seara, o figură cu totul armenească). Mai era şi văduva lui George Hurmuzachi, o bătrână plăcută, al cărei fiu (Alexandru – n. n.) a fost prefect de Suceava, iar acum are o mare moşie în arendă, însurat cu o armeancă bogată, Petrovici. Mai era acolo o soră a bătrânei Carp, născută Radu, fostă măritată cu Christe, cu 3 nepoate Christe…

*

Luni, 31 ianuarie / 12 februarie 1883. Vreme posomorâtă. -11° R. La 12, tratat iarăşi cu Hurmuzachi. Scrisoare de la doamna Adina Catargi, ca invitaţie, pentru seara. Vizită la baronul Alesani, prezidentul ţării; la mitropolitul Silvestru Morariu (sală frumoasă, cu coloane de alabastru negru şi pereţii cu plăci de lemn), apoi la bă­trâna doamnă Zotta, la alde Christe, dineu Ia baronul Styrce (Ia ora 5 şi jumătate), mai înainte terminat cu Dr. Kiesler (30 de florini), seara la doamna Adina Catargi, ceai cu ea, bărbatul ei (urât, dar bun) şi cu Lucie Ghica, con­versaţie până Ia miezul-nopţii despre religie.

*

Marţi, 1/13 februarie 1883. Cernăuţi. Iarăşi soare foarte frumos, dar frig. Astăzi plec îndărăt la Bucureşti, însoţit încă, pretutindeni, de Hurmuzachi, care a prânzit cu mine, şi Ia gară. Întoarcerea vizitei de către prezi­dentul ţării, baronul Alesani. În compartiment, de la Cernăuţi, până Ia Iţcani, cu baronul Styrce şi cu bătrânul baron Mustaţă (reprezentantul Patriarhiei şi cunoscut al Iui Zizin). Sleeping întrebuinţat în ordine. Sosit în Bucu­reşti, miercuri, 2/14 februarie 1883, la 6 şi jumătate, dimineaţa. Foarte frig şi aici…

*

Cernăuţi, duminică, 13/25 februarie 1883. La gară, la ora 3 şi jumătate, primit de Hurmuzachi… Noaptea, între 2 şi 5, scris ministrului Sturdza, în afacerea vânzării moşiilor mă­năstireşti, studenţilor din Viena, pentru Almanah, celor din Cernăuţi, pentru trimiterea publicaţiilor Academiei noastre, ş. a. m. d.

*

Luni, 14/26 februarie 1883. La Hurmuzachi, Ia prânz, la 2 şi jumătate, şi supat seara. Acolo, von Umlauff, şi Victor Styrcea. Seara, cu Umlauff şi doamna Hurmuzachi citit tradu­cerea acesteia a „Legendei Rândunicăi”. După aceea, el şi Victor Styrcea ne-au citit din foarte simplele, drăguţe, nostime „Sommermärchen”, de Baumbach. La 10 şi jumătate, culcat.

*

Marţi, 15/27 februarie 1883. Dineu la baronul Petrino, de la 3-6 şi jumătate. Eternele dezbateri cu Dr. Kiesler, Dr. Roth (apărătorul lui Ciprian Porumbescu şi al lotului „Arboroasa”, care considera eliberarea studenţilor ca însemnând o „datorie de onoare”,  – n. n.), baron Ion Mustaţă şi cu slabul Hurmuzachi, care, când e să se decidă, te lasă-n drum. Seara, quartet clasic, cu V. Styrcea (violină, director Hrymala; cello – autodidact excelent – von Dusinkiewicz, funcţionar la prezidenţia ţării, dr. în drept), până la 12 şi jumătate, noaptea. Între acestea, souper.

*

Miercuri, 16/28 februarie 1883. Masa la Hurmuzachi. Tot astfel, intermi­nabilele dezbateri. Seara, la Sbiera, discutat amănunţit manuscriptul de la Voroneţ (7 copii, mizerie, fără per­dele la ferestre, puţine paturi).

I. G. Sbiera

Sbiera, bolnav de reumatism, sărac şi în mizerie, este, acum, profesor titular la Universitate, are, ca atare, 1.800 de florini pe an (din care se reduc vreo 50 de fiorini, ca impozit pe venit) + 400 de florini adaos de activitate, un fel de diurnă. Din cinci în cinci ani, ada­osul se măreşte cu câte 200 de florini, astfel încât, între al 25-lea şi al 30-lea an de serviciu, salariul său maxim este 2.800 de florini. Cu asta, după 30 de ani de activitate, salariul plin, ca profesor (alţi funcţionari, după 40 de ani de activitate. Pentru pensie se retine, în întâiul an, o treime din salariul anual, o dată, pentru totdeauna, după aceea nu se mai retine nimic) + taxele pentru curs ale stu­denţilor, şi anume: pentru o oră pe săptămână, 1 florin pe semestru. El ţine curs 5 ore pe săptămână, are, deci, de la fiecare student, 5 florini pe semestru, deci 10 flo­rini pe an. Dar toţi studenţii săi sunt săraci, deci ur­mează cursurile  Iui gratis (pe lângă el, profesori cu salariu de ministru, de exemplu rectorul Kleinwachter, 3.000 de florini).

 *

Vineri, 18 februarie / 2 martie 1883. Cernăuţi. A nins, peste noapte. Afară, din nou plină iarnă. Aseară, teatru de diletanţi al societăţii româneşti de aici, într-o sală a hotelului „Moldavia”, la etajul I. Tânărul jurist Flondor dirija orchestra (tânăr simpatic, zvelt), un frate mai mic, toba mare (nostim de tot), alţi şcolari şi studenţi, cele­lalte instrumente, vom Onciul, flaut, gentilul violoncel, un mic şi încântător băiat Isopescul, violina ş. a. m. d. Locuri, vreo 200, sala tixită (a 70 de creiţari, dar numai cu invi­taţie, nu putea intra oricine).

Era acolo toată lumea mare şi mijlocie din Cernăuţi; alde Petrino, alde Styrcea, Christe, contesele Logotheti-Popovici, arhimandritul Ciupercovici ş. a. m. d. Totul, sub conducerea predi­catorului Catedralei metropolitane, Ioan Procopovici, român, care, conform concursului, predică ruteneşte, de la întocmirea lui Hakman. S-a jucat „Drumul de fier”, aşa şi aşa; dar „Florin şi Florica”, admirabil de bine şi, în cea mai mare parte, inteligent. Remarcabil comic, un domn, care juca pe bâlbâitul Colivescu, excelentă, şi în unele pasagii de o ştrengărească drăgălăşie, sora lui Eminescu, doamna Drogli, bărbatul ei, profesor la Şcoala normală de învăţători. Un oarecare Popescu juca  pe Florin, neîndemânatec în joc, dar de-a dreptul splendid în cân­tec; întreaga reprezentaţie, admirabil de reuşită şi de plăcută. A început la 7 şi jumătate şi s-a terminat la 10 şi jumătate.

*

Eu am mâncat, seara, la hotelul meu, cu Eugen von Styrcea şi cu arhimandritul Călinescu, acesta şi Ciupercovici, aspiranţi la mitropolie; amândoi buni, mai bun Că­linescu (Maiorescu, Titu, Însemnări zilnice, publicate de I. Rădulescu-Pogoneanu, II / 1881-1886, Editura Librăriei Socec, p. 148 şi urm.).