Anamaria PASAT

Click pe imagine şi ascultaţi/vizionaţi piesa

„Writings on the Wall Sam Smith”

*

Într-o Bucovină băşcălizată folcloros, care se tot fuduleşte tâmp cu haleala, afinata, lemnul, barabulele, varza, ceapa şi manelele haida-dâra-dâr-dâr-da, există, ca embleme reale şi semnificative, o puzderie de valori, pururi călcate în picioare şi de autorităţi, şi de bicisnicia publică. De curând citisem că, într-un oraş românesc al lui iulie 1911, la un spectacol de teatru naţional, un spectator venise îmbrăcat gros, cu cojocul pe el şi cu căciula în cap. Iar când a fost întrebat de ce e aşa încotoşmănat, în luna lui Cuptor, spectatorul acela a răspuns: “Pentru că mi-i teamă să nu mă îmbolnăvesc de la răceala publicului românesc faţă de cultura naţională“.

*

Din nefericire, aşa se întâmplă şi astăzi, când nu imaginea culturală a Bucovinei beneficiază de promovări, ci hidoşenia bădărăniei hulpave şi a unei dezgustătoare contrafaceri identitare, în care primurile de dihor sunt înfăţişate drept cununi de laur. În vremea asta, copiii noştri talentaţi, care nu au nici o şansă de afirmare aici, ba nici amărâta posibilitate de a afla câte un loc de muncă rezonabil, iau drumul Clujului, Bucureştilor sau al Iaşilor, ba şi al străinătăţurilor atât de hulite în cântecele rurale, dar mai ales de dezamăgita ruralitate bucovineană căutate, drept ultimă şansă de supravieţuire.

*

Copiii noştri merită o şansă aici. Din nefericire, eu nu-i pot ajuta. Dar există o categorie, cea a cantautorilor tineri, adolescenţi care scriu “poezia care cântă” sau, mai direct spus, cântă, pe muzica de ei compusă, minunate poeme, tot de ei zămislite, pe care pot şi trebuie să-i ajut, dacă specialiştii buzincurişti din întreg sistemul judeţean al culturii se irosesc tocând frunze la câini. O să-i caut, o să-i organizez şi o să-i aduc la toate manifestările culturale, care ţin de truda mea, şi o să le fac măcar un ACUSTIC FEST, măcar o săptămână de “Zilele muzicii sucevene”, măcar 5-6 concerte pe an, inclusiv prin licee, alături de cantautori cu palmares indiscutabil din ţară, filmându-le concertele şi răspândindu-le, ajutându-i să-şi facă albume. Trebuie să o fac, într-un judeţ în care Mihaela Popescu, de pildă, nu mai este o marcă de succes a Bucovinei doar aici, în patria cârnaţilor, afinatei şi a dihorilor.

*

Primul tânăr care mi s-a alăturat în această bătălie este domnişoara Anamaria PASAT (în centrul imaginii), liceancă la “Eminescu” şi o voce splendidă, care valorifică şi creaţii proprii în care, muzical, se armonizează genuri folk-rock cu aproape toate genurile muzicii moderne. Cu siguranţă, în 12 noiembrie, va cânta la “Ziua scrisului bucovinean”, primind şi un premiu de debut, adică şi bani, pentru că merită din plin. O fată inteligentă, cu lecturi serioase, cu o lucidă deschidere spre viaţă, după cum o dovedeşte şi fragmentul de text de mai jos, care exprimă, în fond, spiritul generaţiei ei:

*

„În plan muzical, am fost autodidact. Am învăţat singură, cu ajutorul internetului, să cânt atât la chitară, cât şi să îmi dau drumul la voce. Sigur, nu am o tehnică vocală lucrată, însă cânt din suflet şi acesta e motivul pentru care mă apreciază cei din jur. Am cântat la diferite evenimente organizate de liceul meu, de Palatul Copiilor (la Mall), de Universitatea „Ştefan cel Mare” (în „Fierărie”, del’iri şi steam), la „Fălticeni Folk” (3 ediţi). Am încercat şi la „Vocea României”, însă am fost dezamăgită de ceea ce se afla în spatele ecranelor. Cânt pentru că e cel mai plăcut mod prin care mă pot exprima. De asemenea, nu caut să îmi croiesc un drum din muzică, ci pur şi simplu sunt deschisă la orice oportunitate. Până la urmă, nu este atât de important să ajungi să fii cunoscut. Ceea ce e important constă în cunoaşterea a cât mai multor oameni cu suflet, în trăirea experienţelor şi în investirea timpului în ceva frumos, artistic, de suflet”.

*