şi-ncremeneşti în nemişcare
*
aici legendele se-adună
şi stau cu vremea la taifas,
iar viaţa pare o minciună
şi-o altă umbră de pripas
pe care unii o îmbracă
şi-o poartă fericiţi pe cale
obişnuiţi numai să treacă
cu umbra-n beznele finale
*
şi tu ai gleznele rănite
de întuneric şi osândă,
de sufletul care-ţi promite
că o să stea mereu la pândă
ca să-ţi vestească de cu vreme
pe unde amurgesc lumini
cândva acolo să te cheme
să-ţi laşi cununile de spini,
*
să pleci cu fruntea-nsângerată
şi să tot speri în vindecare,
dar ierbile-s nişte cuţite
şi-ncremeneşti în nemişcare