Ie şi cămeşă, hai în Bucovina!
*
Prin târg se spune într-o doară,
cu referiri la ce există,
că chiciul nu o să dispară
cât timp politica rezistă!
Site-ul Bucovina Rock Castle 2016
*
Site-ul Bucovina Rock Castle 2016, lucrat de Lucian-Francisc Csibi (Relative, chitară solo) şi, din câte ştiu eu, de muzicianul bucureştean Vlad Bara (nu mai ştiu în ce trupă cântă acum), se alătură site-ului oficial, cu informaţii doar despre această ediţie de festival. Îl puteţi accesa şi printr-un simplu click pe imaginea de mai sus.
*
Profitând de ocazie, ţin să subliniez doar un lucru: câtă pasiune pun muzicienii din România în promovarea festivalului nostru, chiar şi când nu sunt invitaţi la festival (au organizat, pe site-ul oficial, chiar şi un concurs, cu premii pentru cei care promovează Bucovina Rock Castle) şi cu câtă indolenţă (mai ales din partea primăriei lui lungu) ne confruntăm noi, la Suceava!
şi sufletul pe cale lumină să înşire
Desen de Nicolae Crasi
*
o veste minunată se-nfăşură pe porţi:
curând se face ziuă şi vor veni lumini
ca sufletele noastre, prin tragere la sorţi,
să poţi încă o dată să-ncerci să le închini
şi să le rupi din bezna care-şi arată colţii
prin umbrele pribege şi tot mai ostenite
ademenite veşnic de adâncimea bolţii,
când iarba le străpunge hoţeşte cu cuţite,
*
şi te zăresc pe zare cum zările despici
să se aleagă răul încrâncenat de bine,
dar despre pace, nouă, ai cam uitat să zici
şi franjurii luminii încep să ne dezbine,
iar cei fricoşi se lasă în somn întemniţaţi
şi parcă te visează, şi parcă te ignoră,
iar paşii tăi prin zile trec încă număraţi
de vremuirea vremii atâta de sonoră:
*
deşteaptă-te, fiinţă, şi caută-ţi un rost,
şi află-ţi libertatea în trudnica-ţi tânjire,
fă ziua să mai aibă în largul ei un rost
şi sufletul pe cale lumină să înşire
iar stropii ei sunt reci şi mi-s străini
*
când plouă şi e noapte, şi e taină,
şi tot aud cum stropii în balans
mi se aşează osteniţi pe haină,
aş vrea doar ploaia s-o invit la dans
ca să-mi şoptească calmele-i nimicuri
de pururi răsfăţată şi iubită
şi să-mi desfacă sufletul în picuri
ca să se simtă ploaia fericită,
*
căci fericirea mea nu mai contează,
s-a transformat de mult în stropi de apă
ai ploii somnoroase ce dansează
şi îmi zvâcneşte tot mai des sub pleoapă
liniştitor, odihnitor şi-n fine
cu risipiri de calm şi de speranţă,
încât, când plouă, uneori îmi vine
să îmi procur o cosmică vacanţă,
*
să urc pe frânghii suple şi fluide
în ultimele mele rădăcini,
dar deodată ploaia se închide,
iar stropii ei sunt reci şi mi-s străini
Adevăratul text al imnului „Deșteaptă-te, române!”
*
Patriotismul exaltat nu are memorie și nici urmă de respect față de ea. El adaptează, fără să o menționeze, el falsifică și tropotește cu ciubotele murdare peste datoriile noastre față de cei care s-au învrednicit întru memorie. Patriotismul exaltat minte chiar și atunci când e vorba de imnul național, menționând numele lui Andrei Mureșan („u” era mut, iar „si” se citea, în epoca etimologistă, „ș”), primul nostru poet adevărat, un Avram Iancu liric și cu un destin la fel de fabulos și de nenorocos. Imnul pe care îl știm, „Deșteaptă-te, române!” (și nu „Deșteaptă-te Române”, cum se scria cândva), este doar parțial al lui Andrei Mureșan, compilația fiind făptuită de naționalismul interbelic, iar muzica este cea a cântecului „La sânul maicii mele”, pe care Andrei Mureșan l-a auzit în Scheii Brașovului, deci nu este „compus” de Anton Pann, care, deși îl culesese și el, nu era nici compozitor, nici măcar lăutar, ca să născocească vreun cântec. Andrei Mureșan alesese o melodie cu mare trecere la poporul căruia i se adresa. Asta nu înseamnă că ar trebui să ne lepădăm de textul imnului încetățenit, ci doar că avem obligația de a ști și textul inițial, dar și întreaga operă a primului mare poet al românilor.
*
Hasdeu, vrând să-și bată de două ori joc de intelectualii făloși ai „Convorbirilor Literare”, dar și de toți criticii literari și de profesorii de literatură, care au urmat, până în zilele noastre, a adaptat poemul lui Andrei Mureșan, în acrostihul „La noi e putred mărul”, convins fiind că, în uitarea în care a fost abandonat de români, Andrei Mureșan se va simți nițel răzbunat. Opera poetică a lui Andrei Mureșan merită o transcripție fonetică, în baza ortografiei actuale, și-i și suntem datori cu o astfel de recuperare autorului imnului cu care ne fălim, urmând să descoperim un spațiu liric mult mai proaspăt și mai viu decât generațiile care suntem și care nu-l merităm.
*
Iată cum arăta, inclusiv în transcripție fonetică, „Un răsunet” („e”, cu sau fără căciulă, se citea „ă”, acolo unde era cazul), în timpul vieții și în primele decenii de după Andrei Mureșan:
*
*
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
*
*
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Și că-ntr-a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
*
Înalță-ți lata frunte, și cată-n jur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii,
Un viers ei mai așteaptă și sar ca lupii-n stâne
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
*
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!”, strigă toți!
*
Pe voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire, la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet, de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
*
O mamă văduvită de Mihai cel Mare
Pretinde de la fiii-și azi mâna de-ajutor
Și blestemă cu lacrimi în ochi pe orișicare
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
*
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
*
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
Al cărui plăgi fatale și azi le mai simțim,
Acum se vâră cnutul în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu îl primim!
*
N-ajunse despotismul, cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug, din secoli, ca vitele-l purtăm,
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
*
*
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
*
Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină!,
Deviza-i libertate și scopul e prea sfânt,
Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină,
Decât să fim sclavi, iarăși, în vechiul nost’ pământ!
*
(Cărțile săteanului român, Cartea I, Cursul I, Anul 1876).