albastru lui doar calea să mă-nveţe

*

doar munţii cu evlavie se-nchină

sub mutilări de sângeroase cruci

din care cresc cu bezna cea deplină

noi zvârcoliri pizmaşe de năluci,

iar Dumnezeu, sălăşluind în soare,

cum spus-a David, regele profet,

mai lăcrimează-n munţi câte o floare

şi câte-o apă clipocind încet:

*

doar munţii mai respiră libertate,

deşi-i călcăm cu pizmă de vrăjmaşi,

iar soarele presoară bunătate

şi ne veghează osteniţii paşi

mereu grăbiţi de cei ce dau cu biciul

şi-n Tată, şi în Fiu, în mod egal,

de cei care cultivă doar supliciul

şi ne golesc de vieţi, de ideal:

 *

de-aceea vreau ca să renasc drept munte

şi soarele şi vântul să-mi răsfeţe

un cer curat şi luminos pe frunte,

albastrul lui doar calea să mă-nveţe

*

*

Locurile sunt numite în salvările imaginilor, dar am fotografiat, de la Poiana Largului, până la Bicaz, pe râuleţul Bicaz – o biserică, pe valea Mureşului, dincolo de Topliţa lui Lucian Francisc Csibi (frumos oraş, dar îl mai las, ca să revin), la Reghin şi la Teaca.