Europa anului 1848
*
Imnul nostru național, „Deșteaptă-te, române!” devenit imn de stat al Românie, din 22 decembrie 1989, a avut parte, de-a lungul timpului, de adaptări la foneticele etimologiste (fiecare publicație avea fonetica ei), dar și de o importantă și nepermisă falsificare oficială, deși, chiar și în lucrările din vremea comunistă, se respecta textul original, publicat, cu chirilice, în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, al doilea număr din iunie 1848. Între imn național și imn de stat nu se poate pune semnul identității, imnul național însemnând mult mai mult, adică identitate sau, cum spunea Arune Pumnul, tot pe atunci, „pecetea dumnezeirii” pe evoluția unui popor.
*
*
Andrei Mureșan și-a semnat imnul „Răsunet” cu inițialele, dar titlul s-a transformat, curând, în „Un răsunet”, deși avea să fie peste tot cunoscut, cu începutul primului vers, drept „Deșteaptă-te, române!”. Republicările în fonetică etimologistă aveau să modifice, prin citirile fonetice de mai târziu, numele autorului, care era Andrei Mureșan, dar se scria Andreiu Muresianu, „si”-ul etimologist citindu-se, de către etimologiști, „ș”, iar „u” final de la prenume și nume era un „u” mut, o relicvă a limbajului latin de dincolo de veacuri. Pe Mureșan nu-l chema nici Mureșeanu, nici Murășan, iar dacă ținem atât la „cultura” de a scrie „Alecsandri” (nu exista „x” în scrierea cu litere latine, ci „cs” sau „ss”, care se se citea „x”), avem obligația de a folosi corect și numele autorului imnului național. Cât despre „Deșteaptă-te Române”, cu „R”, în loc de „r” (Mureșan scrisese cu „r”), fără virgula care precede vocativul și fără „!” din finalul îndemnului liric, iarăși un viciu al citirilor fonetice ale textelor etimologiste (și punctuația se folosea alandala, iar identitatea etnică se marca prin majuscule), înseamnă o dovadă crasă de incultură, când ne intitulăm imnul de stat „Deșteaptă-te Române!”, care, după toate regulile folosirii limbii contemporane, dar și după textul inițial al imului, trebuie scris „Deșteaptă-te, române!”.
*
Modificările impuse de admirabila colecție „Cărțile săteanului român”, care apare din 1876, pot fi considerate transcrieri ale textului publicat cu chirilice prin adaptări la fonetica și punctuația eterogene ale etimologismului. Dar, de la Titu Maiorescu, încoace, nu mai avem voie să citim fonetic texte etimologice (etimologiștii citeau corect, doar că scriau cuvintele, inclusiv pe cele de origine slavă, în așa fel încât să sugereze un latinism peren și universal; parțial, în lipsa altor argumente, cumva aveau dreptate: „ciornâi” al slavilor, ca și „a cerne” al românilor având ca rădăcină numele celtic al „cerului întunecat”, ulterior zeitate, „cernunos”, din care se „cerne” zăpada). Uneori, adaptările erau și necesare („cată” în loc de „caută” – pentru a reduce versul cu o silabă și a nu forța pronunția cântată; „Triumfător în lupte”, în loc de „Triumfător de populi”, adică un nume triumfător de popor, care poartă numele lui Traian, dar prin transcripție corectă s-ar fi stricat cadența și lungimea versului; „Româna națiune”, în loc de „la Nația română”, „cunutul”, în loc de „cnuta” etc.), altele alterează mesajul („un viers”, în loc de „un glas ei mai așteaptă”, „secoli”, în loc de „veacuri”), dar toate aceste adaptări pot fi înțelese, fără de justificare fiind doar falsificarea unui poem care a înflăcărat generațiile și a licărit sentimentul identitar, fără a-l înveșnici într-o veritabilă mândrie de neam.
*
Adaptându-mă la condițiile unui site, o să opresc, deocamdată, aici materialul despre suficiența generațiilor față de memoria și de cultura românească, o suficiență care capătă chiar și contururile unei admirabile imbecilități, atunci când falsificăm imnul național, și prin titlu, și prin rescrierea sau abandonarea de strofe, doar ca să ne fudulim statal, și nu să ne consolidăm național. Dar nu înainte de a transcrie fonetic textul adaptat de fonetiști, cu marcarea, apoi, cu litere îngroșate, a cuvintelor din textul originar în transcrierile ulterioare (inclusiv într-un studiu din 1982, despre care vă voi vorbi la momentul potrivit).
*
Un răsunet
*
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
*
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Și că-ntr-a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
*
Înalță-ți lata frunte, și cată-n jur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii,
Un viers ei mai așteaptă și sar ca lupii-n stâne
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
*
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!”, strigă toți!
*
Pe voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire, la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet, de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
*
O mamă văduvită de Mihai cel Mare
Pretinde de la fiii-și azi mâna de-ajutor
Și blestemă cu lacrimi în ochi pe orișicare
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
*
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
*
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
Al cărui plăgi fatale și azi le mai simțim,
Acum se vâră cnutul în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu îl primim!
*
N-ajunse despotismul, cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug, din secoli, ca vitele-l purtăm,
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
*
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
*
Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină!,
Deviza-i libertate și scopul e prea sfânt,
Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină,
Decât să fim sclavi, iarăși, în vechiul nost’ pământ!
*
(Cărțile săteanului român, Cartea I, Cursul I, Anul 1876).
*
Textul original
*
Răsunet
*
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!
*
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Și că-ntr-a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte (de popoli), un nume de Traian!
*
Înalță-ți lata frunte, și cată-n (caută-n) jur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii,
Un viers (glas) ei mai așteaptă și sar ca lupii-n (lupi-n) stâne
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
*
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune (La nația română), ai voștri (l-ai voștrii) strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!”, strigă toți!
*
Pe voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire, la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
*
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fiii-și azi mâna (mână) de-ajutor
Și blestemă (blastămă) cu lacrimi în ochi pe orișicare
În astfel de pericol s-ar (se) face vânzători (vânzător)!
*
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
*
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
Al cărui plăgi fatale și azi le mai simțim,
Acum se vâră cnutul (cnuta) în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu îl (o) primim!
*
N-ajunse despotismul, cu-ntreaga lui orbie,
Al (a) cărui jug, din secoli (veacuri), ca vitele-l purtăm,
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, (;) dar morți numai o dăm!
*
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
*
Preoți, cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină!, (,)
Deviza-i libertate și scopul e prea sfânt, (!)
Murim mai bine-n luptă, cu gloria deplină,
Decât să fim sclavi, iarăși, în vechiul nost’ pământ!
*
(a. m…u, Răsunet, în Foaia / pentru / minte, inimă și literatură, No. 25, luni, 21 iunie 1848, p. 200).
