1848: Alexandru Hurmuzaki, un tânăr blond

*

Pe 13 mai 1848, am plecat de la Botoșani, cu o scrisoare de recomandare din partea domnului Ralet pentru Hurmuzaki, Pe 14, la orele 10, m-am prezentat la vama austriacă de la Sinăuți. A venit să mă întâlnească un personal numeros.

*

 Calitatea mea de francez, în împrejurările actuale, și pașaportul meu sau numele poporului francez au trezit puternic curiozitatea și bănuielile vameșilor imperiali. Am fost controlat minuțios de un om vârstnic și experimentat în meseria sa. El a fost militar, în garnizoană la Colmar (oraș în Alsacia, la granița franco-germană), în 1814, așa că, fără îndoială, s-a mirat de schimbarea limbii mele, căci eu nu vorbeam germana din Colmar, care nu este decât un dialect. Schimbarea s-a făcut datorită nevoii de a te face înțeles pretutindeni, dar, deoarece el a fost în Franța, i-am declamat o plângere asupra nenoricirii, pe care am îndurat-o, acum, cu comerțul. Într-un sfert de oră, șoarecele cel dobitoc a fost pe deplin mulțumit, cu toate că nu înțelesese nimic din ceea ce îi spusesem, pentru că trecuse drept un om învățat ca alții; toată şleahta de la vamă vorbea politică. Niciodată nu am văyut nişte oameni atât de neruşinaţi în a lua bacşişuri ca vameşii de acolo. Te obligau să fii generos, aceasta este încă o ţară a bacşişurilor.

*

Pe drumul de la Sinăuţi, la Cernăuţi, am întâlnit adesea agenţi de poliţie, fără a fi oprit. Am fost mirat de faptul că, la intrarea în oraş şi chiar în oraş, nu se cer paşapoartele călătorilor. Coborât la hotelul „Vulturul Negru” („Pajura Neagră” – n. n.), m-am grăbit să-l văd pe domnul Alexandru Hurmuzaki, un tânăr blond, care tocmai îşi terminase studiile de drept la Viena, prieten al libertăţii şi al cauzei poloneze, capabil de devotament şi prevăzător. El m-a luat, la început, drept spion rus, la fel ca şi la Botoşani. Într-un asemenea caz, pentru a te salva de la dezastru, răspunzi curiozităţii cu o parte din secretul tău; în acest fel am reuşit să-i câştig încrederea. Dar această lege a constrângerii este cam prea comodă şi, în consecinţă, periculoasă. Pentru a evita acest inconvenient, în viitor, puteţi să-i scrieţi câteva cuvinte, vă cunoaşte prin opera voastră şi este entuziasmat de literatură, scrisoarea voastră va fi bine primită; puteţi să îi scrieţi, de asemenea, domnului Dimitrie Ralet.

*

Din Cernăuţi, voiam să merg să-l văd pe domnul Artur Goluchowski; două drumuri mă duceau la el, unul prin Zalishchiki, cu diligenţa, celălalt prin Samuşeni şi Horodenka, cu vehicul particular. Dar, după ce că exilaţii polonezi au stropit, cu sângele lor, caldarâmul vechii capitale a Poloniei, în Galiţia se cer călătorilor paşapoarte şi am abandonat, pentru acest moment, proiectul, căci paşaportul meu nu era vizat decât pentru Cernăuţi. Mi s-a spus, la Cernăuţi, că trupele regale din Transilvania au tras contra românilor, că o parte a nobilimii galiţiene s-a înţeles, pe faţă, cu ţăranii, dar că poliţia caută să reanimeze vechea discordie, că la Hotin sunt 7.000 de trupeţi şi că, în preajma fiecărui ţăran, sunt cinci oameni. La Cernăuţi, de curând, a fost scandal la Kamienobrodzki, comisar de întindere; acum el este suspicios, nu iese, probabil va lua hotărârea să plece, prin demisie. Bătrânul Pinkas, evreu şi intermediar al arhiepiscopului, în acelaşi timp, al domnului Hurmuzaki, tânărul, mi-a procurat un vehicul, pentru a merge la mănăstire şi a mă întoarce în Moldova (Butkiewics, Piotr, Rapoartele către Michail Czajkowski, în Călători străini despre țările române, în secolul al XIX-lea / 1847-1851, Serie nouă, vol. V, Ed. Academiei Române, București 2009, pp. 346, 347).