Fiul lui Miron Costin, despre balade şi… ouă!
Sas, Dragoş şi Laţco Vodă, imaginaţi şi desenaţi de Nicolae Costin
*
Citind Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Colecţia Scriitori români vechi, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942, operă veche, scrisă în română, dar care îmi scăpase, am înţeles de ce nu a intrat Nicolae Costin în pleiada cronicarilor moldoveni (prea multă poveste biblică şi o nedibace amestecătură în “scrierea veacurilor” – ceea ce înseamnă “letopiseţ” sau “leat pisîti” – de texte cronicăreşti româneşti, polone, ungureşti şi… latine).
*
Dar am găsit şi două informaţii importante, prima referitoare la obiceiul lui Matei Corvin, încetăţenit şi la curtea voievodală din Moldova, al ascultării de cântece bătrâneşti, iar a doua, despre primul filosof care s-a întrebat, pe fondul mitului “Oului Cosmic”, cine a fost întâi: oul sau pasărea?
*
*
„în Ardeal şi aicea, la noi, în ţară, vedem şi astăzi, la mesele domnilor, de cântă lăutarii cântecele domnilor trecuţi: lauda celor buni, iar ocara celor răi şi cumpliţi”[1].
*
Citându-l pe Cornelius Agrippa, „Deşertăciunea ştiinţei”, capitolul LI: „Oare ouăle sau păsările s-au făcut întâi, de vreme ce nici ouăle fără paseri, nici pasările fără ouă a se naşte nu poate”[2].
Nicolae Costin a fost al doilea fiu al lui Miron Costin, născut în Polonia, în 1660. În 1691, când Constantin Cantemir îi omoară pe Miron şi pe Velicico, tocmai pleca la Ţarigrad, să se însoare cu Elena, fata lui Duca Vodă, dar este prins la Bârlad şi întemniţat, împreună cu fraţii săi Ioniţă şi Petraşcu. Eliberaţi pe chezăşie, dar persecutaţi de Iordache vistiernicul, vor să fugă în Polonia, în martie 1693, când moare Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir, în prima domnie, li se arată binevoitor, dar ei fug în Muntenia şi se întorc, în iunie, cu Constantin Duca, Nicolae Costin însurându-se cu Domniţa Elena şi fiind făcut hatman. În decembrie 1695 Duca este mazilit, iar Costineştii fug în Muntenia, unde Pătraşcu Moare. Ioniţă se întoarce în Moldova, în 1699, după împăcarea cu Antioh Cantemir, mazilit în septembrie 1700 şi înlocuit cu Constantin Duca. Revine şi Nicolae Costin, care va fi hatman până în septembrie 1703, când Mihai Racoviţă urcă pe tronul Moldovei. În 1705, când Antioh revine în scaun, Nicolae este numit vornic al Ţării de Sus, până în 1707, când revine la domnie Mihail Racoviţă. Din 1709, când fostul mare caimacan Nicolae Mavrocordat urcă pe tronul Moldovei, Nicolae Costin reia vornicia Ţării de Sus, iar în 1710, sub domnia lui Dimitrie Cantemir, ajunge logofăt. Ioan Neculce era hatman. În a doua domnie a lui Mavrocordat, începută în 1711, Nicolae Costin îşi păstrează slujba de logofăt. Din nefericire, în septembrie 1712, pe când îşi vizita moşiile, s-a îmbolnăvit şi a murit.
*
*
A scris: Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, între 1700-1712, Cronica domniei dintâi a lui Nicolae Mavrocordat şi Cronica domnilor, o adaptare a cărţii lui Guevara Cartea strălucită a marelui împărat Marcu Aureliu cu ceasornicul domnilor, pe la 1709.
[1] Costin, Nicolae, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Colecţia Scriitori români vechi, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942, § 25, p. 42
[2] Costin, Nicolae, Letopiseţul Ţării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601, Colecţia Scriitori români vechi, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942, § 5, p. 48
