Comunicat BUCOVINA ROCK CASTLE 2017

Aflu, surprins, că managerul Muzeului Bucovina, Constantin-Emil Ursu, s-a grăbit să anunţe presei sucevene ce trupe vor participa la ediţia din acest an a Festivalului “Bucovina Rock Castle”, folosind o listă de lucru veche, nici măcar pe cea de săptămâna trecută, din argumentarea proiectului proaspăt aprobat (trimis şi Muzeului Bucovinei, dar numai ca informaţie recentă); pentru că ne este necesar un proiect aprobat pentru a organiza din timp licitaţiile pentru rider tehnic şi rider de scenă, precum şi pentru vânzarea de abonamente on-line. Dar şi lista din proiectul aprobat poate suferi modificări, în cursul lunii aprilie, pentru că, deşi ştim că vom realiza o ediţie de excepţie, încă ne dorim mai mult şi mai bine. Eu, de pildă, nu renunţ la visul celei de-a doua scene, cu spectacole de zi, în Cetate, chiar dacă îl voi împlini doar experimental şi numai în condiţiile în care câţiva dintre prietenii mei vor sprijini financiar festivalul.

Există, în organizarea unui astfel de festival, faze distincte, cu luări de contact, cu tentative ale unor trupe de rock din străinătate de a organiza programul de concerte al lunii august în aşa fel încât să includă şi Suceava, dar discuţiile purtate nu înseamnă decizii finale, decât în clipa în care avem certitudinea şi anunţăm oficial ceea ce s-a perfectat. De regulă, şefii mei, inclusiv Emil Ursu, nu prea ştiu amănuntele, pentru că nu are rost să-i stresez cu neliniştile noastre, ale celor care facem efectiv festivalul.

Metaliştilor duri ţin să le precizez că nu au pus popii gârbaciul pe noi, iar preşedintele Flutur s-a ţinut de cuvânt, adică nu a intervenit cu nimic, în afară de sprijin, în organizarea festivalului. Informaţiile vehiculate şi în privinţa trupelor de metal sunt parţial false, noi luând în calcul şi acest segment de public, deşi specificul festivalului nu-i unul exclusiv de metal. Eu, personal, deşi nu mă topesc după metal, mi-am asumat riscurile de a aduce, mai întâi, Vader (splendidă trupă poloneză, felicitări Piotr!), şi apoi Dark Funeral – dacă aş fi văzut din timp videoclipul cu ritualul viking al sacrificării Capricornului, întru biruinţa Soarelui, o făceam şi cu mai multă convingere. Dar muzica pentru care duc bătălii, an de an, trebuie să mă convingă doar ca muzică, nu prin şmecherii de şamani şarlatani ai primului mileniu al acualei ere. Vader şi Dark Funeral însemnau muzică adevărată – protestul lor faţă de catolicism nu m-a interesat nicicum.

Scriam, cu o zi în urmă, că în curând veţi primi veşti despre “Bucovina Rock Castle 2017” că şi eu, deşi ştiu totul (altminteri, cum să promovez sau să apăr?), sunt un om disciplinat, care se va exprima abia după ce se va publica afişul în site-ul oficial al festivalului. Nu sunt supărat pe Emil Ursu că a “furat startul” – fără el, nu ştiu dacă am putea face vreo ediţie de rock la Suceava – dar regret că s-a pripit, punând în circuit informaţii eronate. Aşa că aveţi răbdare. Încă puţintică răbdare şi veţi şti totul. Şi vă veţi bucura. Cât despre odraslele carieriste de protopopi suceveni, care s-au bulbucat spre şanţul cetăţii, în anul trecut, încep să mă dumiresc ce au vrut să spună, protestând că aducem satanişti pe mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei: Care va să zică aşa, pezevenchilor, în şanţul Cetăţii au zvârlit antecesorii voştri sfintele oseminte ale Voievodului, după ce i-au prădat mormântul de sicriu, de bijuterii şi de însemnele voievodale?

BUCOVINA ROCK CASTLE 2017 No Comments Apr 1

prelins peste ursita primăverii

dacă păşeşti, copil, în primăvară

doar ţie Dumnezeu ţi se arată,

el are chipul suplu de vioară

de muguri fragezi lumii-ncredinţată

şi poartă o cunună de lumini

cu-atât de omenească măreţie

că fără voie cazi şi te închini

de parcă ai sorbi din veşnicie;

de porţi legaţi de glezne ani în şir

ce-asemeni unor lanţuri te-mpovară,

ia urma visătorului zefir

şi-ai să păşeşti cu el în primăvară

ca să-nţelegi că Dumnezeu e-aici,

dar temător că-ndată-au să-l închidă

în alte muşuroaie de furnici,

ca să nu-l afli-n veci, efemeridă:

hai, aruncaţi povara de prisos

căci în curând au să-nflorească merii

pe sângele din coasta lui Hristos

prelins peste ursita primăverii

Poezie de ion dragusanul No Comments Apr 1

neliniştea ce-o port ca pe-o cătuşă

mă uit în urmă, urmele se şterg

oricât le sap cu talpa şi cu sumbra

încăierare-a stelelor ce merg

prin preajma mea ca să-mi culeagă umbra,

şi totuşi, eu n-am încetat să sap,

să nu mă las înfrânt de veşnicie,

fiindcă nu vreau din urma mea să scap

şi să mă pierd în altă cine ştie

ce altă cale, tot fără noroc

şi fără ţel, ce trebuie parcursă,

mi-ajunge să fiu lacrimă de foc

prin care se prelinge câte-o Ursă

din cele două care zac pe cer

vremelniciei stabilind repere,

în sinea mea n-am încetat să sper

că moartea nu e, totuşi, o părere,

căci vreau, cândva, cu suflet şi cu trup

să mă adune flăcări în cenuşă

şi pentru totdeauna să-ntrerup

neliniştea ce-o port ca pe-o cătuşă

Poezie de ion dragusanul No Comments Apr 1

Ziua Zicălaşilor: 2 ani, de la primul concert

Textul acesta trebuia să-l fi scris şi postat ieri, când se împlineau doi ani de la primul concert al trupei de muzică veche românească “Zicălaşii”, dar am uitat. E o recidivă, o tradiţie, adesea uitând eu chiar şi de ziua naşterii mele. Concertul purta un titlu nemţesc, pentru că prin scrinurile cu memorie ale germanilor găsisem eu mărturiile trecutului muzical naţional al românilor.

“Zicălaşii” înseamnă profesionişti ai muzicii, care pot cânta la prima lectură şi care descifrează vechile cântece ale neamului din pasiune. Rareori sunt plătiţi în dorul lelii, dar nici că le pasă. Fac parte dintr-o familie, una în care, printr-un miracol dumnezeiesc, îţi poţi alege fraţii. Facem parte dintr-o familie, în care, vorba lui Pitagoras încă se mai aude muzica stelelelor. Pentru că aceasta a fost milostivirea lui Dumnezeu.

Până acum, “Zicălaşii” doar au scos la lumină cântece neştiute, cântând, piesă cu piesă, pe cronologii istorice. În acest an, vor trece la spectacole muzicale concepute ca atare. Primul spectacol, pe care îl veţi putea vedea la Festivalul “Cântece de peste veacuri”, din 7 iulie 2017, de la Vatra Dornei, se va axa pe cântece din repertoriile lăutarilor Nicolai Picu, Grigore Vindereu şi Ion Batalan. Veţi putea auzi “Barbu lăutarul”, cântecul original, născocit de Nicolai Picu, în memoria fostului său staroste, “Hora Ciocârlia”, deci hora care stă la baza “Ciocârliei” lui Grigoraş Dinicu, “Hora lui Traian, pe care lăutarul Ion Batalan a învăţat-o “de la micuţul Ciprian Porumbescu”, pe când Ciprian era gimnazist la Suceava.

Vom avea şi zicale clasice, deci cântate şi cu vocea, de Constantin Irimia şi de Mihai Hrincescu. Mihai a dobândit, recent, marele premiu la nu ştiu ce festival folcloric din ţară, dar să-l vedeţi după aceea, după ce va fi ucenicit cu “Zicălaşii”. Cam asta e, în cazul “Zicălaşilor”, un mereu nou şi surprinzător “dar să vedeţi”…

Petrică Oloieru

Răzvan Mitoceanu

Ionuţ Chitic

Narcis Rotaru

Adrian Pulpă

Cronici sentimentale No Comments Mar 31

Există memorie românească, dar nu o avem!

Muzica naţională românească are atât de multe mărturii prin veacuri, încât, dacă ajungi să le cunoşti, tragi câteva concluzii violent opuse folclorimului narodnicist din ultimele două secole:

1. Nu a fost compusă de popor, ci de lăutari profesionişti, fie din breslele de târgoveţi, fie din cele de curţi domneşti şi boiereşti, fie de muzicanţi ţigani;

2. Nici o provincie românească nu îşi poate revendica patrimonii muzicale şi lirice, pentru că, aşa cum spun câţiva călători şi culegători de folclor străini, pe când românii trăiau risipiţi în trei imperii, imediat ce se năştea un cântec românesc într-un loc, acesta zbura cu viteza fulgerului spre toate celelalte provincii româneşti, unde se cânta aproape simultan. Fiecare cântec are un anume autor înzestrat, iar penibila indolenţă a generaţiilor noastre uituce nu le îndreptăţeşte pe acele anonime colectivităţi să-şi însuşească opera celui ignorat şi, în cele din urmă, uitat;

3. Pentru o bună parte din melosul românesc se cunosc şi autorii, “Hora lui Batalan”, de pildă, fiind compusă de lăutarul Ioan Batalan din Horodnicu de Jos, “Hora lui Grigore”, de suceveanul Grigore Vindereu, “Hora lui Moş Cimpoi”, de cimpoiaşul Ionică Bordeian din Volovăţ, “Hora Chiciu”, de Gheorghe Chiciu din Gura Solcii şi aşa mai departe.

Spuneam, ieri, când postasem partiturile pentru cinci cântece, publicate la Leipzig în 1821, că şi în 1822 s-au mai publicat, în acelaşi prestigios ziar “Allgemeine Musik Zeitung”, un cântec şi o horă, pe care le postez astăzi, când se împlinesc opt premiere mondiale şi doar doi ani şi o zi de la primul concert al “Zicălaşilor” cu muzică veche românească. Şi mă ţin de cuvânt.

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Mar 31