Vocea de care aveau nevoie “Zicălaşii”

Şi nu doar vocea, ci şi inima, şi mintea. Spun asta după ce am ascultat, cântată de Mihai Hrincescu, doar cu acompaniament propriu de cobză, cântecul “Frunzuliţă bob năut”, publicat de Calistrat Şotropa în numărul 42 al bibliotecii muzicale “Muza Română” din Cernăuţi. Senzaţia că îl ascult pe lăutarul Ion Batalan din Călugăriţa, cel care alegea, cu doi ani înainte, între ofertele staţiunilor româneşti şi “austriece” Olăneşti, Govora, Slănic Moldova, Herculane, Vatra Dornei etc., a fost atât de copleşitoare, încât, cale de un cântec, deja păşeam pe trotuarele podite ale târguşorului-staţiune de odinioară de sub poalele Ouşorului.

Cântecul, aflat, într-o variantă ulterioară, cu text inspirat improvizat, şi în colecţia lui Friedwagner, şi în manuscrisele lui Voievidca, avea să fie cântat, pe când eram eu copil, doar de legendarul Gheorghe Hazgan, sub titlul “Când îţi văd baticul roş”, dacă nu mă înşeală memoria (şi nu prea obişnuieşte să o facă).

Mihai Hrincescu, asumându-şi cântecul, de pe la 1860, “Frunzuliţă bob năut”, cu parfumul îmbătător al armoniilor acelor vremuri, chiar izbuteşte o arheologie spirituală pe măsura trupei care l-a adoptat, “Zicălaşii”, la propunerea starostelui Petru Oloieru, care îi urmărise atent evoluţia din ultimii doi ani, aşteptând clipa în care Mihai Hrincescu va avea toate datele necesare unui recuperator de memorie. Şi iată că le are, iar la Vatra Dornei, în 7 iulie, se va convinge toată lumea că, în sfârşit, Bucovina are un purtător de cuvânt al spiritualităţii ei străvechi de primă mână.

Jurnalism No Comments Jun 15

4 în 1, la Vatra Dornei – Parcul Cazinoului

Pentru că avem obligaţia de a testa preferinţele conjudeţenilor noşti, pentru eventuale înfiinţări de sine stătătoare, dar şi pentru că toate cele patru “rădăcini” de festivaluri posibile ar putea dăinui şi prin perfecţionarea festivalului-test din 7-9 iulie 2017, după lungi şi îndelungate dezbateri, şi în cadrul Centrului Cultural “Bucovina”, şi în cel al Consiliului Judeţean Suceava, s-a convenit asupra formulei din afişul de mai sus. O formulă, cum am mai spus, menită unei monotorizări a preferinţelor publice, dar şi alernativei de cunoaştere, prin interdependenţă, şi a altor genuri muzicale, decât cele deja aflate în vizorul estetic al preferinţei generaţiilor viitorimii.

Noutatea o reprezintă eşantionul “Bucovina Folk”, Mihaela Popescu – Cornel Angelescu, care poate legitima reluarea sau reînfiinţarea festivalului de muzică folk, domeniu în care judeţul Suceava este atât de bine reprezentat. Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu vor cânta, separat şi împreună, timp de peste o oră, după o repriză de muzică veche românească, tot de un ceas, susţinută de zicălaşi, seara de 7 iulie 2017 urmând să se încheie cu a doua parte a concertului “Zicălaşii”, în care veţi regăsi şi cele două melodii ale legendarului Grigori Vindereu dedicate şi destinate dornenilor: “Câte flori pe Dorna-n sus” şi “Hora Dornenilor”.

BUCOVINA ACOUSTIC PARK 2017 No Comments Jun 14

pe muchia unei secunde

mai trec bătrâni însinguraţi

într-o iubire-atât de veche

încât oraşul vede fraţi

chiar şi în cosmica pereche

cu umbre de copii orfani

şi cu priviri de prunci în faşă,

nicicând împovăraţi de ani,

ci doar de liniştea vrăjmaşă

a lumii care-i înconjoară

cu nedreptăţi necontenite

şi care, chiar de nu omoară,

înfig în suflete cuţite

încât şi plâng, şi mă-nspăimânt

când văd oglinzile răzleţe

precum răscrucile de vânt

cernind o altă bătrâneţe

pe paşii mei tot mai agale

înşiruiţi înspre niciunde

prin târgul întâlnit în cale

pe muchia unei secunde

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 14

O achiziţie pentru Zicălaşi: Mihai Hrincescu

Are câteva trofee ale unor mari festivaluri naţionale câştigate. Se acompaniază cu cobza, iar repertoriul lui se bazează pe înregistrări vechi, făcute de bunicul lui, prin zona Rădăuţilor. Se numeşte Mihai Hrincescu şi are rădăcini în Arbore. Petrică Oloieru, care îi urmăreşte parcursul de ceva vreme, mi-a vorbit primul despre Mihăiţă Hrincescu, pe care l-am cunoscut la Solca, de ziua lui de naştere, pe când fonotecam “Chindiile”, deci cântecele ritualice de nuntă. Am stat alături, atunci, schimbând rar câte o vorbă, pentru că amândoi căzuserăm captivi cântecului vechi românesc. Nu moldovenesc, nu bucovinean, ci românesc, adică nealterat, graţie necunoaşterii, de parvenitismul elitiştilor “ştiinţei” etno-folclorice.

Nici astăzi, când Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu au scos de sub colbul unui veac şi mai bine cântecele bucovinene – de data asta sunt bucovinene, pentru că au fost născocite de lăutarii bucovineni Niculai Picu, Grigori Vindereu, Ion Batalan, Traian Bidirel, Iancu Paranici etc., dar şi pentru că au structuri specifice: fiecare horă e o “boierească”, inclusiv prin dedicări, iar fiecare cântec începe doinit, pentru a exploda, aproape fără excepţie, într-o dinamică şi neaşteptată veselă ritmicitate -, nici astăzi, deci, nu am prea avut când sporovăi cu Mihăiţă Hrincescu, din aceleaşi pricini de captivitate în alt veac, undeva, între anii 1860-1880.

Dumnezeieşte sună dansul popular “Ciocârlia”, cel care, după geniala prelucrare săvârşită de Grigoraş Dinicu, a devenit o capodoperă muzicală, adoptată de-a lungul, de-a latul şi în înaltul Balcanilor. Nu ştiu câţi au auzit vreodată sau dacă au auzit varianta veche, pe care o cânta şi taraful lui Ionică Batalan din Călugăriţa (Horodnicu de Jos). Un cântec vechi românesc, “Sub o culme de cetate”, pe care îl ştiţi drept “Cântecul lui Iancu”, interpretat de Veta Biriş, are, în Bucovina vremii, un parcurs glorios şi sub titlul “Două fete spală lână”, diferind şi de vechea melodie, şi de varianta paşoptistă (Iraclie Porumbescu a scris “Cântecul lui Iancu”, pe melodia “Sub o culme de cetate”), printr-o vioiciune surprinzătoare şi de o limpezime dusă până foarte aproape de puritate. “Hora Lenuţa” a lui Vindereu se reia, cu diferenţe novative de refren, drept “Hora Stăncuţa” sau “Hora lui Trifan”. Iar hora învăţată de “micuţul Ciprian Porumbescu” de la lăutarul Traian Bidirel din Stupca şi preluată, de la Ciprian, de Ion Batalan (pe când Batalan încă mai cânta cu Vindereu, iar Ciprian lua lecţii de vioară, ca gimnazist sucevean, de la legendarul lăutar al Bucovinei), înseamnă, dincolo de frumuseţe, cu adevărat un “Ciprian Porumbescu necunoscut”. Şi mai avem surprize: “Pasăre galbenă-n cioc” devine, în contextul pururi petrecăreţ bucovinean, “Am un leu şi vreu să-l beu”, în vreme ce “Rabdă inimă şi taci” avea să se constituie, ulterior, în filonul melodic pentru cunoscutul “Mugur, mugurel”. Şi aşa mai departe, cale de 30 de cântece uitate (operator: Lucian Căluşeriu), inclusiv o horă cu text post-paşoptist, intitulată “Hora Daciei” – frumoasă melodie, şubred text.

Dimineaţă, când am scris că urmează o zi dumnezeiască, am avut o premoniţie corectă. Încă-mi sună în auz, pe lângă “Ciocârlia”, minunatele “boiereşti” ale lui Grigori Vindereu: “Cozăceasca”, “Arcanul” (mai frumos şi decât varianta lui Picu, notată de Mikuli), “Rusasca” şi, desigur, amuzantele lui satire la adresa domnilor îmbrăcaţi “nemţeşte”, precum “Hai, raci cu nădragi!” sau “Pâc! Pâc! Pâc!”. Şi ne-au mai rămas doar vreo 30 de cântece vechi ale “Muzei Române”, din 120, de desluşit şi de ridicat în lumina zilei aidoma unor coroane voievodale.