Drumul Sării sau Şoseaua Franciscană

Drumul Sării sau „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Isof al II-lea, deci şoseaua care unea Galiţia, prin Bucovina, cu Ardealul, fusese descris, de către Schmidl (Călători străini, XIX, III, p. 338), dar dinspre Josenii Bârgăului, înspre Suceava, până la Păltinoasa. Noi, bieţii slujitori ai lui Gheorghe Flutur, încredinţaţi lui Niculai Barbă, de la Centrul Cultural “Bucovina” (noi, nu el), adică eu, Tibi şi Liviu, o străbatem în sens invers, printr-o “modernitate” înspăimântătoare, prin care, vorba lui Lucian Blaga, încă mai răzbate preistoria.

Mergem la Vatra Dornei, acolo unde, în zilele de 7-9 iulie, ne vom da întâlnire cu viitorimea. Am mai fost, începând din ianuarie, de câteva ori, pentru că un festival ca “Bucovina Acoustic Park” presupune multă trudă, dacă îţi propui să-l faci durabil şi necesar. Dar, pe drum, planurile se suprapun într-o armonie a vremelniciilor care mă surprinde, dar care îmi şi place. “Urmează Bucşoaia şi Gura Humorului, unde regiunea devine mai prietenoasă şi unde apare, iarăşi, agricultura. Drumul se face tot mai rău; prin Capu Codrului, fără a mai trece prin vreo localitate, se ajunge, după şase ore de mers, în oraşul Suceava. De aici, sunt 6 ½ poşte până la Cernăuţi”[1].

“Urmează Vama, cu o mică mină în apropiere, de trei galerii, zece cuptoare de afânare, 80 de lucrători, care produc 5.580 de chintale de fier în bare”.

La “Drumul se ţine, neîntrerupt, de Moldova, spre Câmpulung Moldovenesc, un târg cu 2.623 de locuitori. Aici se află administraţia camerală şi reşedinţa căpităniei graniţei militare”.

Apoi urcăm “printr-un defileu îngust şi sălbatic, până la casa de poştă singuratecă de la Valea Putnei (de fapt, pe Mestecăniş – n.n.)”, unde tot austriecii ridicaseră şi un han, ars în câteva incendii şi tot refăcut, dar care va fi definitiv dărâmat, pentru că văd că se face unul nou şi modern, cât mai european cu putinţă, adică până la spulberarea totală de memorie.

“Pe valea Bistriţei Aurii, urmează târgul de munte Iacobeni, unde se exploatează, din 1786, o mină de fie, cu 19 galerii, dintre care cea mai bogată este Valea Stânei; la Arşiţa, se mai găseşte şi azbest. Două furnale înalte, zece cuptoare de afânare, deservite de un fierar, patru forje, un meşter de cuie, predau, cu 224 de lucrători, 15.000 de chintale de fier brut, 90 de chintale de fontă, 4.427 chintale de oţel în bare, 41 de chintale de plumb, 243 de chintale de unelte, 16.904 bucăţi de lopeţi ş. a., 363.000 de cuie”.

În drum spre Vatra Dornei, încerc să-mi imaginez o expoziţie cu imagini ale Bucovinei de odinioară, revăzute, din aceleaşi unghiuri, cu aparatul de fotografiat, dar găsesc în mine puterea de a goni înfiriparea ideii.

[1] Ibidem, pp. 291, 292

Uncategorized No Comments Jun 17

Ruinele nepăsării bucovinene de la Ilişeşti

Ctitorită la începutul secolului al XVIII-lea (1714) de către mazilul Ionaşco Isăcescul şi de jupâneasa Alexandra, mănăstirea Ilişeşti avea să fie aureolată şi de sfinţenie (în biserica ei au beneficiat de Sfintele Taine pictorul Epaminonda Bucevschi, sculptorul Archip Roşca, folcloristul Simion Florea Marian, scriitorul Iraclie Porumbescu, compozitorul Ciprian Porumbescu, lingvistul Nicolai I. Niculiţă poetul Dimitrie Florea-Rarişte, scriitorul Gheorghe Scripcă, descendent al scripcarului Papa Luca din Topliţa, stabilit la Ilişeşti în 1773, etc.), şi de o păcătoşenie dezgustătoare (“Când au luat austriecii ţara în stăpânire, era un oarecare Meletie superior al mănăstirii. Cum acest om era foarte capabil, a fost făcut vicar general. Cum, însă, ducea o viaţă destul de slobodă şi de puţin aşezată, căci avea, în mănăstire, haremul său ascuns, nu a voit să aştepte desfiinţarea mănăstirii sale, după care ar fi trebuit să se obişnuiască cu înfăţişarea socotelilor şi cu un trai modest, ci a găsit cu cale să se facă nevăzut, împreună cu o sumă însemnată de bani, şi trăieşte, acum, într-o altă mănăstire a principatului Moldovei, dar nu cu prea mare îndestulare an” – Călători străini, X, II, p. 827).

De decenii bune (vorba vine), biserica ortodoxă din Ilişeşti, în care a slujit, uneori, şi Iraclie Porumbescu, stă să se dărâme, dar nu-i bai, casa parohială înfloreşte de bunăstare şi de har dumnezeiesc.

Vorba sârbei “Brâul popilor”, de pe la 1860, prelucrată pentru interpretări corale de Gavril Muzicescu: “Numai popă să nu fii!”.

Jurnalism No Comments Jun 17

Niculai Barbă i-o trage culturii în barbă

După ce ne-a făcut de râs, scoțând Concertul „Ciprian Porumbescu” pe SEAP și, practic, anihilând un drept sacru la memorie, eminența cenușie a lui Gheorghe Flutur, „cascadorul” Niculai Barbă, implementat ca jandarm județean în consiliul de administrație al Centrului Cultural „Bucovina”, ne-o trage iar cu birocrația în barbă, cu doar exact trei săptămâni înainte de debutul festivalului „Bucovina Acoustic Park” de la Vatra Dornei, probând încă o dată că instituția Centrului Cultural „Bucovina”, deși are personalitate juridică proprie în punerea în practică a proiectelor aprobate de deliberativul județean (hotărârile plenului Consiliului Județean au putere de lege), este la cheremul nepriceperii lui Flutur, care scoate, mereu și mereu, castanele din foc prin ageamiul Barbă.

Ieri, Barbă și compania au tăbărât, printre altele, pe „Bucovina Acoustic Park” cu o nonșalanță de milițian portocaliu, care se stropșește la toată lumea. Când șefii mei direcți au cerut să fiu chemat în fața inutilului consiliu de administrație al voinței lui Flutur, ca să lămuresc detaliile care le încețoșează mințișoarele politruce, Barbă a refuzat ciocoiește, dar a trasat „sarcini” care probează că acest veșnic încurcă-lume doar la lins pingelele lui Flutur se pricepe. Șefii mei, care știu cum stă treaba cu „independența” culturii, mi-au transmis, dimineață (întotdeauna, când este de lucru, vin la serviciu din zorii zilei, iar ei, de frica lui Barbă, la fel), noile „sarcini” de partid, care se bat cap în coadă cu regulile unui festival – iar cel dornean nu e primul pe care îl fac.

Peste puțină vreme, trebuie să plec la Vatra Dornei, pentru perfectarea actelor finale (întârzierea tot lui Barbă se datorește) între două instituții cu personalitate juridică, dispuse și la susținerea unei oaze de cultură, nu doar la însăilările chiciuriste haida-dâra-dâr-dâr-da, cu care ne tot sufocă Flutur și Barbă, așa că nu am timp să fac și alte maldăre de hârtii inutile, în condițiile în care toată documentația excesiv de birocratică, prin care capătă drept la viață un act de cultură, a fost întocmită la timp și cu stricta respectare a dispozițiilor legii și a îndreptățirii culturii.

Dragi cetățeni ai promovării chiciurelii, Gheorghe Flutur și Niculai Barbă: știu că puteți desființa orice, așa că desființați! Dar nu mă mai stresați cu imbecile „țineri sub control”, că nu v-ați găsit omul. Desființați, dar vedeți-vă de lungul nasurilor, care numai cultură nu au mirosit de-a lungul vieții trupurilor care le poartă.

POST SCRIPTUM: Știați că, în fiecare săptămână, Centru Cultural „Bucovina”, instituție de cultură cu personalitate juridică proprie, este obligat să trimită rapoarte detaliate cetățeanului Niculai Barbă, care nu ocupă un post în Consiliul Județean Suceava, ci este șeful kgb-ului lui Flutur, despre ce urmează să se întâmple în viitorul apropiat, ca să aibă ce ține la cherem?

Jurnalism No Comments Jun 16

Şi pe Dragnea l-am “citit” bine

Regionalizarea României, după mintea ponto-apocaliptică a lui Liviu Dragnea

Într-o vreme când încă mai credeam în rolul satirei, făcusem o “relaţionare” grafică între puterea ponto-apocaliptică şi România. Postasem caricatura-colaj pe acest blog, în 18 septembrie 2013, când toate hărtănirile ţării aveau deja un istoric, iar baronii roşii şi portocalii deja beneficiau de consacrare. Acum, când am auzit întâmplător despre cumplita încăierare dntre potăile haitei roşii, încăierare care nu mă preocupă şi nu mă nelinişteşte (în biata noastră patrie, numai proştii îşi mai fac speranţe), mi-am amintit cât de bine “citisem” caracterul de măcelar al lui Liviu Dragnea. Un motiv suficient, ca să reiau ironica alegorie.

Jurnalism No Comments Jun 15

Vocea de care aveau nevoie “Zicălaşii”

Şi nu doar vocea, ci şi inima, şi mintea. Spun asta după ce am ascultat, cântată de Mihai Hrincescu, doar cu acompaniament propriu de cobză, cântecul “Frunzuliţă bob năut”, publicat de Calistrat Şotropa în numărul 42 al bibliotecii muzicale “Muza Română” din Cernăuţi. Senzaţia că îl ascult pe lăutarul Ion Batalan din Călugăriţa, cel care alegea, cu doi ani înainte, între ofertele staţiunilor româneşti şi “austriece” Olăneşti, Govora, Slănic Moldova, Herculane, Vatra Dornei etc., a fost atât de copleşitoare, încât, cale de un cântec, deja păşeam pe trotuarele podite ale târguşorului-staţiune de odinioară de sub poalele Ouşorului.

Cântecul, aflat, într-o variantă ulterioară, cu text inspirat improvizat, şi în colecţia lui Friedwagner, şi în manuscrisele lui Voievidca, avea să fie cântat, pe când eram eu copil, doar de legendarul Gheorghe Hazgan, sub titlul “Când îţi văd baticul roş”, dacă nu mă înşeală memoria (şi nu prea obişnuieşte să o facă).

Mihai Hrincescu, asumându-şi cântecul, de pe la 1860, “Frunzuliţă bob năut”, cu parfumul îmbătător al armoniilor acelor vremuri, chiar izbuteşte o arheologie spirituală pe măsura trupei care l-a adoptat, “Zicălaşii”, la propunerea starostelui Petru Oloieru, care îi urmărise atent evoluţia din ultimii doi ani, aşteptând clipa în care Mihai Hrincescu va avea toate datele necesare unui recuperator de memorie. Şi iată că le are, iar la Vatra Dornei, în 7 iulie, se va convinge toată lumea că, în sfârşit, Bucovina are un purtător de cuvânt al spiritualităţii ei străvechi de primă mână.

Jurnalism No Comments Jun 15