„Cruce, trupului stricăcioasă”

Simbolistica primordială a omenirii este explicată și definită în cărțile religioase primordiale, în cărțile care adună creații poetice, pe care inițiații le „deslușesc”, adică le transformă în discrete, dar eficiente manipulări ale omului, care, „deși se consideră cel mai înțelept dintre viețuitoare, este cel mai lesne de păcălit” (Polybios, Istorii, III, 54, p. 373), primele biruri benevole, adevărate „taxe pe credulitate” fiind dania și jertfa.

Se știe că dezvoltările grafice totemice pornesc de la cele două cruci, cea dreaptă și cea oblică, însemnând „Dumnezeu-Cerul” și, respectiv, „Crucea Nordului”, marcată de Constelația „Lebăda”, tutelară în emisfera nordică. Numai că „Dumnezeu-Cerul”, în primele dezvoltără religioase, era, după cum o confirmă cărțile vechi, Soarele, simbolizat, inițial de interecția celor două axe, solstițiară și echinocțială, deci de cruce. Că este așa, Soarele devenind și Dumnezeu-Timpul, o deslușește un text/invocație din „Upanișade”, repetat ca leitmotiv, în care Soarelui i se spune „cruce, trupului stricăcioasă” (Eesha-Upanishad, pp. 15, 16), elementului sacru și nealterabil (calea solstițială – „Timpul este Creatorul. Există două căi, de nord şi de sud… calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”, se zice în Prashna-Upanidhad 2, p 40), adăugându-i-se elementul vremelniciei vieții (calea echinocțială).

Dar tot Soarele, în relație cu vremelnicia, este și reperul crucii oblice, cea știută, astăzi, drept „Crucea Sfântului Andrei”, deși repetă totemic grafica simplă a „Crucii Nordului”, deci a Constelației „Lebăda”, pentru că Soarele se suprapune peste această dominantă astrală, în parcursul său, fascinant descris în Psalmul 18 al lui David: „Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. / Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. / În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. / În soare şi-a pus locaşul său; şi el este ca un mire ce iese din cămara sa. / Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui. / De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui”.

„Soarele este lebăda care locuieşte în Cer; el este sacrificiul (focul), vatra locuinţei, el locuieşte în oameni, în zei, în sacrificii, în Cer, în Apă, pe Pământ şi pe Munte. El este adevărul cel mare” (Katha-Upanishad, IV, 2, 18), se zice în „Upanișade”, iar rădăcina psalmului lui David, cel închinat Soarelui ca sălaș al lui Dumnezeu, constă în aceea că „Soarele este ochiul lumii” (Katha-Upanishad 2, p. 36), reprezentarea grafică fiind triunghiul cu vârful în sus, al inițierilor de pe munte, Soarele având doar natură divină, nu și umană (inițierea în peșteră, simbolizată de triunghiul cu vârful în jos), locuirea „pe pământ” stabilind parcursul de la axa echinocțială în sus, pe „calea zeilor”, căci doar „calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”, după cum am citit, deja, în Prashna-Upanidhad.

Explicarea celor două simboluri inițiale, din care derivă toate dezvoltările grafice ulterioare, prin perimetre drept-liniare cau curbe, cunoscute drept „motive populare” pentru că totemismul s-a păstrat, fără inițieri, în baza tradiției lui „așa am apucat”, obligă la o anumită logică a deslușirii, știut fiind faptul că toate cărțile religioase ale omenirii nu înseamnă decât adaptări zonale ale cărții sacre inițiale, care se cânta, ca să nu se uite, inclusiv prin „lugga surryannya” (limbajul iluminării) a reprezentărilor grafice totemice.

RELIGIA FURATĂ No Comments Aug 7

Poezia, Corlata şi Naţiunea Mioritică

De la Corlata nu poţi pleca aşa, ca un neom şi ca un fur, fără să guşti din bucate, în cadrul unui ospăţ şi el ritualic, săvârşit pe înălţimi, după datina veche, ca să te poţi bucura de frumuseţea perspectivei spre valea luminoasă a Moldovei şi spre munţii de dincolo de ea, începând de la cei ai Rarăului şi până la cei ai Stânişoarei.

În Corlata, dacă nu te numeşti Hogea – semn că ai descins din cea mai veche familie a satului, atunci cu siguranţă te tragi din Gavriil Persiec, grănicer năsăudean din Leşu Ilvei, stabilit aici în anul 1762, şi te cheamă Piersic. Există, desigur, şi alte familii, dar cu străbuni mai puţin viguroşi în iubire şi care nu au împărtăşit optica viceprimarului Florin Hogea, care are de gând să mai facă încă doi gemeni la 99 de ani (acum e flăcău tânăr şi săltăreţ, de doar 57 de primăveri – de asta are doar o fată şi o nepoţică), şi-abia după aceea să-şi facă bagajele finale.

Lăsând gluma deoparte, petrecerile de după poezie, la Corlata, sunt de toată frumuseţea. De data asta, am fost duşi la o stână turistică, undeva, între Corlata şi Berchişeşti, pe un deal-păşune, unde un domn Florin (rar prenume, la Corlata!) şi soţia domniei sale (blondă, frumoasă şi vrednică – leit Florin) a pus bazele unei stâni turistice, care, dacă nu ar fi hăituirea instituţională necontenită, de care suferă turismul românesc, ar putea avea un viitor demn de toată admiraţia. Mâncarea, făcută numai la ceaun, nu are egal, aşa cum nu are egal nici urda de Berchişeşti, din care eu, de regulă nemâncător de urdă, m-am înfruptat temeinic. Nu mai vorbesc de celelalte bunătăţuri, pentru că mi-au căzut cu tronc plăcintele “poale-n brâu”, pe care le-am recomandat băieţelului prietenei noastre Liliana Widocks cu un categoric “THE BEST!”, iar băieţelul, englez get-beget, dar care adoră, în România, peisajele şi mâncarea, mi-ar fi dat dreptate, desigur, dacă nu s-ar fi împotmolit în ordefuri, tocăniţă de miel, mititei la grătar şi aşa mai departe şi mai îndepărtate produse de neaoşa noastră “poale-n brâu”.

Doamna Widocks, pe care primăriţa Violeta Ţăran, mereu atentă la tot şi la toate, a identificat-o imediat şi a poftit-o în stână, mi-a adus (la fel şi lui Constantin Horbovanu) un album rock, pe care am să-l postez, înainte de toate, ca să-l fac gelos pe fecioraşu-mi Andi:

La stâna dintre Corlata şi Berchişeşti am stat până târziu. Am ieşit toţi afară şi, vreme de câteva ore, am sporivăit între noi, cu ochii pe valea Moldovei şi pe munţii de după. Câteva ore, ne-am bucurat de vară, de înserare şi de prietenia oamenilor din Corlata şi din Berchişeşti. Un tânăr, Ştefan Iulian Chilariu, secretarul Primăriei Berchişeşti, ne-a citit o poezie. Proprie, după cum am aflat, când am întrebat. Poezie poezie, aşa că e obligatoriu să-l reîntâlnesc. S-au spus bancuri cu poante inteligente, s-au povestit amintiri amuzante, s-a râs din toată inima. Şi cerul era atât de aproape, de parcă ar fi tras cu urechea.

NAŢIUNEA POEŢILOR No Comments Aug 6

Corlata: diplome pentru poeţii din Ierusalim

Imediat ce a coborât de pe scenă, primăriţia “Naţiunii Poeţilor”, doamna Violeta Ţăran, s-a apropiat de poeţii Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, din Ierusalim, pentru a le înmâna câte o diplomă. Firesc, natural, cu delicateţea unui autentic iubitor de poezie. Până atunci, câteva copiliţe din Corlata şi din Berchişeşti împărţiseră cadouri tuturor oaspeţilor, în semn de aducere aminte, dar înmânarea diplomelor Centrului Cultural “Bucovina” a rămas în sarcina primăriţei Violeta Ţăran, pentru că soarta premeditează lucrurile cu mai multă înţelepciune decât o putem face noi, oamenii.

NAŢIUNEA POEŢILOR No Comments Aug 6

Naţiunea Corlatei, Mihaela şi Ovidiu Svart

Sala s-a golit, pe neaşteptate, şi asta pentru că o parte dintre corlăţeni au urcat pe scenă, pentru a susţine, ca în fiecare an, un uimitor spectacol. De data asta, “Cerbul” lipseşte, fiind plecat, cu spectacole, undeva prin Europa, în sat rămânând doar Florin Hogea, cel mai vechi component al trupei şi un dansator senzaţional, dar care este şi viceprimar al comunei Berchişeşti. De pe scenă, al doilea ansamblu al satului, cel de dansuri pe generaţii, urmează să ne tămăduiască sufletele, dar nu înainte de un recital orchestral, susţinut de Mihaela şi Ovidiu Svart, care aveau să revină pe scenă la final. Deşi doar seconda cu vioara, Mihaela Svart mi-a făcut o bună impresie şi ca artist. Pentru că şi prin tehnicile de interpretare este la fel de frumoasă pe cât este ca femeie. Ovidiu, prieten din tinereţe, îşi arată virtuozităţile de naist, cu un vag exces de tehnică, la care îl obligă, probabil, şi fondul orchestral al vioarei de acompaniament.

La Corlata şi, în general, în comuna Berchişeşti, există o altfel de “administraţie locală”. Practic, zi de zi şi clipă de clipă, “primăria” este printre oameni şi exponenţială pentru trăirile omeneşti. Nicăieri nu am mai întâlnit, de-a lungul vremii, un spirit obştesc atât de natural şi de cinstit, care şi explică, dacă mai era nevoie, de ce, de 11 ani, încoace, poezia înseamnă “al doilea hram al Corlatei”, cum inspirat sesiza Cornel Angelescu. În dansurile pe generaţii, primăriţa şi soţul domniei sale formează o pereche, viceprimarul, cu soţia, o altă pereche, iar implicarea înţeleaptă şi neforţată conturează măiestria de lider obştesc a Violetei Ţăran.

Soţii Ţăran, una dintre perechile ceremoniale ale Corlatei

Uncategorized No Comments Aug 6

La Corlata, în templul poeziei şi al muzicii

Pentru că, simultan cu bietul şi încă toleratul festival “Naţiunea Poeţilor”, domnul Preşedinte Gheorghe Flutur şi toate forţele responsabile ale judeţului tocmai pun în practică o amplă poziţionare istorică a Bucovinei pe harta Europei, din echipa Centrului Cultural “Bucovina” nu mă pot ajuta decât Tiberiu Cosovan şi Liviu Velniciuc, iar când scapă de pe baricadele asaltului bucovinean asupra Europei, precum ieri, şi Dănuţ Lungu, şi Gheorghe Senciuc. Practic, în aceste istorice zile, sufletul Bucovinei s-a mutat la Călineşti, unde ciocnitul internaţional de păhărele, urări şi lozinci nu se poate desfăşura fără lăutari la ureche, iar măgăreaţa a picat peste Petrică Oloieru şi elevii lui, şi pe mai toată logistica instituţiilor de cultură ale Consiliului Judeţean Suceava, în frunte cu managerii. Dar, vorba lui Cuza, cu trimitere la nevastă-sa, Bucovina merită totul! Mult succes, tovarăşi deschizători de perspective europene!

La Corlata, acolo unde comuniunea, deci solidarizarea spirituală anulează distanţele dintre artişti şi iubitori de artă, poezia şi muzica înseamnă un bun spiritual obştesc, din care toţi ne împărtăşim. Ca manifestare a “Naţiunii Poeţilor”, cu replică imediată din partea “Naţiunii Poeziei”, adică a satului Corlata, festivalul, copertat de două fantastice fragmente de concert ale lui Cornel Angelescu (sucevenii ar trebui să-l vadă şi să-l asculte mai des, până nu e prea târziu – în fond, spre deosebire de creatori, sucevenii mai şi mor) şi consistând din momente ale autorilor suceveni de cărţi, Tiberiu Cosovan şi Constantin Horbovanu, apoi din momente ale poeţilor din Ierusalim, Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, festivalul nu a avut nimic eroic în el, fiind ursit doar banalului umanism, care caracterizează, dintotdeauna, locuirile de meleaguri moldoveneşti. Vai de noi, că nici bundiţe cu prim de dihor n-am avut pentru a impresiona măreaţa Europă, care, cum simte iz de dihor, cum cade în posterioare de admiraţie!

Menachem Falek, “spovedit” de către primăriţa Violeta Ţăran?

NAŢIUNEA POEŢILOR No Comments Aug 6