Jandarmii Sucevei, parteneri ai culturii!

De 7 ani, de când facem “Bucovina Rock Castle” (eu, Emil Ursu, Andi Drăguşanul şi Mihnea Blidariu – precizare necesară pentru domnul Gheorghe Flutur, ca să afle, în sfârşit, cine sunt organizatorii), JANDARMII Sucevei ne-au fost adevăraţi parteneri nu doar în asigurarea securităţii publicului iubitor de rock, ci şi în demersul cultural ca atare. De fiecare dată, inclusiv în acest an, au organizat întâlniri între reprezentanţii instituţiilor de cultură şi cei ai Jandarmeriei, Poliţiei, ISU etc., cu câteva zile înainte de începerea festivalului, pentru a analiza împreună ce va fi de făcut.

Cu imaginea Cetăţii şi a împrejurimilor pe ecran şi cu textul Legii în mână, s-au stabilit dispozitive, inclusiv de ofiţeri sub acoperire, s-a constatat că, în baza Legii, manifestările culturale din şanţul Cetăţii – spaţiu închis şi proprietate privată a Consiliului Judeţean Suceava – nu avem nevoie de alte avize birocratice şi că, tot în baza Legii, festivalul poate dura din seară în zori, cu condiţia să înştiinţăm instituţiile de ordine publică între ce ore se vor desfăşura concertele, ca să poată asigura cetăţenilor deplină siguranţă.

Profesionism şi o afecţiune netrucată faţă de ceea ce facem împreună, asta am văzut, de 7 ani, încoace, la jandarmii Sucevei, adică la oamenii care, prin comportament şi responsabilitate de făpturi umane, îşi înnobilează uniforma pe care o poartă. Tot respectul şi îmbrăţişarea noastră, domnilor jandarmi ai Sucevei!

SCURT pe 2 No Comments Aug 30

Gheorghe Flutur m-a botezat… Sorin Filip!

La conferinţa de presă întru gloria diasporei româneşti, care, dacă e să stăm drept, nici nu există (altceva înseamnă diaspora), domnul Gheorghe Flutur, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, i-a mulţumit coordonatorului Festivalului “Bucovina Rock Castle”, Sorin Filip.

Cum Sorin a coordonat “Comorile muntelui” de pe Rarău, iar cu “Bucovina Rock Castle” nu a avut şi nu are nici o treabă, precis că domnul Flutur m-a botezat din nou, după ce o făcuse, odinioară, năşindu-mă drept “Mercenarul Negru”. Săru-mâna, naşu’!

SCURT pe 2 No Comments Aug 30

Mârlanul nu-i al lui Flutur, ci al lui Barbă

Precizarea vine din partea Preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, care a ţinut să mă încredinţeze că mârlanul (nu a pus nici o clipă la îndoială acest statut) nu este al domniei sale, ci al lui Barbă.

Cum este firesc, am preluat afirmaţia, fără umbră de îndoială, deşi, vorba cântecului cu cântec:

Dar Barbă al cui e?

Că angajat al Consiliului Judeţean nu este, deşi ne-o tot trage în barbă, de când are nejustificat sub control Centrul Cultural “Bucovina”, în numele domnului şi al sfintei noastre credinţe credincioase, Amen!

Fie al cui o fi, dar să şi-l ia de pe capul nostru şi să facă din el fotografii pentru urmaşii urmaşilor neamului dihoresc, în veacul veacurilor!

SCURT pe 2 No Comments Aug 30

Când s-a născut Radu Bercea?

Mi-ar fi fost uşor, astăzi, la întoarcerea de la Cluj-Napoca, să opresc pe undeva, prin munţi, şi să-i dau un telefon, ca să-i urez “La mulţi ani!”, dar şi ieri, la plecare, când am trecut prin faţa casei lui din Gura Humorului, şi astăzi, prin munţi, m-a tot frământat întrebarea referitoare la data naşterii lui Radu Bercea. În fond, când s-a născut Radu Bercea şi de câte ori s-a născut sub lespedea noroioasă a societăţii româneşti contemporane? În fond, ca firul de iarbă, doar ca firul de iarbă care tânjeşte Soarele, Radu Bercea s-a născut, vreodată cu adevărat?

În 29 august 1939, la Cuciurul Mare, sub aura lui Mircea Streinul, s-a născut un pui de om. Un ursit pentru viaţă, într-o vreme în care cenuşile se amestecau vâscos cu sângele unui alt măcel planetar. Un condamnat, la viaţă în vremuri de bejenie din deal în deal, din munte în munte. Maica şi pruncul ei, undeva, pe malul apei Moldovei, aşteptând ivirea Soarelui de dincolo de negurile civilizaţiei umane. Fiecare mamă e o sfântă, fiecare mamă e o icoană a Fecioarei Maria. Din nefericire, nu i se închină cu dragoste decât pruncuţul.

Naşterea de atunci, nu ar trebui să se pună, pentru că, în 30 aprilie 1959, când pe băncile Şcolii de Arte Plastice şi Decorative “Octav Băncilă” din Iaşi se năştea un pictor, s-au ivit torţionarii civilizaţiei româneşti şi l-au smuls din rădăcini. Undeva, prin munţii calmi ai apei Moldovei, încă se mai poate zări hăul dezrădăcinării, vegheat de umbra mamei cu pruncul în braţe. Din mamă şi prunc niciodată nu se desprind două umbre, ci una singură, puternică şi luminoasă, un nimb solar purtat de fiecare icoană vremelnică a Sfintei Fecioare.

Cinci ani de calvar prin temniţele patriei, din cei douăzeci ai condamnării la beznă. Roşie. Bezna e întotdeauna roşie, ca să anuleze pulsul vieţii fireşti, îndumnezeite. Foarte departe, la capătul lumii şi al timpului, îşi mai poate zări omul conturul de fir de iarbă crescut pe cer, sub lespedea pământeştilor, nedreptelor oropsiri. Să te naşti pui de om şi să nu ai parte de viaţă, să te naşti artist şi să nu ai parte de creaţie…

Scriam, cândva, într-o prefaţă a cărţilor sale, că Radu Bercea s-a născut definitiv în 22 decembrie 1989. Dar m-am înşelat. Nimic şi nimeni nu s-a născut în acea zi. Radu Bercea a înţeles-o primul şi a evadat din urâciunea civilizaţiei umane, pentru a se bucura de lumina creaţiei. Doar trăgând colţul perdelei îl puteam zări în împărăţia de curcubeu a trăirii reale, singura de care a avut parte Radu Bercea, dar nu am să ştiu niciodată din care anume zi. În rest, singurătate. Grea, împovărătoare, zornăindu-ne umbra la picioare.

Şi totuşi, ce să-i urez eu, astăzi, lui Radu Bercea, fără să vântur pleavă socializantă, de care nici artistul, nici martirul din el nu au nevoie? De însingurare nu te poate vindeca nimeni şi nimic, pentru că viaţa nu poate fi retrăită, pentru a o curăţa de toate împilările şi nedreptăţile ei. Nu-i pot ura nimic, dar ştiu că Radu Bercea îmi aude tăcerea minţii şi a sufletului aidoma unei fărâme de înseninare.

Cronici sentimentale No Comments Aug 29

Bucovina Rock: ziua cea mai lungă

Ştiam că va fi un festival pe cinste, salutat ca atare şi de public, şi de toate portalurile de rock din ţară, şi de televiziunile naţionale, plus “Bucovina” lui Bogdan Gheorghiu şi “Intermedia” Cătălinei Biholar. Beneficiase festivalul şi de sprijinul unor oameni din administraţie, precum domnul Gheorghe Niţă, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava – sprijin particular, de om de omenie, nu doar de vicepreşedinte, de susţinerea primarului Ion Lungu, datorită căruia avem şi un stagiu rezonabil, şi, în mod deloc surprinzător, din partea lui Sorin Filip, cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată Centrul Cultural “Bucovina”.

Trupele româneşti şi străine s-au purtat frăţeşte, iar ca evoluţii scenice ne-au întrecut toate aşteptările. Publicul, ca în fiecare an, fără de egal: cald, proaspăt, fremătător, componentă definitorie a festivalului. Scena, sunetul, luminile, efectele speciale – total europene, în cadrul tehnologiei de vârf; mâncarea – lăudată de toată lumea, cu entuziasm (în fond, şi muzica trece prin stomac); noi, Emil, Andi, Mihnea, Dodo şi voluntarii – ceea ce am fost în toţi aceşti ani, de când facem “Bucovina Rock Castle”.

Dar prima zi a unui festival este, totuşi, ziua cea mai lungă. Începe la 10, dimineaţa, şi se termină la 3, în dimineaţa următoare. Oricât de greu ar fi, nu simţi oboseala, pentru că te vindecă publicul de toate negurile. Publicul şi Soarele, care, de când se roagă cuvioşii preoţi suceveni pentru noi, ne este mereu alături, cu faţa lui fericită de tânăr pentru totdeauna. Poate că învăţăm câte ceva de la Sfântul Soare, de la “sălaşul lui Dumnezeu”, cum îl numise regele David în splendidul Psalm al 18-lea.