Cei ce urmau să moară pentru Neam şi Ţară

Le Journal, 28 august 1916

*

Întotdeauna, de-a lungul istoriei, românii n-au ezitat să moară “pentru brazda natală”, deşi nu o prea aveau, dar li se tot promitea. Dacă şi înzestrarea cu tehnică militară ar fi fost pe măsura “izmănarilor” nu doar de la Mărăşeşti, e greu de crezut că s-ar mai fi înregistrat vreo generaţie de sacrificiu, de-a lungul istoriei noastre. Pentru că, atunci, chiar am fi avut o istorie şi nu doar tentative de istoricizare, pe fondul unei matrici stilistice preistorice, cum desluşea Lucian Blaga.

*

Din nefericire, tradiţia românească păguboasă a lui “ni se cuvine”, repetată la nesfârşit de guvernări cinice, suficiente şi care considerau hoţia drept împlinire, a pus, mereu şi mereu, Armata Română în alternativa morţii inutile pentru îmbelşugarea celor care îi oprimau, dar care născociseră ticăloasa lozincă “pentru Neam şi Ţară”, pe post de drog, care să definitiveze exaltările. Eroii “Necunoscuţi”, în ciuda naivităţii cu care şi-au sacrificat şi vieţile, şi viitorul familiilor lor, merită închinări similare cultului strămoşilor. Tocmai de asta adun, de pe unde se mai poate şi, în primul rând, din fondul de memorie europeană conservat de Biblioteca Naţională a Franţei “Gallica”, chipurile celor ce urmau să moară pentru Neam şi Ţară şi care vor fi pe deplin umiliţi, în 2018, când se va dezveli, la Alba-Iulia, statuia celui responsabil de moartea lor (România, în 2 ani de război, pe un singur front, a pierdut mai mulţi ostaşi decât Austria, în 4 ani de război, pe toate fronturile Europei), nevolnicul rege Ferdinand. Păcat că slugărnicia şi ignoranţa merg, mână-n mână, din veac în veac, croindu-ne acelaşi destin amarnic, dar cu care istoriceşte ne-am cam obişnuit.

*

GALLICA, 1915: Infanteria română

GALLICA, 1915: Infanteria română, cu mitraliera Maxims

GALLICA; Artileria română, în 1915

GALLICA: Cavaleria română, în 1915

GALLICA: Şarja cavaleriei române, în 1915

Le Matin, 27 august 1916

GALLICA, 1916: Prinţul Cantacozino, dând mâna cu generalul Gouraud

GALLICA: Frontul româno-german

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Artileria română, părăsind Bucureştii

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Gara Reni

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Infanterişti români

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Podul de peste Prut

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Santinelă română, în Gara de Nord

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Braşov

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Cluj

Les Annales, 17 septembrie 1916: Armata Română

GALLICA: Generalul Iliescu, la Conferinţa aliaţilor de la Paris, 25 iulie 1917

GALLICA, 1918: Manifestaţie bolşevică, pe frontul româno-german

GALLICA, 1918: Popas pe bucla Cernei

GALLICA: Frontul româno-german, în 1918

Războiul Înregirii: Gară bombardată – L’image de la guerre, august 1919

Războiul Înregirii: Ruinele ocupaţiei – L’image de la guerre, august 1919

Războiul Înregirii: Vestigiile războiului – L’image de la guerre, august 1919

Suveranii şovăielniciei româneşti

Regele Ferdinand, în ţinută de război şi Ionel Brătianu – Le Miroir, 17 septembrie 1916

*

Pentru că avem nevoie de mituri, vom sărbători Centenarul Unirii, dar o vom face ignorând sacrificiile reale, imediat anonimizate sub găselniţa “Eroului Necunoscut”. Şi sunt atâtea brazde ale pământului românesc cu binemeritat statut de stindard al sacralităţii identitare, iar fiecare brazdă udată cu sânge încă mai murmură neauzit: “Pe-al nostru steag e scris Unire”. Numai că imnul l-am dăruit albanezilor, iar brazdele cui s-a întâmplat să le ceară sau să le cumpere pe trei arginţi.

*

În anul care va veni, politica trufirii şi înălţării peste ceea ce suntem, atât de condamnată de Xenopol şi, anterior, de Cantemir, va impune legenda lui Ferdinand Întregitorul şi a lui Brătianu Întregitorul pentru totdeauna, deşi numai jocul sorţii şi al întâmplării a săvârşit România Mare, pentru ca, după doar câteva decenii, să o micşoreze, din pricină că noi şi liderii noştri nu avem tradiţia învingătorului, ci doar pe cea a capului ce se pleacă, atunci când fuga nu se dovedeşte şi sănătoasă.

*

Datorită Regelui Ferdinand şi lui Ionel Brătianu, Regatul României pierdea, prin Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918, o treimea din teritoriu, rămânând fără poalele Carpaţilor, fără Dobrogea şi fără triunghiul dntre Ceahlău, Mamorniţa şi graniţa Bucovinei. Iar pacea asta ruşinoasă fusese negociată încă de prin martie 1918, cu puţin înainte ca Basarabia, din proprie iniţiativă şi în mod surprinzător, să-şi proclame Unirea cu România. Tot surprinzător s-a proclamat, spre sfârşitul anului 1918, şi Unirea altor două provincii româneşti, Bucovina şi Transilvania, iar statalitatea şovăielnică a românilor a tras de timp aproape un an de zile, înainte de a recunoaşte, prin ratificări, această minunată întoarcere a fiilor risipitori la leagănul strămoşesc. Strămoşesc? De parcă ar fi fost uniţi, măcar o singură dată, românii din întinsele lor teritorii – Mihai Viteazul nu i-a unit, ci i-a cucerit, pentru că s-a născut cu veacuri mult prea devreme pentru a-l fi meritat.

*

Şi totuşi, nevolnici şi şovăielnici, suveranii României fac parte din memoria românească şi acolo trebuie adunaţi şi păstraţi. Fără legendări, dar şi fără uitare, în amplele dimensiuni ale memoriei.

*

Le Miroir, 17 septembrie 1916: Regele Ferdinand, Prinţul Carol şi Statul Major al Armatei

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Regele Ferdinand – fotografie de presă

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Prinţul Carol, cel care avea să dezerteze… în amor

Le Miroir, 10 septembrie 1916: Regina Maria

Le Monde illustre, 23 martie 1940: Castelul Peleş

GALLICA: Arrivée du Petit Michel de Roumanie en auto à la gare

GALLICA: Călătoria suveranilor României la Expoziţia din Wembley, 15 mai 1924

GALLICA: Căsătoria Regelui Serbiei cu Prinţesa Elena, 8 iunie 1922

GALLICA: Căsătoria Regelui Serbiei cu Prinţesa Elena, 8 iunie 1922

GALLICA: Din dreapta – Carol de România, Paul de Serbia, ducele de Genes, ducele de York, la încoronarea regelui Ferdinand, în 15 octombrie 1922

GALLICA: Prinţul de România Nicolae, în Anglia

GALLICA: Prinţul moştenitor al României şi ducesa şi ducele de York

GALLICA: Prinţul Nicolae de România şi Amiralul Cambell

GALLICA: Regii şi reginele Iugoslaviei, Greciei, României, ducele şi ducesa de York

GALLICA: Suveranii României, la Expozitia din Wembley, în 14 mai 1924

L’Art et les Artistes, ianuarie 1917: Regina Maria, în costum bizantin

Les Annales, 17 septembrie 1916: Regele Ferdinand

GALLICA: Expoziţia Universală din 1900, comisarul României Dimitrie Olanescu

GALLICA: Expoziţia Universală din 1900, comisarul României George P. Sterian

GALLICA: Expoziţia Universală din 1900, comisarul României Nicolae Şt. Cucu