ca un pumnal de gheaţă şi zăpadă

*

la vremea vremii mă pândiră ochii

fiarelor din bolţilor cereşti

pe care Luna i-a cusut pe rochii

din calea ei mereu să mă fereşti,

dar nu-mi păsa, căci fascinat de noapte

îi aţintisem calea ca un fur

stigmatizat de cosmicele şoapte

ce-mi precizau în noapte un contur

*

în care mulţi au azvârlit cu piatra

şi au căzut de piatra lor striviţi,

şi-i număra cu nonşalanţă vatra

în nişte urme parcă ţintuiţi;

din vremea vremii cochetez cu Luna

şi-mi duc pe suflet rănile puhoi,

însă din toate doare numai una

atingerea cămăşii de apoi

 *

şi-n vremea vremii, unde nu-i măsură,

dar umblă furii încă după pradă,

şi-n Soare se zăreşte o arsură

ca un pumnal de gheaţă şi zăpadă