DOMINO: expuşii şi… expoziţia

*

Aşa cum şi intuisem, datorăm pictorului Iosif Csukat expunerea la reverul Sucevei a medaliilor de aur pe care le are, dar ea, Suceava, tot mai zăbăucă şi mai cheflie, a cam uitat cu totul de ele, gâjâind, cu vinul fiert, într-o apucătoare, şi cu micul crocant, în cealaltă, “Haida-dâra-dâr-dâr-da!”, cât îi ziua de lungă. Şi cu prim de dihor, desigur. Pentru că asta a fost senzaţia mea, atunci când artiştii plastici din iniţiativa DOMINO s-au înşiruit în faţa celorlalţi artişti plastici, scriitori şi muzicieni, pentru a-şi prezenta expoziţia: că am în faţa ochilor medaliile de aur ale eroismului cultural care încă mai supravieţuieşte în Suceava.

*

S-a vorbit puţin. Domnul profesor Ioan Mareş, din partea Muzeului Bucovinei, a salutat evenimentul, Tiberiu Cosovan a împărţit câte o diplomă şi nu mai ştiu ce prietenilor săi de penel, iar Constantin Ungureanu-BOX, îmboldit de poetul secret din străfundurile identităţii sale, a făcut o prezentare exhaustivă (folosesc termenul pentru a intra în consonanţă cu BOX) a fiecărui artist în parte, încheiată, cu trimitere la sine, cu un inspirat şi adevărat poem. Viaţă, sens, frumuseţe, tămăduire. Prieteni.

*

*

DOMINO: expoziţia şi… expuşii

*

Astăzi, Suceava a trăit un mare eveniment uman şi, pe cale de consecinţă, cultural: opere de artă şi creatori s-au adunat, în incinta Muzeului Bucovinei, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Tiberiu Cosovan, care înfruntă cu bărbăţie, şi prin artă, şi prin dragoste, o nedreaptă şi necuvenită convalescenţă. Şi poate că şi din solidaritate cu poetul şi publicistul Roman Istrati, însingurat de acelaşi nedrept destin pe un pat de spital, în Suceava.

*

Expoziţia e superbă. Bine definită drept ciudată agora a unor exprimări plastice distincte. Dar e greu să poţi respira o lucrare sau alta, oricât de frumoasă ar fi, când sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am ales să fim acolo şi nu altunde, vibra copleşit de eroismul lui Tibi Cosovan şi de cel jertfelnic al Doamnei lui, Rodica. Minunaţi sunt aceşti doi oameni, Rodica şi Tiberiu Cosovan, care, înfruntând ceea ce este obligatoriu de înfruntat, seamănă cu doi miri, care tocmai descoperă dimensiunea cosmicităţii.

*

În circumstanţe obişnuite, ar fi fost nevoie să scriu mult despre opera fiecăruia dintre cei şapte artişti plastici, care au expus şi s-au expus împreună cu Tiberiu Cosovan, tot aşa cum ar fi fost nevoie să menţionez personalităţile creatoare reale ale timpului nostru, care şi-au asumat nu statutul discret de consumatori de artă, ci nobila vocaţie de prieteni, de locuitori ai unei lumi paralele, suprapusă peste cea de fiecare zi. Dar, astăzi, nu o pot face, pentru că mă tot sufocă finalul unui poem de Radu Gyr: “Pentru toate rănile mele nedrepte, / Eu, Doamne, te iert!”

*

*