Dragusanul - Blog - Part 624

DOMINO: expuşii şi… expoziţia

*

Aşa cum şi intuisem, datorăm pictorului Iosif Csukat expunerea la reverul Sucevei a medaliilor de aur pe care le are, dar ea, Suceava, tot mai zăbăucă şi mai cheflie, a cam uitat cu totul de ele, gâjâind, cu vinul fiert, într-o apucătoare, şi cu micul crocant, în cealaltă, “Haida-dâra-dâr-dâr-da!”, cât îi ziua de lungă. Şi cu prim de dihor, desigur. Pentru că asta a fost senzaţia mea, atunci când artiştii plastici din iniţiativa DOMINO s-au înşiruit în faţa celorlalţi artişti plastici, scriitori şi muzicieni, pentru a-şi prezenta expoziţia: că am în faţa ochilor medaliile de aur ale eroismului cultural care încă mai supravieţuieşte în Suceava.

*

S-a vorbit puţin. Domnul profesor Ioan Mareş, din partea Muzeului Bucovinei, a salutat evenimentul, Tiberiu Cosovan a împărţit câte o diplomă şi nu mai ştiu ce prietenilor săi de penel, iar Constantin Ungureanu-BOX, îmboldit de poetul secret din străfundurile identităţii sale, a făcut o prezentare exhaustivă (folosesc termenul pentru a intra în consonanţă cu BOX) a fiecărui artist în parte, încheiată, cu trimitere la sine, cu un inspirat şi adevărat poem. Viaţă, sens, frumuseţe, tămăduire. Prieteni.

*

*


DOMINO: expoziţia şi… expuşii

 

 

*

Astăzi, Suceava a trăit un mare eveniment uman şi, pe cale de consecinţă, cultural: opere de artă şi creatori s-au adunat, în incinta Muzeului Bucovinei, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Tiberiu Cosovan, care înfruntă cu bărbăţie, şi prin artă, şi prin dragoste, o nedreaptă şi necuvenită convalescenţă. Şi poate că şi din solidaritate cu poetul şi publicistul Roman Istrati, însingurat de acelaşi nedrept destin pe un pat de spital, în Suceava.

*

Expoziţia e superbă. Bine definită drept ciudată agora a unor exprimări plastice distincte. Dar e greu să poţi respira o lucrare sau alta, oricât de frumoasă ar fi, când sufletul fiecăruia dintre noi, cei care am ales să fim acolo şi nu altunde, vibra copleşit de eroismul lui Tibi Cosovan şi de cel jertfelnic al Doamnei lui, Rodica. Minunaţi sunt aceşti doi oameni, Rodica şi Tiberiu Cosovan, care, înfruntând ceea ce este obligatoriu de înfruntat, seamănă cu doi miri, care tocmai descoperă dimensiunea cosmicităţii.

*

În circumstanţe obişnuite, ar fi fost nevoie să scriu mult despre opera fiecăruia dintre cei şapte artişti plastici, care au expus şi s-au expus împreună cu Tiberiu Cosovan, tot aşa cum ar fi fost nevoie să menţionez personalităţile creatoare reale ale timpului nostru, care şi-au asumat nu statutul discret de consumatori de artă, ci nobila vocaţie de prieteni, de locuitori ai unei lumi paralele, suprapusă peste cea de fiecare zi. Dar, astăzi, nu o pot face, pentru că mă tot sufocă finalul unui poem de Radu Gyr: “Pentru toate rănile mele nedrepte, / Eu, Doamne, te iert!”

*

*


îmi zvârl inima: înfrântă!

*

eu sunt cel care coboară

şi-apoi urcă uneori

doar cu verbe subsuoară

pe înaltele viori

să-i fiu frate adierii

cu speranţa că m-o duce

până-n zările tăcerii

sau spre unde-o fi s-apuce

*

şi acolo, în departe,

în tăinatecul ascuns,

o să zămislesc o carte

şi o să mă las străpuns

doar de icnetul viorii

care vine din vecii

ca să îmblânzească norii

de prin suflete târzii,

*

hai, răzvane mitocene,

ia arcuşul sfânt şi-mi cântă,

nu căta că sub troiene

îmi zvârl inima: înfrântă!


Şi ar fi mai rău să-l uităm în cuvinte

*

Prin 1631, în vreme ce Europa răsăriteană miza pe sprijin turcesc împotriva agresivităţii tot mai decise a austriecilor, în Franţa, poetul Oger, închina, în latină, o odă memoriei lui Richelieu:

*

„Mult a fost apreciat, în trecut, de Senat,

Drept cel dintâi în păzirea dreptăţii.

Nimic nu egala pe Richelius, nici măcar propria lor virtute,

Şi ar fi mai rău să-l uităm în cuvinte.

Pentru alţii este, fiind egal, lumina care ne-a lipsit

Atunci când Richelio ne-a fost  părinte”.

*

(Gazette,  le 7 Juin 1631).

 


cântec pentru tiberiu cosovan

*

necuprinsă-i lumea și vrăjmașă

numai dacă-ai fost ursit să zbori,

ceilalți au o șansă uriașă

pentru evadări de sub ninsori

când s-aprind făclii la căpătâiul

clipelor de calme rătăciri,

când penelul cosmic cu călcâiul

lasă niște urme-n amintiri,

*

căci se rupe lanțul în risipa

ultimelor mari deșertăciuni

și-n clepsidre se revoltă clipa

aruncând în ceruri cu tăciuni

ca s-aprindă sacrele lumini

peste bezna care ne cuprinde,

în curând cununile de spini

vor fi spulberate de colinde,

*

în curând va fi o biruință

a rostirii sfinte-n fiecare

căci penelul e o conștiință

slobozită-n formă și culoare


Pagina 624 din 1,488« Prima...102030...622623624625626...630640650...Ultima »