îmi zvârl inima: înfrântă!
*
eu sunt cel care coboară
şi-apoi urcă uneori
doar cu verbe subsuoară
pe înaltele viori
să-i fiu frate adierii
cu speranţa că m-o duce
până-n zările tăcerii
sau spre unde-o fi s-apuce
*
şi acolo, în departe,
în tăinatecul ascuns,
o să zămislesc o carte
şi o să mă las străpuns
doar de icnetul viorii
care vine din vecii
ca să îmblânzească norii
de prin suflete târzii,
*
hai, răzvane mitocene,
ia arcuşul sfânt şi-mi cântă,
nu căta că sub troiene
îmi zvârl inima: înfrântă!