*
László Gergely Pál
Scrierile corecte şi aprofundate despre Bucovina de odinioară, pe care le semnează remarcabilul scriitor şi publicist din Deva László Gergely Pál, înseamnă un necesar de memorie binevenit, pe care mi-l însuşesc entuziasmat, aidoma oricărui om interesat de rădăcini şi de pământul în care au fost ele răsădite. Am şi înfiinţat o rubrică specială, BUCOVINA UNUI MAGHIAR, cu intenţia de a găzdui şi răspândi şi alte scrieri ale unor autori maghiari (începând de la legendarul cronicar Turóczi János). Citind materialul “Şi totuşi, cine sunt maghiarii din Bucovina?”, iniţial pentru introducerea diacriticelor, am rămas impresionat de bogăţia de informaţii referitoare la satele Bucovinei de odinioară, dar şi de vocaţia narativă a lui László Gergely Pál, care te obligă la lectură şi dincolo de fireasca şi necesara curiozitate.
*
Marea majoritate a lucrărilor prelucrate de scriitorii maghiari, până la mijlocul secolului XX, nu au fost scrise de istorici. Regretatul scriitor Zsók Béla precizează că, până în 1888, au scris despre noi: Hacquets (botanic), Mutniansky (călugăr), Kiss Károly (locotenent), Jernei János (filolog, jurist), Gegő Elek (orator, etnograf, călugăr), Bíró Mózes (preot), Drujbatzky (preot), László Mihály (profesor). De-abia în 1888 apare prima lucrare scrisa de un istoric, Szádeczky K. Alajos. Până la data amintită, toţi îi numeau pe locuitorii celor cinci sate ungureşti: maghiari din Bucovina. Începând cu László şi Szádeczky erau numiţi ceangăi-maghiari din Bucovina, după care au rămas numai cu denumirea de ceangăi. Şi în ziua de azi există cartiere, care au denumirea de ceangăi (Hunedoara, Deva). Deci, de unde vine numele?
*
La sfârşitul secolului al 19-lea, a fost ridicată problema aducerii maghiarilor din est (Bucovina şi Moldova) pe teritoriul Ungariei. Ideea şi adunarea de donaţii a fost a Asociaţiei Sfântul Ladislau (Szent László Társulat). Deoarece ceangăi erau în număr mai mare, a luat fiinţă (1868) o „Comisie Ceangăiască”, în cadrul căreia a activat şi scriitorul László Mihály, născut la Ţibeni (26 august 1849, Ţibeni – 29 martie 1932, Budapesta), nimeni altul decât fratele mai mare al viitorului preot din Ţibeni, László István. În data de 29 aprilie 1883, Comisia şi-a schimbat numele în „Asociaţia Ceangăiască”. Numele a rămas ceangăi, ca obiect nu, din cauza numărului mai mare decât maghiarii din Bucovina, cât şi a problemelor politice. Ceangăii se aflau pe teritoriul altui stat, pe când maghiarii din Bucovina erau pe teritoriul austro-ungar. Să ademeneşti cetăţenii altui stat, presupunea o muncă birocratică enormă. Însă atunci când a început înfiinţarea coloniilor cu maghiarii bucovineni în alte locuri (1883), denumirea lor, după Asociaţie, a rămas ceangăi, cu toate că nu prea aveau legături cu aceştia. Indiscutabil, printre maghiarii din Bucovina erau şi ceangăi, însă nu într-un număr aşa de mare, ca să fie denumiţi după ei.
*
Ca să ne dăm seama de unde provin coloniştii din Ţibeni, cel mai bine este să studiem registrele bisericeşti. Primul registru, scăpat de vicisitudinile vremii, este al căsătoriilor, care începe din anul 1782. Surpriza este când găsim notări ca: VENIAM CAESARUS REGIAM (venit cu aprobare cezariană), sau VENIAM AUDITORIATUS, care tot un fel de aprobare este, dar juridică. Înseamnă că, la câţiva ani de la înfiinţarea satului şi la trecerea perioadei de scutire de impozite, mai mulţi au plecat sau era un fel de dute-vino pe acolo. Dar multe se pot afla despre oamenii satului din registre. Aşa aflăm că primul primar a fost Tamás Albert, pe care l-a urmat fiul său, tot Albert. Acesta din urmă a luat parte şi la războiul francez din 1819. În 1786, primar-birău (judex) era, în Ţibeni, Nagy József, iar cantori, Antalffy Mihály şi Bartók István. Au mai fost primari László István (32 de ani), Szőts József (18 ani), Gáspár Ferenc (20 de ani), Szőts Lázár, în perioada primului război mondial. Atunci s-a împotrivit ruşilor, care au vrut să evacueze satul, de aceea a fost bătut aproape de moarte.
*
La câţiva ani de la naşterea satelor, aflăm din registre şi ocupaţia şi meseriile sătenilor. Majoritatea sunt notaţi ca săteni (rusticus) sau ţărani (agricola), dar găsim şi meserii: olari (figulus) Bíró Péter, Császár János, fierari (faber ferrarius) Bartos Pál, Dregány János, Bács János, comerciant cu vin (cârciumar – vinicula) Szabó Mihály, cârpaci (sutor) Kiss Antal, Váncsa Mihály, croitori Csehi János, Varga István, Frank, brutari András şi Sütő Miklós, zidari (molitor) Tréfás József, Bőjte János, Lakatos Mihály, Nagy József, Lőrinc István, László Miklós, pensionar Dragorits Joseph, muzicant (fidicem) Bara Antal, prăşitori-zilieri (sator) Borbáth Mihály, Venczel Mihály, Basa Mihály, Kántor Sámuel, Bokor Simon, Palaroff Leopold, Benkő János, Bokor Simon, Kiss Antal, Borbáth Mihály, Váncsa Mihály, Salamon György, Tusa Mihály, Kántor Sámuel, Kurkó János, Kalina György, Papp Sámuel (Domokos József Hadikfalván kapás), arendaşi Marosán György, Marosán Miklós, cojocar Szőts György, cizmar Salamon György.
*
Urmează gospodarii: Pál András, Nagy István, Göbölős István, Demeter Ferenc, Bodó Imre, Fénya János, Gáll János, Papp András, Székely László, László Antal, Lovász Mátyás, Tusa János, Tréfás József, Kajtár Lőrincz, Bertalan János, Barabás György, Ferenc Antal, László Péter, Győrfi András, Lovász Pál, Bartis Balázs, György Mihály, Veller Károly, Bege György (1787-ben még földműves, 1796-ban gazda), Sebestyén Gergely, Fogarassi János, Gáspár Ignác, Szigethi Tamás, etc.
*
Majoritatea acestora pot proveni din Secuime, dar sunt şi alte nume, în primii 20 de anii de la colonizare, care arată clar originea lor. După nume, unii nici măcar de origine maghiară nu se pot numi. În perioada 1783-1799, apar nume care, mai târziu, au dispărut din evidenţe. Unii au avut descendenţi, alţii nu. Descendenţii ori au murit devreme, ori au plecat pe alte meleaguri. Mulţi găsim numai ca naşi sau martori la căsătorii. Dar au fost, acolo, germani, poloni, români, evrei, rusini, ţigani, ceangăi etc. Ce înseamnă acest lucru? Ne dăm seama că cei care se numesc, astăzi, maghiarii din Bucovina s-au format din mai multe etnii, şi aceste etnii au fost asimilate, în timp, de majoritatea maghiară. De exemplu, numele de Nistor, Rus, Olah, Moga, Coca, Bersan, Todoran, Stoica, Vancea, Iordache, Marosan, Iacob nu mai trebuiesc explicate, dar în registre apar altfel: Vancia (Váncsa), Iordache (Jordaki), Coca (Kóka), deci maghiarizaţi. Bukatzolski, Eisling, Disnitzki, Katznoski, Roman, Negura, Mezeiana chiar nu au fost secui.
*
În lucrarea sa[1], Fazekas Tiborc, care a studiat originea maghiarilor din Bucovina, trage concluziile pe scurt: „Din enumerarea de mai sus, iese clar că cei care s-au stabilit la sfârşitul secolului al 18-lea în Bucovina nu toţi provin din secuii care au fost afectaţi la Siculeni”.
*
Regretatul politolog Rónai Béla a întocmit, prin anii, 1980, o statistică referitoare la etniile de altă origine, care s-au integrat printre maghiarii bucovineni: români – 75 de familii, germani – 95 de familii, ruşi – 7 familii, ţigani – 11 familii, ruteni – 38 de familii, italieni – 16 familii, poloni – 34 de familii, cehi şi slovaci – 70 de familii, croaţi – 1 familie, ucraineni – 21 de familii, evrei – 22 de familii, alţii – 1 familie. Deci, printre maghiarii din Bucovina, în total 411 familii au nume de origine străină, care înseamnă 14,4 % din total.
*
Nu putem încheia fără să amintim tradiţia orală. László János, în manuscrisul său, terminat în anul 1936, notează: „Şi acum 50 de ani (se referă la anii 1880-1890 – n. a.) destul de des puteai auzi, de la bătrâni, când doreau să deosebească două familii cu acelaşi nume: familie de catane, şi nu este familie de catane. Prin denumirea de „familie de catane” se înţelegeau acei maghiari bucovineni ai căror strămoşi au ajuns acolo nu datorită evenimentelor de la Siculeni. Tragedia acestora a început cu vreo 20 de ani înainte de Siculeni şi a mai continuat încă 20 şi după aceea. Aceşti oameni au dezertat din diferite regimente, aflate pe teritoriul Monarhiei Austriece, unii chiar din campanii.
*
Este ceva supraomenesc în determinarea acestor dezertori, care, în condiţiile date, lipsa de drumuri, urmăriţi etc., au străbătut, în luni şi ani de zile, şi 1.000 de kilometri, ca să ajungă în Moldova, unde s-au stabilit în diferite sate şi şi-au format familii.
*
De multe ori, bătrânii povesteau despre aceşti dezertori, despre comportamentul inuman al ofiţerilor, despre loviturile de bâte sau nuiele, primite ca pedepse. Aminteau des de Molnar Istvan, care s-a născut la Spišské Podhradie (Slovacia, a dezertat din regimentul Haller, în 1768, şi ulterior s-a stabilit la Ţibeni”.
*
*
[1] Fazekas Tiborc: Családnevek a bukovinai székelyek körében-wikipédia: mnytud.arts.unideb.hu/nevarchivum/konyvtar/szemelynev/…/fazekas.do.
