De la Ciprian Porumbescu la Roman Istrati
*
Astăzi, se împlinesc 164 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, întâmplare astrală în folosul Bucovinei, petrecută la Şipotul Sucevei, în megieşia cumpenei apelor fundamentale ale provinciei noastre, Suceava şi Moldova. Dar numele compozitorului este profund legat de Stupca, satul în care există un stejar uriaş, nutrit din pământul veşniciei sale, prin foşnetul frunzelor neostenit de călătoare auzindu-i-se uneori sufletul: “Iar când, fraţilor, m-oi duce / De la voi şi-o fi să mor, / Pe mormânt, în loc de cruce, / Puneţi mândrul Tricolor!”. Şi nu i s-a pus un Tricolor, pentru că se fură, generaţie după generaţie, ci o tablă lunguiaţă, vopsită în roşu-galben-albastru. Că aşa-i memoria bucovineană: o bucată de tablă ruginind ruginitul.
*
Ciprian Porumbescu înseamnă o uriaşă sete de viaţă şi o demnitate a vremelniciei cum rar se mai pot întâlni. Îl puteţi asculta astăzi, ca să descoperiţi şi în sufletul dumneavoastră aceiaşi dezlănţuire de energii. Sau puteţi să vă vedeţi de ale dumneavoastră, după cum e îndătinat la noi, românii. “Ei nu pun nici un preţ pe originea, gloriile şi virtuţile strămoşilor”, scria, în 1644, Marco Bandini, apoi adăuga: “Singurul lucru pe care îl preţuiesc sunt ei înşişi; de parcă ar fi veşnici”.
*
Tot astăzi, în ziua naşterii lui Ciprian Porumbescu, pentru prima dată în istoria românilor sărbătorită, poetul Roman Istrati îşi va lansa o carte de pamflete geo-politice. Un scrâşnet împotriva perenei neputinţe a unui neam fără memorie. Aşa mi se pare mie firesc: să-ţi cinsteşti antecesorii, respectându-ţi contemporanii. Şi pe unii, şi pe ceilalţi, doar dacă există.
*
Roman Istrati
Ciprian Porumbescu va fi, şi astăzi, o dezlănţuire de cântece, care se vor desprinde din sufletele “Zicălaşilor” Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă. Şi vor poposi în suflete. Unde vor găsi universuri propice, vor lăstări şi vor dura. Aidoma stejarului de la Supca.
*
Roman Istrati, pentru că s-a născut poet, se închină, astăzi, memoriei lui Ciprian Porumbescu. Deci, altui poet, care debuta cu poezie, în 1867, la un an după Eminescu, în paginile revistei “Familia”. Se simte cosmicitatea lirică a lui Ciprian Porumbescu în tot şi în toate. Îţi trebuie doar simţuri, cu care să poţi percepe şi pune pecete pe suflet. Dacă îl ai.
*
Tare frumos, dumnezeiesc de frumos ar fi dacă românii ar învăţa să se legitimeze prin poeţi, prin muzicieni, prin artişti plastici, dacă ar învăţa să dăinuiasă prin origini, prin glorii şi prin virtuţi. Ăsta este şi secretul adevăratei credinţe, şi al netăgăduitei demnităţi umane. Pentru că nu există alte moaşte sfinte decât cele ale memoriei.
*
Astăzi, se împlinesc 164 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu, întâmplare astrală în folosul Bucovinei, petrecută la Şipotul Sucevei, în megieşia cumpenei apelor fundamentale ale provinciei noastre, Suceava şi Moldova.
