cred în lumina care o să vină

Desen de Nicolae Crasi

*

cred în lumina care o să vină

peste un ceas şi-n ziua ce-o să-nceapă

spuzindu-mi cu o cosmică lumină

tot ce-am ascuns de bezne sub o pleoapă,

la fel de mult mai cred în libertate

şi-n iarba care talpa mi-o îngână

să-mi aflu calea zilei prin cetate

şi s-o aud atunci când mă amână

 *

cu şirul meu de libertăţi trăite

prin cutezări de simplu muritor

ce-şi riscă veşnicia pe cuţite

pentru-a rămâne demn cutezător,

pentru a fi cu-ntreaga mea fiinţă

dintr-o oglindă ultimul ei ciob

şi să refuz căderi în umilinţă

prin transformarea fiului în rob,

 *

se face zi, mai e doar o clipită

şi frunzele prin arbori se închină

de parcă ar cădea într-o ispită:
cred în lumina care o să vină

o să mă-nveţe iarăşi să mai sper

Desen de Nicolae Crasi

*

există lumi cu lumea paralele

în care ne-om goli de amintiri,

de ierburi şi de păsări şi de stele

şi parcă mai năvalnic de iubiri,

acolo alte vieţi le-om tot începe,

dar fără-a le trăi pân-la sfârşit,

cu rosturi care nu se pot pricepe,

cu mântuiri ce nu-s de mântuit,

 *

cu preoţi falşi, cu sacra lor minciună

şi cu teroarea sângelui prelins

de spinii împletiţi într-o cunună

ca să-ţi păstreze sufletul învins,

ca să-ţi golească mintea fascinată

de zvâcnet şi de minţile rebele,

ca să te rupi din tine dintr-odată

există lumi cu lumea paralele

 *

şi-s nouă meri şi nouă peri acolo

şi e acelaşi sacru leru-i ler

şi pe-un stejar crucificat Apolo

o să mă-nveţe iarăşi să mai sper

căci vin poeţii: i-auziţi, iar cântă

Desen de Nicolae Crasi

*

vin iar poeţii, strune de chitară

vor desluşi în îngerii din cer

o altă nostalgie, o amară

şi curmezişă poartă spre mister

şi vom tânji spre înălţimi cu sete

şi vom ofta şoptit, neauzit:

deschide-mi, iarăşi, sufletul, poete,

fiindcă mi-i dor de viaţă, de trăit!,

 *

iar strunele vibrând ca-ntr-o părere

vor şiroi pe suflete vecii

ca să ne fie leac şi mângâiere

în alte rătăciri înspre pustii,

căci după poezie e calvarul

păşirilor prin alte dimineţi

întotdeauna numai spre hotarul

de dincolo de cântec şi poeţi,

*

dar astăzi nu contează şi nu-mi pasă

că soarele hangerul şi-l împlântă

în vremea vremuirii de acasă,

căci vin poeţii: i-auziţi, iar cântă

*

Desen de Nicolae Crasi

căci cântecu-i şi el doar o femeie

Desen de Nicolae Crasi

*

cu viaţa azi îmi fac o socoteală

şi firea mea de veşnic răzvrătit

a înţeles: femeile mă-nşeală

oricât de disperat le-am tot iubit

şi trec spre zări cu fluturii pe mână,

iar eu le-aprind pe boltă lumânări

şi adieri ce paşii li-i îngână

când lunecă difuz de pe cărări

 *

şi recunosc că-s cotropit de paşii

condurilor discret imaginaţi,

că uneori mă bat cu uriaşii

care-şi găsesc sălaşe în bărbaţi

şi duc cu mine răni nevindecate

pe urmele femeilor, că strig

atunci când altceva nu se mai poate,

căci zările se-nfăşură în frig

 *

şi-s nevoit să încrustez cuvinte

în cel din urmă scapăr – o scânteie

ce-ademeneşte cerul şi îl minte,

căci cântecu-i şi el doar o femeie