căci cântecu-i şi el doar o femeie
*
cu viaţa azi îmi fac o socoteală
şi firea mea de veşnic răzvrătit
a înţeles: femeile mă-nşeală
oricât de disperat le-am tot iubit
şi trec spre zări cu fluturii pe mână,
iar eu le-aprind pe boltă lumânări
şi adieri ce paşii li-i îngână
când lunecă difuz de pe cărări
*
şi recunosc că-s cotropit de paşii
condurilor discret imaginaţi,
că uneori mă bat cu uriaşii
care-şi găsesc sălaşe în bărbaţi
şi duc cu mine răni nevindecate
pe urmele femeilor, că strig
atunci când altceva nu se mai poate,
căci zările se-nfăşură în frig
*
şi-s nevoit să încrustez cuvinte
în cel din urmă scapăr – o scânteie
ce-ademeneşte cerul şi îl minte,
căci cântecu-i şi el doar o femeie