Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 18

a poposit în clipă și Iisus

 

 

poemul meu s-a prăbușit pe masă

desferecat prelins din lumânări

și-au ars cobzarii cântecul pe casă

și caii tropotesc îndepărtări,

icoana veche nu mă mai cuprinde

și nu-mi aduce șoapte de prisos,

iar talpa doar din ierburi se desprinde

ca să plutească stelele frumos

 

și e lumină, dar se face frig,

femei de sticlă filele inundă

și fără veste parcă-aș vrea să strig

spre liniștea planetelor rotundă,

dar până-acolo încă-i prea departe

și zămislesc cenușile pustiu,

cuvântule, ascunde-mă în carte

și lasă-mă acolo ca să fiu,

 

să-mi fac din straiul mirilor cămașă

și-apoi să-ncalec iarăși și să plec

căci mă așteaptă-n zare uriașă

doar umbra, s-o trag iarăși la edec,

dar e târziu, cuvintele-s desprinse

și de o vreme picură în sus,

pe masa mea cu aripile ninse

a poposit în clipă și Iisus

 


şi primăvara izbuteşti s-o-nveţi

 

tristeţea celor care dorm acum

s-a ridicat spre ceruri ca o sfară

în ceasuri de primejdii pentru ţară

pe sub galopul cailor de fum,

dar stelele aduc din nou lumină

ca s-o boteze soarele-n trăiri

doar risipind acele năluciri

şi somnul care curmeziş dezbină,

 

hai, nu mai sta, ridică de pe pernă

cu steaua dimineţii pururi vie

cuvintele ursite să ne fie

o înviere nouă şi eternă,

căci nu e loc acum pentru tristeţi,

cobzari pe struna zorilor când cântă

presoară-n jur o bucurie sfântă

şi primăvara izbuteşti s-o-nveţi

 


ferestrele deschise-s prea departe

 

cu veacul ăsta nu mă prea împac

fiindcă-mi lipsesc ferestrele deschise

şi-am risipit atât amar de vise

încât mi-i dor de-ntoarceri în alt veac

acolo unde mă aşteaptă vinul

lângă mesteceni, ca să stăm la sfat

pe când străbunii din călcâie bat

cenuşile şi-mi hotărăsc destinul,

 

aşează-te şi gustă dintr-o cupă

şi-aprinde-mi steaua mea în univers

şi soarbe din fluidul unui vers

o pagină din cartea mea de după

căci mie-mi este dat să fiu o carte

uitată în uitarea altui veac,

cu veacul ăsta nu mă prea împac,

ferestrele deschise-s prea departe

 


şi fără voia ta se-nchină

 

în ce tăcere să te-nfăşuri

când ai drept sfetnic viaţa ta

şi nişte stele, să te-alături

luminii lor în chip de stea

şi căror umbre să te-nchini

ca paşii tăi să îi păstreze

când doar cununile de spini

pe frunte vor să le fixeze

 

cei care încă dorm acum

vegheaţi de o cumplită beznă,

iar iarba-ngenunchează-n scrum

să-ţi poată luneca pe gleznă

până în inimă şi până

în veacul care va să vină,

o frunză s-a desprins din mână

şi fără voia ta se-nchină

 


din cupa vremilor divină

Desen de Carina Ioana Ignat

 

în universul care vine

să-ntrupe noul univers

la uşi bătuse oarecine

şi-atât de ostenit de mers

încât l-am invitat la masă

să-mi afle-n cupele de vin

ceva din ceea ce m-apasă,

un strop din propriul meu destin

 

şi aşteptarăm primăvara

aşa cum fac de-o veşnicie,

prin ceruri clătina vioara

ecouri dintr-o poezie

de parcă florile-s vestirea

luminii care va să vină,

hai, soarbe leneş nemurirea

din cupa vremilor divină

 


Pagina 18 din 153« Prima...10...1617181920...304050...Ultima »