şi fără voia ta se-nchină

în ce tăcere să te-nfăşuri

când ai drept sfetnic viaţa ta

şi nişte stele, să te-alături

luminii lor în chip de stea

şi căror umbre să te-nchini

ca paşii tăi să îi păstreze

când doar cununile de spini

pe frunte vor să le fixeze

cei care încă dorm acum

vegheaţi de o cumplită beznă,

iar iarba-ngenunchează-n scrum

să-ţi poată luneca pe gleznă

până în inimă şi până

în veacul care va să vină,

o frunză s-a desprins din mână

şi fără voia ta se-nchină