ion drăguşanul: în grija ierbii

*

să nu arunci în suflete cu pietre,

să nu te culci pe lacrimi şi mister!,

şoptesc străbunii din adâncul vetrei

şi din adâncul stelelor din cer,

iar eu le strig, când răscolesc ţărână

de trupuri risipite în pământ,

că nu le pot păzi şi-au să rămână

în grija ierbii despletită-n vânt:

*

luaţi-vă şi trupul, le tot strig,

de parcă-ar fi pierdut ceva anume,

dar trupurile-s temniţe de frig

şi-ncarcerări vremelnice în lume

ce-s de prisos şi-aici, şi-acolo sus,

unde întoarceri calme în lumină

din când în când mai au ceva de spus

şi de aceea prin urmaş se-nchină:

*

să nu arunci cu pietre, să n-arunci

cu lacrimi înspre cerul ce ne-ncape!;

dintotdeauna, cosmice porunci

coboară-n suflet şi încep să sape,

iar când găsesc izvorul căutat

simt că se-apleacă şi încep să bea

din zorii zilei, până-n scăpătat,

uitând în suflet pururi câte-o stea

ion drăguşanul: altar pentru pribegi

*

clepsidra mea e doar această masă

de care-mi reazăm coatele când scriu

şi când cătuşa tâmplele-mi apasă

cu vremuiri spre ultimul târziu:

fără să-mi pese – risipind cuvinte

pe masa mea, altar pentru pribegi,

adesea-mi pun doar sângele să cânte

şi-apoi întreb doar cerul: înţelegi?

 *

dar cerul, singur, stă la masa lui

strivind ţigări nervoase-n scrumieră

şi-apoi se pierde-n căile hai-hui

şi curmeziş dispuse-n stratosferă,

şi nu-i mai zic nimic, când mă închini

mai rar şi doar de dragul închinării,

cântec al meu, cununa mea de spini,

sortindu-mă mereu crucificării,

 *

şi văd clepsidra şi nu-i zic nimic

nisipului în curgeri ostenite,

tăcerea numai mie mi-o dedic

muşcând din tăinuitele-i ispite

doar ce e fruct şi cu o muşcătură

condamn livezi posibile la moarte:

clepsidra mea-i stigmat şi e natură,

hai, suflete, întoarce-te în carte

ion drăguşanul: stigmatul lui prometeu

*

aprind în ceruri candele părinţii

ca să-mi vegheze nopţile barbare

în care eu încă desfac cu dinţii

aceeaşi ostenită întrebare,

deşi nici ei nu i-au aflat răspuns

şi nici urmaşii nu au să-l găsească,

şi-n coastă o lumină mi-a străpuns

şi sângele a prins să vremuiască:

 *

părinţii sunt în cer, nu pe pământ!,

îi strig, atunci, aceluia ce vineri

cu-nchipuiri şi cu vânări de vânt

să-mi ceară: umileşte-te, creştine!,

când sunt ursit revoltelor postume

şi de aceea-ncarcerat în trup,

vremelnicit prin desluşiri şi nume,

când rănile-mi cu alte răni le-astup

*

şi văd în ceruri şirul de morminte

din lungul şir al celor ce s-au dus

şi sufletul a început să cânte

şi îşi aşterne giulgiul drept apus:

părinţii sunt în cer, nu pe pământ!,

mai strig, o dată, umbrelor zălude

de-nchipuiri şi de vânări de vânt,

chiar dacă ştiu că nimeni nu aude

*

NOTĂ: probabil că acesta va fi titlul viitoarei mele cărţi de poezie, stigmatul lui prometeu.

când s-or trezi cei care dorm acum

*

paharu-i gol, cuvinte-s risipite

pe masa-ntinsă, cosmicul ospăţ

s-a terminat cu sânge pe cuţite

durate-n ierbi, şi-abia acum învăţ

să-mi pun pe trup cămăşile de după

şi să păşesc prin somnul tău, barbar

cântându-ţi cerul care ne astupă

doar cu lumină lacomă, şi iar

 *

ne vom roti, vom înşfăca pahare

şi vom muşca din vin şi-om frânge pâine,

pe masa mea cuvintele-s bizare

vestigii ale vârstelor, iar mâine,

când s-or trezi cei care dorm acum,

când zeii trişti s-or spulbera pe cale,

am să-mi închid ferestrele de fum

să pot să trag zăvoarele finale

*

pe cerul înstelat şi duşmănos

ademenind prin oameni cu ispite:

deja-i târziu şi-i fără de folos,

paharu-i gol, cuvinte-s risipite

ion drăguşanul: mă voi întoarce vânt

*

ca pasăre destinu-i fu cumplit

căci îl zvârli din cuiburi nenorocul

şi-l sfârtecă deasupra ierbii focul

fiarelor cu colţul ascuţit,

de-aceea eu mă voi întoarce vânt

în spumegări şi-n lunecări duioase

ca să-ntregesc cu cerul peste case

ce n-am ştiut şi n-am putut să cânt

                           *

voi colinda cu nourii în scapăt

pe bolta vremuirii încruntată

recuperându-mi umbra câteodată

să pot să-mi iau destinul de la capăt:

cântarea mea de înnăscut cobzar

spre care lumea pietrele-şi aruncă,

deja aştept o cosmică poruncă

să mă ridice vânt din calendar