ion drăguşanul: altar pentru pribegi

*

clepsidra mea e doar această masă

de care-mi reazăm coatele când scriu

şi când cătuşa tâmplele-mi apasă

cu vremuiri spre ultimul târziu:

fără să-mi pese – risipind cuvinte

pe masa mea, altar pentru pribegi,

adesea-mi pun doar sângele să cânte

şi-apoi întreb doar cerul: înţelegi?

 *

dar cerul, singur, stă la masa lui

strivind ţigări nervoase-n scrumieră

şi-apoi se pierde-n căile hai-hui

şi curmeziş dispuse-n stratosferă,

şi nu-i mai zic nimic, când mă închini

mai rar şi doar de dragul închinării,

cântec al meu, cununa mea de spini,

sortindu-mă mereu crucificării,

 *

şi văd clepsidra şi nu-i zic nimic

nisipului în curgeri ostenite,

tăcerea numai mie mi-o dedic

muşcând din tăinuitele-i ispite

doar ce e fruct şi cu o muşcătură

condamn livezi posibile la moarte:

clepsidra mea-i stigmat şi e natură,

hai, suflete, întoarce-te în carte