Aşa vă place Istoria? | Dragusanul.ro - Part 6

Strămoşii aflaţi prin fraţii ajunşi boieri

 

Oşteni moldoveni

 

 

Ştiut este[1] că, încă din august-septembrie 1435, odată cu semnarea jurământului lui Ilie Vodă faţă de Polonia, boierii moldoveni boierii moldoveni încep să se numească, după moda occidentală şi cu numele aşezările în care îşi aveau curtea[2], adică în sate care le aparţineau în întregime. În locurile în care nu se ieşise din indiviziune şi în care moşia şi satul aparţineau obştii de răzeşi, deci de oameni din aceeaşi familie (neam, în neam intrând şi cei care se căsătorea cu o fată de răzeş), inclusiv unii boieri, care erau tot răzeşi, prin naştere sau prin căsătorie, se impunea obligativitatea preemţiunii la cumpărare, numită jure vicinitas, admiţând ieşirea/intrarea din/în indiviziune, atunci „când proprietarul lotului îşi va fi manifestat dorinţa de a se lepăda de el, prin vânzare, ceilalţi părtaşi ai obştii au dreptul să intervină, în calitate de primii cumpărători, dreptul de preemţiune la cumpărare – protimisis –, iar în ca­zul, dacă vânzarea s-a produs fără ştirea vreunui părtaş al obştii, acesta are dreptul să-l răscumpere[3]. Deci, orice vânzare se putea face doar către neamul cel mai apropiat, iar dacă un frate cumpăra câteva părtăşii (jirebii) de la ceilalţi fraţi ai lui, uitând să „păzească a treia parte din averea sa pentru moştenitor, după pravilă”[4], copiii acestuia, dacă erau minori la vârsta tranzacţiei, „zapisul de vânzare nu se va scrie, ca să poată răscumpăra copiii, după ce vor veni la vârstă, nu pot să răscumpere”[5].

 

 

Ştiind toate acestea, cei care se ocupă de genealogii ar trebui să citească atent toate mărturiile, uricele, zapisele, ispisoacele etc., deci toate aceste arhive ale trecutului, care deschid noi perspective asupra antecesorilor şi mai vechi ai unei anumite familii, pe care îi legitimează preemţiunea la cumpărare. Şi, ca să fiu mai bine înţeles, am să pornesc de la un exemplu, cel al mărturiei unor răzeşi cu slujbe domneşti, din 15 aprilie 1638, martori la vânzarea unor moşii ale fraţilor Gheorghie, Costea şi Varvara Siminiceanu, din Siminiceni, Roman, sat de lângă Stolniceni Prăjescul, acum în judeţul Iaşi, cu casă în Siminicea Sucevei, unde Gheorghe devenise vornic de gloată, către… „fratele nostru, Lupul Prăjescul clucerului”, zapisul de cumpărare fiind emis de cancelaria Divanului lui Vasile Lupu, la Iaşi, peste câteva zile, în 21 aprilie 1638, iar celelalte achiziţii ale lui Lupul Prăjescu, în megieşia conacului său de la Prăjeşti, s-au făcut imediat după aceea. Iată mărturiile şi zapisele:

 

 

1638, aprilie 15: În faţa marilor boieri a „venit Gheorghie ce-a fost dvornic de Siminiceni, de nime nevoit, nici asuprit, ci de a lui bună voie, de-au vândut a lui dreaptă ocină şi moşie şi a fraţilor săi, a lui Costea şi a Vărvarei, pentru căce cu fraţi săi s-au tocmit să ţie aiurea, unde au moşii denpreună, şi părţile lui, pentru aiaste părţi ce au vândut el din sat din Dănceni („ce este la ţinutul Romanului” – n. n.), den giumătate de sat, ce se înparte în şeasă părţi, doă părţi, fără trii părţi ce-au vândut înainte fraţii lui, Ionaşco şi Gavril şi Nastasiia. Aceia o au vândut dumisale, fratele nostru, Lupului Prăjescul clucerului”[6].

 

 

1638, aprilie 21: În faţa Divanului lui Vasile Vodă a venit „Ştefan, fiul lui Gheorghie, fost vornic din Siminiceani (Suceava – n. n.)… şi a vândut dreapta sa ocină şi dedină şi partea fraţilor săi, Coste şi Vărvara, pentru că s-a tocmit cu fraţii săi să aibă ei a ţine în alte locuri unde au ei ocină împreună, pentru acele părţi pe care le-a vândut Ştefan din jumătatea satului Dănceni, care se împarte în şase părţi, două părţi, fără trei părţi, pe care le-au vândut mai înainte fraţii săi, Ionaşco şi Gavril şi Nastasia”[7].

 

1638, mai 12: Mai mulţi răzeşi, printre care „şi Ştefan, ficiorul Siminiceanului de Siminiceni”, mărturisesc, „cu cest zapis… că au venit înaintea noastră Vărvara, fata lui Gheorghie Siminiceanul, ce-a fost dvornic, şi cu ficiorul său, cu Căzacul” şi „au vândut a lor dreaptă ocină şi moşie den sat de Dănceni, ce-i în ţinutul Romanului, dintr-a patra parte, a treia, cu tot venitul. Aceia o au vândut dumisale Lupului Prăjescul clucerul”[8].

 

 

1638, iunie 20: În baza zapisului anterior, Vasile Lupu emite uricul de întăritură pentru Lupul Prăjescul, ajuns, între timp, mare clucer.

 

Până în 15 aprilie 1638, nu există mărturii directe despre neamul răzeşesc Siminiceanu, care avea moşii „a ţine în alte locuri unde au ei ocină împreună”, aşa că drumul spre antecesori pare a fi pe deplin înfundat. Numai că străbunii Siminicenilor de atunci sunt şi străbunii „fratelui Lupul Prăjescul”, personaj istoric, despre care, conform „Indicelui” lui Gonţa[9], sunt atestaţi, pe linie paternă, până în vremurile legendare ale lui Alexandru cel Bun.

 

Oşteni moldoveni

 

Lupul Prăjescul, fiul lui Nicoară Prăjescul, soţul Saftei, fiica lui Ivaşcu Gheorghe, nepoata lui Simion Stroici, cu moşii în Războieni, Stolniceni, Hălăştieni, Buţcăteni, Şopârleni, Miclăuşeni[10], descindea, prin tatăl său, Nicoară Prăjescul, vistier mare, fiul lui Ion Prăjescul, nepotul lui Toader Prăjescul vistier şi al lui Iliaş Goraeţ, strănepotul lui Stanciul pârcălab, fratele lui Ştefan vornic, cumnatul lui Cărăiman mare ceaşnic[11], din Stanciul pârcălab sau Stărostescu, ginerele lui Laslău globnic, tatăl lui Toader vistier, bunic lui Ion Prăjescul, fiul lui Fedco Stărostescu, nepot lui Mihul Starostici (stăpân în Toporăuţi, atestat în anii 1489 şi, ca antecesor, în 1603), numit şi Mic Albul[12], deci fiul lui Dragomir Albu, fratele lui Giurgiu de la Frătăuţi[13].

 

 

Ulterior, după un Gligore Siminiceanu, diac în Botoşani, îi întâlnim răzeşi la Cătămerăști, în recensământul rusesc din 1774, care menționa 3 familii Siminician, a lui Simion, a lui Andrunachi și a lui Toader, răzeşi aflaţi, împreună cu ceilalţi proprietari de jirebii din sat, în veşnică dispută cu călugării de la Păpăuţi, care, râvnindu-le pământurile mult prea pământeşti, doreau să-i transforme în ţărani (vecini, iobagi), aşa că, odată cu vremurile, urmaşii lor s-au cam risipit, fiecare pe unde şi-a putut afla norocul. Pe atunci, satul Cătămărești se afla în Ținutul Hârlăului, Ocolul Coșulii, ca și Ipoteștii, iar proprietari ai moșiei erau postelnicii Grigoraș și Vasile Pancu[14].

 

 

Din 1774, încoace, mărturiile pot fi aflate în condicile bisericeşti ale Cătămărăştilor, Botoşanilor, Cornilor etc., aflate la Arhivele Statului din Botoşani, respectiv, Suceava. În privinţa antecesorilor, până la Dragomir Albu, fratele lui Giurgiu de la Frătăuţi, trebuie citite toate uricele acestora, nu doar „Indicele” lui Gonţa, pentru că în urice există amănunte interesante pentru urmaşi, dar nesemnificative pentru istorici. Or eu, cu tot respectul şi prietenia pe care le am faţă de profesorul universitar Ion Siminiceanu, ctitor al Sucevei moderne, ambele lăsate moştenire Mihaelei, pe care am întâlnit-o doar de două-trei ori în viaţă, cu prilejul unor manifestări culturale pe care le organizasem, dar pe care o ştiu şi mă ştie prieten pentru totdeauna.

 

 

Oşteni moldoveni

 

 

[1] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39

[2] Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău – citează Iorga din Ghibănescu

[3] Boldur, Alexandru V., Ştefan cel Mare (1457-1504), Madrid 1970, pp. 48, 49

[4] Codrescu, Theodor, Carte de la Mariea Sa Vodă, cătră Ghinaral Maior Enţinberg”, în Uricarul sau Colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, Volum XI, Iassi 1889, punctul 5, pp. 266-268

[5] Codrescu, op. cit., punctul 7

[6] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 320, p. 311

[7] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 331, p. 325

[8] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 350, p. 345

[9] Gonţa, Alexandru I., Documente privind Istoria României- A. Moldova / Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995

[10] Gonţa, 394

[11] Gonţa, 514

[12] Gonţa 464

[13] Gonţa 447

[14] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 254


Unde vă puteţi afla strămoşii uitaţi?

 

Descendenţii Hyperboreilor: Celţii (Galii, pentru latini)

 

 

Pentru că, de-a lungul veacurilor, strămoşii noştri şi, mai aproape de noi, străbunii, s-au tot mutat de pe o moşie pe alta, a lor sau a altora, am început să lucrez un „recensământ ignorat”, luând la lecturat amănunţit mărturiile pe care le avem şi notând, cu trimitere la ani şi localităţi, nume de familii ale căror urmaşi există, dar nu izbutesc să refacă, sub nici un chip, calea strămoşilor. În indicele pe care îl lucrez şi pe care, astăzi, îl redau parţial (cât am apucat să aflu), veţi găsi trimiterile la surse prin prescurtările precizate mai jos.

 

 

Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul I, București 1975 – prescurtat H1

Academia Română, Documenta Romaniae Historica / A. Moldova, volumul XXVIII, București 2006 – prescurtat H28

Codrescu, Theodor, Uricarul, partea a doua, Iassi 1889 – prescurtat TC2

Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Vol. I, Iaşi 1906 – prescurtat GG1

Gonţa, Alexandru I., Documente privind Istoria României- A. Moldova / Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995

Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, V, Bucureşti 1903 – prescurtat NI5

 

 

A

 

A DIACONIŢII, Vasili (1827, Botoşani, NI5, 272)

ALBICI, Ion (1645, Vorovești, H28, 168)

ALBOTIN, Safta (1645, Forăști, H28, 207)

ALBU, Dragomir (1393, Rădăuți, H1, 6)

ANDON, Dorofteia (1645, Băcești, H28, 113)

ANGHELACHI, Gavril (1707, Ruşi, NI5, 228)

ANTONAŞ, Vărtan (1824, Botoşani, NI5, 263)

APOSTOL, Nicola (1827, Botoşani, NI5, 272)

ARAPU, Grigoraş (1646, Belceşti, H28, 232)

ARBĂNAȘ, Mihai (1645, Forăști, H28, 205, 207)

AVRAM, Grigoraş (1796, Botoşani, TC2 – pp. 56-58)

 

B

 

BACOȘ, Procopie (1646, Țigănești, H28, 303)

BĂDĂRĂU, Toader (1645, Mărmureni, H28, 113)

BADIUL, Andronic (1645, Bășcani, H28, 70)

BĂCAL-BAŞA, Tudurachi (1824, Botoşani, NI5, 263)

BAHRIN, Ionașco (1645, Pilipce, H28, 13)

BĂESANUL, Irimiea (1646, Țâbănești, H28, 270)

BAIBĂRUC, Dumitrache (1817, Poenile Oancei, NI5, 558)

BĂISAN, Simeon (1645, Băloşeşti,  H28, 7)

BÂLCO, Petru (1645, Flocești, H28, 79)

BĂLHĂCEANU, Ionașco (1645, Bucești, H28, 173)

BĂLOŞ, Cozma (1591, Baia, pârgar, , NI5, 69)

BALOTĂ, Ignat (1645, Șendreni, H28, 162)

BĂLTAG, Ionașco (1645, Dracsini, H28, 88; 249)

BALŞ, Bejan (1654, Albeşti, NI5, 31)

BĂLȚATUL, Toader (1645, Dracsini, H28, 88),

BĂNCESCU, Macsin (1595, Bacău, NI5, 6)

BANDUR, Iachim (1645, Iurghiceni, H28, 36), Ionașco (1646, Verșeni, H28, 305)

BANTĂȘ, Vasilie (1645, Grozești, H28, 47), Constantin (1645, Hărlicești, H28, 66),

BAŞOTĂ, Anton (1646, Bodeşti, H28, 231)

BATIN, Dumitrașco (1646, Iapurenii, H28, 310)

BATIȘTE, Nistor (1645, Oglinzi, H28, 171)

BAŢOTĂ, Anton (1646, Bodești, H28, 223)

BĂZARCA, Pavăl (1645, Iurghiceni, H28, 35)

BECHIA, Gavril (1645, Tătăreni, H28, 142),

BEDRULE, Ştefan (1783, Pojorâta, NI5, 423)

BEICAN, Ștefan (1645, Cherchijeni, H28, 193)

BEJAN, Gligorașco (1645, Vercești, H28, 180; 232)

BELDIMAN, Mihăilaș (1645, Iași, H28, 8)

BELIBOU, Năstasie (1692, Păţăşti pe Milcov, NI5, 94)

BANŢA, Andrii (1801, Oţeleni, NI5, 557)

BERCHEZ, Coman (1646, Drăgușeni, H28, 217)

BERCIUL, Ștefan (1646, Milianca, H28, 217)

BERE, Martin (1742, Cleaja, TC2, 248)

BERJUL, Ştefan (1801, Oţeleni, NI5, 557)

BETEA, Costantin (1645, Grozești, H28, 47)

BILAVA, Ionașco (1646, Cruhlic, H28, 311)

BILȚU, Toma (1645, Prăjești, H28, 92)

BLANAR, Vasăli (1756, Iaşi, NI5, 250)

BLĂNAR, Toder (1693, Botoşani, NI5, 225), Neculai Iordache (1784, Botoşani, NI5, 258)

BLĂNARIU, Ion, Cârstea (1737, Iaşi, NI5, 55)

BLEBE, Ştefan (1747, Ruşi, NI5, 245)

BLEHAN, Ionașco (1645, Bărboșii, H28, 55)

BLENDEA, Filip (1645, Verșeni, H28, 45)

BOBOCE, Sârghie (1693, Tecuci, NI5, 224),

BOGDAN, Gavril (1646, Verșeni, H28, 309)

BOGZA, Lupul (1645, H28, Șerbești, 3; 1646, Verșeni, H28, 309))

BOLDESCU, Pătraşco (1645, Popeşti, H28, 126), Toader (1645, Popeşti, H28, 127),

BOLFOS, Carabet (1825, Botoşani, NI5, 268)

BORCEA, Costin (1604, Porceşti, NI5, 9).

BORGHELE, Iordachi (1693, Botoşani, NI5, 225),

BORŞ, Ursu (1731, Ipoteşti, NI5, 232)

BOSIE, Ştefan (1752, Tătărăşani, NI5, 248)

BOSTAN, Ion (1719, Bârlad, NI5, 101)

BOSUNGIAN, Nechita (1760, Grămeşti, NI5, 251)

BOTA, Simion (Urecheşti, NI5, 8),

BOTEZATU, Costin (1645, Botoșani, H28, 173)

BOȚ, Ghiorghie (1645, H28, Bodești, 3)

BOTIUL, Chiriac (1751, Botoşani, NI5, 247)

BRĂESCU, Ştefan (1642, Bahrineşti, NI5, 399), Vasile (1645, Suceava, Hotin, H28, 1, 2)

BRAHĂ, Nicorici (1645, Siret, H28, 174)

BRAHNEA, Nanea (1646, Filipeni, H28, 311)

BRĂILEANUL, Cârstea (1678, Ruşii, NI5, 224),

BRAN, Vasilie (1645, H28, Bodești, 3), Costaşco (1762, Curteşti, NI5, 252)

BRAŞOVAN, Dumitrache (1827, Botoşani, NI5, 272)

BREAHNĂ, Neanea (1645, Oțelești, H28, 17)

BUCILESCU, Ionașco (1645, Ciurcani, H28, 39)

BUCŞENESCU, Iordachi (1798, Agafton, NI5, 259)

BUDANCE, Sălivăstru (1801, Oţeleni, NI5, 557)

BUFTEI, Ioan (1645, Pohozăști, H28, 188)

BUDĂI, Simeon (1783, Câmpulung, NI5, 422)

BUGA, Ştefan al lui Simion (1677, Cătămăreşti, NI5, 223),

BUHĂIAN, Ion (1760, Grămeşti, NI5, 251)

BUHUȘ, Dumitru (1645, Buhucești, H28, 167)

BUHUŞI, Costantin (1646, Belceşti, H28, 232)

BUNIŢA, Toader (1678, Stănceşti, NI5, 224),

BURDUJA, Teodor (1645, Ledeni, H28, 162), în 1646 fiind trecut BURDUGA, Toder (Șcheia, H28, 297)

BURNAT, Toader (1747, Ruşi, NI5, 246)

BUZNE, Vasile (1645, Nourești, H28, 167; 222)

 

C

 

CALAPOD, Gheorghe (1645, Movileni, H28, 60)

CĂLDĂRUȘE, Ionașco (1645, Cotiujeni-Prut, H28, 21)

CĂLINESCU, Sava (1645, Dăminești, H28, 68)

CĂMÂRZAN, Ștefan (1645, Grozești, H28, 47)

CÂMPANU, Vasile (1645, Bârlești, H28, 89)

CANDRE, Nistor (1783, Dorna, NI5, 422)

CĂPĂȚÂNĂ, Grgore (1645, Săliște, H28, 75)

CĂPOTICI, Gavrilaș (1645, Văscăuți, H28, 197)

CAPRĂ, Giurgea (1661, NI%, 72; 1671, Cotnari, pârgar, NI5, 69)

CĂPRIOARĂ, Dumitru (1646, Borăşti, H28, 252; 299)

CĂRĂBĂȚU, Dumitru (1645, Stolniceni, H28, 33)

CARANIANI, Costandin (1827, Botoşani, NI5, 272)

CĂRĂUŞU, Grigoraş (1760, Grămeşti, NI5, 251)

CÂRCU, Irimia și Necolai (1645, Zaharești, H28, 67)

CÂRJEU, Ivașco (1646, Iapurenii, H28, 310)

CÂRNU, Ioniţă (1783, Dorna, NI5, 422)

CÂRSTIAN, Erimie (1646, Păuneşti, H28, 248), Dumitrașco (1646, Verșeni, H28, 309)

CĂRUŢĂ, Iliaş (1783, Dorna, NI5, 422)

CATARGIU, Ghiorghi (1645, Orhei, H28, 69)

CĂZAC, Dumitru(1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

CENUŞĂ, Costandin (1751, Botoşani, NI5, 247)

CEPRAGA, Strătulat (1693, Puţeni, NI5, 224),

CERCEL, Gavril (1645, Fruntești, H28, 17)

CHICERĂ, Petrea (1646, Giulești, H28, 216)

CHIRIAC, Dumitraşco  (1623, Mastatici, TC2, 265)

CHIŢUL, Ion (1600, Popeşti, NI5, 7)

CIOARSI, Neculai (1801, Goeşti, NI5, 557)

CIOCÂRLAN, Ursul (1645, Iași, H28, 119)

CIOCINĂ, Ion, preot (1814, Voloşcani, Vrancea, TC2, 1),

CIOGOLEA, Pătrașco (1645, Pomârla, H28, 107; 190; Bobeşti 267)

CIOLAN, Ionașco (1646, Pogănești, H28, 213), Ion (1646, Căpotești, H28, 303)

CIOLPAN, Petru (1559, Bodeşti, NI5, 4), Iurașcu (1646, Pogănești, H28, 289)

CIORNEA, Dumitru (1646, Bobești, H28, 267)

CIORNEI, Andrii (1798, Agafton, NI5, 259), Costachi Neculai (1827, Botoşani, NI5, 272)

CIREȘ, Pepelea (1646, Țigănești, H28, 303)

CIUC, Teodor (1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

CIUDIN, Dumitru (1645, Cosmești, H28, 175)

CIUDINSCHI, Vasile (1645, Vincicăuți, H28, 197)

COCAN, Costantin (1708, Odobeşti, NI5, 99)

COCIORVĂ, Vasilie (1645, Bărboșii, H28, 55)

COCORAN, Isac (1646, Bănila, H28, 317)

COCRIŞ, Dumitraşco (1645, Broşteni, H28, 125)

COJAN, Ianăş (1742, Cleaja, TC2, 248)

COMIŞEL, Donici (1619, Vârtop, NI5, 15)

CORBUL, Ion (1645, Botoșani, H28, 173)

CORFOS, Toader  (1677, Cătămăreşti, NI5, 223),

CORLAT, Vasile (1645, Turbătești, H28, 6)

CORNACI, Prodan (1719, Botoşani, NI5, 230), Ştefan (1744, Păpăuţi, NI5, 241)

CORNE, Ştefan 1677, Liteni, NI5, 30)

CORNEIU, Zota, Gligore (1747, Bălileşti, NI5, 245)

CORNESCU, Vasilie (1645, Forosna, H28, 71)

CORPACIU, Mihăilă (1645, Vărzărești, H28, 2)

COSTIN, Costandin (1742, Popăuţi, NI5, 238)

COZEA, Toma (1604, Porceşti, NI5, 8)

COZMAN, Arsenii (1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

CRACALIE, Vasile (1731, Mătienii, NI5, 236)

CRĂSTIAN, Armi (1645, Săliște, H28, 75), Chiriac (1766, Ruşi, NI5, 254)

CRISTEA, Prăvii  (1591, Baia, pârgar, NI5, 69)

CRISTIAN, Antimia, Ionașcu (1645, Suceava, Hotin, H28, 1, 2), Ionașco (1645, Ionășeni, H28, 83),

CRUCEAN, Săliște (1645, Săliște, H28, 75)

CURTIAN, Chiriac, Toader (1751, Botoşani, NI5, 247)

 

D

 

DĂMIAN, Gligorie (1646, Poiana Mare, H28, 279)

DÂRLĂU, Lupul (1645, Bășeni, H28, 14)

DĂRMAN, Ionașco (1645, Straja Bistriţei, H28, 132)

DAVIDEL, Neculai (1827, Botoşani, NI5, 272)

DEUGA, Ionaşco (1645, Popeşti, H28, 127),

DIMA, Miron (1738, Focşani, NI5, 234)

DIMUȚĂ, Gheorghie (1645, Șendreni, H28, 162)

DINGA, Ionașco (1645, Bârlad, H28, 116)

DIŢUL, Toader (1646, Borăşti, H28, 252)

DOBÂNDAŞ, Ion (1645, Clipiceşti, H28, 157)

DOBOȘ, Neaniul (1645, Bârlădeni, H28, 62)

DOBRE, Nicolae (1586, Buruieneşti, NI5, 396)

DOBRENCHI, Dumitraşco (1641, Bahrineşti, NI5, 399) Arsenie (1646, Giulești, H28, 216)

DOHATCO, Toader (1645, Siret, H28, 174; 399)

DOLOHAN, Vasilie (1645, Ţigăneşti, H28, 153)

DRACE, Cârste, Iurașco (1645, Pilipce, H28, 19)

DRACEA, Constantin (1631, Goşmani, NI5, 19)

DRĂGHICI, Iordache (1828, Botoşani, NI5, 278)

DRĂGHINICI, Tănasă (1645, Orhei, H28, 65)

DRAGOŞ, Enacachi (1827, Botoşani, NI5, 271)

DRĂGUŞ, Nicolae (1638, Bainţi, NI5, 398)

DUBĂU, Teodosie (1642, Bahrineşti, NI5, 399)

DUDUMAN, Ştefan (1801, Goeşti, NI5, 557)

DUMA, Cozma (1645, Iurghiceni, H28, 35)

DUPNIȚĂ, Nicoară (1645, Forăști, H28, 207)

DURAC, Flașco (1646, Giulești, H28, 216), Mihalcea (1646, Braviceni, H28, 281)

DURDUC, Vasile (1646, Bobești, H28, 267)

 

E

 

EPURE, Simion (1646, Borăști, H28, 299)

 

F

 

FERINDEI, Vasile (1645, Năsoești, H28, 188)

FLOCA, Mihail (1645, Iași, H28, 10; 247),

FOCENCO, Necoară (1645, Forosna, H28, 71)

FOFIŢĂ, Vasilie (1742, Cleaja, TC2, 248)

FULGER, Dumitrașco (1646, Lăzoreni, H28, 272; 278)

FURDUI, Neculai (1654, Păltiniş, NI5, 85), Condre (1693, Umbrăreşti, NI5, 224)

 

G

 

GÂRBEA, Vasilie (1645, Iași, H28, 18)

GALBĂN, Grigore (1645, Cosmești, H28, 175)

GÂNSCĂ, Vasilie (1646, Târgul Vechi, H28, 247)

GEAMBAŞ, Avram (1824, Botoşani, NI5, 263)

GHEORGHIU, Manolachi (1827, Botoşani, NI5, 272)

GHEUCA, Dumitrașco (1645, Dracsini, H28, 88; 241; Pogănești, 289)

GHEORGHIASA, Grozava (1646, Childeşti, H28, 251)

GHIUŞ, Antohi (1801, Goeşti, NI5, 557)

GOGOŞ, Ion (1591, Baia, pârgar, NI5, 69)

GOIAN, Nacul (1731, Mătienii, NI5, 236)

GOROVEI, Ilie (1646, Belceşti, H28, 232), Miron (1754, Botoşani, NI5, 249)

GRECIAN, Neculai (1827, Botoşani, NI5, 272)

GRECU, Gheorghe (1586, Buruieneşti, NI5, 396), Gheorghie (1645, Bășeni, H28, 14)

GROZAV, Vasile (1646, Tazlăul Sărat, H28, 280)

GRUIA, Constantin (1646, Șcheia, H28, 297)

GUZUN, Vasilie (1646, Nicoreşti, H28, 249)

 

H

 

HALIŢCHI, Onciul (1606, Tereseni, NI5, 396)

HAGI, Toader (1645, Iași, H28, 14), Tanas (1693, Botoşani, NI5, 225),

HANDRAC, Ion (1760, Grămeşti, NI5, 251)

HANOS, Chircul (1591, Baia, pârgar, NI5, 69)

HARHAZ, Vasilie (1662, Cătămăreşti, NI5, 222), Ion (1726, Cătămărăşti, NI5, 232),

HARLO, Andronic (1646, Dolniceni, H28, 325)

HARUŢ, Pentelei (1609, Stănceşti, NI5, 214)

HĂUL, Acsinti (1693, Botoşani, NI5, 225),

HERLIC, Ion (1645, Popeşti, H28, 127),

HINDĂU, Șarban (1398, Solomonești, H1, 9)

HOCIUNG, Ionașcu (1645, Ledeni, H28, 162)

HODOR, Vasile (1645, Antileşti, H28, 123)

HOLOP, Ioan (1645, Ionășeni, H28, 83),

HORICIU, Toader (1645, Foltești, H28, 168)

HORTOPANU, Grigori (1827, Botoşani, NI5, 272)

HRINCESCU, Ionașco (1645, Dumbrăvița, H28, 75)

HULPE, Bălan (1646, Greci, H28, 237)

HURMEZIU, Grigore (1645, Popeștii, H28, 188; 222)

HUTCO, Ion (1591, Baia, pârgar, NI5, 69)

HUZUN, Vasilie (1751, Vintileşti, NI5, 247)

 

I

 

IACOBESCU, Luca (1488, Siret, NI5, 211)

IAŞANU, Costandin (1827, Botoşani, NI5, 272)

IFTODI, Procopi (1801, Goeşti, NI5, 557)

IHNĂTESCU, Varvarca (1645, Sinăuţi, H28, 147)

ISĂCESCUL, Ionaşco (1731, Ipoteşti, NI5, 232)

IUGA, Filip, Vasili (1783, Dorna, NI5, 422)

IZMANĂ, Gheorghiţă (1709, Ruşi, NI5, 228), Andronic (1731, Mătienii, NI5, 236), Andronic (1740, Mătienii, NI5, 236), Ion (1740, Cătămăreşti, NI5, 237)

 

J

 

JORA, Toader (1594, Tecuci, NI5, 4), Toderașco (1645, Forăști, H28, 207; 1646, Verșeni, H28, 309), Gligorașco (1646, Giulești, H28, 216)

JOREA, Ionașco (1645, Vercești, H28, 180)

 

L

 

LASTIUCA, Vasilie (1646, Staneuți, H28, 317)

LENŢA, Dumitru (1617, Horoşăuţi, NI5, 397)

LEUŞTEAN, Dumitru (1646, Tulucești, H28, 220)

LIAVUL, Ionașco (1646, Budești, H28, 325)

LICIUL, Nicoară (1646, Borăşti, H28, 252)

LIMBOVICI, Necula (1738, Focşani, NI5, 234)

LOSCO, Procop (1646, Cepeleuţi, H28, 240)

LUCOCI, Vasilie (1646, Țigănești, H28, 303)

LUNGUL, Dumitru (1646, Purcelești, H28, 303)

 

 

MACRI, Costantin (1646, Giulești, H28, 216), Vasile (1646, Zubriceni, H28, 268)

MĂLAI, Irimia (1645, Malinți, H28, 197)

MANE, Sandul (1745, Luceni, NI5, 58)

MĂNIGA, Vasile, Gavril (1760, Grămeşti, NI5, 251)

MANOLE, Irina (1768, Popouţi, NI5, 254), Iordache (1776, Rugăşăşti, NI5, 256),

MANOLEȚU, Ignat (1645, Șendreni, H28, 162)

MĂNJEA, Ionașco (1645, Voinești, H28, 163)

MARCU, Toader (1645, Verșeni, H28, 176), Gligorie (1646, Nicoreşti, H28, 249)

MAREȘ, Ionașco (1645, Verșeni, H28, 176)

MÂRZA, Timuş (1751, Botoşani, NI5, 247)

MEICA, Mihalcea (1645, Jorcășeni, H28, 173)

MERA, Marcu (1645, Leucani, H28, 14)

MERLĂ, Gligorie (1645, Lipăești, H28, 93)

MIHAI, Costandin (1751, Botoşani, NI5, 247)

MIHĂLAȘ, Grigorce (1646, Cruhlic, H28, 311)

MIHULEȚ, Simion (1645, Orhei, H28, 65)

MILOȘ, Toader (1645, Botoșani, H28, 173)

MIRĂUȚĂ, Ionașco (1645, Botoșani, H28, 173), Costantin (1646, Giulești, H28, 216)

MIREUȚĂ, Gheorghiță, Stratul (1645, Ledeni, H28, 162)

MIRON, Nicoară (1645, Ionășeni, H28, 83)

MIRȚĂ, Vasilie (1645, Ciumălești, H28, 205)

MITROVICI, Ioan (1827, Botoşani, NI5, 272)

MOCAN, Constandin (1801, Goeşti, NI5, 557)

MOGA, Ştefan (1827, Botoşani, NI5, 272)

MOJILĂ, Ion (1645, Ciumălești, H28, 205)

MOTRE, Neniul, Marco (1646, Armășești, H28, 270)

MOVILEAN, Ionașco (1645, Ciumălești, H28, 205)

MURGULEȚ, Ștefan (1645, Siret, H28, 174)

MURGULEŢI, Nicolai, (1814, Voloşcani, TC2, 1),

MUSTAŢĂ, Grigoraş (1713, Rogojeşti, NI5, 228)

MUSTEA, Gligorie (1645, Crivești, H28, 176)

MUSTEAŢĂ, Feodor (1796, Botoşani, TC2, 56-58)

MUSTEI, Gavril (1646, Verșeni, H28, 305; 309)

MUŞINĂ, Ignat (1693, Tecuci, NI5, 224)

 

N

 

NACUL, Toderaşco (1681, Câmpulung, NI5, 71)

NĂTĂGATUL, Vasilie (1645, Ciumălești, H28, 205)

NECHITA, Ursu (1645, Bodești, H28, 3)

NEGRE, Procop (1642, Bârlad, NI5, 73)

NEGREA, Nechifor (1646, Țigănești, H28, 303)

NEGRUL, Vasilie (1645, Plopeni, H28, 184), Sava (1744, Cotnari, NI5, 58),

NENCIUL, Ion (1646, Străoani, H28, 328)

NENIUL, Constantin (1744, Păpăuţi, NI5, 241)

NICORESCU, Vasili (1744, Păpăuţi, NI5, 241)

NICŞOIU, Ioniţă (1766, Ruşi, NI5, 254)

 

O

 

OATUL, Toader (1645, Mărmureni, H28, 113)

ONOFREI, Vasile Iordache (1788, Zagarance, NI5, 258)

 

P

 

PAFT, Constantin (1814, Voloşcani, Vrancea, TC2, 1),

PAGUL, Ștefan (1645, Bârlădeni, H28, 62)

PAIUL, Gheorghie (1751, Păpăuţi, NI5, 247)

PĂLADI, Marie (1747, Ruşi, NI5, 246)

PANCIUL, Ghervasă (1645, Leucani, H28, 14)

PANCUL, Costaşco (1703, Cătămăreşti, NI5, 226), Adam (1720, Cătămărăşti, NI5, 230; 237),

PĂPĂUŢ, Ion (1744, Păpăuţi, NI5, 241)

PĂRÂU, Tănasie (1724, Hălăuceşti, NI5, 53),

PÂRCIUL, Onaşcu (1645, Clipiceşti, H28, 157),

PARDĂU, Grigori (1783, Dorna, NI5, 422)

PAROH, Gligorie (1645, Forăști, H28, 207)

PASCAL, Gahiţa (1677, Iaşi, NI5, 90)

PĂSTLĂRENCO, Necolai (1760, Grămeşti, NI5, 251)

PĂTURNICHI, Gheorghie (1645, Bodești, H28, 180)

PELIN, Iorda (1693, Botoşani, NI5, 225),

PEPELEA, Sava (1645, Băloșeni, H28, 175)

PERJUL, Toader (1645, Iași, H28, 18)

PETRIMAN, cel bătrân (1645, Leucani, H28, 14)

PICIORAGA, Ionașco (1645, Iași, H28, 166; 280)

PIELMUŞ, Sava şi Necula (1692, Păţăşti pe Milcov, NI5, 94)

PILAT, Iurașco (1646, Călinești, H28, 317)

PILIPOVSCHI, Simion (1646, Zubriceni, H28, 226; 268)

PITIC, Coste (1648, Pleşeniţa, NI5, 400)

PLEȘCAR, Larion (1645, Vereșani, H28, 11)

PLEȘCĂU, Ionașco (1645, Vereșani, H28, 11)

PONICI, Dumitru (1646, Rugășești, H28, 332)

POPĂSCUL, Vasilie (1600, Urecheşti, NI5, 7), Toader (1646, Verșeni, H28, 256)

POPELE, Ștefan (1645, Tâlhărești, H28, 193)

POROH, Gligorie (1646, Verșeni, H28, 309)

POSPALĂ, Gavril (1646, Clocucica, H28, 267)

POTÂRNICHE, Mirăuţă (1646, Belceşti, H28, 232)

PRIBAGUL, Vasilie (1645, Totoești, H28, 36)

PRODAN, Lazor (1488, Siret, NI5, 211)

PRUNCUL, Ioniţă (1742, Popăuţi, NI5, 238)

PUIUL, Toder (1693, Botoşani, NI5, 225),

PURECE, Simion (1645, Șofrăcești, H28, 9), Ilie (1646, Puriceni, H28, 245)

PUŢEANU, Jurju (1497, Puţeni, Vaslui; NI5, 3)

 

R

 

RĂCIU, Goga (1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

RACLIŞ, Ştefan (1824, Băiceni, NI5, 263)

RĂUL, Neculai (1735, Huşi, NI5, 105)

RAŢĂ, Ion (1693, Tecuci, NI5, 224),

ROBULEŢCO, Seman (1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

ROMAN, Simeon (1820, Ruşi, NI5, 262)

ROPCIAN, Vasile (1709, Siret, NI5, 229)

ROȘCA, Ionașco (1645, Săpoteni, H28, 106), Dumitru (1645, Botoşani, H28, 146), Ghiorghie (1645, Vorovești, H28, 168; Oglinzi, H28, 171), Dumitru (1645, Botoșani, H28, 173)

ROŞCULEŢ, Maria (1740, Mătienii, NI5, 236)

ROTAR, Ion (1760, Grămeşti, NI5, 251)

RUSUL, Dănilă (1645, Ionășeni, H28, 83), Simion (1645, Clipiceşti, H28, 157)

 

S

 

SABIE, Teodor (1783, Câmpulung, NI5, 422)

SĂMACA, Ioan (1648, Voloca, NI5, 400)

SĂPOTEANU, Maftei (1646, Giulești, H28, 216)

SĂRĂCEANU, Costin (1479, Drăncălăeştii, TC2, 253)

SCÂNTEI, Vasilie (1646, Purcelești, H28, 303), Vasili (1801, Ungheni, NI5, 260)

SICICA, Maxim (1646, Cepeleuţi, H28, 240), Griga (Cucina, 240)

SIMINICEAN, Ștefan (1645, Movileni, H28, 60)

SIRETEAN, Nicola („Săretiian”,1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

SOLOMON, Ionașcu (1645, Năsoești, H28, 188), Pătrașco, Vasilie (1646, Tazlăul Sărat, H28, 280)

SOLOMONESCU, Dumitraşco (1646, Cepeleuţi, H28, 240)

STAN, Pavăl (1744, Păpăuţi, NI5, 241; 247)

STÂRCEA, Isac (1645, Săpoteni, H28, 106),

STECLI, Simion (1646, Comănești, H28, 217)

STIHI, Toader (1751, Botoşani, NI5, 247)

STROICI, Ionașco (1645, Stolniceni, H28, 33)

 

Ş

 

ȘAIDIR, Dumitrașco (1645, Șendrișeni, H28, 190)

ȘCHIOPUL, Ionașco (1646, Lăzoreni, H28, 272; 278)

ŞELAR, Acsinti (1801, Goeşti, NI5, 557)

ȘOLDAN, Șeful (1645, Șofrănești, H28, 167)

ŞOLTUZ, Ion (1684, Cernăuţi, şoltuz, NI5, 71)

ȘTEFULENCA, Enachi (1645, Orhei, H28, 65)

 

 

TĂBAN, Mihalcea (1645, Stolniceni, H28, 33), Ştefan (1646, Mihălcăuţi, H28, 224),

TANCĂU, Dumitru (1742, Cleaja, TC2, 248),

TALPĂ, Ionaşco (1646, Şerbeşti, H28, 232)

TĂRȘĂȘEA, Ionașco (1645, Ciumălești, H28, 205)

TĂUTUL, Toader (1643, Balileşti, NI5, 219; H28, 174; 1646, Vilavce, 317)), Lupul (1645, Medjeva, H28, 32), Pătrăşcan (1709, Grămeşti, NI5, 229), Ştefan (1757, Rudeşti, NI5, 251)

TELEA, Toader (1646, Țâbănești, H28, 270)

TEODORAN, Ioniţă (1783, Câmpulung, NI5, 422)

TERTEA, Ion (1645, Vincicăuți, H28, 197), Todosie (1645, Vincicăuți, H28, 197)

TIRON, Axentie (1777, Prisicani, NI5, 418)

TODERICI, Toma (1645, Tătăreni, H28, 142),

TOLOSCA, Gligorie (1600, Copăceşti, NI5, 8)

TUDOR, Ştefan (1671, Cotnari, pârgar, NI5, 69)

TURCUL, Gheorghe (1601, Cuc, NI5, 8)

 

Ţ

 

ŢÂRDEA, Toader, (1814, Voloşcani, Vrancea, TC2, 1)

ŢAUL, Patrichie (1693, Puţeni, NI5, 224),

ŢICŞA, Cozonac (1768, Popouţi, NI5, 254)

ȚIMPĂU, Toader (1645, Ciumălești, H28, 205)

ȚINTĂ, Dumitru (1645, Pilipce, H28, 13), Pătrașco (1646, Berbești, H28, 317)

ȚIPLEA, Vasilie (1645, Fruntești, H28, 17)

ŢUGURLAN, Gheorghi şi Dumitru (1693, Tecuci, NI5, 224)

 

U

 

UDREA, Ilea (1604, Poceşti, NI5, 9), Vasilie şi Adam(1661, Orăşeani, NI5, 221),

URECHE, Bejan (1646, Zubriceni, H28, 226), Neculaiu (1646, Holohoreni, H28, 242)

UNGURU, Petri (1645, Sloboziani, H28, 176)

URZICĂ, Dumitru (1645, Dumbrăvița, H28, 75)

 

V

 

VÂNTU, Ursu (1645, Bârlad, H28, 116),

VASILIU, Iani (1825, Botoşani, NI5, 268), Ioan (1827, Botoşani, NI5, 272)

VASLUIAN, Ștefan (1645, Bucești, H28, 173)

VĂTĂGUȚUL, Ion (1646, Muncel, H28, 256)

VICOL, Andreiu (1646, Braviceni, H28, 281)

VOROAVĂ, Apostol (1668, Miclăuşani, NI5, 89)

VRÂNCIAN, Onciul (1589, Cadubeşti, NI5, 396)

 

 

ZANE, Ion (1645, Turbătești, H28, 6)

ZAUTRA, Iurașcu (1645, Șendreni, H28, 163)

ZAVUL, Vasile (1654, Păltiniş, NI5, 85)

ZBIERA, Nacul (1654, Cerneşti, NI5, 31), Constantin (1718, Câmpulung, NI5, 589),

ZBÂRCEA, Lupul (1646, Căpotești, H28, 303)

ZOTA, Agapie (1645, Iași, H28, 166)

ZUPCO, Gavril (1646, Pleșești, H28, 325)

 

 

 


1762: Învierea Domnului, la Curtea Domnească din Iaşi

 

Foaia ilustrată, 6 octombrie 1891: Curtea Domnească din Iași, la anul 1600

 

 

 

„Este poronca Domnului, dată cătră treti logofăt, la 6 ceasuri din noapte, mitropolitul, arhiereii, episcopii şi toţi boierii să se afle la biserica curţii şi iese şi Domnul, îmbrăcat în cabaniţă, cu toată ceremonia ce s-a arătat la ziua sfintei Naşteri. Şi cântându-se canonul Sâmbetei, îndată se împart făclii la toţi. Şi după sfârşitul canonului, iese Domnul, cu mitropolitul, în divanul cel mare, însă mitropolitul, cu arhiereii şi cu toţi egumenii, îmbrăcaţi în toate veşmintele, şi acolo se face ceremonia de rânduiala sfintei biserici, adică începătură de cântarea sfintei învieri; şi apoi, începându-se canonul învierii, intră iarăşi în biserică; şi, după sfârşitul canonului, cu sfetilna, iar iese Domnul, cu toţi cei arătaţi mai sus, cu făclii aprinse, ori în maidanul cel mare al curţii, ori înlăuntrul dinspre Doamna, unde este gătit scaunul Domnului, a beizadelelor, a mitropolitului, a arhiereilor şi a toată boierimea.

 

 

Al treilea logofăt are datorie să poarte grijă (însă de n-are Domnul cruce cu sfântul şi cinstitul lemn) din crucile ce se află la mănăstiri, sau pe la arhierei, să afle cruce care va fi mai cu bună podoabă, pentru Domn, pentru Doamna, pentru beizadele, care cruci este obiceiul de să leagă cu năfrămi grele, ori cu sârmă cusute, ori cu fir, unde ţin crucea cu mâna; care cruci tot lo­gofătul al treilea singur le dă în mâna Domnului şi a beizadelelor la vreme. Iar pentru crucea Doamnei, de nu se scoboară jos cu Domnul, vornicul Doamnei are purtare de grijă de merge la treti logofăt şi ia acea cruce, ce este gătită pentru Doamna, având şi mitropolitul, cu arhiereii şi cu toţi egumenii, cruci pe mâna lor. Deci, la vremea cea obişnuită, (la enus) merge mi­tropolitul de se închina şi sărută crucea şi evanghelia şi, întorcându-se către Domn şi către norod, blagosloveşte; şi acolea aşteaptă de vine şi Domnul; şi după ce săruta şi Dol cruceamnu, şi evanghelia, sărută şi crucea ce o ţine mitropolitul în mâna sa, cum şi mitropolitul sărută crucea cea din mâna Domnului, făcând amândoi şi sărutarea cea duhovnicească şi obişnuită asupra cărei sărutări îndată se face mare şănlâc, cu slobozirea tuturor tunurilor şi cu focul mărunt, şi începe şi mehterhaneaoa (fanfara turcească – n. n.). Şi Domnul merge la scaunul său, iar mitropolitul rămâne tot pe loc, până face sărutare şi cu beizadelele, şi apoi merg şi mitropolitul, şi beizadelele la scaunele lor. Iar de se vor întâmpla niscareva ar­hierei, adică mitropoliţi mari de eparhii alese, musafiri, la săru­tarea crucii şi a evanghelii, ei merg după mitropolitul ţării şi apoi merge Domnul.

 

 

Şi iarăşi, când se va întâmpla vreun patriarh, după patriarh merge mitropolitul ţării, apoi mitropoliţii musafiri şi apoi Domnul, după Domn, beizadelele şi după dânşii, arhiereii ceilalţi, episcopii şi egumenii.

 

 

După oamenii bisericeşti merg toţi boierii, de la vel logofăt, până la cei mai mici, toţi pe rânduială şi întâi merg de sărută sfânta evanghelie; şi apoi merg la mitropolit, de sărută crucea şi fac şi sărutare, apoi la Domn şi la beizadele, şi apoi se întorc către arhierei şi egumeni, sărutând crucile ce le ţin în mâna lor, fac şi sărutarea cea frăţească şi merge fieştecare de şede la rânduiala lui, făcând sărutarea cea obişnuită, la şiragul boieresc, până la rândul său, şi, la rândul său ajungând, stă acolo. Şi după ce se face sărutare de către toţi, îndată Domnul şi mi­tropolitul merg la biserică, săvârşindu-se sfânta liturghie de însuşi mitropolitul, cu arhiereii şi cu egumenii ce sunt rânduiţi. Ieşind Domnul din biserică, merge la spătărie şi şede în dom­nescul său scaun; mai pe urmă vine şi mitropolitul, cu arhiereii, cu egumenii şi cu toţi boierii; şi după ce intră în spătărie şi fac plecarea cea obicinuită, şed toţi, pe rânduială, dându-li-se vutcă, confeturi şi cafea. După aceea, iarăşi cu toţii merg şi la Doamna, şi la beizadele, şi acolo încă li se dă cafea; şi de nu este masă, nezăbovind, Domnul merge înăuntru, la harem, şi boierii pe la gazdele lor.

 

 

Este şi acest obicei, de este şi masă. Domnul, după cafea, merge înlăuntru, iar mitropolitul, cu ceilalţi arhierei şi cu boierii, merg pe la casele lor şi, la vremea mesei, la câte ceasuri li se poronceşte, se află iarăşi cu toţii la curte. La 8 ceasuri din zi, iar este obicei să se afle toţi boierii la curte; şi ieşind Domnul la biserică, la slujba cea obişnuită de seară (ce se cheamă a doua înviere), când sărută Domnul crucea şi evanghelia, se slobod iarăşi toate tunurile şi începe şi mehterhaneaoa. Şi după ce ies din biserică şi merg în spătărie, se dau dulceţi, cafea la Domn şi la toată boierimea; după cafea, merge Domnul înăuntru şi boierii pe la casele lor. A doua zi, Luni, era vechi obiceiul, care s-a urmat şi până la Grigorie Voievod: că, vrând Domnul ca să facă oarecare glume cu boierii, nu da răspunsul, de cu seară, pentru vremea bisericii către nimeni şi Domnul se scula, de cu noapte, şi ieşea la biserică şi câţi boieri nu se aflau la biserică, rânduia boiernaşi de mergea pe la gazdele lor şi le luau câte un cal şi-l aduceau la grajdul domnesc. Şi tot întru această zi, ieşind Domnul din biserică, toate rufeturile aştern pe jos, de la uşa bisericii şi până la uşa spătăriei, năframele lor; iar în spătărie şi la uşa spătăriei, în divanul mic, se aştern, de copiii din casă, covoare şi, înaintea Domnului mergând, vel vistierul da bacşişurile; dar la partea slujitorească se rânduiesc bacşişurile de la visterie, cu catastif domnesc.

 

 

Deci, după ce intră Domnul în spătărie şi şede în scaunul dom­nesc, şi mitropolitul, cu arhiereii şi cu boierii, la rânduiala lor, merge întâi mitropolitul, cu arhiereii, de fac cu Domnul iarăşi săru­tarea sfintei învieri, cum şi boierii toţi, pe rânduială, merg de sărută mâna Domnului, făcându-se şinlic cu slobozirea tuturor tunurilor şi mehterhaneaoa încă zice, din lăuntrul curţii. Şi după vutcă, confeturi şi cafea, treti logofăt îndată aduce pe dascăli, cu ucenicii lor, în spătărie, de spun engomiile către Domn, spre lauda şi bucuria sărbătorii, luându-şi şi bacşişul lor, după cum s-a arătat mai sus. După săvârşitul engomiilor, mitropolitul, cu arhiereii şi cu boierii cei mari, merg la Doamna şi la beizadele, asemene făcând sărutarea sfintei învieri; şi îndată după aceasta, boierii merg pe la casele lor, dându-li-se, întru această zi, volnicie la curte să nu vie, odihnindu-se şi bucurându-se fieştecare la casa lui şi cu ai săi.

 

 

Tot întru această zi, a fost obicei de se uda cu apă şi se trăgeau la văi cu apă unii pe alţii şi mai în toate breslele era această obişnuinţă, până la vremea domniei lui Antohie Voievod (care obicei, până acum, la Ţara Românească se păzeşte şi se şi ur­mează, a doua zi după Bobotează, în ziua Sfântului Ioan). Şi cum s-a purtat cuvântul din oameni bătrâni, cum că boierii îndrăzneau a zice şi Domnului că-l vor trage în vale; şi pe acei ce-i trăgeau la vale, ca să le toarne cofe de apă din cap, ei se îm­păcau cu trăgătorii, unii dându-le vedre de vin, alţii păşti şi ouă. Şi mai vârtos femeile se adunau la un loc, câte 20-30, şi trăgeau pe bărbaţi.

 

 

Iar din zilele lui Antohie Voievod, din pricinile trasului în vale, au născut gâlcevi foarte mari şi s-au şi omorât câţiva oameni şi atunci, din poroncă domnească, s-au tăiat ca nicidecum obi­ceiul acesta să nu mai fie (măcar că femeile aşa oareşce tot îl ţin).

 

 

A treia zi după Paşti, vin toţi egumenii greci, de se închină Domnului, cu sfânta înviere, aducând şi pocloane câte un miel. Şi tot într-această zi sau a patra zi, a fost obicei vechi de ieşea Domnul afară, cu tot alaiul de slujitorime şi cu toată boierimea, mari şi mici, la halcă, ori în şesul Bahluiului, ori la Copou, scoţându-se toţi caii domneşti; şi şezând Domnul la saivant (cort – n. n.) şi boierii pe scaune, pe cine din boieri rânduia Domnul, încălecau pe cal domnesc şi se slobozea cu suliţa asupra halcalii (care suliţe sunt aduse din Ţara Ungurească, acolo se fac într-adins pentru această treabă), cu zicături de mehterhanea; şi care lua halcaoa în repeziciunea calului, venea de se închina Domnului şi-i săruta mâna şi poala şi celor mai mari boieri li se dăruia de către Domn câte o lastră sau canavaţă cu fir şi un postav; celor mai de jos, postav şi atlase, Iar celor mai mici, postav; fieştecăruia se da darul Domnului, după cinstea sa, petrecând, întru acea zi, şi cu alte chipuri de glume, pentru bucuria sărbătorii. Iar Joia întâi după Paşti, este obicei vechi de se face o sfeştanie, care până acum se păzeşte, adică iese Domnul, după liturghie (însă de nu este vremea împotrivă); care sfeştanie se face de însuşi mitropolitul ţării, uneori când era secetă, ori la şesul Bahluiului, ori la Păcurari; dar în vremile cele bune, în maidanul curţii, dinspre scara cea mare, sau dinăuntrul curţii, unde, câteodată, ieşea şi Doamna, cu toate jupânesele, supt saivant; şi acolo, fiind adunaţi mitropolitul, arhierei, cu egumenii şi cu toţi preoţii din Eşi, aducându-se şi sfintele icoane, se săvârşeşte o sfeştanie; şi, la vremea cea obişnuită, merg Domnul, Doamna, beizadelele şi toţi arhierei, egumenii şi toţi boierii de sărută crucea şi icoanele, după rânduiala ce s-a arătat mai sus.

 

 

Fost-au obicei vechi, mai înainte, de ziua Paştilor, la toţi boierii, de la vel logofăt, până la vel comis: aveau dar de la Domnu, câte un postav mahut şi câte un atlaz florentin, de li se trimitea pe la gazdele lor; şi jupâneselor, câte o tafta cu fir, de cele grele, care se socotea dar din partea Doamnei; şi la toţi boiernaşii curţii şi slugile domneşti, postavuri subţiri şi atlaze şi tăfţi, şi la toţi zapciii. partea slujitorească; vel căpitan, poruşnicul, baş-bulucbaş de curte, baş-bulucbaş al doilea, căpitan de drăgani, sotnicul de cazaci, căpitan de vânători, baş-bulucbaş hătmănesc, baş-bulucbaş agiesc, postavuri subţiri şi tafta de dulămi, iar altor bulucbaşi hătmaneşti şi agieşti li se da numai postav şi la toată partea slujitorească, adică la 4 steaguri ale curţii, la care au fost obicei ca să se afle câte 33 de oameni la un steag, cu zapciii lor şi vânătorii, ce se făcuse până la 100 de oameni, în 2 steaguri, şi Roşii, ce se făcuse iar până la 100 de oameni, care se purtau în haine roşii, şi în bărăţi arnău­ţeşti, tuturor acestora li se da postavuri groase şi la fieştecare steag se da postav tot de o floare. Însă două steaguri ale vânătorilor, mai înainte vreme, n-au fost ca să se afle zvoritor în curtea dom­nească şi să ia straie de la domnie, fără numai era un vătaf de vâ­nători, care era şezător la ţară şi avea în sama lui 20-30 de oameni vânători ţărani, fiind purtători de grija vânatului, de treaba domniei, având scuteală de bir. Iară la domnita lui Grigorie Voievod, în vremea ce a fost agă Ianache, fiul lui Costandin Ypsilantie hatmanul, din poronca domnii au făcut acele 2 steaguri de vânători, având zapcii căpitani; şi au mai făcut şi alte steaguri, iar 100 de oameni, ce s-au numit Roşii, având zapciu pe polcovnicul; şi îmbrăcămintea acestor slujitori era în sama agăi, de se găteau straiele lor, ale tuturora, şi comănacele; care fieştecare comănac avea câte o slovă însemnată, care de ce steag este. Şi în Joia cea mare a sfintelor patimi, după liturghie sau mai vârtos după prânz, însuşi Domnul ieşea la un loc de bună priveală, unde socotea, de făcea căutare la toata slujitorimea, strigându-i cămăraşul de izvoade pe izvod; şi ei, mergând pe rânduială, întâi zapciii, apoi slujitorii, cu puştile în mână, slobozeau puşca, trecând şi a căruia nu-i lua puşca foc, să rădea de la izvod. Care era bătrân, la vârstă neputincioasă, se ierta de la slujbă, dându-i cămăraşul de izvoade cartea Domnului, să fie scutit de bir. Şi întâi se petrecea seimenii de curte, apoi vânătorii, apoi sei­menii hătmăneşti, cu zapciii lor, şi darabanii, care sunt în sama căpitanului de darabani, şi toată slujitorimea ce lua haine de la domnie.

 

 

Atuncea, la căutare, trebuia să se afle toţi îmbrăcaţi în hainele cele noi. Însă această rânduială de gătirea straielor cu chel­tuiala domnii, numai la vremea lui Grigorie Voievod a fost; iar la domnii cei mai vechi, li se da numai postav şi ei îşi găteau hainele. Dar, de la domnia a doua a lui Costandin Voevod Mavrocordat, s-a făcut şi steagul Arnăuţilor şi apoi aceştia au in­trat la slujbele cele mai de trebuinţă ale Domnilor, care sunt în sama hatmanului. Iar de când au născut mucarerul, s-au tăiat acele cheltuieli de podoabele Paştilor, prea puţin urmându-se”[1].

 

 

 

[1] Gheorgachi, vtori logofăt Obiceiul ceremoniei ce se face la ziua Învierii Domnului Hristos, 1762, în Simionescu, Dan, Literatura românească de ceremonial, Bucureşti 1939, pp. 293-298


T. V. Stefanelli: Movila lui Hurmuzachi de pe Rarău

 

George Antoniu: Pe Rarău

 

 

Mulţi din cei ce au urcat Rarăul şi au ajuns la Pietrele Doamnei au trecut pe lângă această movilă şi n-au băgat-o în seamă, iar alţii au văzut-o, dar n-au ştiut ce înseamnă movila ridicată pe podireiul din faţa falnicelor stânci Pietrele Doamnei. Şi, cu toate acestea, movila aceasta neînsemnată la vedere aminteşte un veac de suferinţi, de lupte şi de toate urgiile ce s-au revărsat asupra bieţilor munteni din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc, care se luptau pentru moşiile lor strămoşeşti, pe care le răpise cu de-a sila Kamara (Fiscul austriac, Kameralfond – n.r.) şi pe care ei, în decurs de aproape o sută de ani, le apărau cu o nespusă energie. Movila reaminteşte trecătorului toate suferinţele ce le îndurau muntenii, dar este şi un semn care vădeşte că dreptul lor a ieşit biruitor. Biruitor, dar abia după o sută de ani de luptă înverşunată şi cheltuieli enorme.

 

Când, la anul 1775, Turcia a cedat Austriei o parte a Moldovei, adică Bucovina de astăzi, şi când, în urma tratatului de delimitare, încheiat la Palamutea, în 25 Faur 1777, a urmat luarea în posesie a Bucovinei, locuitorii vechiului ocol al Câmpulungului Moldovenesc erau, din vremi cărunte, moşneni neatârnaţi ca şi cei din Vrancea şi Tigheci; administraţia era în mâna lor; principii Moldovei luau un tribut anual de la dânşii, dar mărimea acestui tribut o stabileau muntenii înşişi şi îl duceau la reşedinţa lui Vodă, întâi la Suceava şi apoi la Iaşi. Ei erau unicii stăpâni pe fânaţele şi poienile, pe munţii şi văile ce întindeau de la satul Vama până la hotarul Ardealului (de fapt, aveau doar dreptul de folosinţă pentru serviciile grănicereşti asigurate, nu şi cel de proprietate, care aparţinea instituţiei voievodale – n.r.). Ei erau straja ţării Moldovei contra duşmanilor ce se năpusteau din ţara ungurească şi, de aceea, voievozii Moldovei respectau neatârnarea acestor viteji şi, prin hrisoave domneşti, îi înzestraseră cu multe privilegii. Austria garantase, în tratatul încheiat la Constantinopole, în 7 Mai 1775, că va păstra status quo-ul în întreaga Bucovină, garanţie care, cu câţiva ani după aceea, până-n ziua de astăzi, a ajuns a fi o amară ironie faţă de adevărata stare a lucrurilor, dar care, pe timpul administraţiei militare (1777-1786), sub generalul Spleny şi sub urmaşul său Enzenberg, a fost urmată, în decurs de zece ani, cu multă bunăvoinţă de către aceşti doi guvernatori militari, cinstiţi şi energici. Ei întăriră proprietatea muntenilor asupra tuturor munţilor ce se aflau în stăpânirea lor şi enunţară, prin mai multe rescripte, că ocolul Câmpulungului Moldovenesc, ca şi oraşele Cernăuţi, Suceava şi Siret, nu a avut nicicând boieri ca stăpâni şi proprietari, ci ei înşişi au fost şi sunt proprietarii locurilor din acest ţinut.

 

Instituindu-se, apoi, în anul 1782, o comisie pentru regularea proprietăţii, sub preşedinţia colonelului Metzger, care avea să cerceteze întinderea proprietăţilor particulare în Cernăuţi, Suceava, Siret şi Câmpulung, să ia cunoştinţă de documentele pe care se reazămă drepturile de proprietate, să stabilească apoi hotarele locurilor şi să dea fiecărui proprietar o carte de întărire (hotarnică) pentru veşnica stăpânire a locurilor, această comisie a venit şi la Câmpulung, a cercetat, a măsurat şi a împărţit hotarele între proprietarii munteni. Dar comisia s-a mărginit a măsura şi a hotărnici numai locurile de pe lângă casă şi în apropierea târgului, rămânând ca locurile mai depărtate, deci întinşii munţi, care „şi ei sunt proprietatea muntenilor“, precum zice comisia, să se măsoare şi să se hotărnicească altădată, aceasta din cauza întinderii munţilor, de la Vama până la hotarul Ardealului, pe o suprafaţă de 40 de mile pătrate. Aceasta a fost greşeala ce, fără intenţie, a comis-o această comisie, greşeală care, mai târziu, avea să aibă cele mai nenorocite urmări pentru munteni. Desrădicându-se, adică, administraţia militară a Bucovinei, în anul 1786, ea fu înlocuită cu cea civilă. Funcţionarii străini, pripăşiţi din toate părţile imperiului, necunoscători ai limbii şi ai obiceiurilor poporului, ocupau toate funcţiile publice în ţară şi, prin urmare, şi la munte.

 

Acuma începură zile de grea încercare şi de adânci suferinţe pentru munteni, căci aceşti funcţionari îşi făceau de cap şi erau adevărate paşale în această ţară „turcească“, precum o numeau ei. Acuma nu mai era vorba de status quo, ci domnea un arbitraj cumplit şi, dacă muntenii se jeluiau la locurile de sus, jeluirile lor rar când ajungeau în locul destinat, iar dacă ajungeau, se înţelege că se cercetau rapoartele acestor funcţionari, şi aceste rapoarte erau, totdeauna, în defavoarea muntenilor şi în favoarea păcatelor făptuite de aceşti funcţionari fără conştiinţă, iar Dumnezeu era prea sus şi împăratul era prea departe ca să poată ajuta.

 

Am documente şi scrisori din care reiese vădit că deputaţiuni trimise de munteni la „scaunele de sus“ luau cu ele toate „dreptăţile“, adică uricele şi documentele pe care se rezemau jeluirile lor, dar, pe drum, erau opriţi de panţiri, li se luau cu de-a sila documentele, iar membii deputaţiunii ajungeau în temniţe ca răzvrătitori. Un fel de funcţionari, numiţi „mandatari“, aveau o putere nemărginită între bieţii munteni, necunoscători de legi şi de întocmire nouă, şi, fiindcă bătaia cu vergile era îndreptăţită prin lege, aceşti mandatari cu deosebită plăcere făceau cea mai întinsă întrebuinţare de dânsa pe spatele locuitorilor.

 

O jeluire a muntenilor din satul Fundu Moldovei sfârşeşte astfel: „şi să se îndure cinstita stăpânire, că nu mai putem suferi atâta bătaie, chin şi batjocură ce au ajuns pe capul nostru“ (Stefanelli citează, de fapt, printr-o „tragere la temă“, dintr-o plângere, datată în 29 iulie 1842,  împotriva feşterului Cosenschi, originar din Cozmeci-Galiţia, demis, ulterior, pentru abuzuri, şi ai cărui urmaşi trăiesc şi acum în Breaza şi în Câmpulung – n.r.).

 

Trecând, precum am zis, administraţia militară în mâna acestor funcţionari, se schimbară referinţele muntenilor cu totul, căci funcţionarii aceştia, profitând de împrejurarea că muntenii nu aveau cărţi de hotărnicie asupra munţilor pe care îi stăpâneau, declarară toţi munţii ca proprietate a statului – Staatsgut sau Kameralfond (măsura, în fond, era dreaptă, din moment ce străjerii din ocolul câmpulungean, ca şi grănicerii ardeleni, aveau doar privilegiul feudal al folosinţei, deci nu şi un drept de proprietate, care revenea, în întregime, instituţiei voievodale, şi care drept de proprietate, prin ocuparea Bucovinei, revenea Coroanei austriece – n.r.). De aici (1787) încep luptele muntenilor cu acest fond, cu „cămara“, care se sfârşeşte abia la anul 1865 (de fapt, chestiunea nu se rezolvă, chiar dacă, în 1861, prin mijlocirea lui Hurmuzachi, s-a ajuns la o învoială cu Kameralfond, hotărnicindu-se posesiunile muntenilor de cele ale statului; după înfrângerea Austriei în „războiul nenorocit de la 1866“, vastul domeniu muntos a fost vândut Fondului religionar – n.r.). În decursul acestor 78 de ani, au încercat muntenii toate mijloacele şi au întreprins toţi paşii ca să ajungă la dreptul lor, dar în zadar, pentru că organele publice îşi băteau joc de dânşii şi, dacă în urma jeluirilor trimise la Viena, Cernăuţi şi Suceava, se rânduiau cercetări la faţa locului, bineînţeles – pe cheltuiala muntenilor, rezolvarea acestor cercetări nu mai vedea lumina zilei, iar dacă venea rezolvarea, după ani de zile, atunci o autoritate îi mâna pe munteni la alta, adică autorităţile administrative îşi declinau competenţa şi-i trimiteau la judecătorii, iar judecătoriile, la rândul lor, îi mânau la oficiile administrative.

 

În vremea aceasta, însă, li se luară muntenilor munţii, dreptul de vânat, de pescărit şi morăritul. Ei fură siliţi să plătească bir pentru pământurile lor proprii, iar lemne din pădurile lor puteau lua numai dacă plăteau o taxă. Cu scopul de a forma o hartă cadastrală, începură măsurătorile munţilor şi ale pădurilor. Inginerii făcau şanţuri de delimitare şi, cu această ocazie, mai răşluiau şi din puţinele locuri ce le mai rămăseseră locuitorilor. De aici, iarăşi numeroase procese. Veneau alţi ingineri şi făceau alte şanţuri, astfel că ajunsese lucrătura aşa de departe, încât nici „cămara“ nu mai ştia care şanţ este cel adevărat care despărţeşte locurile locuitorilor de ale „cămării“, dar fiind pururea de partea ei, se ţineau de acel şanţ care era mai aproape de locurile oamenilor. Şanţurile acestea de tristă amintire se văd şi astăzi, în lungiş şi curmeziş, şi, când, în 1879, am fost rânduit la tribunalul din Cernăuţi să introduc cărţile tabulare în districtul Câmpulungului şi să stabilesc hotarele proprietarilor, le-am văzut şi eu, şi-mi spuseră muntenii că sunt „şanţurile cămării“.

 

De la anul 1787 înainte, procesele înaintate de munteni contra „cămării“ erau cu miile şi zăceau nerezolvate (deveniseră „afacerea“ unei puzderii de avocaţi români, care huzureau, pe seama acestor procese şi pe banii muntenilor, la Viena – n.r.). În fruntea muntenilor din ocolul Câmpulungului Moldovenesc (satele Sadova, Pojorâta, Fundu Moldovei, Colacu, Botuş, Braniştea, Breaza, dar şi toate satele din bazinul Dornelor) stau Câmpulungenii, ca cei mai cu autoritate, căci Câmpulungul era vatra muntenilor şi reşedinţa autorităţilor mai însemnate, atât pe vremea când făcea încă parte a Moldovei, cât şi după anexarea Bucovinei. Câmpulungenii erau, deci, în fruntea deputaţiunilor ce perindau drumurile la Viena, la Cernăuţi şi la Suceava, cerând să li se facă dreptate şi să li se rezolve procesele ce stau colbăite şi mucegăite prin arhivele autorităţilor publice. Dar toate opintirile lor fuseră în zadar. Trecuseră, astfel, decenii după decenii. O generaţie întreagă trecuse la cele veşnice, altă generaţie venea în locu-i, dar şi aceasta se lupta cu aceeaşi îndârjire pentru drepturile moştenite de la părinţi şi pentru moşiile lor strămoşeşti.

 

Pentru această generaţie reuşita era mai grea, căci martorii vechi muriseră, cele mai multe documente li se răpiseră, statul se afla de peste 70 de ani în stăpânirea moşiilor şi invoca pentru sine dreptul de prescripţiune. Nici cel mai bun jurisconsult nu mai era în stare să dea un sfat temeinic cum să iasă muntenii din acest labirint întunecat, în care se încurcase dreapta lor cauză.

 

Soseşte, astfel, anul 1861 şi muntenii se adresează lui Eudoxiu Hurmuzachi şi-l roagă să le dea sfat ce să mai înceapă. Acesta cunoştea foarte bine pe munteni, căci petrecuse, din tinereţe, cu părinţii săi, ani de-a rândul, pe căldurile verilor, în munţi, la băile din Dorna, iar după moartea lor, petrecea verile la Câmpulung, unde locuia, de obşte, la parochul Gheorghe Ciupercovici.

 

Eudoxiu Hurmuzachi cunoştea toate păsurile bieţilor munteni şi toate greutăţile şi beţele ce le puse „cămara“ în roatele izbânzii lor. El ştia prea bine că nu rămânea alta decât să se taie nodul gordian în două. Dar această putere o avea numai Împăratul. Se puse, deci, pe lucru şi alcătui o jeluire către Împăratul, întemeiată pe documente, în care arăta fără şovăire toate păţaniile şi suferinţele locuitorilor din ocolul Câmpulungului Moldovenesc şi în care înfiera cruzimile, nedreptăţile şi răpirile săvârşite de funcţionarii publici, cărora li se încredinţase puterea de a hotărî şi de a face dreptate în numele Împăratului. Era un strigăt de disperare şi de ajutor această jeluire către tron, care culmina în rugămintea ca Împăratul să rânduiască un tribunal de arbitri, care să fie compus din doi membri ai tribunalului din Cernăuţi, un reprezentant al „cămării“ şi unul al Câmpulungului, iar toţi patru să-şi aleagă pe al cincilea ca prezident al acestui tribunal de arbitri şi să judece afacerea întreagă după buna lor chibzuire şi conştiinţă. Această petiţie a fost înaintată Împăratului în luna Iunie 1861 de către o deputaţiune, în fruntea căreia erau moşnenii Miron Ciupercovici şi Ilie Niculiţă. Petiţia aceasta, care primise marea signatură împărătească „ab imperatore“, a fost trimisă ministerului pentru raportare şi acesta, la rândul său, ceru un raport desluşit asupra întregii afaceri de la direcţia de finanţe a Galiţiei şi Bucovinei, care trimise acest raport, datat, la Lemberg, în 24 Noevre 1861, Nr. 34693, ministerului din Viena. Acest raport confidenţial, din care am izbutit să procur o copie, combate afirmaţiile istorice şi faptice ale petiţiei, admite tărăgănarea şi nerezolvarea prin decenii a proceselor pendinte şi a întregii chestii, şi sfârşeşte cu propunerea ca toată afacerea să fie supusă unei comisii, care să fie autorizată a o rezolva conform regulamentului promulgat pentru regularea servitutelor. Această propunere a fost aprobată de minister şi în sensul acesta a fost rezolvată şi petiţia Câmpulungenilor.

 

Comisia numită şi-a început lucrările, pe rând, în toate comunele vechiului ocol al Câmpulungului Moldovenesc şi, în 1864, a ajuns la Câmpulung. Acum aveau Câmpulungenii nevoie de un bărbat energic, cu cunoştinţă de cauză şi autoritatea trebuincioasă, care să apere şi să susţină drepturile lor înaintea acestei comisii autorizate a rezolva definitiv chestiunea. Nu este, deci, de mirare că toate privirile muntenilor se îndreptară asupra lui Eudoxiu Hurmuzachi, care era, atunci, şi deputatul lor, şi căpitan al ţării. Pe dânsul îl aleseră, deci, reprezentant al lor, iar pe lângă dânsul, pe moşnenii Niţucă Cocinschi (descendent al feşterului Cosenski, de care s-au plâns muntenii din Fundu Moldovei, deja împământenit prin căsătorie şi proprietate, socrul primei iubite a lui Iraclie Porumbescu – n.r.), Miron Ciupercovici, George Georgiu, George Rusu şi, ca jurisconsult, pe Silverius Şapira (care avea să-i apere şi pe cei din lotul „Arboroasa“, fără să pretindă vreun ban – n.r.). Reprezentanţi ai statului erau Dr. Albin Hammer şi Iosef Wislocki. Cercetările şi negocierile urmară la faţa locului şi, în sfârşit, după un an de zile, ajunseră amândouă părţile, în ziua de 2 Septemvre 1865, la învoială.

 

Nu căpătară Câmpulungenii tot ce doriră, dar, obosiţi de lupta aproape seculară, se mulţumiră cu ce putură scoate din mâinile „cămării“ şi Hurmuzachi îi sfătui să facă învoiala, că-i mai bună vrabia din mână, decât cioara în par.

 

În anul 1879, când şi eu perindam hotarele moşiilor din acest ţinut, ca să alcătuiesc cărţile tabulare, mă aflam, într-o zi frumoasă, pe Rarău şi poposeam, de masă, în poiana din faţa Pietrelor Doamnei şi, cum îmi plăcea să mă informez despre toate şi să ascult vorba dulce, cuminte şi aşezată a muntenilor mei, i-am întrebat ce noimă are movila de piatră din apropierea noastră.

 

Un Câmpulungean, care purta firul vorbei, îmi povesti istoria luptelor lor cu „cămara“, istorie pe care o cunoşteam din acte, dar ceea ce nu ştiam era noima movilei de pe Rarău. Şi omul meu, stând cu ceilalţi gospodari la masă, împreună cu mine, pe covorul de iarbă verde, îmi povesti următoarele:

 

„Era, domnule, o zi frumoasă lăsată de Dumnezeu, ca să zic aşa. Toţi domnii din comisie se strânseră aici, în poiana asta, pentru că aici făcuseră cele de pe urmă cercetări în faţa locului, şi erau şi ei, şi noi, Câmpulungenii ce eram de faţă, plini de voie bună, căci doar se făcuse, după atâţia amar de ani, învoiala cu „cămara“. Noi, gospodarii, tăbărâsem cu cai şi cu merinde împrejurul domnilor, căci urcasem, cu o zi înainte, Rarăul. Şi-au dat mâna comisarii împărăteşti cu domnul Hurmuzachi şi învoiala era făcută. S-au pus, pe urmă, toţi la masă şi au scos din desagii lor câte bunătăţi de toate, tot de prin cutii plumbuite, iar vinurile le aşezase, de mai înainte, în „Isvorul rece“, ce-şi are obârşia sub Pietrele Doamnei. Se vede că le mirosise şi lor că în acea zi vor sfârşi lucrul. Noi şedeam, vezi – colo, pe poderei, şi scosesem şi noi merindele noastre, cum ne-a dat Dumnezeu; iar bădica Gavril Flocea, măcar că-i zgârcit, dar fiindcă ieşise bine cu învoiala, aduse lapte de oi şi brânză, şi o mioară de la stână, că ştii, domnule, stâna lui nu-i departe de aice, am trecut pe lângă dânsa. Ei, şi am pus, colea, mioara pe ţâglă, de o învârteau doi pe un jăratec de-a dragul să tot frigi pe dânsul. Şi, când era gata friptă, rumenă şi fragedă, au dus-o doi, de capetele ţâglei, la domni şi să fi văzut cum înfulecau dintr-însa, parcă nu mai mâncaseră aşa bunătate.

 

Mâncat-ai dumneata, domnule, mioară friptă pe tâgle, aşa cum ştim noi să o facem? Nu? Păcat! Îţi spun, domnule, să-ţi alungi copiii şi să tot mănânci. Aşa le-am venit de hac şi domnilor şi, când le-am mai dat şi nişte lapte de oi, pe care-l tăiam cu cuţitul şi-l duceam pe o frunză, încremenesc domnii de mirare şi începură să ciocnească cu noi, iar noi, bucuroşi, de frică, domnule, nu ne-am lăsat mult poftiţi; şi curgea vinul gârlă, dar, ce-i drept, am băut noi mai cu inimă decât domnii. Era multă cinste şi voie bună şi, colo, pe Piatra Şoimului (locul de jurământ al „şoimilor blaci“, înainte de plecarea la război, mărturisit de „Codul Rahonczi“ – n.r.), zicea un baci din bucium, şi pe stânca ce-o vezi la Pietrele Doamnei zicea altul. Iar noi, gospodarii, câţi eram adunaţi, am mulţămit frumos domnului Hurmuzachi că ne-a fost de-atâta ajutor şi am cărat cu toţii pietrele de-am rădicat o movilă întru amintirea faptei sale, Dumnezeu să i-o răsplătească cu bine. Domnul Hurmuzachi a închinat un păhar în sănătatea Câmpulungenilor, a stropit movila, în semn de cruce, cu vin şi a zis: „Dragii mei, să o numim Movila Învoielii!“. „Ba nu, am zis noi, să se numească Movila lui Hurmuzachi“, şi cu noi s-au unit şi ceilalţi domni, şi a rămas movila cu numele acesta şi până în ziua de azi“.

 

Gospodarul meu sfârşi povestirea sa şi, sculându-ne de la masă, am cărat toţi pietre de sub Piatra Şoimului şi de sub Pietrele Doamnei şi-am mai înălţat movila. Mai mulţi ani după aceasta, urcând, iarăşi, Rarăul, am pus de au cărat oamenii pietre mari şi am făcut movila şi mai mare, dar, făcându-se, după câţiva ani, în apropiere, o casă de adăpost pentru turişti, lucrătorii au luat pietrele cele mari şi le-au zidit în temelie. Astfel, a rămas „Movila lui Hurmuzachi“ aşa cum a fost făcută în ziua învoielii, spre veşnica amintire a binelui ce l-a făcut el muntenilor, şi câţi trec pe lângă dânsa şi ştiu ce noimă are, îl binecuvântează“ (T.V. Stefanelli, Junimea literară, nr. 2/1907, pp. 36-39).

 


Fabulele anului 1809

 

1869, august 2, Gura Satului: Cei şapte şvabi

 

 

În narațiunile în proză, în care personajele capătă identitățile unor animale, viața satului românesc transpare firesc, încununată, de fiecare dată, cu un proverb, care ține loc de morală, iar Gheorghe Costantin Roja, medicul român de la Spitalul Universitar din Pesta, n-a ratat prilejul de a lăsa posterității, în grafie latină și cu exagerări etimologice latiniste, inclusiv prin înlocuirea unor cuvinte din limbajul vremii cu expresii latine sau italiene, câteva astfel de produse ale spirutului obștesc (pp. 50-56):

 

 

1869, august 2, Gura Satului: Cei şapte şvabi

 

 

„Își bătea joc vulpea de lup, care căzuse într-o groapă; sărea și juca acolo cu mare bucurie, îi spunea dințosul și îi zicea fiară fără minte. Nu trecu mult timp și căzu și ea acolo unde era lupul. – Astăzi mie, mâine ție.

 

 

Ieși un lup să se plimbe au să vreun ou și iacă vede trei păcurari, care mâncau un berbec din turma lor; atuncia lupul, fiindcă nu putea să răpească, zise păcurarilor: Voi puteți să mâncați, iar când făceam eu ceea ce faceți voi, vroiați să mă bateți! La aceasta, răspunseră păcurarii: Așa este, că noi mâncăm din turma noastră, iar tu vroiai să furi ceea ce nu este a ta. – Nu pune lingura unde nu fierbe oala ta.

 

 

Era o muiere, care avea o găină, care îi oua zilnic câte un ou, dar vei, ăleia nu-i era destul. Mai cugetă și gândi ea așa: Ce va fi dacă dau găinii mai mult orz, va să-mi facă două au trei ouă pe zi? Face muierea pe mintea ei, dar se întâmplă un lucru neașteptat, că găina, de prea mult orz, se îngrășă și nu două, dar nici un ou nu făcea. – Cine vrea multe pierde și puținul.

 

 

Vine un câine cu o bucată de carne în gură la un râu și, fiindcă punte nu era și apa nu era afundă, trecu prin apă și acolo îi umbla prin apă umbra cărnii pe care o ținea în gură. Și lui i se păru că carnea aceea, care se vedea în apă, este mai multă, și, pentru a o lua pe aceea, care doar umbră era, lăsă carnea din gură, pe care o luă râul. – Ce ai în mână nu e minciună.

 

 

Ieși un broscoi dintr-o apă și șeyu la margine; de acolo văzu un bou, care, nu departe de dânsul, păștea. Rău îi păru broscoiului că boul este mai mare decât sine și prinse să se umfle, închipuindu-și că cu umflare crescu boul; broscuța sa, care îl văzu murind, zise ăluia: Nu te umfla, că nu vei păți bine! Dar broscoiul nu ascultă, măcar cât putea se umfla. Încă o dată îi zise broscuţa: Ai să crapi şi ca boul nu te faci! Nu trecu mult timp, broscoiul se umflă cât putu şi crăpă. – Nu te întinde, până nu ajungi.

 

 

Un lup foarte înfometat umbla încoace şi încolo, să capete ceva şi auzi într-o căsuţă că plângea un prunc, şi mumă-sa îi zicea: Ce este, că de nu taci, te dau lupului! Iar lupul, care stătea la uşă, deschise gura şi aştepta să îi dea muma pruncul şi să-l înghită. Stătu lupul cu gura deschisă până se făcu noapte şi-atunci copilul tăcu, şi acum îi zicea mama: Nu te teme, sufletul meu, că, de vine lupul, va fi să-l vatăm! Auzind lupul aceste vorbe, fugi întristat. – Nu mântuiesc toţi cum vorbesc.

 

 

Ieşi un vierme din locul în care era ascuns şi zise tuturor fiarelor că el este Vindecătorul şi poate vindeca lingorile. Vulpea fu mai înţeleaptă, că răspunse viermelui: Dacă este că tu eşti mare Doftor, de ce nu te vindeci când eşti secat? – Doctore, vindec-te însuşi!

 

 

Văzu un om, într-un loc, un şarpe, sub o piatră strâmtă, de unde nu putea să scape, şi care, cu ultimele puteri, scoase capul afară şi zise omului: Scoală-mi greutatea de pe mine şi eu am să-ţi recunosc bunătatea! Se îndură omul şi mută piatra de pe şarpe, care, pe urmă, nu numai nu-şi face datoria, ba încă vrea să-l muşte. Acolo, în disputa ambilor, veni vulpea, pe care o aleseră judecătoare; atunci ea zise: Auziţi, şarpe şi omule, eu nu vă pot face dreptate şi este pentru că nu văd cum şedeai tu, şarpe, sub piatră! Aşa şarpele şezu cum fu înainte şi omul îl înveli cu piatra, aşa cum era. Atunci vulpe zice sentinţa asta: Eu judec că drept este să rămână nemulţumitorul şarpe sub piatră! – Cum este lucrul a fi şi darea.

 

 

Doi câini flămânzi văzură într-un râu pieile care se murau acolo şi vrură să le mănânce; dar, fiindcă apa era mare, cât nici nu se puteau apropia de ele, se gândiră să bea apa şi aşa de multă băură, încât crăpară amândoi. – Mintea cea rea aduce şi moarte.

 

 

Un şoarece se născu într-o coşarcă şi nu mâncă alta decât nuci. Ieşi, într-o zi, din coşarcă şi, preumblându-se, dădu şi de alte mai multe mâncări. Ooo, cât am fost de neştiutor: mi se părea că nu există altă casă, fără de coşarca mea. – Se ţine orbul de perete şi i se pare că nu există loc mai departe.

 

 

Un om face cină mare şi ospăţ, oaspeţi fiind cunoscuţii lui. Între timp, câinele acelui domn, încercând să fure, văzu un alt câine, căruia îi zise: Frate, vino astăzi, să cinăm amândoi, că la noi va fi mare ospeţie! Vine chematul câine şi, când văzu, cina aceea mare, zise întru inima sa: Astăzi e ziua în care o să mănânc şi o să beau atât, cât să nu-mi mai fie foame! Întru aceste închipuiri pline de bucurie, întorcea coada în toată partea şi aştepta, cu mare poftă, mâncarea. Dar nu fu fericit, căci, cum îl văzu, gazda îl prinse de coadă şi-l aruncă pe fereastră, afară, unde, căzând rău, o luă la fugă urlând. Pe când fugea, îi ieşi un alt câine în cale şi-l întrebă: Oaspe? Cum cinaşi? Atunci îi răspunse el: Lasă-mă, frate, că de mult cât mâncai şi băui, mă îmbătai cât nici nu ştiu de unde intrai pe această cale! – Să nu ai încredinţare pe bun străin.

 

1869, martie 4, Gura Satului: Ce e nou la sate

 


Pagina 6 din 40« Prima...45678...203040...Ultima »