Aşa vă place Istoria? | Dragusanul.ro - Part 4

„Goaba pântecelui” și „moartea de om”, în Moldova anului 1741

 

Şedinţa Divanului boieresc

 

 

Religve interesante ale dreptului pelasg supraviețuiau, degenerate și adaptate la vremuri, în „pravila”, deci în dreptul valah al Moldovei anului 1741. Despre păcatul „preacurviei”, uneori cu caracter incestuos, nu am găsit repere în legile în care Maica Pământ (Hestia) le încredințase lui Zalmoxe, dar despre vinovăția „morții de om”, da, și nu doar în documentele de cancelarie domnească a lui Ștefan cel Mare sau în cele câmpulungene de prin anii 1700, ci, cu veacuri înainte de legiuitorul Licurg, în… Iliada lui Homer.

 

Fără îndoială, cel mai interesant principiu al dreptului valah este cel al „răs­cumpărării capului”, după omor, prin plata unei sume de bani. Un prim exemplu de aplicare a dreptului privat de răzbunare sau compensare, pe seama arbitrajului, specific şi celţilor, dar şi Legilor încredinţate lui Zalmoxe de Hestia, s-a petrecut la Curtea domnească din Suceava, în 14 octombrie 1473, atunci când Ilca, fata lui Petru Ponici, moştenind vinovăţia tatălui său, „nu a tăgăduit această moarte a lui Andriţă, pe care l-a ucis Petru Ponici, tatăl Ilcăi, ci s-a ridicat… şi a plătit în mâinile slugii noastre, pan Petrea stolnic, moartea lui Andriţă” şi, astfel, „prin tocmeală bună şi înţelegere şi pace veşnică”, omorul a fost dat definitiv uitării, Petrea stol­nic beneficiind de compensarea bănească, plătită de fata ucigaşului.

 

Acelaşi tip de compensare, prin arbitraj, se săvârşeşte şi în satele câmpulungene, cel mai sugestiv caz fiind cel judecat în 7 august 1696 şi în 10 mai 1724. În 1695, pentru un „loc după Straje, în faţa Măgurii di cătră satul Pojorâta, care acel loc au fostu a Petrii Tolovanului celui bătrân, care întro vremi au fost giurat Toloveanul cel bătrân cu brazda în cap pentru dânsul” şi „având Tolovanul cel bătrân doi nepoţi, veri primari, şi vrând ei să-ş împărţască acel loc şi neputându-să ei învoi, s-au prelejit di au ucis şi au omorât pe Simion Boza, vărul său, tocma pe acel loc, iar cealaltu au pribegit în ţara ungurească”.

 

Deci, pentru un fânaţ din Pojorâta, pe care îl moşteneau de la bunicul lor, răposatul Petrea Toloveanu (care jurase „cu brazda în cap”), doi veri se iau la harță, iar unul dintre ei este ucis. Celălalt fuge în Ardeal. Omorul trebuia răzbunat sau compensat şi, cum nu mai exista vreun Tolovan, care să răspundă pentru crimă, vinovăţia este atribuită obştii săteşti din Pojorâta, din simplul motiv că pe teritoriul satului ei se săvârşise acel omor cu autor cunoscut. Atunci, în 7 august 1696, pentru că „pentru ace moarte au plătit satul judeţului”, Toader Filimon întoarce banii obştii şi obţine hotarnică, proprietatea astfel obţinută putând fi contestată de vreun Tolovan, dar acesta „fară nici un cuvânt să aibă a da gloabă care se chiamă „hultamo” judeţului. 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”.

 

Cu două milenii şi jumătate înainte de această tragică întâmplare, Homer avea să descrie… Procesul de la Câmpulung (judecat în baza Legilor Pelasgine, din care, ulterior, se va inspira şi Licurg), în felul următor:

 

 

„Gloata s-adună-ntr-un loc în sobor, între doi e o sfadă,

dânşii se judecă pentru răsplata cu care să fie

răscumpărat un omor. I-asigură unul că dase

plata, o spune-n vileag; celălalt, că nimic nu primise:

de-asta ei vor amândoi ca judeţul s-aleagă ce crede.

Oamenii strigă, fac gură, fiind pentru unul sau altul,

crainicii însă-i opresc şi fac linişte. Judecătorii

şed la judeţul lor sfânt, pe trepte de netedă piatră;

ia fiecare în mână toiagul strigacilor crainici

şi se ridică-n picioare şi judecă după olaltă.

Stau între dânşii talanţii, doi bulgări de aur, răsplata

judelui, care, rostind judecata, mai drept o să fie” (lliada, XVIII, pp. 360. 361).

 

Pravila aceasta străveche are, în 1741, următoarea aplicare zonală:

 

 

„Noi Grigorie Ghica Voevod bojiia milost. gpodar zemli Moldavschii[1]. Dat-am cartea Domniei mele cinstit și credincios boiarului nostru, dumnealui Constandin Roset, vel vornic, şi pe cine va pune dumnealui vornici la târgul Bâr­ladului, (aceia) să fie volnici, cu cartea Domniei mele, a căută şi a cerca gloabe, şugubine, morţi de om, venitul vorniciei (în) ţinutul Tutovei, a Tecuciului, a Putnii, Covurluiul, Fălciului.

 

Şi oriunde ar afla, sau prin târguri, sau prin sate domneşti, boiereşti, călugăreşti, fete, muieri văduve a făta (gravide – n. n.), să aibă a le lua gloabă: de fată mare, 20 de lei, de muieri 12 lei, de la cei ce le vor fi făcut (deci, de la părinții fetelor – n. n.), iar de la femei numai ciobotele (darea pentru călătoria investigatorilor – n. n.), câte 2 ughi (ducați ungurești – n. n.), pe obiceaiu. Însă într-acest chip poruncim să urmeaze, după cum scriem mai jos: pentru preuți, diaconi, ţărcovnicii călugări, feciorii de popă, nămeţii lor, oamenii bisericeşti, de se vor întâmplă vreunii dintr-aceştia să facă pe cineva a făta dinre mirence, fieştecare dintr-aceşti să aibă a-i globi protopopul care a fi, iar vornicii vor lua 2 ughi, ciobotele, de la femee, fiind mireancă; iar de se va întâmpla, dinspre partea femeiască, să fie a făta ori preoteasă sau diaconeasă, sau ţârcovnice, sau fată de popă, sau călugăriţă, fiind făcut de vreun mirean sau neam, ginere de popă fiind mirean, să nu fie (globiți – n. n.) de oamenii bisericeşti, ci să ia gloaba pântecelui oamenii dumnealui vornicului, pentru că bărbatul este obiceiul de dau gloaba pântecelui, iar femeia va certa-o potropopul şi va lua ciubotele, pe obicei; de va fi din oamenii bisericeşti femeia, pentru rudenii, pentru cuscrii, cumetrii, sânge amestecat, de s-a întâmpla a făta, să ia vornicii gloaba pântecelui, iar prptopopul va lua cicbotele, şi să-i certe, şi să-i judece pe pravilă pentru sânge amestecat; iar de se va întâmpla vreo greşeală fără pântece, să nu fie a făta (sex, fără a rămâne gravidă – n. n.), pe aceştia, ce-or fi sânge amestecat, iar protopopul să-i judece cu pravila şi să-i globească.

 

Pentru morţi de om, negăsindu-se ucigaşul, să plătească 12 sate din împrejurime moartea de om, pe obicei, şi ciobote să dea; iar prinzându-se tâlharul ucigaş, să ia ciobotele oamenii lui vel (marele) vornicul, şi pe tâlhar să-l dea pe mâna lui vel armaş.

 

Aşijderea, pentru târgeveţi den Bârlad şi ocolul târgu­lui, de fapte rele, de furtişaguri, de bătăi, de greşeli ce-or fi, cine ar face, ori din moldoveani sau armeni, sau jidovi, cine ar fi pe greşelile ce ar avea, vornicii de Bârlad să-i ju­dece, să-i globească pe fieştecare, după cum îi va fi vina; aşijdere, să aibă a lua şi venitul vornicii din târg din care cu peşte, 2 potronici, 2 ocă de peşte; de bute de vin, de cofă de horilcă, iar câte 2 potronici, 2 ocă de băutură; şi alte veni­turi ce-ar fi, să aibă a lua şi a urma, la toate, pe obiceai; alt nimeni să nu se amestece. / Aceasta poruncim. / 15 Mai let 7249[2] (1741)”[3].

 

 

[1] Transcris după manuscrisul No. 237 de la Academia Română, fol. 404. Îl pun între doc. bis. Catedrala Domnească, pentru că în el îi vorba de atribuţiuni date protopopului, care, în multe rânduri, la Bârlad, a fost dintre preoţi acestei biserici – nota preotului Ioan Antonescu; Nota noastră: reproduc documentul cu corecturile firești, pentru că nu mă interesează ca mărturie lingvistică; cei interesați să meargă la sursa citată – I. D.

[2] În urma unei cărţi domneşti de la Scarlat Grigorie Ghica voevod, din 1758 (7266), Martie 27, s-a luat autorităţii bisericeşti dreptul de a globi pe cei vinovaţi. „Prin aceasta, zice mult regretatul Episcop Melchisedec, s-a făcut bine; căci în puterea acelui drept se vor fi făcut multe abuzuri. La căutarea pricinilor bisericeşti, nu trebue să fie motive materiale, ci numai morale” (Cronica Huşilor, p. 265).

[3] Antonescu, Ioan, Preotul, Documente bârlădene, volumul I, Bârlad 1911, pp. 6, 7

 


Tătăruşii legendarului Alexandru Vasiliu

 

 

 

Tătăruși este unul dintre cele mai vechi și, paradoxal, unul dintre cele mai tinere sate din Moldova. A fost înființat, indirect, de Petru Mușat, care a dăruit Mănăstirii Fratelui (Pobrata) din Poiană sălașele de tătari ale lui Tămârtan de pe Movila Găunoasă sau Tămârtașinți, cum s-a numit, inițial, satul Șoldănești. Noua vatră de sat din poienile pădurii care se întindea între pâraiele Turbata și Turbățica s-a numit, inițial, Tatarei, și a rămas locuită doar de robii tătari cel puțin până în 1774, când recensământul rusesc înregistra, la Tătăruși, doar 4 birnici.

 

Strămoșii actualilor locuitori, toți „oameni străini”, numiți liuzi, au venit pe moșia mănăstirii Probota, căreia îi plăteau câte 16,5 lei, în 1803, dar numai o parte dintre acei 192 străini au rămas definitiv în sat, fiind înlocuiți și sporiți numeric, în timp, de alții, astfel încât reforma agrară a lui Cuza afla în sat 340 de familii. Proveniența acestor străini pare să fi fost ardeleană şi bucovineană, judecând după nume, după felul de a vorbi şi după cântece.

 

Şi totuşi, Tătăruşi avea să devină o legendă, celebră chiar şi în spaţiul cultural european, datorită învăţătorului Alexandru Vasiliu, „unul din cei mai buni învăţători ai judeţului Suceava, rămas sim­plu după vorbă, după port, cam în felul lui Creangă, a căruia rudă şi este”[1], care avea să se afirme drept unul „din cei mai mari folclorişti ai noştri”[2], încă de la prima „Colecţie importantă de poezie populară de genuri diverse, provenind din satul Tătăruşi (jud. Suceava), în Moldova nordică; notiţe interesante despre condiţiile folclorice şi despre graiul acestui sat, glosar şi melodii”[3].

 

Conform mărturiilor istorice, aflate şi adunate fără eforturi monografice deosebite, povestea satului Tătăruşi conţine următoarele repere:

 

*

 

1398, iulie 2: Ispisocul sârbesc al lui Ştefan Voievod, „cuprinzător că a dăruit două sate pe pârâul Pobratei, însă unul Bodino şi altul mai sus de acela, sfintei cu hramul Sfântului Nicolae, care mănăstire este în Poiană, între Şomuz şi pârâul Pobratei”[4]. În înscrisurile mai târzii, de întăritură, se scrie: „Am dat acestei adevărate mănăstiri a noastre din Poiană, care este între Şomuz şi pârâul Pobratei, două sate, anume Budinţi, iar al doilea, mai sus de acesta, Tatarei[5], adică moşia Turbata, unde, de fapt, au fost aduşi tătarii lui Petru Şoldan de la Tămârtaşinţi (Şoldăneşti) şi dăruiţi mănăstirii.

 

 

1404, iulie 20: Suret de la Alexandru cel Bun pentru „două sate pe pârâul Pobratii, sfintei mănăstiri cu hramul Sfântul ierarh Nicolae, care este în Poiană, între Şomuz şi între pârâul Pobratei, un sat anume Bodinţii şi altul din sus de acela (identificat de autori cu „moşia Turbata”)”[6].

 

 

1453, iunie 20: Alexandru Voievod întăreşte logofătului Mihail şi „satele lui drepte, pe care le-a cumpărat, pe banii săi drepţi, de la pan Oană Pîşco şi de la soţia lui, sora lui Raicu, anume: unde este curtea de jos a lui Neagoe, care este pe Siret, şi alt sat, mai sus de curte, anume Părtănoşi, şi alte sate, pe cealaltă parte a Siretului, anume: Pobrate, şi Berindeşti, şi Valea Seacă, şi Heci”[7].

 

 

1514: „O fiică cunoscută a lui Şandrea şi a Mariei se numea Neacşa (într-un uric de la Bogdan Voievod, din 7022, adică 1514). Domnul arată că dă mănăstirii Pobratii „un sat anume Heaciul, pe care au fost dat acel sat vara Domniei sale, Neacşa, fata Mariei, sora tatălui Domniei sale, Ştefan Vodă, la moartea sa, din al său uric şi cumpărătoare, ce le-au fost cumpărat tatăl Domniei sale, răposatul Ştefan Vodă”[8].

 

 

1774, iunie 28: Ţinutul Suceava: Tătăruși / Ocolul de Jos / Tătăruși: Toată suma caselor: 4. Rămân birnici 4”[9]. Conform aceluiaşi recensământ, Heciu avea „42 ţigani ai Pobratii”, Tătăruşi „4 birnici”, cu tot atâtea case[10].

 

 

1803: În „Condica liuzilor pe 1803”, adică „a oamenilor aduşi de peste hotar de către proprietarii de moşii, atât boieri, cât şi mănăstiri, care se foloseau de munca lor pe un timp oarecare. Visteria nu putea percepe nici o dare de la toţi aceşti liuzi sau oameni străini[11]. În Ocolul Siretul de jos, „Tătăruşii a mănăstir. Probota asemine” este trecută cu 192 oameni străini (lizuzi), care de regulă plecau, toamna, deşi e posibil ca unii dintre ei, bucovinenii şi ardelenii, să se fi stabilit definitiv la Tătăruşi.

 

 

1865: „Costache Fotino, proprietarul moşiei Tătăruşi, nu departe de Folticeni”[12].

 

 

1878: „Soldații mai jos notați dezertând, sunt rugate toate autoritățile din țară a lua măsuri pentru a lor prindere și inaintare la corpurile respective:

Regimentul 4 de artilerie: / Neamțu Gheorghe, din comuna Tătăruși, plasa Moldova, districtul Suceava. / Surduaic Tanase, din comuna Tătăruși, plasa Moldova, districtul Suceava”[13].

 

 

1890: „Prin deciziunea Dlui ministru de finanțe, cu No. 19.372 din 8 Octombrie 1890, s-au numit ca debitanți de tutunuri, timbre, chibrituri și cărți de joc următoarele persoane: Nicu Costache Ion, în comuna Tătăruși, plasa Moldova-Șomuz, județul Suceava”[14].

 

 

1894: Tătăruși, comună rurală situată în partea vestică a plăşei Siretul de sus şi la 30 km de Folticeni. Se mărginește, la E, cu comuna Lespezi, la V cu comuna Uidești, la S cu comunele Paşcani şi Cristești, şi la N cu comuna Dolhasca. Formată din satele Tătăruşi şi Uda, cu reşedinţa în satul de la care şi-a luat numele.

Populată cu 640 capi de fa­milie, ce numără 2.308 suflete sau 1.193 bărbaţi şi 1.115 femei (37 israiliţi). Contribuabili sunt 641. Are 2 biserici, cu un preot şi 4 cântăreţi, şi o şcoală rurală mixtă. Sunt în comună 4 ro­tari, 2 olari, 5 fierari, 2 lăutari.

 

Budgetul comunei, pe 1892-1893, are la venit 4.387 lei şi la cheltueli 4.358,40 lei; iar al drumurilor 2.190 lei venit şi 1.899,01 lei cheltueli. În toată comuna sunt 71 cai, 397 boi, 607 vaci, 1.523 oi, 6 capre şi 447 porci. Altitudinea comunei, de la nivelul mării, variază între 330-360 m. E udată de pârâuaşele: Matioaea, Leordişul, Poşta, Satului, Raci­lor şi Oiţei.

Moşia, proprietatea statului, fostă a Mănăstirii Probota, are 3.517 fălci, din care 1.900 cultivabile, 1.566 pădure şi 51 netrebnic. Statul are 1.714 hectare pădure. Anul acesta s-au cultivat 64 hectare grâu, 934 hectare porumb, 205 hectare orz, 411 hectare ovăz şi 2 hectare hrişcă. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 11 fruntaşi, 129 pălmaşi şi 240 codaşi, stăpânind 1.177 fălci şi 40 prăjini.

 

Pe teritorul comunei existau, altă dată, satele Iorcani, Nănăşeni, Turbata, pe locurile nu­mite astfel, unde şi acum se văd urmele livezilor de pomi roditori. Au mai fost sate la Fântâna lui Ovăz, la Vişini şi la Temelie, unde şi acum se cu­nosc urmele temeliei unei biserici.

Prin hrisovul din 1472, August 19, Ştefan Cel Mare acordă (întăritură – n. n.) Mănăstirii de la Poeană (Probota) pentru trei sate din judeţul Suceava: Bodești, Tătarii şi Iorcanii, (cu – n. n.) prerogativele următoare: 1) Scuteală de orice gloabă domnească, afară numai acea cuvenită pentru răpire de fete; 2) Su­punerea absolută la jurisdicţiunea egumenească, fără nici un amestec din partea juzilor domnești. (Arhiv. Istorică, de B. P. Hăşdeu, Tom. I, p. 124.).

 

 

Tătăruși, sat, pe moşia şi în comuna cu acelaşi nume. Tăbărât pe ondulaţiunile formate de pâraiele Călugărei, Satului şi Poştei, poartă numirea de Tătăruşii Mari partea de-a dreapta pârâului Satului, iar celei de-a stânga acestui pârâu, i se zice Tătăruşi Mici şi Pietrosu.

Numără 619 case, în care trăesc tot aţâţi capi de familie sau 2.230 suflete, din care 1.149 bărbaţi şi 1.081 femei (35 evrei), fiind 619 contribuabili. Vatra satului ocupă aproape 48 fălci; iar locuitorii sunt bunişori gospodari. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 11 fruntaşi, 129 pălmaşi şi 240 codaşi, stăpânind 1.177,5 fălci. Are o biserică, în Tătăruşii Mari, cu patronul Sf. Nicolae, zidită în 1842, şi alta în Tătăruşii Mici, cu patronul Sf. Vasile, zidită în 1827; ambele fiind servite de un preot şi 4 cân­tăreţi şi fiecare împroprietărită cu câte 17,5 fălci.

 

O şcoa1ă rurală mixtă, cu un învăţător plătit de stat, înfiin­ţată în 1865, frecventată de 65 şcolari, din 214 copii cu etate de şcolă, aflători în comună. Şcoala e împroprietărită cu 6,5 fălci.

Satul se mai numea, în ve­chime şi Tătarii (fiind întemeiat cu sălașele de tătari de la Șoldănești, s-au numit, pe atunci, Tămârtașinți – n. n.). Toader a lui Vasile, în vrâstă de 103 ani, mi-a povestit următorele despre satul său natal.

 

 

„Sunt poate 56 veacuri de om de când în Tătăruşi trăiau tătari. Cei dintâi moldoveni au venit de peste munţi şi i-au alungat pe tătari (fabulație infirmată de mărturiile istorice – n. n), nerămânând decât o femeie, care se căsă­tori cu un rus; iar fiilor lor li s-a zis că sunt neam de tătari şi ruşi. Mai târziu, sămînţa acestora s-a pierdut, amestecându-se cu moldovenii, dar numele satului a rămas Tătăruşi”.

Tot dânsul mai spune că, în tim pul zaverei, au stat turcii în sat doi ani şi că moşia şi avu­tul omenilor erau pe mâna lor în acest timp. În 1803, „Tătăruşii Mănăstirii Probota numărau 192 liuzi, plătind 3.184 lei bir anual (mănăstirii – n. n.) şi având loc îndestul” (Uricar, VII, p. 127[15])”[16].

 

 

Uda, sat pe moşia şi în comuna Tătăruşi. Aşezat pe ţărmurile pâraielor Matioaea şi Leodiş, numără 21 case, în care trăiesc tot atâţia capi de samilie sau 78 de suflete, din care 44 bărbaţi şi 34 femei, fiind 21 contribuabili. Vatra satului ocupă 13 fălci. Aşezările locuitorilor sunt de mijloc. Împroprietăriţi, în 1879, sunt 21 însurăţei, stăpânind 112 fălci. Şcoala şi biserica din Tătăruşi servesc şi acestui sat. Drumurile sunt: la Tătăruşi (1.500 m) şi la Cristeşti (9.544 m)”[17].

 

 

1899: „Se aduce la cunoştinţa celor interesaţi că, în ziua de 9 Decembre 1899 şi următoarele, orele 10 dimineaţa, se va ţine licitaţiune publică, conform art. 6, 24 şi următoarele din legea înstrăinării bunurilor Statului şi răscumpărării embaticurilor, în localul prefecturii județului Suceava, pentru vinderea bunurilor mici arătate mai jos: Locul de pe moşia Tătăruşi, pe plan lit. b2, în întindere suprafaţa totală ca de 4.950 mp, situat în comuna Tătăruş; plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locul de casă al locuitorului Gheorghe Avram, la est, cu al lui Iordache al Butulasei, la sud şi vest, cu strada; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 20. Concurenţa începe de la suma de lei 198. / Locul cu o casă de bârne cu 2 odăi, sală, cu pivniţă dedesubt, de pe moşia Tătăruşi, pe plan lit. b3, în întindere suprafaţa totală ca de 726 mp, situat în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu loc de casă al locuitorului Gheorghe a Năzari şi Simion a Năzari, la est şi vest, cu strada, şi la sud, cu şoseaua; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 30. Concurenţa începe de la suma de lei 279. / Locul ariei de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b4, în întindere suprafaţa totală ca de 7.563 mp, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu locul locuitorului Vasile Băbălcu, la est, cu Vasile Băbălcu şi Maftei Prisacariu, la sud, cu Vasile Prisacariu, şi la vest, cu drumul; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 35. Concurenţa începe de la suma de lei 302, bani 52. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b5, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi est, cu loturile din Câmp, la sud, cu Pârâul Mare, şi la vest, cu loturile din Câmp; arendat cu sus zisa moşie, pe perioclul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b6, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, est şi vest, cu loturile de Câmp, şi la sud, cu Pârâul Mare; arendat cu sus zisa moșie, periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, în stare proastă, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b7, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord şi est, cu loturile din Câmp; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurența începe de la suma de lei 4.050. / Locul cu moară cu o piatră, de pe moşia Tătăruş, pe plan lit. b8, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruş, plasa Moldova-Şomuz, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord-est, cu loturile din Câmp, şi, la sud şi vest, cu Pârâul Mare; arendat cu sus zisa moşie, pe periodul 1900-1905; garanţia: lei 405. Concurenţa începe de la suma de lei 4.050. / Locul de pe moşia Dolhasca, pe plan lit. b7, în întindere suprafaţa totală ca de 8.053 mp, în care intră şi drumul de 6 metri lăţime, exclus din vânzare, situat în comuna Dolhasca, plasa Siret, fost pendinte de mănăstirea Probota; învecinându-se, la nord, cu lotul mare No. 25, la sud, cu porţiunea pe plan lit. b6 (prin deschizătura drumului, la punctul 1), la est, cu parte din locul sergentului Ştefan Grigoriu, la vest, cu apa Siretului; arendat, pe anu11899-1 900; garanţia: lei 10. Concurenţa începe de la suma de lei 80, bani 53 // No. 83.042 bis – 1899, octombrie 22”[18].

 

 

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Tătăruşi: „400. Locurile de arătură, şi anume: poienile numite Marginile Palancei, ea de 2 hectare, 864 mp; la poiana Turbăţicăi, ca 12 hectare, 8.880 mp; Babei, ca 6 hectare, 7.725 mp; Marginile Căprienei, ca 5 hectare, 120 mp; Bâtca, ca 18 hectare, 6.160 mp; Rujii, ca 11 hectare, 4.560 mp; Marginile Ţigulei, ca 8 hectare, 1.624 mp, şi Lanul Bodeşti, care ţine de moşia Statului Heciu, ca 30 hectare, 7.900 mp; dimpreună cu locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Palancei, ca 2 hectare, 1.480 mp; sub Pripor, ca 1 hectar, 2.530 mp; Balta Rugei, ca 1 hectar, 7.900 mp; a lui Gh. Neamţu, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ştefan a Porcului, ca 8.055 mp; Grigore Vasile, ca 1 hectar, 2.530 mp; Albinelor, ca 8.960 mp; Grigore Bogheanu, ca 5.370 mp; Gh. Macovei, ca 6.800 mp; Nicolai a Pristavului, ca 4 hectare, 2.960 mp; Grigore Bogheanu No. 2, ca 7.160 mp; Nicolae Filip, ca 8.055 mp; Gheorghe Gorgan, ca 1 hectar, 2.530 mp; Gheorghe Gordun, ca 1 hectar, 740 mp; Th. Sandu, ca 5.370 mp; a Surdoaiei, ca 1 hectar, 8.795 mp; Anton Pintilie, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ion a Fârtului, ca 1 hectar, 740 mp; Iordache Pintilie, ca 8.950 mp; Gheorghe a Floarei, ca 8.055 mp; Theodor Negrea, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor Vasile, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor din Poiană, ca 3 hectare, 430 mp; a lui Pavel, ca 1 hectar, 1.635 mp; Theodor Lazăr, ca 1 hectar, 7.900 mp; Nicolae Neamţu, ca 1 hectar, 1.635 mp; Petrea Burtilă, ca 1 hectar, 2.590 mp; Theodor Burtilă, ca 1 hectar, 124 mp; a Ungureanului, ca 1 hectar, 5.215 mp; Constantin Ionică, ca 2 hectare, 6.850 mp; Preotului Gheorghe, ca 7.160 mp; Ion a Aniţei, ca 3.580 mp; Poiana Oşlobanului, ca 3.580 mp; Socilor, ca de 5.370 mp; Vasile Pintilie, ca de 5.370 mp; Batileşti, ca de 1 hectar, 1.635 mp; a lui Mihaiu, ca de 1 hectar, 2.530 mp; a lui Niculăiţă, ca de 1 hectar, 740 mp; Nichifor, ca de 7.160 mp; Cocostârcului, ca de 8.950 mp; Albului, ca de 1 hectar, 8.795 mp; a lui Gâtlan, ca de 8.950 mp; a lui Grigore Iosub, ca de 6.265 mp; a lui Theodor a Lăzăroaei, ca de 5.340 mp; a Nuţului, ca de 6.265 mp; a lui Petrea Ionoaia, ca de 8.950 mp; a Preotului Costache şi o margine a Preotului Ion, ca de 1 hectar, 6.100 mp; a lui Careja, ca de 2 hectare, 1.480 mp; Groapa Rusului, ca de 4 hectare, 1.170 mp; în total ca de 161 hectare, 6.390 mp, situate în perimetrul de pădure a Statului Tătăruşi; garanţia provizorie lei 1.430”[19].

 

 

1903, iunie 19: Regele decreta „vânzarea de veci a bunurilor mici din judeţul Suceava, adjudecate la licitaţiunea ţinută în ziua de 16 Decembre 1902, în localul acelei prefecturi, şi anume:

 

1). Grădina Vătafului, de pe moşia Tătăruşi, pe plan lit. b2, în întindere suprafaţa totală ca de 5.700 m. p., situată în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuzu, fost pendinte de monastirea Probota, asupra dlui Nicolae T. Sandu, din comuna Tătăruşi, cu lei 1.800.

2). Locul de cârciumă, cu o casă de bârne, cu trei odăi, sală şi pivniţă, pe plan lit. b3, de pe moşia Tătăruţi, în intindere suprafata totală ca de 1.050 m. p., situat în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuzu, fost pendinte de monastirea Probota, asupra dlui I. Ştefănescu, din comuna Tătăruşi, cu lei 2.800.

3). Locul ariei, de pe moşia Tătăruţi, pe plan lit. b4, în întindere suprafaţa totală ca de 9.360 m. p., situat în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuzu, fost pendinte de monastirea Probota, asupra dlui I. C. Buduşanu, din comuna Tătăruşi, cu lei 1.400.

4). Locul morii, numit „la Rivnic”, cu o moară cu o piatră, în stare rea, de pe moşia Tătăruşi, pe plan, lit. b5, în întindere suprafaţa totală ca de 5 hectare, situat în comuna Tătăruşi, plasa Moldova-Şomuzu, fost pendinte de monastirea Probota, asupra dlui Grigore V. Sava, din comuna Tătăruşi, cu lei 8.050”[20].

 

 

1905, martie 17: Preşedintele tribunalului judeţului Neamţ cita, printre alţii, pe „Ion Gh. Neamţu, domiciliat în comuna Tătăruşi, plasa Dolheşti, judeţul Suceava; / Toader Gh. Neamţu, domiciliat în aceeaşi comună; / Ileana Gh. Neamţu, domiciliată în cătunul Uda…; / Ion Chişca… ca tutore al minorilor Vasile şi Iordache Gh. Neamţu, toţi aceştia în calitate de moştenitori ai decedatului Gh. Neamţu, pentru vecinătatea cu lotul No. 30, de pe moşia Statului Tătăruşi, pe care a fost împroprietărit, ca însurăţel, sus zisul defunct”.

Mai erau citaţi, în aceeaşi cauză, „Anton Gheorghe al lui Grigore, domiciliat in comuna Tătăruşi, plasa Dolheşti, judeţul Suceava, pentru vecinătatea cu lotul său No. 28, de pe moşia Statului Tătăruşi, pe care este împroprietărit ca însurăţel; / Toader Damian… pentru vecinătatea cu lotul său No. 27, de pe moşia Statului Tătăruşi, pe care este împroprietărit ca însurăţel; / Toader Dumitru Sănduleasa; / Nastasia Dumitru Sănduleasa; / Marin Dumitru Sănduleasa; / Vasile Dumitru Sănduleasa; / Gheorghe Dumitru Sănduleasa, câte-şi cinci… în calitate de moştenitori ai defunctului însurăţel Dumitru Sănduleasa, care fusese împroprietărit pe lotul No. 26, din moşia Statului Tătăruşi, judeţul Suceava; / Grigore Pavel, domiciliat în comuna Tătăruşi… pentru vecinătatea cu lotul No. 25, de pe moşia Statului Tătăruşi, pe care este împroprietărit ca însurăţel; / Obştea locuitorilor din comuna Tătăruşi… pentru vecinătatea cu terenul delimitat, în baza legii din 1864, pe moşia Tătăruşi”[21].

 

 

1910: „Condiţiuni speciale pentru vânzarea unei porţiuni din pădurea Tătăruşi, seria I, de pe proprietatea Tătăruşi, din judeţul Suceava, plasa Lespezi, comuna Tătăruşi”, în suprafaţă de 64 hectare, suprafaţă divizată în 5 parchete, care „se vor exploata în un period de 5 ani, calculat de la 1 septembrie 1910, până la 1 septembrie 1915”. Printre obligaţiile antreprenorului revenea şi aceea de a „furniza anual, pe tot timpul periodului de exploatare, cu a sa cheltuială şi fără a putea cere vreo despăgubire de la Stat, câte 300 metri cubi de pietriş de Siret sau de piatră sfărâmată, pe care va fi dator a o aşterne, pe o grosime de 10 cm, pe şoseaua forestieră Gulia-Tătăruşi”. Alte 60 de hectare, dar din pădurea Tătăruşi-Heciu, partea care se învecinează cu Drăguşeni, era „vândută” pe o perioadă de 6 ani, obligaţia antreprenorului fiind aceea de a „face, cu a sa cheltuială şi fără a putea cere vreo desdăunare de la Stat, 1.250 metri liniari de şanţ, în părţile şi punctele ce i se vor indica de capul de ocol”[22].

 

 

1918, august 17: Sunt menţionaţi „şeful postului de jandarmi din Tătăruşi, Bejenariu, caporalii Maftei Dumitru, Damaschin Dumitru şi Sârbi Ion”[23].

 

 

1926: „Cercul de recrutare Fălticeni / Pierzându-se certificatele mai jos notate, se publică anularea lor:

Cosmeanu Ioan, invalid din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 6.735.

Oniceanu Vasile, invalid din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 750.

Păroşca Vasile, invalid din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 751.

Sandu Vasile, invalid din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 6.069.

Ioana V. Iordache, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 2.882.

Mariuca Gh. Drogmeanu, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 1.924.

Catinca Gh. Costoriu, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 5.978.

Ruxandra Gh. Alecu, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 1.794.

Eftimia C. Aniţa, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 1.751/5.791.

Ruxandra I. Plăcintă, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 4.885.

Marioara C. Gărţan, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 4.890.

Eftimi Mert. Nemţoiu, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 2.903 şi 4.895.

Nastasia N. Turluc, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 1.341.

Pârlog Teodor, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 1.109.

Aniţa Ilie, văduvă din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 2.880/6.716.

Lazăr Toader, părinţi, din comuna Tătăruşi, certificatul cu No. 6.642”[24].

 

 

1937: „Judecătoria rurală Lespezi, jud. Baia: Prin cartea de judecată penală Nr. 407 din 9 Martie 1936, şi în baza art. 60, din codul silvic, N. G. Alex., zis Bârzoi, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Tătăruşi, jud. Baia, a fost condamnat să plătească 50 lei amendă în folosul fond. amen., plus 240 lei; val. mat., şi 12 lei porto-poştal. / Cu aplicaţia art. 54 din codul penal Regele Carol al II-lea. Cu opoziţie şi recurs. Dos. Nr. 2.865/935”.

Acelaşi personaj, „Nec. Grig. Alex., zis Bârzoi”, mai avea o puzderie de amenzi pentru delicte silvice, în dosarele Nr. 2366/935, Nr. 2:871/935, Nr. 2.876/935, Nr. 2.877/935, Nr. 2.924/935, Nr. 2.933/935, Nr. 2.935/935 şi Nr. 2.870/935[25].

 

 

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 9 de gradele inferioare (trupă) morţi pentru Patrie în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24[26]: Cantoriţa Constantin, caporal, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Tătăruşi, jud. Baia, mort la 2 iulie 1941; Bejan Gheorghe, soldat, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Tătăruşi, jud. Baia, mort la 18 iulie 1941”.

 

 

 

Note despre Alexandru Vasiliu:

 

 

Nicolae Iorga menţiona, cu admiraţie, „acel cântec de haiducie anonimă, înaintea marilor haiduci cu nume vestite, cântec pe care-l ştie azi, până în munte, unde l-a cules învăţătorul Vasiliu din Tătăruşi, Moldova toată: acolo tocmai să se fi pierdut el în sărăcie şi înstrăinare?”[27].

 

 

Petru Iroaie vorbea despre „artistica colecţie a unuia din cei mai mari folclorişti ai noştri, Poveşti şi legende[28], culese de moş Alexandru Vasiliu din Tătăruşi, Baia”[29].

 

 

Povestioara „Nouraş şi Doamna Ileana”, cu menţiunea sursei („Nourel şi Calapod Paharnicul”[30], după balada culeasă de dl Alex Vasiliu, de la Mihai Buchilă, moşneag de 60 ani, din satul Tătăruşi, ţinutul Suceava”), dar şi balada în sine.

 

 

„Dl I. Bianu aminteşte că Academia a publicat o culegere de tot avutul poetic al unui sat, anume culegerea făcută de învăţătorul Al. Vasiliu din satul Tătăruşi din judeţul Suceava. Acel sat este depărtat de oraşe şi ferit de căile mari de comunicare, şi din această cauză în poeziile culese de Vasiliu nu se simte aproape deloc influenţa contemporană a oraşelor”[31].

 

 

„Învăţătorul Alexandru Vasiliu culege, din satul său natal, Tătăruşi, repertoriul de poveşti, pe îndelete, în intimitate cu bătrânii povestitori. Volumul „Povestiri şi legende” (1927) cuprinde 23 basme şi 8 legende, culese începând din 1897 şi povestite în manieră populară”[32].

 

 

În „Şezătoarea”, vol. IX, Fălticeni 1905, „Al. Vasiliu” publica povestea „Finul lui Dumnezeu” (pp. 17-24), snoava „Briciul lui Vodă” (pp. 26, 27), cântecul „Dragul mamei Constantin” (pp. 88-91)

 

 

Cântece, urături şi bocete de-ale poporului adunate de Alexandru Vasiliu, însoţite de 43 arii, notate de dna S. Teodoreanu (Sofia Teodoreanu (născută Gavriil Muzicescu)[33]; 1909, XIX-207-XXXIV pagini. Colecţie importantă de poezie populară de genuri diverse, provenind din satul Tătăruşi (jud. Suceava), în Moldova nordică; notiţe interesante despre condiţiile folclorice şi despre graiul acestui sat, glosar şi melodii”[34].

 

 

Titu Maiorescu: „Culegătorul, născut din părinţi ţărani din Tătăruşi, este unul din cei mai buni învăţători ai judeţului Suceava, rămas sim­plu după vorbă, după port, cam în felul lui Creangă, a căruia rudă şi este. Dânsul s-a îndeletnicit, în curs de mai bine de 10 ani, cu această culegere a folclorului din satul său, care şi-a păstrat un caracter mai arhaic, fiind aşezat mai de o parte, către vârful dealurilor din preajma mănăstirii Probota”[35].

 

 

 

Alexandru Vasiliu, despre cartea sa:

 

„Cele dintâi, cari le-am adunat, sunt de la o vară de-a mea – Ruxanda lui Toader N. Mafteiu… cele mai multe cântece sunt scrise de la istețul moșneag Toader Mihai Buchilă, yis și Toader Cercel (70 ani), din satul Tătăruși”[36]. „Cântece frumoase mi-au mai spus și moșneagul Vasile Băbălău, care a murit prin Aprilie 1902, precum și moșneagul Toader a lui Vasile Ipate, care a murit în Decemvrie 1897, având vârsta de peste 106 ani… În sat la noi au mai fost, după spusele lui T. M. Buchilă și ale lui V. Băbălău, mulți oameni care știau multe și frumoase cântece… Așa se pomenelte moșneagul Grigore Cășuneanu, mort în 1894, în vârstă de 106 ani; apoi Neculai Mafteiu, mort pe la 1877, în vârstă de 67 ani; apoi Petrea Gâtlan”[37].

 

 

„Satul nostru are o frumoasa aşezare, pe două dealuri, prin mijlocul cărora trece „părăul satului” şi-i în apropiere de mănăstirea Probota, de care a şi ţinut moşia noastră până la secularizare.

Despre vechii locuitori ai acestui sat n-am putut afla ştiri hotărâte, de unde-s veniţi; dar despre actualii locuitori am aflat din gura bătrânilor că ei sunt veniţi din Ardeal şi anume din partea de Miază-noapte a acestei ţeri. Mai sunt ei câţiva şi din alte părţi, dar grosul mulţimii este venit din Ardeal.

 

Am apucat moşnegi cari spuneau anume satul de unde au pornit o sumă de familii[38]. Dovadă că ei sunt din Ardeal veniţi ne-o dă şi graiul, şi un cântec, pe care mi l-a spus Toader M. Buchilă şi care se poate vedea la No. 3, pagina 171 din acest volum.

Graiul Tătăruşenilor, în privinţa rostirii unor cuvinte şi, pe une locuri, şi în privinţa intonării, este deosebit de al satelor de prin prejur. Vecinii ne râd, zicându-ne Ungureni”[39].

 

 

[1] Maiorescu, Titu, Raportul dlui T. Maiorescu către Secțiunea literară a Academiei, aprobat la 25 martie 1908, în Cântece, urături și bocete de-ale poporului adunate de Alexandru Vasiliu, București 1909, p. III

[2] Însemnări Sociologice, Anul IV, Nr. 4, 15 octombrie 1940, p. 14

[3] Roques, Mario, Romania / recueil trimestriel  / consacré a l’étude des langues et des littératures romanes, Paris 1913, pp. 150, 151

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 6, pp. 6, 7

[5] Ibidem, p. 9

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 19, pp. 27, 28

[7] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. II, Bucureşti 1976, doc. 33, p. 46

[8] Bogdan, I., Documentele moldoveneşti de la Ştefan cel Mare, Iaşi 1933, p. 14

[9] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 349

[10] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, I, Chişinău 1975, p. 349

[11] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886 p. 241, respectiv 247

[12] Stino, Aurel George, Călătoria Catihetului Grigorescu prin Bucovina, 1865, în Revista Bucovinei, Anul III, Nr. 7, Iulie 1944, Cernăuţi-Timişoara, pp. 260-263

[13] Monitorul Oficial, nr. 240, 28 octombrie / 6 noiembrie 1878, p. 5961

[14] Monitorul Oficial, nr. 165, 23 octombrie 1890, p. 3868

[15] În realitate, p. 247

[16] Ionescu, Serafim, Dicționar Geografic al județului Suceava, București 1894, pp. 355, 356

[17] Ionescu, Serafim, Dicționar Geografic al județului Suceava, București 1894, p. 365

[18] Monitorul Oficial, Nr. 183, 15/27 noiembrie 1899, pp. 6354-6357

[19] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[20] Monitorul Oficial, Nr. 084, 12 iulie 1903, p. 3026

[21] Monitorul Oficial, Nr. 098, 2 august 1905, p. 3668

[22] Monitorul Oficial, Nr. 112, 21 august 1910, pp. 4716, 4717

[23] Codreanu, Ion Zelea, Pentru Neam / Cu Arma Cuvântului, Iaşi 1919, p. 63

[24] Monitorul Oficial, Nr. 268, 30 noiembrie 1926, p. 18570

[25] Monitorul Oficial, Nr. 193, 5 mai 1937, pp. 4929, 4930

[26] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[27] Iorga, Nicolae, Pagini despre Basarabia de astăzi, Bucureşti 1912, p. 104

[28] Colecţia „Din viaţa poporului român”, Academia Română, 1928, p. 153

[29] Însemnări Sociologice, Anul IV, Nr. 4, 15 octombrie 1940, p. 14

[30] Teodorescu-Kirileanu, S., Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt, Focşani 1903, pp. 138-143

[31] Tudor Pamfile, Cântece de ţară, Bucureşti 1913, prefaţa cu trimitere la şedinţa Academiei din 19 mai 1910,  p. XIII

[32] Bârlea, Ovidiu, Mică enciclopedie a poveştilor româneşti, Bucureşti 1976, p. 109

[33] Ibidem, p. XI

[34] Roques, Mario, Romania / recueil trimestriel  / consacré a l’étude des langues et des littératures romanes, Paris 1913, pp. 150, 151

[35] Maiorescu, Titu, Raportul dlui T. Maiorescu către Secțiunea literară a Academiei, aprobat la 25 martie 1908, în Cântece, urături și bocete de-ale poporului adunate de Alexandru Vasiliu, București 1909, p. III

[36] Cântece, urături și bocete de-ale poporului adunate de Alexandru Vasiliu, București 1909, p. VIII

[37] Ibidem, p. X

[38] Cu mare părere de rău spun că am uitat numele satului. Nu țin bine minte: Igledin ori Nigledin, că-i din Ardeal, că-i din Bucovina. V. Băbălău mi-a spus despre acest sat. Alții mi-au spus de saul Frij din Ardeal. Avem nume de familii Frij, Frijanu, Gabur, Banfia.

[39] Cântece, urături și bocete de-ale poporului adunate de Alexandru Vasiliu, București 1909, p. XIII


Frumoasa, o istorie ca o poveste

 

 

 

Două dintre aşezările foste nemţene, acum băcăuane, Frumoasa şi Balcanii, îşi au temelia în vremuri anterioare Ţării Moldovei, puse de Bâlcu, unul dintre vitejii legendarului Dragoş Viteazul, cel care izbutise să-şi facă o ţărişoară, între Bacău şi Fălticeni, numită Câmpul lui Dragoş.

 

Numele aşezării Balcani, de pe pârâul Bâlca, vine, de altfel, de la Bâlco, satul numindu-se, inițial, Bâlcani (II, doc. 210), chiar şi în uricul obţinut de fiul lui Bâlcu, Petru Bâlco; numele satului Frumoasa, de pe pârăul Frumoasa Mare, proprietate a aceluiași Petru (fiul lui) Bâlco, a fost, inițial, Flocești – degenerescență de la Flacești (II. Doc. 188). Toate aceste sate, din Câmpul lui Dragoș, adică din formațiunea prestatală a lui Dragoș Viteazu, care cuprindea ținutul dintre părțile Bacăului și cel al Fălticenilor, unde se învecina cu Câmpul Perilor, deci cu o altă formațiune prestatală, prezintă și o genealogie de protopărinți, Dragoș Viteazul – Sima (Drăgușanul) – Danco, mai mult decât interesantă.

 

În doar câteva ceasuri, răspunzând indirect rugăminţii domnului Nicuşor Beţa, din Frumoasa, am izbutit să scot la iveală câteva mărturii, în care istoria pare să fi fost o adevărată poveste. Iată-le:

 

*

 

1424 (6932), octombrie 9, Suceava: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că acestor adevărate slugi ale noastre, Toader şi Lie, le-am dat un loc la Tazlău, la obârşia Frumoasei, unde iese din pădure, mai sus de Meteşti, ca să-şi pună şi să-şi aşeze mănăstire, să le fie uric şi ctitorie neclintită lor şi copiilor lor şi întregului lor neam, în veci.

 

Iar hotarul acelui loc să fie pe vechiul hotar şi pe unde le-a hotărât pan Giurgiu globnic. Iar la aceasta este credinţa domniei mele şi credinţa iubitului fiu al domniei mele, Iliaş voievod, şi credinţa tuturor boierilor noştri. A scris Neagoe gramatic, la Suceava, în anul 6932 (1424) octombrie 9”[1].

 

*

 

1472 (6980) octombrie 8: „Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei. Iată această adevărată şi credincioasă slugă a noastră, Petru, fiul lui Bâlco, ne-a slujit nouă drept şi credincios. De aceea, noi, văzând slujba lui dreaptă şi credincioasă către noi, i-am dat şi i-am întărit ocina lui dreaptă, un sat, anume Floceştii, pe Tazlăul Mare, pentru că el a şi mărturisit înaintea noastră şi înaintea tuturor boie­rilor noştri, mari şi mici, şi cu toţi megieşii săi, că privilegiile pe care le-a avut pe acel sat, pe Floceşti, pe Tazlăul Mare, de la bunicul nostru, de la Alexandru voievod, şi de la unchii noştri, de la Iliaş voievod şi de la Ştefan voievod, aceste privilegii ale lui, pe care le-a avut, toate i-au ars în casa lui Rusul din Floceşti, atunci când a ars şi privilegiul unchiului nostru, pan Vlaicul.

 

Deci, noi, văzînd mărturia lui bună şi dreaptă, de asemenea şi noi i-am dat şi i-am întărit ocina lui dreaptă, acel sat mai înainte spus, Floceştii. Şi niciodată să nu dobândească nimeni acel sat, Floceştii, cu nici un pri­vilegiu, în oricare zile şi ceasuri, nici înaintea noastră, nici înaintea altora, cine va fi domn al ţării noastre, Moldova. Toate acestea mai sus scrise să-i fie de la noi uric, cu tot venitul, lui şi copiilor lui, şi nepoţilor, şi strănepoţilor lui şi întregului său neam, cu toate8 hotarele sale vechi, pe unde au folosit din veacul veacului. Aceasta scriem”[2].

 

*

 

1481 (6989) februarie 1, Suceava: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Ştefan voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici, sluga noastră, Danco, fiul lui Sima, nepotul lui Dragoş viteazul, şi cu nepoţii lui de soră, anume: Giurgea, şi Anuşca, şi Vasutca, şi Mărie şi Neagşa, de bunăvoia lor şi nesiliţi de nimeni, nici asupriţi, şi au vândut dreapta lor ocină, din uricul lor drept şi propriu, un sat la Cobâle, anume Selivestrii, amândouă cuturile; şi au vândut acest sat însumi domniei mele, în preţ de 200 de zloţi tătăreşti. Şi sculându-se domnia mea, am şi plătit toţi aceşti bani mai sus-scrişi, totul cu bani gata, în mâinile slugii noastre Danco, fiul lui Sima, nepotul lui Dragoş viteazul, şi în mâinile nepoţilor săi de soră: Giurgea, şi Anuşca, şi Vasutca, şi Măria şi Neagşa, înaintea tuturor boierilor noştri moldoveni, mari şi mici.

 

Iar după aceasta, iarăşi a venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boie­rilor noştri moldoveni, mari şi mici, Mărina Lolca, fiica lui Ioaniş Borilescul, de bunăvoia sa şi nesilită de nimeni, nici asuprită, şi a schimbat cu domnia mea ocina ei dreaptă, din uricul ei drept şi propriu, două sate, anume Borileştii şi Drăgoteştii, din Câmpul lui Dragoş, pe Nechid. Şi a dat Mărina Lolca aceste două sate, Borileştii şi Drăgoteştii, însumi domniei mele.

 

Şi iarăşi, în acelaşi ceas, m-am sculat domnia mea, de bunăvoia noastră, şi am dat aceste două sate, Borileştii şi Drăgoteştii, sfintei noastre mănăstiri de la Tazlău.

 

Iar domnia mea am dat Marinei Lolca, pentru aceste două sate ale ei, Borileştii şi Drăgoteştii, satul mai sus-scris, Selivestrii, la Cobâle, amândouă cuturile, şi încă am adăugat domnia mea Marinii Lolca, la acest sat, Selivestri, 240 de zloţi tătăreşti, totul bani gata, înaintea tuturor boierilor noştri moldo­veni, mari şi mici, pentru aceea ca să-i fie acest sat Selevestrii, amândouă cuturile, Mărinii Lolca, de la noi, uric şi cu tot venitul, ei şi fraţilor ei, şi nepo­ţilor ei, şi strănepoţilor ei, şi răstrănepoţilor ei şi întregului ei neam, cine i se va alege cel mai apropiat, neclintit niciodată, în veci”[3].

 

*

 

1481 (6989) martie 12: „Pe Urseşti, în Câmpii lui Dragoş, a Tazlăului. / Velet 6989 (1481) martie 12. / Un uric tij de la Ştefan vodă, întăritură mănăstirii Tazlăului pe satul Ursăştii cu toate împregiururile, la Dragoşe Câmpul, ce l-au cumpărat măriia sa, drept 200 arginţi tătărăşti, de la Ana Nimăiasă şi Ivan, şi, dându-l miluire la mănăstirea Tazlăul, i-au întărit cu uricul acesta”[4].

 

*

 

1491 (6999) octombrie 15, Suceava: „Şi încă am dat şi am întărit acelei sfinte mănăstiri a noastre de la Tazlău şi braniştea care este în jurul mănăstirii, începând de la obârşia Nichidului, de la poiana ce se cheamă Poiana Pintenului şi în jos, pe Nichid, până la glod, şi de la glod drept la deal, la vârful dealului de la Racila, şi, pe deal, în jos, până la bouri, unde au fost lozniţele, iar de aici iarăşi pe acelaşi deal, în jos până la Runcul lui Bozie, iar de aici, drept peste pârâul Tazlăului şi la gura Frumoasei Mari şi pe Frumoasa Mare, în sus, până la Runc, care este la obârşia Frumoasei Mari, de aici drept la vârful dealului, care se cheamă Sihla Geamirei, de aici, în sus, pe deal, până la răchitiş, iar de la răchitiş, de asemenea, în sus, pe acelaşi deal, până la obârşia Lichidului, la poiana ce se cheamă Poiana Pintenului, de unde au început întâi. Acesta este tot hotarul acelei branişti mai sus scrise.

 

Iar la aceasta este credinţa domniei noastre, a mai sus scrisului, noi, Ştefan voievod, şi credinţa preaiubiţilor fii ai domniei mele, Alexandru şi Bogdan-Vlad, şi credinţa boierilor noştri. Aceasta scriem. / Suceava, în anul 6999 (1491) octombrie 15”[5].

 

*

 

1634 (7143) noiembrie 7: „Iată au venit, înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri, a mari şi mici, sluga noastră Tofan Sechel, ce au fost căminar, şi s-a pârât de faţă înaintea noastră cu Ionaşcu Văleşte, feciorul Micului, pentru a treia parte de giumătate de sat din Forloeşti şi a treia parte de Ongheni, unde cade Pârâul Sărat în poiana Tazlăului, şi a treia parte din Poiana cu Păcurile, şi a treia parte din păcuri şi a treia parte de dealul Tazlăului, din Poiana Preluncilor şi a treia parte din Poiana Săcăturilor, şi a treia parte din poiana de a chilie şi a treia parte pe vârful Tazlăului, în dealul la Giamăna, şi a treia parte din Frumoasa, unde este poiana Costovei.

 

Dar Ionaşcu Veleşte ne-a spus aşa, cum că sunt a lui drepte ocini şi moşii, iară sluga noastră Tofan Sechel auarătat înaintea noastră scri­sori de cumpărătură şi de întăritură de la Alecsandru vodă şi de întăritură de la bătrânul Ştefan vodă, şi întăritură de la Radul vodă şi ferue (plata taxei de judecată la Divan – n. n.) de la Alecsandru vodă, şi de la Moisi Movila vodă, cum că au cumpărat Dinga hatmanul aceste părţi de moşie, ce scriu mai sus, de la Toader pitărelul şi de la frate-său Gavril, şi de la surorile lor, Drăghina şi Mărica, ficiori Dochii, nepoţi lui Gavril Dinga, iară Ionaşcu Veleşte n-a avut nici o-ntăritură pre aceste părţi de moşie, ci a rămas înaintea noastră şi a tot sfatul nostru şi din toată legea ţării, iar sluga noastră Tofan Sechel, ce a fost căminar, s-a îndreptat înaintea noastră şi ş-au pus şi ferue 12 galbini în visterie domnească.

 

Drept aceia, de acum mai mult ca să nu mai aibă pâră Ionaşcu Vele­şte cu Tofan Sechel pentru aceste, nici să se mai acolisască în veci”[6].

 

*

 

1774, recensământul ordonat de mareşalul de câmp Rumeanţev:

 

 

Ținutul Bacăului: Satul Mănăstirii Tazlăului

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

Satul Mănăstirii Tazlăului

 

 

Toată suma caselor: 49. Scădere rufeturi, însă 49: 2 preoți, 2 femei sărace, 18 țigani, 27 scutelnici.

 

 

Birnici:

 

 

Ion Sâmion

Andreiu Toderiță

Grigori, vrâncean

Ioniță Toderiță

Dumitru Spănag

Dumitru Toderiță

Gavril Țârde

Neculai Morăraș

Gavril Hanul

Ștefan Hanul

Neculaiu Labiș

Toader Sârma

Ion, ciobanul

Pavăl, mocan

Petre, ungurian

Gravril sin (fiu) lui Grăpchinoiu

Lupul Labiș

Toader Merecică

Toader, arman botezat

Vasile Evul

Vasile Sârmă

Andreiu, rusul

Vasile Ciortan

Andreiu Gule

Gheorghi, arman

Costandin Han

Acsănti Ciotârcă

 

 

Rufeturi:

 

 

Popa Neculaiu

Popa Mihaiu

Anița, săracă

Smaranda, săracă

 

 

Țiganii ot tam:

 

 

Năstas

Pavăl

Manolachi

Sandul

Bucur

Vasile

Toader

Eni

Gavrilă

Ani

Gavrilă

Ion

Dumitru

Flore

Dinul

Costandin

Ion

Ion

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 305

 

 

 

Ținutul Bacăului: Bălcanul

15 iunie 1774

Ocolul Tazlăului Mare de Sus

 

 

Bălcanul

 

 

Toată suma caselor: 15. Scădere rufeturi, însă 1: 1 femeie săracă. Rămân birnici 14.

 

 

Birnici:

 

 

Mihăilă Rață din Boțești

Gheorghe Rață din Boțești

Iacob Rață din Boțești

Ion, rusul, de acolo

Ștefan, rusul

Toader, rusul din Boțești

Iftimi, rusul din Boțești

Ion, prisăcariul

Dumitru, prisăcar

Toader Gioncul

Petre sin (fiu) lui

Pinteleiu fiul lui

Dumitru Hanu

Stan de acolo

 

 

Rufeturi:

 

 

Anița, săracă

 

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 305, 306

 

 

*

 

1900: Frumoasa, sat, în jud. Neamț, plasa Bistrița, comuna Tazlăul, situai în dreptul km 45 al șoselei Dobreni-Moinești, pe valea pârâului Tazlăul, satul Balcani, la Sud, și Tazlăul, la Nord. Are o populație de 180 familii…

Frumoasa, moșie, situată pe lângă moșiile Balcani și Tazlăul, jud. Neamț, plasa Bistrița, comuna Tazlăul”[7].

 

*

 

1890: Balcani, moşie, situată la capătul dinspre Sud al comunei Tazlău, al plăşii Bistriţa şi al judeţului, între moşiile monastirii Tazlău şi Frumoasa, formând cu margínele sale dinspre Miază-zi hotarul dinspre jud. Bacău. Înainte de secularizare atârna de Monastirea Tazlaă (închinată sfântului Mormânt), astăzi aparţine statului. Are sat.

 

Balcani, sat, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa, situat 1a 40 km 500 me­tri depărtare de oraşul Piatra, în drumul şoselei judeţene Dobreni- Moineşti (la al 48-km 500 m); cu marginile sale formeză hotarul dinspre judeţul Bacău. Are o populaţie de 235 locui­tori, care se-ndeletnicesc cu agri­cultura și creşterea vitelor. În acest sat se află o biserică, cu un preot și doi dăscăli etc. Înainte de secularizarea averilor mănăstireşti, acest sat, împreuna cu moşia cu acelați numire, aparţi­nea Mănăstirii Tazlău (v. Balcani, moşie).

 

Frumosa, moşie, situată pe lângă moşiile Balcani şi Tazlău, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa. Are sat.

 

Frumoasa, sat, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa, situat în dreptul km 45 al soşelei Dobreni-Moineşti, pe valea pârâului Tazlău, satul Balcani la sud şi Tazlău la Nord. Are o populaţiunc de 180 familii, care se îndeletnicesc cu agricultura.

 

Tazlău, comună rurală, la Sudul plasei Bistriţa. Ete formată din cătunele: Tazlău, Frumosa şi Balcani, cu o populaţiune de 2.871 suflete sau 687 famimii (2.869 au fost prezenţi, 2 absenţi din comună, la facerea recensământului populației), dintre care: 1.465 sunt bărbaţi, 1.406 femei; după starea civilă: 1.566 necăsă­toriţi, 1.286 căsătoriţi, 212 văduvi, 7 divorțaţi; în raport cu instrucţiunea, 164 ştiu carte, 2.707 nu ştiu. Dintre locuitorii împroprietăriţi în 1864, sunt astăzi: 280 care trăiesc şi-şi stăpânesc locurile lor; 184 ca urmaşi; 257 sunt care, deşi însuraţi şi cultivatori dc pă­mânt, n-au nici un soi de pro­prietate şi nici prilejiul de a moş­teni ceva pe urma legiuiţilor lor părinţi.

 

Agricultura se face pe o întindere de 646 hectare, şi anume : 1 hectar grâu; 42 hectare hrişcă; 12 hectare secară; 347 hectare porumb; 2 hectare orz; 215 hectare ovăz: 3 hectare mei, 6 hectare cânepă; 1 hectar in; 6 hectare cartofi; 9 hectare fasole; 2 hectare ma­zăre. Imașul are o întindere de 220 hectare şi nutreşte 2.191 vite.

 

În acesta comună se află: 4 biserici, cu 10 servitori (din care o biserică catolică); venitul fonciar al pâmânturilor bisericeşti e de 1.150 lei anual; o școală.

 

Budgetul e de 6.450 lei, pentru venituri, şi 6.155 lei, pentru cheltuieli; taxa de 10 % asupra sala­riilor funcţionarilor se ridică la suma de 40 lei. Comunicaţia cu satele vecine se face prin şoseaua județeană Dobreni-Moineşti. Fondul drumurilor e de 1.000 lei, la venituri, și 920 lei la cheltuieli; salariul picherului e de 100 lei; salarul factorului poștal e de 500 lei anual. Din numărul total al locuitori­lor, 109 datoresc Creditului Agricol.

 

Tazlău, ape minerale, situate pe moşia statului, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa, pe malul drept al pârâului Tazlău, la polele dealului Măgura-Mică. Înălţimea deasupra nivelului mării a acestor izvoare e de 430 metri. Izvorul principal (fiindcă sunt mai multe) se află la 2 km spre N-V de mănăstirea Tazlău.

 

Cea dintâi analiză calitativă a acestor ape s-a făcut de dl Dr. Bernath, şi aprobată de consiliul medical superior, după stăruinţa dlui M. Adămescu, prefectul jud. Neamț, pe-atunci (şi acuma primar al urbei Piatra); din acea analiză se constată că acele izvoare fac parte din clasa apelor alcaline-sodice-salifere şi bicarbonate; con­ţinutul lor este analog cu al apelor minerale de la Slănic, Ems, Royat, Gleichenberg.

 

A doua analiză s-a făcut de dl P. Poni, care a găsit, în 1.000 grame de apă, clor 6,2827; iod urme; anhidrită sulfurică: 0,0187; anhidrită carbonică, totală: 0,6096; hidrogen sulfurat: 0,0033; anhi­drită silicică: 0,0090; oxid de calciu: 0,1680; oxid de stronţiu: 0,0029; oxid de magneziu: 0,0731; oxid de fier: urme; natriu: 5,0165; litiu: 0,0002; substanţe fixe în stare de sulfaţi, calculate: 13,1230.

 

Aceste substanțe dl Poni le grupează ipotetic în modul următor: Clorura de sodiu: 10,2160; clorura de litium: 0,0012; clo­rură de magneziu: 0,1100: car­bonat de calciu: 0,2794; carbonat de magneziu: 0,0563; carbonat de fier: urme; sulfat de calciu: 0,0280; sulfat de stronţiu: 0,0051; anhidrită silicică: 0,0090 (suma substanţelor fixe: 10,7050; anhi­drită carbonică în bicarbonaţi: 0.1524; anhidrită carbonică liberă 0,3048; hidrogen sulfurat: 0,0033.

 

Calculându-se gazurile în volume, s-a găsit că 1 litru de apă minerală cuprinde: anhidrită carbonică liberă 154 cc, hidrogen sulfurat 2 cc 167). Terenurile aparţin grupei terțiare; izvorul iese dintr-un chist argilos, care formează malul stâng al pârâului, apa se adună într-o escavaţiune, la malul pârâului Tazlău.

 

Proprietăţile fizice şi chimice sunt următoarele: apa este limpede, in­coloră, cu un miros de hidrogen sulfurat şi cu un gust sărat, tem­peratura 14,50 C. Apa degajează puţin gaz compus din anhidrită carbonică, hidrogen sulfurat şi o hidrocarbură. Densitatea, determinată de dl Poni, este egală cu 1,0082, la tem­peratura 170 C. Hârtia de turnesol este înroşită, ceea ce indică o reacțiune acidă.

 

Aceste ape sunt bune contra reumatismului, accidentelor secun­dare și terțiare sifilitice și contra diferitelor eczeme (v. Buletinul Soc. de Med. şi natur. Iaşi, A. II, No. 6, 1888, P. Poni; idem studiul ap. Miner. din judeţ, de Dr. Al. Şaabner Tuduri; idem. Dr. D. Cantemir, Asachi A. III).

 

Tazlău, pârâu, în comuna Tazlău, plasa Bistrița; izvorăște din muntele Goșmanului şi curge printr-o vale foarte frumoasă, până în dreptul satului Tazlău, urmând direcţiunea Vest-Est; de aci, coboară într-o vale cu coastele râpoase şi desco­perite, mergând paralel cu Bistriţa şi Siretul, printre masivul Tazlăului Mare şi al Berzunţului (jud. Bacău), traversând, până la hotar, în două rânduri soşeaua judeţeană Dobreni-Moineşti (în dreptul km 42-46 ramificat). Albia pârâului este bolohănosă, în partea superioară, şi conţine pie­triș, în partea sa inferioară (v. Tazlăul Mare). Afluenţii săi, din judeţul Neamţ, sunt, pe dreapta: pâraiele Şoimului, Puciosului, Cociorvei, Babei, Naclad, (v. l. r.); pe stânga: pâraiele Carpen, Brusturos, Strajei, Peştiosu, Limpegioru, Răcilă, Carpăn, Radului.

 

Tazlău, monastire, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa, situată pe malul pârâului Tazlău, de la care şi-a luat nu­mele, este zidită de Ştefan cel Mare, în al 41 an al domniei sale, iar de la Cristos 1397 (greșeală: 1497 – n. n.), pe locul unde mai înainte exista mănăstirea cu ace­laşi nume, precum se constată dintr-un uric din 1481 al acelui Domn, prin care dă sf. Monastire din Taslău sau Tazlov, două sate din vecinătate: Borileşti şi Dragoteşti (v. Melchisedec: Notiţe isto­rice şi archeologice, adunate de pe la 48 M-ri şi biserici antice din Moldova, pag. 89-92, idem Frunzescu, Dicţionarul topogr. pag 476; idem Gr. Muşceleanu, op. cit., pag. 55-59, acești doi din urmă însă spun că Mănăstirea se află în jud. Bacău, ceea ce este eronat). Această monastire posedă mai multe inscripţii vechi, de la dife­riţii donatori (v. loc. citate).

 

Taslău, sat, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa, situat pe pârâul cu a sa numire, la 30.800 km (greșeală: nu km, ci m – n. n.) depărtare de oraşul Piatra. Are o populaţie de vreo 287 familii, care se ocupă cu agricultura. În acest sat se află 3 biserici, o şcoală, populată de 45 elevi, reşedinţa comunei. Locuitorii se îndeletnicesc cu agricultura și creşterea vitelor.

 

Tazlău, moşie, pendinte de Monastirea Tazlău, în comuna Tazlău, plasa Bistriţa; are un venit din arendă anuală de 160 lei. Este proprietatea statului şi se mai numeşte Încungiurătorea Monastirei Tazlău.

 

Tazlăul-Frumos, pădure, de 14,700 pogoane, în plasa Bistriţa.

 

Tazlăul Mare, ramură de munţi, în grupa Trotușului, se prelungeşte în jud. Bacău, for­mând marginile bazinului Trotuș în acest judeţ (Notă: Valea Tazlăului, în privirea strategică, per­mite a întoarce apărarea din pa­sul Oituzului şi Uzului (jud. Ba­cău), conducând atacul prin pasul Moineştilor şi Teţcani, la Oneşti)”[8].

 

 

 

[1] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. I (1384-1448), București 1975, doc. 59, pp. 85, 86

[2] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. II (1449-1486), București 1976, doc. 188, pp. 280, 281

[3] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. II (1449-1486), București 1976, doc. 233, p. 356

[4] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. II (1449-1486), București 1976, doc. 234, p. 357

[5] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. III (1487-1504), București 1980, doc. 100, p. 200

[6] AȘSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXII (1634), București 1974, doc. 278, p. 312

[7] Lahovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Vol. III, București 1900, p. 425

[8] Gheorghiu, Constantin D., Dicționar Geografic al județului Neamț (la anul 1890), București 1895, pp. 25, 175 și 364-367


Vinderea „bătrânilor satului” românesc

 

 

 

Pentru că nu sunt adeptul genealogiilor, ci al reconstituirii spiţelor – mult mai lesnicioasă în confruntarea cu puţinătatea surselor mărturisitoare româneşti, am să fac recurs la scrierile lui Theodor Codrescu (1 aprilie 1819 – 22 martie 1894), pentru a susţine, dinspre bătrâni cărturari români, ceea ce eu ştiam, făcând mereu distincţie între străbuni (oameni buni şi bătrâni) şi strămoşi (generaţii vechi, de dincolo de moşi), ori de câte ori m-am aventurat pe cărările necunoscute ale trecutului.

 

 

„Spiţa a jucat şi joacă încă mare rol în daraverile de pământ dintre răzeşi; nu­mai ea dezleagă o sumă de încurcături pen­tru moşie. Cu spiţa te sui şi afli înaintaşii familiilor răzeşeşti până ce ajungi la bătrânii satului. Numele de bătrân, ce des îl găsim, are un înţeles special; în documente, bătrân e latinescul veteranus, care a dat neolo­gismul veteran, un om care a luat parte la un războiţi, la o revoluţie; aşa zicem ve­teranii de la 48; veteranii de Ia 1877. La romani, veteranus era soldatul ieşit din armată, dar fiindcă pe atunci se făcea urmata aproa­pe toată viaţa, soldatul eliberat era un om bătrân (senis)) şi poporul român a păstrat înţelesul de al doilea, fiindcă cel dintâi dispăruse odată cu încetarea organizării romane în Dacia.

 

Când a venit vorba de a se hotărnici moşiile răzăşeşti, răzeşii ştiau că în spiţă se înrudesc după cutare sau cutare strămoşi. Vechil proprietari ai satului, dis­păruţi de mult, erau, în ochii tinerilor, nişte bătrâni, răposaţi de veacuri. Dar acei bătrâni posedau şi pământ în sat şi, din partea lor, atrăgeau moştenire urmaşii. Cu vremea, s-a fă­cut o schimbare de înţeles: pentru a se numi, cu un termen mai propriu, porţiunea de pă­mânt pe care o avusese cutare bătrân, arătat de spiţă, s-a numit locul după numele bătrânului. Îl chema pe el bătrânul Fronie, şi pământul lui, în întinderea care-l avusese, s-a numit bătrânul Fronie; şi dar vorba documentală: trag parte de pe cutare bătrân, însemna şi filiaţiunea după spiţă, şi moştenirea la pământ din pământul bătrânului, dat de spiţă. De aici, trecerea la expresiunea generală: „Am vândut un bătrân de pământ” e uşoară, înţelegându-se proprietatea bătrânului din spiţă neîmpărţită la urmaşi, sau toate părţile urmaşilor, care, la un loc, formau întreg bătrânul. Câte nu ne spun cuvintele, în lungul lor trai în limbă, şi cu cât sunt mai vechi, cu atâta ne spun mai multe!”[1].

 

 

[1] Codrescu, Theodor, Uricariul, Volumul XXIII, Iaşi 1895, pp. XXII, XXII


Fişe pentru povestea neamului Hâncu (V)

 

 

 

Apartenenţa la un neam mare se dovedeşte şi prin păstrarea statutului răzeşesc, de-a lungul veacului al XIX-lea şi, indirect, chiar şi în secolul XX, cum este cazul cu „viile lui I. Hâncu”, care se megieşeau, în 1939, cu părţi din moşia Găiceana a comunei Corbasca. Pe măsură ce îmi ies în cale alte informaţii, înţeleg unde mă aşteaptă altele şi mai importante, în „Uricariile” lui Codrescu şi în „Surete şi Izvoade”, de Gh. Ghibănescu. Deocamdată, le consemnez pe cele aflate astăzi.

 

*

 

1803, noiembrie 23: Se judecă la Divan „pricina lui Nicolae Chiosa, Procopie Hâncul, Alisandru Brăilă și alții ai lor răzeși de moșia Negreștii de la ținutul Lăpușnii, cu Enacachi, fiul paharnicului Enachi Păun”[1].

 

*

 

1803, decembrie 20: Anafora „în pricina răzeșilor de moșia Ciuteștii, ținul Iași, anume Gavril Cioric, Vasile Hâncu, și alții ai lor, cu pârâtul pitar Constantin Mârza și fratele său Iordachi, pentru o bucată de loc ce stăpânesc din această moșie Ciutești”[2].

 

*

 

1805, aprilie 23: „pricina jignicerului Vasile Andrieș. Dimitrachi Candiano, Filip Bantăș și alți ai lor răzeși de pe moșia Gălăseștii, ținutul Tecuci, și cu alți răzeși, anume: Hâncu, Zdrobiș, Vasile Zdrobiș și alți ai lor, pentru o parte din bătrânul Vasile Bontăș, din numita moșie”[3].

 

*

 

Dispozitivul procesului verbal din 10 noiembrie 1928, pentru exproprierea „în folosul ambaticarilor sau arendașilor moșiei Găiceana… domiciliați în comuna Corbasca, județul Tecuci”, cuprinde, printre vecinătăți, și viile lui I. Hâncu, la nord[4], de pământurile luate în discuție.

 

 

 

[1] Codrescu, Th., Uricariul, vol. VI, p. 280

[2] Codrescu, Th., Uricariul, vol. VI, p. 260

[3] Codrescu, Th., Uricariul, vol. VI, pp. 205-206

[4] Monitorul Oficial al României, nr. 257, 21 noiembrie 1924, p. 12797

 

 


Pagina 4 din 40« Prima...23456...102030...Ultima »