Strămoşii aflaţi prin fraţii ajunşi boieri | Dragusanul.ro

Strămoşii aflaţi prin fraţii ajunşi boieri

 

Oşteni moldoveni

 

 

Ştiut este[1] că, încă din august-septembrie 1435, odată cu semnarea jurământului lui Ilie Vodă faţă de Polonia, boierii moldoveni boierii moldoveni încep să se numească, după moda occidentală şi cu numele aşezările în care îşi aveau curtea[2], adică în sate care le aparţineau în întregime. În locurile în care nu se ieşise din indiviziune şi în care moşia şi satul aparţineau obştii de răzeşi, deci de oameni din aceeaşi familie (neam, în neam intrând şi cei care se căsătorea cu o fată de răzeş), inclusiv unii boieri, care erau tot răzeşi, prin naştere sau prin căsătorie, se impunea obligativitatea preemţiunii la cumpărare, numită jure vicinitas, admiţând ieşirea/intrarea din/în indiviziune, atunci „când proprietarul lotului îşi va fi manifestat dorinţa de a se lepăda de el, prin vânzare, ceilalţi părtaşi ai obştii au dreptul să intervină, în calitate de primii cumpărători, dreptul de preemţiune la cumpărare – protimisis –, iar în ca­zul, dacă vânzarea s-a produs fără ştirea vreunui părtaş al obştii, acesta are dreptul să-l răscumpere[3]. Deci, orice vânzare se putea face doar către neamul cel mai apropiat, iar dacă un frate cumpăra câteva părtăşii (jirebii) de la ceilalţi fraţi ai lui, uitând să „păzească a treia parte din averea sa pentru moştenitor, după pravilă”[4], copiii acestuia, dacă erau minori la vârsta tranzacţiei, „zapisul de vânzare nu se va scrie, ca să poată răscumpăra copiii, după ce vor veni la vârstă, nu pot să răscumpere”[5].

 

 

Ştiind toate acestea, cei care se ocupă de genealogii ar trebui să citească atent toate mărturiile, uricele, zapisele, ispisoacele etc., deci toate aceste arhive ale trecutului, care deschid noi perspective asupra antecesorilor şi mai vechi ai unei anumite familii, pe care îi legitimează preemţiunea la cumpărare. Şi, ca să fiu mai bine înţeles, am să pornesc de la un exemplu, cel al mărturiei unor răzeşi cu slujbe domneşti, din 15 aprilie 1638, martori la vânzarea unor moşii ale fraţilor Gheorghie, Costea şi Varvara Siminiceanu, din Siminiceni, Roman, sat de lângă Stolniceni Prăjescul, acum în judeţul Iaşi, cu casă în Siminicea Sucevei, unde Gheorghe devenise vornic de gloată, către… „fratele nostru, Lupul Prăjescul clucerului”, zapisul de cumpărare fiind emis de cancelaria Divanului lui Vasile Lupu, la Iaşi, peste câteva zile, în 21 aprilie 1638, iar celelalte achiziţii ale lui Lupul Prăjescu, în megieşia conacului său de la Prăjeşti, s-au făcut imediat după aceea. Iată mărturiile şi zapisele:

 

 

1638, aprilie 15: În faţa marilor boieri a „venit Gheorghie ce-a fost dvornic de Siminiceni, de nime nevoit, nici asuprit, ci de a lui bună voie, de-au vândut a lui dreaptă ocină şi moşie şi a fraţilor săi, a lui Costea şi a Vărvarei, pentru căce cu fraţi săi s-au tocmit să ţie aiurea, unde au moşii denpreună, şi părţile lui, pentru aiaste părţi ce au vândut el din sat din Dănceni („ce este la ţinutul Romanului” – n. n.), den giumătate de sat, ce se înparte în şeasă părţi, doă părţi, fără trii părţi ce-au vândut înainte fraţii lui, Ionaşco şi Gavril şi Nastasiia. Aceia o au vândut dumisale, fratele nostru, Lupului Prăjescul clucerului”[6].

 

 

1638, aprilie 21: În faţa Divanului lui Vasile Vodă a venit „Ştefan, fiul lui Gheorghie, fost vornic din Siminiceani (Suceava – n. n.)… şi a vândut dreapta sa ocină şi dedină şi partea fraţilor săi, Coste şi Vărvara, pentru că s-a tocmit cu fraţii săi să aibă ei a ţine în alte locuri unde au ei ocină împreună, pentru acele părţi pe care le-a vândut Ştefan din jumătatea satului Dănceni, care se împarte în şase părţi, două părţi, fără trei părţi, pe care le-au vândut mai înainte fraţii săi, Ionaşco şi Gavril şi Nastasia”[7].

 

1638, mai 12: Mai mulţi răzeşi, printre care „şi Ştefan, ficiorul Siminiceanului de Siminiceni”, mărturisesc, „cu cest zapis… că au venit înaintea noastră Vărvara, fata lui Gheorghie Siminiceanul, ce-a fost dvornic, şi cu ficiorul său, cu Căzacul” şi „au vândut a lor dreaptă ocină şi moşie den sat de Dănceni, ce-i în ţinutul Romanului, dintr-a patra parte, a treia, cu tot venitul. Aceia o au vândut dumisale Lupului Prăjescul clucerul”[8].

 

 

1638, iunie 20: În baza zapisului anterior, Vasile Lupu emite uricul de întăritură pentru Lupul Prăjescul, ajuns, între timp, mare clucer.

 

Până în 15 aprilie 1638, nu există mărturii directe despre neamul răzeşesc Siminiceanu, care avea moşii „a ţine în alte locuri unde au ei ocină împreună”, aşa că drumul spre antecesori pare a fi pe deplin înfundat. Numai că străbunii Siminicenilor de atunci sunt şi străbunii „fratelui Lupul Prăjescul”, personaj istoric, despre care, conform „Indicelui” lui Gonţa[9], sunt atestaţi, pe linie paternă, până în vremurile legendare ale lui Alexandru cel Bun.

 

Oşteni moldoveni

 

Lupul Prăjescul, fiul lui Nicoară Prăjescul, soţul Saftei, fiica lui Ivaşcu Gheorghe, nepoata lui Simion Stroici, cu moşii în Războieni, Stolniceni, Hălăştieni, Buţcăteni, Şopârleni, Miclăuşeni[10], descindea, prin tatăl său, Nicoară Prăjescul, vistier mare, fiul lui Ion Prăjescul, nepotul lui Toader Prăjescul vistier şi al lui Iliaş Goraeţ, strănepotul lui Stanciul pârcălab, fratele lui Ştefan vornic, cumnatul lui Cărăiman mare ceaşnic[11], din Stanciul pârcălab sau Stărostescu, ginerele lui Laslău globnic, tatăl lui Toader vistier, bunic lui Ion Prăjescul, fiul lui Fedco Stărostescu, nepot lui Mihul Starostici (stăpân în Toporăuţi, atestat în anii 1489 şi, ca antecesor, în 1603), numit şi Mic Albul[12], deci fiul lui Dragomir Albu, fratele lui Giurgiu de la Frătăuţi[13].

 

 

Ulterior, după un Gligore Siminiceanu, diac în Botoşani, îi întâlnim răzeşi la Cătămerăști, în recensământul rusesc din 1774, care menționa 3 familii Siminician, a lui Simion, a lui Andrunachi și a lui Toader, răzeşi aflaţi, împreună cu ceilalţi proprietari de jirebii din sat, în veşnică dispută cu călugării de la Păpăuţi, care, râvnindu-le pământurile mult prea pământeşti, doreau să-i transforme în ţărani (vecini, iobagi), aşa că, odată cu vremurile, urmaşii lor s-au cam risipit, fiecare pe unde şi-a putut afla norocul. Pe atunci, satul Cătămărești se afla în Ținutul Hârlăului, Ocolul Coșulii, ca și Ipoteștii, iar proprietari ai moșiei erau postelnicii Grigoraș și Vasile Pancu[14].

 

 

Din 1774, încoace, mărturiile pot fi aflate în condicile bisericeşti ale Cătămărăştilor, Botoşanilor, Cornilor etc., aflate la Arhivele Statului din Botoşani, respectiv, Suceava. În privinţa antecesorilor, până la Dragomir Albu, fratele lui Giurgiu de la Frătăuţi, trebuie citite toate uricele acestora, nu doar „Indicele” lui Gonţa, pentru că în urice există amănunte interesante pentru urmaşi, dar nesemnificative pentru istorici. Or eu, cu tot respectul şi prietenia pe care le am faţă de profesorul universitar Ion Siminiceanu, ctitor al Sucevei moderne, ambele lăsate moştenire Mihaelei, pe care am întâlnit-o doar de două-trei ori în viaţă, cu prilejul unor manifestări culturale pe care le organizasem, dar pe care o ştiu şi mă ştie prieten pentru totdeauna.

 

 

Oşteni moldoveni

 

 

[1] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39

[2] Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău – citează Iorga din Ghibănescu

[3] Boldur, Alexandru V., Ştefan cel Mare (1457-1504), Madrid 1970, pp. 48, 49

[4] Codrescu, Theodor, Carte de la Mariea Sa Vodă, cătră Ghinaral Maior Enţinberg”, în Uricarul sau Colecţiune de diferite acte care pot servi la Istoria Românilor, Volum XI, Iassi 1889, punctul 5, pp. 266-268

[5] Codrescu, op. cit., punctul 7

[6] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 320, p. 311

[7] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 331, p. 325

[8] Academia Română, Documenta Romaniae Historica. A. Moldova, Vol XXIV, 1637-1638, Bucureşti 1998, doc. 350, p. 345

[9] Gonţa, Alexandru I., Documente privind Istoria României- A. Moldova / Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995

[10] Gonţa, 394

[11] Gonţa, 514

[12] Gonţa 464

[13] Gonţa 447

[14] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 254