Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 50

numai trecut, prezent şi viitor

Apus

*

un vers ursit în cântece ursite

atât am de trăit ca împlinire

şi ca pecete peste-ntreaga fire

a sufletelor tot mai ostenite,

dar e târziu şi fumegă cuvântul

şi aburii desprinşi din călimară

se risipesc în noapte pe afară

şi-nfăşură în ceţuri lungi pământul

*

ca tu să bandajezi cu o tăcere

pe suflet toate visele ce trec

corăbii trase pururi la edec

de nu ştiu ce pricini şi ce mistere,

ursirea ta e să-mi pândeşti ursirea

şi s-o ridici drept pasăre pe cer,

deja cuvântul fumegă sever

trăgând zăvorul peste amintirea

 *

acelui început mistuitor

când mi s-au dat cu enigmatic rost

trei ursitoare care sunt şi-au fost

numai trecut, prezent şi viitor


nuntirii ce se-anunţă-n Univers!

Radu Bercea n19

*

copaci încremeniţi îmi dau de veste

că după numai câteva ninsori

iar va urma o cosmică poveste,

în crengi deja se modelează flori

pentru logodna sfintei lor crăiese

ce-şi leapădă veşmântul de zăpezi

ca să păşească-ncet printre mirese

cu poalele răsfrânte pe livezi,

*

iar mirele, ce uneori se-arată

spre gloria acestei sărbători,

va risipi prin suflete curată

lumina care spulberă ninsori

şi va întinde înspre zări covoare

ca să păşim solemn ca nişte prinţi

ademeniţi de sacra sărbătoare

ce mai vibrează încă prin părinţi:

*

hai, primăvară, urcă-n orologii

pe cobza mea să se-nfiripe vers

ursit, cu pământeştile elogii,

nuntirii ce se-anunţă-n Univers!


în ziua ce cu suflete se-nfruptă

Radu Bercea n4

*

când s-a făcut stăpân peste o zi

şi-a dat cu barda-n cer, să se desprindă,

crengi de argint se prăbuşiră şi

înaltul a rămas, fără o grindă,

acoperişul şubred şi banal

zburătăcit de păsări speriate,

iar ziua lui se prefăcu în mal,

în prăbuşire din eternitate,

*

dar lui păru doar ziua să-i ajungă,

o-nfăşură pe trup ca pe-o hlamidă

lăsând în urmă colbuita dungă

a regăsirii ca efemeridă

şi a gustat din vin cu disperare,

deşi era lăuntric împăcat

căci devenise iar o sărbătoare

din zorii zilei, până-n scăpătat,

*

şi-asemeni lui noi locuim cuminţi

câte o zi din calendare ruptă

şi evităm întoarcerea-n părinţi

în ziua ce cu suflete se-nfruptă


un cântec risipit prin lume

Radu Bercea n1

*

ne-om regăsi, tu sânziană,

iar eu lumină fără trup

în ziua ce va fi icoană

din care stelele se rup

ca o întoarcere discretă

în nevăzuţii mei părinţi

ce-n zarea zării îmi regretă

toţi paşii siguri şi cuminţi

 *

cu care am luat măsură

parcursului acestei vieţi

în care sufletu-i arsură

şi alt reper în dimineţi:

îţi voi vorbi despre lumină

punându-mi verbele pe masă

să simt că altceva te-nchină

ca să te-arăţi şi mai frumoasă

*

când, regăsindu-te, cu teamă

voi vrea să te întreb anume

de-o să mă naşti de-a pururi, mamă,

un cântec risipit prin lume


desprinderea de urme pe sub paşi

Radu Bercea n23

*

cu trup de viscol te-ai născut, femeie,

şi-ascult în noaptea asta ireală

cum mâna ta se-nalţă şi descheie

prin ceruri primăverile de gală

ca să păşeşti apoi peste ninsoare

cu tălpile de iarbă şi-nfrunzire

să ţi se-nalţe iederi pe picioare

ca vegetalul să mi te respire:

 *

credeam în timp, dar timpul nu există,

l-ai risipit dansând printre planete,

eu l-am văzut prelins pe faţa tristă

când tu te-ai întrupat în alte fete

doar ca să-apuci de suflete drumeţii

şi să îi legi la stâlpul infamiei

şi m-a durut în roua dimineţii

prelingerea-n tristeţe-a poeziei

*

pe care tu, femeie şi mesteacăn,

într-o tânjire cosmică o laşi

drept dâră de lumină ca să treacă-n

desprinderea de urme pe sub paşi


Pagina 50 din 124« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »