ion drăguşanul: cuvintele ce tot m-au locuit

*

întins în iarbă într-o fără vreme

şi picurat dezlănţuit de stele

am auzit un glas: nu te mai teme

căci dragoste sunt cerurile mele!,

iar stelele de sus înduioşate

şi-ntr-o plutire de un calm tiptil

mi-a zis în taină fericită: frate,

ţi-a fost ursit să fii mereu copil,

*

să treci prin trup ca printr-un val de rouă

care inundă ierburile-n zori

şi-abia târziu să ni te-alături nouă

într-un alai al altei sărbători,

căci nunta ţi-a fost dată drept nuntire

necontenită nuntă şi destin,

hai, bea lumina cerului subţire

din trupul tău ca un pocal cu vin!,

*

şi-am râs simţind cum se crăpa de zi

doar ca să am o cale de păşit

drept raţiune sacră de a fi

cuvintele ce tot m-au locuit

*

*