prin ceruri nişte mere coapte
rostogolindu-se din zări
tăinatec au cioplit în noapte
necunoscutele cămări
în care fructele rotunde
sunt vii de-a pururi şi respiră
întotdeauna dinspre unde
lumina zorilor se-nşiră,
iar toamna muşcă-nfometată
din soarele uitat pe cer
şi-atunci culorile se-arată
învăluite în mister,
o, cum aş vrea să fiu doar mărul
nemărginirilor divine
ce tăinuieşte adevărul
iluminărilor în sine!
îmi las aducerile-aminte
pentru vecie la răscruci
culegătorii de cuvinte
să le înşface ca pe nuci,
să le dezghioace şi să muşte
din fiecare cu migală
în toamna care-a prins să-mpuşte
o vremuire ireală:
acolo-s paşii tăi – vei spune
şi vei porni spre alte zări
fără să vezi cum te apune
mirajul sacrei depărtări,
iar eu, ajuns la o fântână
cu apă limpede şi rece,
o să întind încet o mână
spre setea celuia ce trece
acum aşează-te şi speră
pe calea fără de sfârşit
căci doar speranţa efemeră
în tine, suflete,-i cuţit,
iar împlântarea-i dureroasă
desfăşură singurătăţi
şi plâng doar filele pe masă
ca nişte biete vietăţi,
astfel se tot preling cuvinte
ce nu vor mai dura nimic,
dar lasă-ţi sufletul să cânte
să am cu ce să mă ridic
şi să mă sprijin, când pe cale
păşi-voi tot mai ostenit
din lumea de amar şi jale
prin care doar am pribegit
pace vouă, încă-i toamnă,
fructele-n cămări asudă
şi-aud caii cum se-ndeamnă,
bate vânt şi frunza-i udă,
şi-i deschei zilei cămaşa
să mă aflu fără trup
rătăcind în uriaşa
noapte-a ochilor de lup,
deşi-i ziuă şi culoarea
freamătă de parcă-i vie,
iar departe depărtarea
îşi ia trup de poezie
şi se duce fără mine
până unde se va frânge,
pace-n suflete senine,
bate vânt şi frunza plânge
drumu-i lung şi cai în tropot
de la capăt până-n scapăt
au făcut cumva să capăt
numai dangătul de clopot,
doar ecoul unor munţi
care-mi cântăresc destinul,
fierbe-n cupe aprig vinul
răstignirilor pe frunţi
şi-atunci, suflete, ţi-i sete
şi goleşti scrâşnind paharul
să-ţi întunece amarul
clipele tot mai încete
presurate ca nisipul
de sub brazdă până-n cer
şi nu afli vreun mister
să-ţi mai împrumute chipul,
dar zăreşti pe zarea zării
nişte păsări cum se zbat
ba ispită, ba păcat
pentru jertfa depărtării
şi nu-ţi pasă, cai colindă
prin copacii arşi de brume,
încă e tristeţe-n lume,
vremea încă se perindă